|

Care-i dreapta biserica, ortodoxa sau catolica? Fund raspunsul care ma si convinge!

20 Raportează Evaluează
Răspuns Câştigător
| a răspuns:

Dreapta biserică este cea ortodoxă, întrucât iată, ea din noi s-a rupt, căci mutați am fost la Constantinopol dar catolicii s-au dus la Roma și-au schimbat Tainele Sfinte și multe învățături proaste. Istoria Bisericii Catolice este una sângeroasă, aceasta nu a prigonit doar pe păgâni și pe cei considerați păgâni pentru diferite acțiuni nevinovate cum ar fi cunoașterea. Deasemenea în cruciadele lor, papa a ucis și mulți călugări ortodocși. Țările care au fost acoperite de credința catolică și-au pierdut religia, Franța, Marea Britanie, Germania, Statele Unite rămânând un un număr alarmant descăzut de fii ai bisericii, numărul ateilor și a altor secte fiind în creștere. Deasemenea să nu uităm că din biserica catolică s-au rupt protestanții și toate celelalte secte care promovează erezii. Biserica catolică a avut mereu un război ascuns cu oamenii, temându-se până și în mijlocul Romei, au îngrădit Vaticanul cu ziduri groase, papa conducând o cetate străină de poporul italian. Papa nu este un conducător al unei bisericii ci un bagaj greu al ei. Acesta fiind văzut de fii bisericii ca reprezentarea lui Dumnezeu pe pământ. În toate tarile bisericii catolice preoții își satisfac dorințele nefăcând de cele mai multe ori ascultare de adunarea cardinalilor de la Vatican, Un exemplu bun ar fi Medjugorge (scuzați dacă am greșit denumirea) preoții acelui loc susțin apariția unor minuni, dar în partea cealaltă a Mediteraneanei, în centrul Romei papa confirmă mereu că el este contra acelor manifestații religioase. Nu așa ar trebui să fie o biserică care să slăvească pe Dumnezeu.

19 răspunsuri:
| a răspuns:

Http://i.imgur.com/qoVK7jR.png :))

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

In Biblie nu vei vedea detalii nici de una, nici de alta.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Avand in vedere ca la inceputul crestinismului se vorbea in latina, iar acum ortodocsii au o istorie in care limba slava este cea intalnita in carti, iar catolicii latina iti dai seama.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Dintre cele două Biserici (Ortodoxă şi Catolică) ce se suprapun peste istoria creștinismului, cea care a făcut pasul în "lateral", cea care a adus schimbări și a inovaţii (lipsite de baze biblice), este Biserica Romano-Catolică. Ea adus schimbarea și "mărul discordiei" înainte de Schisma din 1054!

Anul 1054 este anul ei oficial de "naștere", ca cea care s-a despărțit de "trunchiul" Bisericii apostolice!

Denumirea de "catolică" a fost introdusă în 1054, iar deosebirile (inovaţiile, schimbările) faţă de ortodocşi, le aparţin şi au fost introduse cu aproape un secol înainte de despărţire! Chiar aceste schimbări ale învăţăturilor creştine autentice, au reprezentat puncte de discuţii, tensiuni şi în final, separare!

Iată o parte dintre ele:
1.Papa a început să fie considerat locţiitorul lui Hristos pe pământ, (pretenţia de conducere sau jurisdicţie universală);
2. adaosul filioque în crez;
3. introducerea teoriei purgatoriului;
4. introducerea folosirii azimelor la taina sfintei Împărtăşanii (pâine nedospită);

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Un secol aproape au durat tergiversările prin care papa a încercat să-i convingă şi pe "răsăriteni" să-i accepte invenţiile care ar fi denaturat "fondul apostolic" păstrat până atunci cu sfinţenie, dar cum era de aşteptat, nu s-a ajuns la nici un acord…

Până când un cardinal impulsiv (Humbert) venit în numele Papei, şi-a pierdut răbdarea şi a aruncat anatema (el cu de la sine putere) asupra Europei Răsăritene, pentru că aceştia nu au fost de acord să accepte improvizaţii papale, învăţături modificate, să-şi denaturize credinţa şi mai ales, să accepte pe tavă supunerea totală faţă de papă, happy!

