| gingergirl1 a întrebat:

Azi e Sf Daniel? puppy dog eyes

10 răspunsuri:
| Filip23 a răspuns:

Da. Sf Prooroc Daniel a trait ca rob, mai intai in Imperiul Babilonian, apoi in cel Persan. Toti regii pe care i-a prins, l-au dorit ca sfetnic si l-au tratat bine.

| danay72 a răspuns:

In Biblie nu apare ca ar fi o zi in care sa sarbatorim asta

| OnuOnulică a răspuns:

Da, azi happy

| milan9 a răspuns:

Ai dat exemplu de un sfant din Vechiul Testament. Iata un alt sfânt, tot din vechiul testament, cinstit de catre evrei intr-un mod deoasebit, unul dintre sfintii facatori de minuni: profetul Elisei:

"Apoi a murit Elisei şi l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de moabiţi. Dar iată, odată când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi speriindu-se au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela S-A ATINS DE OASELE LUI ELISEI ȘI A ÎNVIAT şi s-a sculat pe picioarele sale" ( IV.Regi13,20-22).

| milan9 a răspuns:

Chiar si prin intermediul Scripturii putem vedea ca rugaciunile dreptilor si ale sfintilor sunt primite de Dumnezeu:

rugăciunile sfinţilor sunt primite de Dumnezeu:

- „În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca MIJLOCITORI, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!" (II Corinteni, 5, 20)

- „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu RUGĂCIUNILE TUTUROR SFINŢILOR, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor." (Apocalipsa, VIII, 3-4)

- "Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt RUGĂCIUNILE SFINŢILOR." Apocalipsa 5, 8...

- Iacov cap.5, 16: "şi VĂ RUGAŢI UNUL PENTRU ALTUL, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului." (Trebuie menţionat că drepţii din cer nu sunt oameni morţi! Ei "trăiesc" în imediata apropierea a lui Dumnezeu şi se pot ruga Lui, asemeni îndemnului apostolului Iacov!)

- Alte citate asemănătoare: (Coloseni, IV, 12), (Coloseni, I, 9),. (Apocalipsa, V, 8), etc.

- "Vă îmbrăţişează Epafras, care este dintre voi, rob al lui Iisus Hristos, pururea LUPTÂND PENTRU VOI ÎN RUGĂCIUNILE SALE, ca să staţi desăvârşiţi şi plini de tot ce este voinţa lui Dumnezeu." (Coloseni, IV, 12).

- „De aceea şi noi, din ziua în care am auzit aceasta, NU ÎNCETĂM SĂ NE RUGĂM PENTRU VOI şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui, întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească" (Coloseni, I, 9)

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Chiar şi Biblia (care este doar una din lucrările Biserici) vorbeşte despre acesti sfinti. Rugăciunile sfinţilor sunt primite de Dumnezeu:

- „În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca MIJLOCITORI, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!" (II Corinteni, 5, 20)

- „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu RUGĂCIUNILE TUTUROR SFINŢILOR, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor." (Apocalipsa, VIII, 3-4).

(Iar despre profetul Daniel din Vechiul Testament gasesti chiar cartea acestuia in paginile Scripturii...)

| PorumbRodica1965 a răspuns:

Da,? aici suntem in domeniul copiilor, mai bine spus a tinerilor, dar chiar ei pot invata mai bine care este vointa cea buna si placuta a lui Dumnezeu, nu? Ce crezi? Biblia nu ne da nici o data despre sfinti si nici nu spune sa-i sarbatorim intr-un anumit fel. Isus spune tongueentru obiceiurile voastre, INCALCATI vointa lui Dumnezeu". Atunci, gandeste-te ce este mai important, obiceiul si traditia din care castiga preotii bani, si pozitie, sau inchinarea adevarata, in care tu poti sa-i aduci lauda lui Dumnezeu, si sa devii un prieten apropiat celui caruia ii datoram viata noastra /Ce crezi?

| gingergirl1 explică (pentru PorumbRodica1965):

Stiu,si nici nu sarabatores "sfintii". bine, poate dor asa "sf stefan", pentru ca ma cheama si stefania happy dar nu neaparat, nu ma duc eu nu a ma inchin la moaste si a.s.md
am un prieten pe care il mai cheama si daniel si nu stiam daca chiar era sf daniel in ziua aia :d ca sa ii spun la multi ani laughing

| Florenta16 a răspuns:

Da, astazi e Sfantul Daniel Sihastru si maine este din nou Sfantul Daniel cel Nou parca!

| Aron98 a răspuns:

Da draga, azi este Sfantul Daniel