|

Ateule,care a fost cea mai mare suferinta din viata ta? In acel moment ai avut tendinta de a crede in divinitate sau ti-ai mentinut pozitia de ateu?

27 Raportează Evaluează
27 răspunsuri:
| a răspuns:

Iti mai faci ma multe conturi? Ti-am dat ignore pe doua conturi pana acum si asta e al treilea.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu, ateu pana la moarte si dincolo de ea.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

"In acel moment ai avut tendinta de a crede in divinitate sau ti-ai mentinut pozitia de ateu?"
- Mi-am mentinut pozitia. Desi probabil era mai usor de digerat daca amestecam divinitatea.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu asta e cea mai mare suferinta, de fapt, nici nu e o suferinta, dar asta e singurul moment in care am avut tendinta de a crede in divinitate. Atunci cand am avut un vis extrem de realist ca a murit cineva din familia mea si m-am trezit si m-am intebat daca mi s-ar intampla asa ceva oare as crede in Dumnezeu? Raspunsul initial a fost da, dar dupa 2 minute mi-am revenit.In rest, la suferinte adevarate (daca pot sa le zic asa, nu stiu cat de mult am suferit la scurta mea viata), nu m-am gandit vreodata sa am credinta in divinitate.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

laughing Pai mai omule, mi se pare ca nu intelegi, de fapt nu intelegeti niciunul. Nu il negam ca vrem, ci ca stim ca nu exista, cel putin cei din cartile "sfinte", si daca nu exista, ce rost are sa te rogi lui? E ca si cum sunt suparata ca n-am oja loz [batting eyelashes] si ii cer lui mos craciun, bineintele ca n-o sa primesc, dar pana de craciun o sa fiu fericita cu gandul ca o sa am unghiile loz [batting eyelashes]. Se poate ca intre timp sa imi dau seama ca fara oja e mai fain si e ok, fericita sunt, pe mos craciun n-am motive sa fiu suparata...cam asa functioneaza credinta in prieteni imaginari. Te regasesti?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Viata mea e o suferinta, de ce ar trebui sa cred in Dumnezeu? Sa sufar si mai mult?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu vad de ce sa-mi schimbe suferintele convingerile despre inexistenta sau existenta unei zeitati. Ii vindeca cumva pe credinciosi zeul lor? Povesteste-i lui de Dzeu si bunatatea lui: http://tomorrowspaper.files.wordpress.com/2011/07/hunger.jpg

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Ateule,care a fost cea mai mare suferinta din viata ta?
asta e ceva personal, nu niciodata nu am tendinta sa cred intro divinitate, cum as putea crede in dumnezeu cand stiu ca imi va ucide parintii?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu imi voi insira suferintele pe aici ca nu sunt genul care se confeseaza insa iti pot raspunde ca imi rezolv singur problemele emotionale asa cum stiu eu, fara a implica o anumita divinitate in proces.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Ăsta e un strigăt de disperare; ești cumva plătit după propaganda religioasă pe care o faci? laughing
Hai să-ți destainuiesc ceva :
Am o vârstă la care puține lucruri pot să mă surprindă. Sunt ateu de când am reușit să mă desprind de anumite influențe și de multe ori am fost nevoit să aleg între o viață mai bună ca și " credincios " și una mai instabilă ca ateu. Deși sunt ortodox, am frecventat biserica baptistă timp de un an, la insistențele unor mătuși la care chiar tineam. Nimic nu a reușit să mă determine să cred această doctrină, cu toate că avantajele erau net superioare stării mele de până atunci. Simțeam că trișez dacă totuși continui.
Fetița mea are aproape 4 anișori și să știi că din când în când merge la biserică cu mama ei și culmea, în fiecare noapte când se pune la somn iar eu plec la muncă îi spun ceva cu îngerași.
Am și un băiat de 13 ani pe care l-am tratat exact ca pe fetiță și până acum câteva săptămâni nu am susținut niciodată inexistența vreunui Dumnezeu dar am aflat, din discuția purtată că nu crede în asemenea lucruri și în special în supranatural.
De ce fetița si soția mea merge la biserică? Pentru că eu și soția mea nu avem aceleași convingeri și nu vreau nicidecum să i le schimb; fetița mea are o viață la dispoziție să-și formeze o idee și ulterior credința în ceva, fără influența convingerilor mele.De mult mi-am propus să nu mai intru la această categorie și să fac intervenții dar nu pot să mă abțin când văd creștini, care în ciuda faptului că ar trebui să respecte o anume conduită, căci sunt cu frică de Dumnezeu, strigă și batjocoresc mult mai mult decât mulți atei.
Îmi doresc să poți să-ți citești, pur obiectiv postarea și să vezi cum sună, adică un fel de provocare.
O seară faină!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru WhatheWow):

Exact asa privesc si eu lucrurile! ma bucur ca ai avut atata personalitate sa nu-ti indoctrinezi propri copii. acum ca vad ce fel de persoana esti,(chiar daca sunt crestin/in felul meu) as alege (fara ezitare) o persoana ca tine sa-mi fie prieten, decat un crestin "supracredincios"
(nu ca as avea ceva cu credinta sau crestinii, dar unii chiar traiesc intro lume imaginata de ei si haber n-au de ceea ce spun.mai ales ca se intampla sa si jigneasca, lucru ce-l consider mai mult decat stupid>dovada ca nu pot fi in stare sa accepte si pe cei din jurul lor, asa-zisul "aproapele lor")
numai bine

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru WhatheWow):

Ti-e teama de moarte, de suferinta? de cuvintele mele? Ti-e teama de realitate? Tinzi catre ceva -realizari profesionale, materiale familiale? Finalitatea e una pentru toti- moartea.
Nu am batjocorit, nu urasc. Ajut si dau mai departe din simtirile mele.
Esti liber sa alegi intre moarte si viata vesnica.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru SaveTheNature):

Cu toții avem temeri însă nu aceleași. E adevărat că toți murim însă diferența dintre noi e că noi ateii chiar acceptăm asta, pe când voi încă sperați la ceva dincolo ea.
Eu nu am ales nici un moment existența mea ci pur și simplu a fost o întâmplare; o întâmplare ca părinții mei să se întâlnească la un moment dat și să se placă unindu-și destinele și așa am apărut eu. Iubesc, urăsc, compătimesc, visez, lupt și cel mai important, să-mi duc această viață până la capăt, oricât de aproape sau de departe ar fi el. Aceasta e filosofia mea despre viață și realitatea nu m-a determinat să mi-o schimb.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru WhatheWow):

Cu siguranta, moartea in viziunea ta e undeva. departe, e abstracta, caci altefl nu tia-i mai dori sa traiesti. Nu ai mai avea de ce sa lupti, stiind ca intr-o zi ii vei pierde pe cei dragi la care tii atat de mult.
Si atunci cu ce scop? cand finalitatea este NIMICUL?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru SaveTheNature):

Nu ai înțeles nimic din ce ți-am spus, de ce să mă aștept să înțelegi lucruri mult mai complicate?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru WhatheWow):

Da, imi mentin parerea. Nu cred ca vezi moartea ca o posibila optiune (ca fiind maine de ex). Ci mai degraba undeva la batranete cand vrei sa-ti vezi copii realizati.
Cu atat mai putin valoreaza viata ta in cazul in care moartea vine mai devreme decat te asteptai.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru SaveTheNature):

Așa vorbești de parcă ar trebui să fiu pregătit în orice moment pentru moarte. Păi dragule, moartea nu întreabă pe nimeni dacă e pregătit; e singura certitudine pe care o are omul din moment ce se naște.
Eu am o familie și chiar dacă n-aș avea, trebuie să mă gândesc la viață, la ce le voi pune mâine pe masă sau cum să le ofer o viață mai lipsită de griji și nu că poate, mâine am să mor.
Vezi tu, diferența dintre noi e că tu trăiești o viață cu frica, că poate nu ești destul de pregătit pentru momentul final, că poate nu ai făcut destule să intri in grațiile zeului la care te închini, eu în schimb îmi trăiesc viața și atât; moartea vine oricum și chiar nu mă interesează s-o aștept.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru WhatheWow):

Tocmai. Eu sunt obiectiv, si sunt contient de faptul ca noi oamenii putem muri oricand. Bineinteles ca ma ocup si de familia mea, ca ma gandesc si la viitor. Sunt foarte constient de ex ca-mi maresc sansele de moarte
-mancand tot ce prind, fumand, band alcool inexsces
-conducand ca shumacher
si facand pe nemuritorul asa cum fac oamenii in general. Isi bat joc de fiecare sansa la a trai. De aceea, nu ca ma gandesc la moarte, dar am grija sa pretuiesc viata mai mult ca orice.
Atentie - a pretui viata mai mult ca orice nu inseamna a pretui materia ci inseamna a pretui sanatatea, libertatea, natura si tot ce mi-a daruit Dumnezeu inca de la nastere, pentru ca eu sa traiesc conform acestor legi favorabile mie.
Ii aud pe multi spunand: "Sanatate ca-i mai buna decat toate"
'sanatate numai bine" etc.
Pai sincer sa fiu -pentru ei cuvantul boala e la fel de abstract, cum e pentru multi cuvantul moarte
De ce? -pai ma uit la ce inghit oamenii., cat fumeaza si cat beau! e clar ca ei nu iau in considerare boala. Mai pe larg- ei se simt nemuritori. (doar in acele momente )- Stiu ca ai sa-mi spui ca si oamenii acre au grija de sanatatea lor se pot imbolnavi (am auzit si teorii din astea). Dar hai sa fim seriosi sansele cresc infinit atunci cand iti bati joc de tine. Cancerul la plaman are 95% cauza -fumatul -un mic ex.
Si ma uit la cum conduc multi. in fine nici nu mai are rost sa intru in detalii.
Ca atunci ar trebui sa reamintesc ca nerespectarea celor 10 au crescut, cresc si vor creste sansele de a ne imbolnavi, de a muri.
Sa nu crezi ca un credincios, trebuie sa-si cumpere sicriu si loc de veci si sa-si astepte moartea happy
Sa nu crezi ca unui credincios nu ii este permis sa -manance, sa bea, sa danseze, sa calatoreasca, sa se bucure de viata. Dimpotriva- viata e un dar, si trebuie sa te bucuri de ea- si de tot ce iti daruieste mai departe Dumnezeu.
Si da- trebuie sa fii pregatit in orice moment de moartewinking (dar nu cu sicriul in casa) -dupa cum am mai spus- ci sufleteste!...2010 - 2100 + Vezi răspunsul întreg

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru SaveTheNature):

"Eu nu înțeleg de ce unora credin li se pare un lucru atât de greu."
Tu crezi că nouă ni se pare greu și de aceea nu credem? Păi ce dragule ție de ce nu ți se pare ușor să crezi că Moș Crăciun există sau Inorogul Roz sau Zeus sau în Big Bang? Cum pot să cred în ceva care nu există decât in imaginație? Tu înțelegi că, cel puțin mintea mea nu poate percepe supranaturalul?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Moartea bunicii...
Am avut o oarecare tendinta de a crede ca ea inca mai exista undeva si se gandeste la mine, insa ratiunea a invins.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Cand realitatea te loveste din plin, trebuie sa iti deschizi ochii si mintea, nu mai are rost sa traiesti intr-o iluzie.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Tu chiar crezi ca noi am ales sa devenim atei? Am cumulat informatii cu privire la religie si am ajuns la concluzia ca Dumnezeu nu poate exista. Constiinta mea a ajuns la aceasta concluzie. Devenind crestin, eu nu fac decat sa ma mint singur, pentru ca deja in sinea mea stiu ca acesta nu poate exista. Tu ai ales sa devii crestin? Ti s-au prezentat frumos toate religile, ai putut alege alta religie in afara de crestinism? Cat de corect ti se pare ca initiatilor sa li se prezinte doar o singura varianta?
Personal, eu percep aceasta crestinizare fortata ca un semn de frica. "Daca stii sigur ca religia ta este ceea adevarata, de ce nu dai drept nou-nascutilor sa aleaga? Religia noastra fiind cea dreapta, evident ca o vor alege. " Suntem fortati sa devenim crestini pentru a satisface turma. Suntem constransi sa actionam ca ei pentru a nu fi diferiti sau ignorati.
Un om este capabil sa-si renege intreaga sa existenta doar pentru a face parte dintr-un intreg, fie el imoral, nedrept si pueril.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Suferintele cuiva nu ar trebui sa determine apropierea sau intoarcerea la Dumnezeu, ci sa genereze o metoda de rezolvare, in cel mai bun caz.In cel mai rau, depresie cronica, incurabila. Dumnezeu nu e un vraci al suferintelor, ci impacarea cu sine este, constientizarea golului cauzat de suferinta.Atat la teisti, cat si la non-teisti.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Suferinţa nu mă poate împinge spre braţele unei divinităţi. Presupunând că există un zeu care m-a creat, refuz categoric să cred că mă pedepseşte pentru necredinţa mea, aducându-mi suferinţă în viaţă. Şi oricum, de fel nu sunt o persoană sensibilă, iar atunci când am o problemă, încerc s-o rezolv. Nu caut ajutorul unei divinităţi care, cel mai probabil, nu există.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Tot nu intelegi ca realitatea ne influienteaza pe noi nu noi pe ea.

Nimic nu tinde spre varianta creatoare,dumnezeu,justitie divina, rai iad etc etc.

Punctul de start este cel gol, neutru, vid, zero. Adica universul functioneaza mecanic si haotic.
Din 1^100 sisteme defecte 1 a functionat, fiind soarele la distanta optima de pamant alea alea, aparitiei proteinelor vietii etc.

pricepi ca noi suntem in pozitia de start si respingem afirmatiile fara dovezi?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru ChR):

Esti,foarte,frustrat,razvratit. Oare nu e constiinta, ratiunea cu care esti inzestrat?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru ChR):

Sansele ca o planeta sa se alfe la distante perfecte fata de soare, si fata de un satelit natural, sunt mai mici decat ca eu sa castig la loto desi nu joc.
Si tot pui mana la ochi si te faci ca nu vezi ca, viata ta nu e o coincidenta, nu e o intamplare.Pamantul nu e o intamplare. Ratiunea ta nu e o intamplare.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează