|

'Biserica Ortodoxa Romana,, este o organizatie de tip ''Mafiot,,? Din prevederile Legii 39 /2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, conform art. 2, lit. a), grupul infractional organizat fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exista pentru o perioada si actioneaza in mod coordonat in scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni grave, pentru a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. In mod evident se face spalare de bani, infractiune grava prevazuta in aceeasi lege. De altfel, prin simplul fapt ca niciun angajat al vreunei Biserici nu se afla sub controlul fiscal al statului permite acestora sa comita orice infractiune (inclusiv contrabanda) iar sumele de bani astfel obtinute sa fie reinvestite in terenuri, imobile sau orice altceva, oferind ca justificare:nuntile, botezurile, inmormantarile, pomenirile, pentru care nu taie chitanta.Deci nu pot fi prinsi cu minciuna.Asta ca sa nu mai vorbim de evaziune fiscala si nu ma refer doar la chitante.Sume importante obtinute de ''Biserica,, scapa de fiscalizare si alimenteaza economia subterana.

De unde a dezvoltat ''Bor,,(Biserica Ortodoxa Romana) acest spirit de afaceristi mai ceva ca pe ''Wall Street,,?

12 Raportează Evaluează
12 răspunsuri:
| a răspuns:

Asa parelaughing.De-aia ma enerveaza pe mine preotiilaughing

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Recent am vazut un caz in care calea de acces a unui spital era pe asa zisul teren al unei biserici, iar acea biserica stiind ca spitalul va fi nevoit sa cumpere terenul (catva metri patrati) a supraevaluat pretul terenului, deci unde este dreptatea si cum vreau aceste fete bisericesti sa-si mantuiasca sufletul daca fac asa mizeri, si asta este numai un caz intre multe altele despre care inca nu se stie.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Cum au facut ei 3 miliarde de euro plus mii de hectare de pamant, hoteluri etc
dar o cantina nu ar face pentru saraci, unde mai punem vilele preotilor, masinilie lor de sute de mii de euro, viata in lux care o duc

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu doar bor si toate institutile religioase sunt mari banci de banii, cea mai boaga, profitabila sursa de banii este biserica nu vezi ce cladiri au pocaiti? sa nu exagerez o asemenea constructie valoreaza sigur 200 de mii de euro una singura, la mine in tm sunt cladiri sectante ce depasesc 200, 300 de mii de euro, numai vorbesc de vilele pastorilor, masinile lor de ultima clasa, in timp ce saracul ala lucra pentru 300 de euro da 10% cotizatie lunara + de fiecare data de 10 ori pe luna banii, donati, totul are ca raspuns banul, ai banii ai orice, unde mai punem ca prin religie poti controla viata oamenilor le ti prizonieri ideilor acelor biserici

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Costisitoare sunt caile Domnului.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Uite un clasament la nivel mondial al valorilor activelor detinute de cele trei mari ramuri crestine:

1. Biserica Protesanta
2. Biserica Catolica
3. Biserica Ortodoxa

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu judeca ca sa nu fii judecat.Monahii sunt un exemplu foarte bun acestia nu se ingrijesc de bunurile lumesti ei se ingrijesc de suflet.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

"prin simplul fapt ca niciun angajat al vreunei Biserici nu se afla sub controlul fiscal al statului" - nu stiu unde ai auzit despre asa ceva. Acuma, nu spun ca n-or fi si cazuri potential suspecte, DAR fiscul monitorizeaza orice angajat din domeniul bisericesc (vorbim de BOR). Toata lumea isi plateste darile si cotele la stat. Altfel, n-ar beneficia de somaj (personalul auxiliar, de exemplu), de asigurari de sanatate, de pensii s.a.m.d. Incepi gresit rationamentul tau, deci. Sunt insa de acord ca exista un spirit intreprinzator - poate prea intreprinzator. Dar stii ceva? Nu ma intereseaza prea tare. Adica nu-i problema mea. Eu dau cam 50 de lei/an Bisericii (de obicei, fara sa socotesc ce mai cheltui la vreo excursie in manastire); si am pomelnicul la biserica, parintele se roaga pentru familia mea. Daca banii nu se duc acolo unde i-am destinat eu, nu mai e treaba mea - eu mi-am facut datoria, Dumnezeu va judeca mai departe.
P.S. Sper ca ai intrebat bine intentionat, fara a fi cumva invidios. Ca sunt destui si d-astia. Mai ales in Oltenia.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru tasmania):

Eu respect oamenii si credinta lor in ''Dumnezeu,,.Nu o sa ma vezi niciodata sa neg existenta lui ''Dumnezeu,,, pentru ca vreau sa fiu un om echilibrat.Sunt un om fara un sistem de credinta si am decis sa urmez aceasta cale si respect calea aleasa de tine.Nu iti asocia credinta ta in ''Dumnezeu,, cu ''Biserica,, si ''Religia,,. Credinta in ''Dumnezeu,, trebuie sa fie in tine, nu in plastic, lemn sau piatra.Preotii nu il slujesc pe ''Dumnezeu,,, isi slujesc propriul lor interes, adica banul, ochiul ''Corporatiilor,,.Eu sunt impotriva acestui sistem care are la baza fundatiei ''Sclavagismul Modern,,. Acest aliaj numit sistem te exploateaza ca pe aur. Orice urma de dreptate si libertate a omului sunt istorie.Nu am cum sa fiu rau intenionat, sper ca te-am lamurit.Nu este gresit rationamentul meu.Acuma sa trecem la impostorii din ''Bor,, care au dezvoltat un spirit de afaceristi mai ceva ca pe ''Wall Street,,. Inchizitia inca functioneaza prin institutiile statului. Inchizitia exista, nu eşti tras pe roata fizic, ci esti tras pe roata institutiilor statului, sunt forme moderne de exploatare si de subjugare a oricarei vointe si a oricarui rationament.Sa prezentam ilegalitatiile facute de ''Bor,,(Biserica Ortodoxa Romana):
-Modul in care se construiesc aceste lacaşe de cult este cat se poate de abuziv, pentru ca în principiu se spala bani din partea unor alesi, cum ar fi senatori, deputati si primari…se fac cu firme neaparat clientelare, pentru ca nu poti face o lucrare la o biserica decat cu aprobarea episcopiei.
-Au primit paduri gratis de la ''Guvernantii,,.Ce a facut ''Bor,,(Biserica Ortodoxa Romana) cu acele paduri aflate in proprietatea lor?'Ortodoxia,, vinde lemn, din padurii devastate din Romania.Preotii sunt suspectati ca au participat cu buna stiinta la distrugerea mai multor hectare de padure. Taieri abuzive si furt de arbori sunt doar doua dintre acuzatii.Doi ''Preotii,, cu rolul de ''sagetii,, au fost prinsi in momentul ce devastau padurile.Cateva ''sagetii,,...2009 - 2105 + Vezi răspunsul întreg

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru ChaosTheory):

Domnule, daca sunt cazuri de incalcare a legii si organele in drept nu-si fac datoria, asta nu e de competenta mea. Daca Fiscul este sau nu este corect in cazul BOR, dupa cum sustineti dumneavoastra, aceasta nu este o problema pe care o putem discuta aici fiindca nu avem autoritatea necesara (pe mine, unul, ma depaseste chestiunea). Dar cunosc destui preoti si cantareti care au carte de munca si tot ce castiga trece pe la Administratia Financiara. Musai. Fiindca altfel, dupa cum ziceam anterior, nu ar putea beneficia de drepturile unui angajat legal. Cunosc si cativa preoti despre care s-ar putea ridica niste suspiciuni in legatura cu averea, dar din moment ce nu cunosc detalii, mai bine ma abtin. Daca, pe de alta parte, s-au taiat paduri la ras, foarte rau. Ar trebui neaparat replantati alti pomi in locul celor taiati.
Despre catedrala trebuie sa recunosc faptul ca nici eu nu am o parere hotarata; adica nu cred ca era acum momentul construirii ei. Celelalte chestiuni cu preotii - agenti imobiliari sunt probleme despre care eu nu am auzit si ca urmare nu ma pot pronunta. La mine la tara, parintele si-a facut o mica afacere de familie (impreuna cu ai casei) si isi suplimenteaza veniturile din productia agricola (legume si fructe). Eu n-am vazut nimic rau in asta, mai ales ca au pornit de jos si muncesc mult. Si cred ca e si legal.
Eu nu inteleg punctul dumneavoastra de vedere fiindca va referiti la tot BOR; iar eu stiu cativa preoti care sunt atat de amarati in parohiile lor, de abia o mai duc de la luna la luna. Eu nu am vazut prea multi "mafioti" pe unde am fost. Sunt oameni care isi intretin familiile din altceva decat din parohiile in care slujesc. Daca stiti ceva concret, spuneti-ne si noua, nu-i batjocoriti pe toti slujitorii altarului pentru cativa care or fi avand narav de lup.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Cred ca este vorba de un imprumut din stilul sicilian. Gen Clanul Soprano.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Simplu:cerere si oferta.BOR are nevoie de politicieni(bani) si politicienii de BOR(legitimitate).De aici rezulta un cadru legislativ permisiv si ambiguu plus o aplicare a normelor pe masura.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează