| AlexSalutir a întrebat:

Care sunt cele 33 de motive pentru care Dumnezeu nu iti da Duhul Sfant? Dau funda multumesc!

14 răspunsuri:
| Celcestietot a răspuns:

Pai Duhul Sfant intra in cine merita, in cine considera Iahve, iar cam acesta ar fi motivul principal si cred ca si singurulwinking.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Încerc să mă adaptez la modul dtale de a gândi, ca să te ajut să te limpezești la minte.
Când pui această întrebare, presupun că îți dorești să primești Duh Sfânt de la Dumnezeu. Ca să faci, ce, cu el? Presupui că această stare binecuvântată este un drept, iar dacă ai îndeplini cele 33 de condiții, ai fi îndreptățit să îl primeșți. Atunci ai putea să îl întrebi pe Domnul, acum sunt ok cu condițiile Tale, de ce nu mi-l dai?
Motivul principal ești tu. Vrei să primești Duhul Sfânt și să îl ai, ca proprietate personală. Ce s-ar întâmpla atunci. Tu ai avea Duh Sfânt că ție ți s-a dat, iar cei de lângă tine, nu, că ei nu au îndeplinit condițiile. Deci l-ai avea ca o decorație.
Stop. Din acest motiv major, nu ți se va da, indiferent câte condiții ai îndeplini, 3, 33, sau 333. Astfel motivul major este că îl dorești pentru tine. Stop.
De ce faci asta, la fel ca postul uscat? Ca să te sfințești, să fii sfânt, adică ales.
Adică te alegi singur ca împărat în lumea ta, tu, cel ales de Dumnezeu. Aceeași greșeală o fac călugării. Merg acolo, se închid în mănăstire și bolborosesc rugăciuni ca să se auto sfințească. Și diavolul stă cocoțat în clopotniță, uneori mai trage și clopotele, să nu se plictisească. Și râde de se prăpădește de strădanii de sfințire în zadar.
Așa, că fiule, nu căuta motive să te înalți, că te vei prăbuși cu atât mai rău, cu cât auto înalți mai sus. Dacă vrei să binemeriți de la Dumnezeu, ajută pe alții să se înalțe. Sunt un miliard de motive pentru care Dumnezeu nu acordă Duhul Sfânt. Caută motivul fiecăruia, luminează-l la minte, și ajută-l să iasă din peștera lui Platon și din îngustimea celor 33 de motive. Dacă îl ajuți, așa cum zice Isus, pe cel mai umil dintre oameni, ( dintre frații mei; zice El) pe El, pe Isus îl ajuți. Pe cinee? Pe fiul lui Dumnezeu, care este una din ipostazele lui Dumnezeu, ( hipostasis). Ei, dacă faci așa, s-ar putea să primești și o decorație de la Comandantul Galaxiei, nițel Duh Sfânt.

| TamplaruAnisoara a răspuns:

Cel ce se înaltă, va fi smerit. Si cel ce se smerește, va fi înălțat. Sa nu pățești ca cel care a vrut sa plătească lui Pavel ca sa primească Duh Sfânt. Duhul Sfânt este un dar de la Dumnezeu si nu poate fi cumpărat cu bani. Citește Biblia si vei afla cum se ajunge la binecuvântarea cu Duh Sfânt.

| Irinel15123532 a răspuns:

Unde scrie asta? Eu nu am gasit un astfel de verset in biblie. Duhul Sfant, este Dumnezeu. Dumnezeu vrea sa avem Duhul Sfant, cum vine El? El locuieste in fiecare credincios, fara vreun merit, ci prin jertfa Lui Hristos de la cruce. In vechiul testament, Duhul Sfant doar venea si era ''Peste'' un anumit om, pentru o lucrare, cand lucrarea se termina, Duhul Sfant pleca. Cand Iisus a murit, perdeaua templului s-a rupt de sus in jos, ceea ce inseamna ca avem intrare libera la Tatal ceresc prin Hristos, acum in noul testament scrie, Duhul Sfant ''traieste in interiorul nostru'' nu mai este ''peste'' noi, ci este ''in noi''
Ioan 1:4 '' Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.'' Cine este in lume? Satana. Cine este in noi? Duhul Sfant, cine este mai mare? Duhul Sfant.