Iată ce se întâmplă la scară Europeană când cineva vine cu o conspiraţie… Totul iese la iveala, totul este transparent în Biserică.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Biserica ortodoxa, dar diferentele iti pot fi explicate de un preot

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Există Religia Creștină iar Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă sunt două ramuri majore, sau confesiuni, sau denominațiuni ale creștinismului. Până în anul 1054, aceste două ramuri au mers împreună și au alcătuit o singură biserică, chiar dacă între ele deja se dezvoltau divergențele pentru că una se dezvolta în vestul și alta în estul fostului Imperiu Roman.
Sfinții Părinți Ortodocsi de atunci nu i-au urmat pe apuseni în această cădere, ba mai mult, soborniceste au lăsat urmasilor în credință, povățuiri de nezdruncinat și anateme de nedezlegat, de a nu se face părtași sub nici un chip înnoirilor mincinoase și uneltirilor politice, de a păstra neschimbată, chiar cu prețul vieții, tradiția de veacuri a Bisericii,
Biserica este Una și Unul Sfânt este Capul ei, și nimeni niciodată nu va putea alcătui o altă predanie lăsată de Hristos Sfinților Părinți. Tocmai această provocare ne-o aruncă catolicismul – o nouă tradiție, o altă dogmă, un alt dumnezeu – ce să ne dezrădăcineze din Ortodoxie, să ne dezbine Neamul, să ne euro-înglobeze.
Neam românesc, nu vă lăsați înselați în credința ortodoxă, iubiți pe catolici dar feriți-vă de catolicism, iubiți Adevărul și fugiți de minciună, apărați Biserica dar nu înlăturați hotarele puse de Sfinții Părinți, căci acestea ne întăresc a-L mărturisi pe Hristos! (Monahul Conon Românul)

Care sunt punctele principale care ne despart de catolici?

Invataturile principale care ne despart dogmatic si canonic de catolici sunt :

1 – Intai este filioque. Ei zic ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul Evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin Fiul. ( Ioan )

2 – Al doilea este suprematia papala. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant! Mai mare decat ...2004 - 2211 + Vezi răspunsul întreg

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Credinta din sufletul omului

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Catolicii sunt mai civilizaţi.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Raspunsurile sunt subiective. Ca sa poti iesi din subiectivism, trebuie sa iti iei niste "puncte de sprijin" externe. Pentru mine "punctele de sprijin" sunt: Sf Serafim de Sarov, Sf Serafim de Viritza, Sf Nectarie si multi alti parinti pe care i-am gasit prin Proloage sau Pateric. Catolicii ii au si ei pe Sf Benedict, Bernard, Ioan al Crucii. Intrebarea este: daca sfintii acestia sunt intr-un singur loc, si spun aceleasi lucruri, de ce noi trebuie sa urmam cai diferite?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Niciuna.
Dumnezeu nu a dat vreun nume "dreptei credinte/biserici".
Degeaba ma numesc "ortodox" sau "catolic" daca tot ceea ce stiu este sa-mi ridic in slavi credinta prin comparatie, aratand slabiciunile altui cult.
Dreapta credinta = intelepciune, iubire, respect, incredere.
Dreapta credinta sta in sufletul fiecarui om si in judecata lui, nu in titulatura.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru 1dintrevoi):

Numele contează? Poate la fel de bine să se numească "apostolică", sau simplu Biserica (oricum Biserica e una singură!), dar NUMELE CONTEAZĂ? Sau altceva?

Dacă eu mai adug un y mic în colţul din dreapta sus al semnăturii mele, oare atunci m-am schimbat eu cu ceva? M-am metamorfozat în altă persoană? Nu cred… stai să mă uit… happy

La fel şi Biserica. Este una singură. Şi la ce diferenţe minime există (în raport cu celelalte culte) între Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, nu în mod exagerat au fost numite Biserici "surori"... happy

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Ambele iti vor banii! Totusi cea catolica este mai acceptabila

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru ioanaAn):

Si ia zi tu de ce ti se pare asta? Pentru ca preotii nu au familii si preotese care sa/i bata la cap?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nici una nu e buna intrucat ortodoxia bune ''Sfanta traditie'' mai presus de scriptura[cuvantul lui Dumnezeu] iar biserica catolica inventeaza tot felul de lucruri cum ar fi purgatoriu tind spre protestanti.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru RandomDeTot):

''Sfanta traditie'' nu este in Biserica Ortodoxa mai presus de Scriptură dar retine faptul ca Sf. PREDANIE (Tradiţie) A ADUNAT, a explicat şi a apărat SCRIPTURA prin scrierile sale vechi de 2000 de ani aparţinând primilor episcopi ai Bisericii.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru milan9):

Ca fapt divers, Biblia nu vorbeşte despre "Biblie", dar în schimb vorbeşte despre "TRADIŢIA ORALĂ", despre cuv. PREDANIE! Mântuitorul Hristos nu vorbeşte despre Biblie pentru că Biblia nu era scrisă (urma să se scrie în decursul primului secol, şi să se unifice în cel imediat următor…)

Dacă cineva nu recunoaşte "Tradiţia orală" care a circulat în Biserica primelor trei secole, atunci nu poate să respecte nici Scriptura – apărută în această Tradiţie a primelor trei secole ale Bisericii…

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru milan9):

Superstiţii sau tradiţii păgâne, în Biserica lui Hristos nu există!
Nimic relevant nu s-a mai adăugat Bisericii după primul secol creştin! Creştinismul tocmai reuşise să scape de "povara" tradiţiilor iudaice, cum oare avea să îmbrăţişeze alte tradiţii, de data aceasta păgâne chiar? Nicidecum nu s-a întâmplat asta. Întreaga istorie poate demonstra acest lucru: istoria, arheologia, artefactele, istoria culturii!

PENTRU A SE PUTEA RĂSPÂNDI CREŞTINISMUL, unele aspecte care ţineau de cultura păgână, precum vechi sărbători păgâne din anumite momente ale anului (ex. data solstiţiului) NU au fost împrumutate, ci doar au fost ACOPERITE de evenimente cu semnificaţie creştină!


Deci atenţie! NU "s-au împrumutat" nici semnificaţii, nici alte elemente, ci doar s-au acoperit cele deja existente (era SINGURA CALE PENTRU A FI ELIMINATE)!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru milan9):

Hristos, Fiul lui Dumnezeu a insistat şi subliniat în tot Noul Testament că BISERICA SA ESTE UNA SINGURĂ!

Biserica e una singură. Hristos a subliniat obsesiv acest lucru! Numai cele 39000 de feluri de secte încă n-au citit în Biblie acest lucru - Biblia realizată şi apărată de aceiaşi Unică Biserică a Noului Testament!


Iar această credinţă unică, este bine definită în Noul Testament: BISERICA pe care Mântuitorul o confirmă de la început şi până la sfârşit şi în care a confirmat PREOŢIA CREŞTINĂ!

- Despre Unicitatea Bisericii vorbeşte întreg Noul Testament : Efeseni 4, 13; Fapte 20, 28; I Corinteni 3, 11; Ioan 17, 22; Matei 16, 18; Efeseni 4, 4-6; I Corinteni 1, 12-13; Evrei 3, 14; Matei 18, 17, etc...

"Seriozitatea" afirmaţiilor Sale privind unicitatea sunt în legătură cu faptul că şi-a dat viaţa pentru ea, pentru ca acea Biserică să rămână Una Singură - Fapte 20, 28;

El a întemeiat-o, şi, în tot Noul Testament a conferit şi a suprapus prestigiul, sfinţenia şi puterea Sa peste aceea a Bisericii (prezentată la singular în toată Scriptura). El s-a identificat cu ea şi s-a numit pe Sine în repetate rânduri,, Cap al Bisericii".

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează