| SaveTheNature a întrebat:

Am inteles ca unul din cele 3 cele mai importante invataturi pe care le-am primit de la Isus a fost:
Sa fim saraci de bunavoie.
Ce parere aveti?

Răspuns Câştigător
| Dєєa a răspuns:

Saracia este o stare in care persoana umana face experienta lipsei. Iar lipsa o traieste aceasta, potrivit naturii sale dihotomice, atat in cele ce tin de suflet, cat si in cele ce tin de trup.

Prin actul creator omul a fost adus la existenta ca o fiinta caracterizata de nevoi. Neexistand prin sine, ci prin dragostea lui Dumnezeu, nevoia fundamentala a omului este aceea a relationarii intru iubire cu Creatorul Sau, cu Izvorul vietii sale, dar si cu semenii si cu lumea. Dar, in acelasi timp, aflam din Sfanta Scriptura ca Dumnezeu a adus omul la existenta ca stapan si imparat al intregii creatii. Desi omul a fost dintru-nceput nespus de bogat, era deschis saracirii precum si imbogatirii continuue.

Urmand nevoii sale fundamentale, aceea a impartasirii de dumnezeire omul isi putea pastra nestirbite atat "chipul" imparatesc, cat si "averea" sa. Prin pacat a ales sa se indeparteze de Dumnezeu. Aceasta instrainare l-a facut pe acesta sa cunoasca lipsa celor materiale, impreuna cu grija si efortul legate de plinirea ei. Imparatul lumii devine rob al ei. Acesta este momentul in care lumea si bogatiile ei au inceput a fi chivernisite in mod egoist. Tot acum se pune inceput claselor sociale, in cadrul carora saracii vor avea un rol extrem de important, pana la sfarsitul chipului acestei lumi.

In Biserica, intalnim subliniate diferite chipuri ale raportarii la saracie, toate asumate in perspectiva mantuirii.

Saracia ca lepadare de lume

Saracia este unul dintre cele trei voturi monahale. Omului contemporan ii poate parea bizar cum poate cineva renunta de bunavoie la bunastarea materiala imbratisand cu bucurie traiul auster. Monahul raspunde insa prin acest act chemarii adresate de Mantuitorul tanarului bogat din Sfanta Scriptura: "daca vrei sa fii desavarsit, du-te si vinde-ti averea ta, da-o saracilor, si vei avea comoara in cer; apoi vino si-Mi urmeaza Mie (Mat. Cap. 19). Tanarul din pilda, a plecat intristat. Raspunsul monahului este insa intru bucurie, pentru ca tanjeste dupa desavarsire si dupa comorile cele ceresti. Singura sa "bogatie" este Hristos. Saracia ca alegere personala de bunavoie sporeste libertatea si bogatia spirituala. In acest caz, asa cum observa Cuviosul Isaac Sirul, pe cat omul se lipseste de bunuri, pe atat mila lui Dumnezeu il insoteste si il sprijina dumnezeiasca iubire de oameni. In chipul saraciei monahului din aceasta lume putem regasi cel mai usor, desi numai in parte, atat chipul bogatiei originare a omului, cat si chipul bogatiei veacului ce va sa fie.

Saracia spirituala

Raportarea noastra la bunurile materiale este in mod direct legata de modul in care ne raportam la bunurile spirituale. Saracia poate fi privita astfel dintr-o dubla perspectiva, aceea a scarii sociale si cea a scarii virtutilor. Pozitia noastra de pe scara sociala nu corespunde, de cele mai multe ori, celei de pe scara duhovniceasca a virtutilor. Poti fi extrem de bogat, fiind situat pe ultimele trepte ale scarii sociale, dar sa nu te afli nici macar pe prima treapta a scarii virtutilor. De asemenea, poti fi sarac dar sa ai o viata virtuoasa, imbogatita de Hristos.

In lumea secularizata de astazi, primeaza depasirea conditiei sociale, in defavoarea depasirii masurii noastre duhovnicesti. Satisfacerea simplelor nevoi vitale, precum hrana, de exemplu, am ajuns sa o insotim cu capricii si patimi de tot felul. Saracim spiritual pentru ca ne-am obisnuit sa vietuim intr-un univers contrafacut. Din nefericire, nu multi mai putem trai o viata redusa la esential.

Saracia ca provocare

Saracia a ajuns sa fie privita ca un dat al lumii in care traim. Insa, ca si moartea, saracia este o stare nefireasca, lucru evidentiat prin faptul de a fi greu de asumat. Chiar si in omul cazut, supus pacatului, se pastreaza aceasta nostalgie a apartenentei la "neamul imparatesc", la bunastarea materiala si sufleteasca legata in mod firesc de ea. De aceea, Biserica ne cheama ca prin milostenie, rugaciune si alte fapte bune, sa fim in sprijinul celor saraci, a celor aflati in nevoie.

Atunci cand saracia este involuntara si nu este corect abordata, il poate duce pe om la pierzanie. Dupa cum bogatia poate duce la impietrire si trufie, tot asa si saracia il poate impinge la disperare si indiferenta morala. Aceste situatii extreme sunt totdeauna critice. Corecta lor abordare necesita o puternica intrarmare morala si spirituala.

Multi pot vedea in existenta saracilor, a celor catre traiesc la limita supravieturii, o nedreptate din partea lui Dumnezeu. Nedrept este insa modul nostru de a vedea lucrurile. Dumnezeu permite saracia sub chipul unei provocari adresate atat celor care o traiesc, cat si celor care pot ajuta. Saracia este una din nenumaratele cai prin care Dumnezeu ne cheama la cunoasterea Sa prin asumarea ei in Hristos si prin milostenie. Saracia este o chemare permanenta la parasirea modului de viata egoist, individualist. De aceea spuneam, la inceputul articolului, ca saracii vor avea un rol extrem de important, pana la sfarsitul chipului acestei lumi. Existenta lor face ca pilda bogatului nemilostiv si saracului Lazar sa ramana mereu actuala. Dar numai de fiecare dintre noi tine ca aceasta pilda sa fie si nerepetata. happy

16 răspunsuri:
| EmaS a răspuns:

Stii intamplarea din Matei 19 cu tanarul bogat care era un bun crestin, pazea poruncile, dar problema lui nu erau posesiunile ci atitudinea inimii. Ele erau o prioritate in inima lui, iubea mai mult banii decat pe Dumnezeu. Nu trebuie sa iti lipesti inima de ei, banii sunt pentru a fi folositi, nu iubiti. Bogatiile nu sunt rele daca stii sa le administrezi corect.

| Angel0 a răspuns:

Ai inteles gresit.

| Inferno a răspuns:

Se poate demonstra ca un miliardar ce are 200 de vile, 1000 de masini numai din aur este un tip sarac, pentru ca raportat la un tip care are 60000 de vile si mult mai multe masini este un tip sarac.
Tot asa se poate demonstra ca un tip ce sta intr-o garsoniera si mananca doar paine este n tip bogat, pentru ca raportat la cineva care doarme pe strazi, si mananca o coaja de paine murdarita de pamant este bogat.
Saracia este relativa, asa ca "Fi sarac" este o replica echivoca.
Raportat la bogatiile divinitatii, toti suntem saraci.

| SaveTheNature explică (pentru Inferno):

Teorie ieftina chiar. asta inseamna sa fii sarac in teorii

| Inferno a răspuns (pentru SaveTheNature):

Teoria relativitatii, foarte, foarte ieftina.

| danay72 a răspuns:

Au fost si persoane bogate care au fost slujitori fideli ai lui Dumnezeu.ex Avraam, Iov.Isus a spus cat de important e sa fim echilibrati legat de lucruri materiale.Matei6:33.Pentru ca poti fi bogat si sa nu fi materialist, sau poti fi sarac si sa fugi dupa lucruri materiale.

| Someonewhoappreciatelife a răspuns:

Isus nu a fost împotriva bunăstării materiale, deoarece mulţi dintre continuatorii săi menţionaţi în Biblie aveau o stare materială bună sau chiar prosperă. Însă Isus a subliniat necesitatea de a nu trăi doar pentru a agonisi bogăţii deoarece asta ne poate împiedica să-l slujim pe Dumnezeu din toată inima. (Matei 6:24)

| SaveTheNature explică (pentru Someonewhoappreciatelife):

Am inteles. Totusi imi place foarte mult explicatia lui Deea.

| Maxim96 a răspuns:

Depinde,daca ne da Domnul bogatie materiala atunci nu trebuie sa o risipim pe lucruri inutile ci sa ajutam pe acei care au nevoie, dar daca ne da sa fim saraci sa primim asta ca pe o binecuvantare venita din parte Luihappy

| SaveTheNature explică (pentru Maxim96):

Era vorba de a fi saraci de BUNAVOIE, nu din intamplare.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ce parere am? una omeneasca simpla si adevarata, pe care a spus-o cel adevarat; unde este comoara omului, acolo sant si inima si gandurile lui.

Răspuns utilizator avertizat
| sticla09 a răspuns:

Neavand incotro, bineinteles ca de buna voie. nu vezi cum merge tara asta? laughing
sau nu se referea la lucruri materiale ci la sarac cu duhul?

| CapitanPufuletee a răspuns:

Nu! nu nu nu! El ne-a invatat ca ce dam de pomana la cei neavuti este pomana pentru el, este ca si cum i-am da Lui. sa fim smeriti cu sufletul...

| Strikey a răspuns:

Sa fim ortodocsi drept-maritori crestini.

E adevarat ca sunt anumiti patriarhi si preoti care sunt dupa bani, dar de asemenea exista si pastori adventisti, baptisti ori altele care sunt la fel in genunchi dupa bani.
Eu cand merg la biserica Ortodoxa nu sunt obligat sa pun bani in cutia milei si in plus asta e o milostenie. Nu conteaza unde se duc banii, Dumnezeu iti va rasplati.

Eu ca Ortodox propun sa va indreptati nu la religie, ci la Adevarul Absolut unde nu se gaseste nicaieri alt undeva decat in ORTODOXIE.
E foarte adevarat. Sunt foarte multi preoti si crestini mireni care nu au fapte demne de un Crestin-Ortodox, dar sa nu ne smintim, fiindca Ortodoxia e de 2000 de ani neschimbata si e insasi Cuvantul lui Iisus Hristos. Preotii sunt singurii care pot lega si dezlega pacatele noastre pe pamant. Caci scrie in Sfanta Scriptura: "Ce ve-ti lega pe pamant, legat va fi; iar ce ve-ti dezlega pe pamant, va fi dezlegat si in Ceruri"
Fara spovedanie si impartasire cu sangele si trupul Mantuitorului nostru nu ne vom mantui.

Ma iertati. Doamne ajuta-ne pe noi ticalosii.

| SaveTheNature explică (pentru Strikey):

Nu am inteles nimic.