Aprobat''Cine il are pe Fiul, are viata, cine nu il are pe Fiul, nu va vedea viata''
Acest lucru inseamna ca doar prin Hristos putem fi mantuiti, cine il are pe Hristos, ca mantuitor personal, doar acela este mantuit pentru ca Iisus a platit datoria pacatului intregii omeniri.

''Eu sunt calea, adevarul, si viata, nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine''
Pentru ca inca din vechiul testament cand se aduceau jertfe de animale, pentru iertarea pacatelor pentru ca biblia spune ''pretul pacatului este moartea'' si '' nu exista iertare de pacat fara varsare de sange'' Acele jertfe de animale, erau ca o prefigurare a jertfei Lui Hristos pe cruce, jertfele de animale nu puteau ierta nimic, ele doar spuneau ca va veni o jertfa, Fiul Lui Dumnezeu. Ioan a spus in noul testament ''Iata Mielul Lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii''

''Oricine va chema numele Domnului va fi mantuit''
Cine recunoaste in rugaciune, ca este pacatos si are nevoie de Hristos si spune ''Doamne Isuse am pacatuit impotriva ta, am vrut sa fac totul asa cum vreau eu, te rog sa ma ierti pentru faptul ca te-am respins pana acum, cred ca moartea ta pe cruce a platit datoria pacatuli meu, cred ca tu esti fiul lui Dumnezeu si te primesc pe tine ca mantuitor personal si Domn al vietii mele, imi predau viata tie''. Din acest moment Duhul Sfant te boteaza si vine sa locuiasca in tine, numele tau este scris in cartea vietii mielului, toate pacatele iti sunt iertate definitiv si ai puterea invierii in tine, si nimic nu te va mai desparti vreodata de dragostea, caldura si grija tatalui ceresc pentru tine.

In noul testmant scrie ''daca nu se naste cineva din apa si din duh'' Apa este botezul fizic care este o aratare exterioara a ceea ce s-a intampalt deja in interior, adica nasterea din Duh, Duhul Sfant ne boteaza cand noi il primi pe Hristos ca mantuitor personal.

https://www.youtube.com/watch?v=ybNHOeDwT84

| AlexSalutir explică (pentru Irinel15123532):

Parintele Calistrat a spus asta, nu mai gasesc materialul respectiv, am urmarit atat de multe incat am uitat si nu stiu unde sa mai caut. Consider totusi ca acele motive exista si ca noi le implinim pur si simplu prin educatie/legea firii/credinta dar care nu se spun, ca si cele 90 si ceva de roluri pe care le are energia sexuala in corpul nostru dar care de asemenea stiu doar cei evoluati spiritual la nivel inalt "unii calugari, esoterici etc..." sau numarul de daruri pe care dumnezeu le da prin vointa lui si prin duhul sfant despre care refuz sa dezvolt din cauza unei lipse de intelepciune poate, unul fiind vorbirea in limbi. Nu vreau sa creada lumea ca aberez, consider ca Dumnezeu este mult peste legea biserici, peste complexitate si cred ca fiecare are un strop de adevar mai mult sau mai putin atata timp cat este cu Dumnezeu indiferent cat de greu de inteles este pentru unii. Eu consider ca Biblia are rol de a ne educa si a ne evolua spiritual iar apoi pe cand suntem pregatiti noi vom urma un plan mult mai maret pe care Dumnezeu in are pentru noi. Biblia cred ca are un subiect de o categorie cu un grad mult mai jos ca si proiectarea astrala spre exemplu "rugaciunea de sine vazatoare" despre care Ilie Cleopa vorbeste in treptele rugaciunii si multe alte minuni sau lucruri mistice as putea spune despre care putin se stie. Multumesc pentru raspuns si pentru materialul trimis de tine. Am sa ma straduiesc sa ascult si sa invat tot ce imi este de folos in acest drum spre cautarea adevarului.

| AlexSalutir explică (pentru sadrian46):

Observ ca deja a devenit ceva mai personal pentru dvs treaba asta...
Sunt o persoana cu un caracter mai mult decat ma vede lumea din motiv ca parintii mei mi-au oferit o educatie buna. M-au invatat intodeauna sa fiu cu mintea deschisa, sa ii ascult pe oameni indiferent ce au de spus si sa concluzionez dupa ce imi spune inima si ce vrea Dumnezeu dupa legile lui. Am invatat sa pot purta o conversatie indiferent de starea omului fie el nebun sau intelectual si nu numai, sa inteleg lucrurile ce ne inconjoara dar sa incerc sa le si accept daca sunt bune. Vreau sa fiu cat mai universal posibil, sa invat, sa ma diversific, pana cand dintr-odata am atins acea treapta sensibila in care a aparut constiinta de sine. Acea trezire spirituala in care am ajuns sa constientizez ca am atat de multe probleme incat eu fara Dumnezeu nu exist. Sunt dezavantajat financiar, material, familial, psihic, la situatia sanatatii, intr-o oare care masura si spirituala" efectiv nu am nimic, decat speranta in Dumnezeu si intr-o viata spirituala bogata ori de cate ori privesc luna si soarele, ori de cate ori ma plimb in fiecare secunda a vietii mele. Am renuntat la multe la varsta mea, am lasat ignoranta deoparte si invat cautandu-l pe Dumnezeu in fiecare frunza si iau concluzii chiar si din lucruri total banale ca un om disperat intrebandu-ma daca poate prind vreun mesaj din asta "de ce cade frunza din pom, de ce pisica sta in pozitia respectiva in acest moment sau daca omniprezenta se datoreaza existentei campurilor electro magnetice si energetice" si imi pun intrebari de parca sunt nebun dar sunt fericit din acest motiv si intodeauna am avut avantaje si rezultate bune pentru asta. Vreau sa imi implinesc visul de al intalni pe Dumnezeu, sa stiu ce planuri are pentru mine, sa imi dea intelepciune sa ii pot ajuta pe cei la care tin si care au nevoie de asta, sa duc cuvantul lui mai departe prin ceea ce scrie in Biblie si nu numai dar si prin ideile mele daca accepta acest lucru, sa imi dea o viata noua pe care am sa o folosesc ca pe un exemplu pentru a intari existenta lui Dumnezeu si a fiului sau. Sunt si ma simt inzestrat sa fac mai multe lucruri la nivelul de cunoastere pe care il am si nu am sa ma opresc aici dar pana atunci pun un picior in fata celuilalt, caut oameni care duc cuvantul lui pentru a ma ajuta in aceasta misiune, poate intr-un final cand am sa fiu pregatit am sa fac juramant si poate am sa ma pocaiesc si am sa ma si botez. Biblia intodeaua a fost un subiect in care nu am vrut sa intru pentru ca nu toti oamenii sunt pe aceiasi lungime de unda dar ca de fiecare data am sa-l ascult pe cel care vrea sa ma ajute, nu sunt un om batut in cap caruia sa nu ii poti schimba gandirea din rau sau prost in bine daca e.

| Octavian199 a răspuns (pentru Celcestietot):

Automat si eu am duhrolling on the floor Deci, e sfant?

| Octavian199 a răspuns:

Irinele.De ce nu ar fi un singur zeu? Asta nu mai e monoteism, cum va laudati.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu primesti Duhul Sfant daca judeci pe aproapele.
Si daca faci desfranare.

suntserios
| suntserios a răspuns (pentru Irinel15123532):

Uuu, inca un raspuns in care iti spui propria parere si nu citezi din niste carti care iti controleaza viata

| Celcestietot a răspuns (pentru Octavian199):

Nu.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns (pentru AlexSalutir):

Mă bucur pentru dta. Dacă te mai pot ajuta pe tema asta. mesaj privat.

| Daniel323 a răspuns:

1.Biblia este inventata de om.
2.Religiosii in general au inteligenta spirituala foarte mica.
3. Duhul sfant prefera virgine.

| r3r3r3r3r3r3 a răspuns:

33? Motivul e unul singur-nu-L vrei.

Întrebări similare