Catolicii au avut de-a lungul istoriei papii lor de tristă amintire, Alexandru al VI-lea fiind doar unul dintre ei. De fapt, întreaga lor istorie este presărată cu momente de tristă amintire. Ne putem gândi la Cruciade, la Inchiziţie, la ce au făcut în Noaptea Sfântului Bartolomeu pe vremea lui Carol al IX-lea, ca să dau doar câteva exemple.
Ce se poate spune despre ortodocşi? Este istoria lor mai curată? Mai puţin pătată cu momente de tristă amintire?
Poti verifica orice doresti, dar din punct de vedere istoric si pentru intrebarea ta raspunsul acesta este.
Catolicismul a fost si inca mai este pe o pozitie de forta, de expansiune politica si militara. Unde au ajuns armatele catolice, locul sau continentul acela a devenit catolic. Protestantii s-au desprins de ei, Anglia a devenit anglicana, tocmai datorita politicii Bisericii Catolice.
Marteui are dreptate pana la un punct, uscaturi exista si la unii, si la ceilalti, dar asta la nivel de individ e valabil in orice societate.
Sa pui insa semnul egal intre Biserica Ortodoxa care nu are un Stat, nu are armata, nu au purtat arme si nu au dus razboaie de expansiune, si Biserica Catolica, e cel putin bizar, si asta nu pentru ca nu au avut posibilitatea sa le faca, ci pentru ca asa este Biserica lor, a ortodocsilor.
Candva, mi-am mai spus parerea in legatura cu subiectul: In Crestinism, Biserica Catolica este bratul (uneori inarmat), ortodoxia e spiritul.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Susțin complet ceea ce a spus Marteuil.
Chiar dacă istoria lor este mai curată, nu este acest lucru relevant.
În general oamenii sunt oameni. Circumstanțele ne diferențiază. Și asta e valabil pentru orice aspect istoric și prezent.
Singurul lucru care ar conta este corelarea dogmelor fiecărei religii cu evenimente istorice. Dar să fim serioși, în general oamenii au profitat de acele dogme ca să își dreseze și controleze supușii. Să aibă pretexte pentru faptele lor egoiste. Puțini credeau cu adevărat în ele și chiar le respectau.
Răspunde
Catolicismul are un Stat, o Constitutie, catolicismul este Politica, iar politica este instrumentul care iti permite sa modelezi popoare, sa trasezi granite, sa bati moneda, sa declari razboaie, sa semnezi tratate, etc, etc...
Ortodoxia, nu are asa ceva.
Poti sa faci o analogie simpla, pentru ca atat de simplu e raspunsul:
Comunismul exista in mintea multora, pe toate meridianele, latent.
La un anumit moment, niste "intelepti" germani, l-au urcat pe un nene Lenin intr-un tren cu destinatia Rusia, si de atunci, comunismul cu Stat, Constitutie si Politica, a "fericit" aproape o jumatate din planeta.
Eu nu dau raspunsuri care sa placa ateilor cu clase cat trenul lui Lenin...dar poti judeca si asa: Ortodoxia este nazismul care nu a castigat alegerile, pentru ca nici nu a participat la ele. 
Tare! Am râs cu lacrimi. Comunismul a fericit (cu ghilimelele de rigoare) aproape o jumătate de planetă. Şi ăia cu clase cât trenul lui Lenin. 
Să nu ne pierdem niciodată simţul umorului.
Şi, da. Sunt de acord cu explicaţiile. Mi-a plăcut şi expunerea făcută de Marteui. Rămâne să mai verific nişte detalii din această expunere, cu care, recunosc, nu sunt chiar familiar.
Răspunde Ciudat. Nu ceea ce spui tu aici e ciudat. E ciudată întorsătura pe care au luat-o lucrurile. Întemeietorul Creştinismului cred că s-ar zvârcoli în mormânt să vadă ce s-a ales de învăţătura lui. Nici prin gând nu i-a trecut ca urmaşii lui să se organizeze ca Stat, cu Constituţie, să intre în Politică, să-şi creeze forţe militare, care să le permită să-şi impună voinţa cu forţa în afacerile naţiunilor, să poată trasa graniţe, să poată declara războaie etc. El a vorbit de cu totul alte lucruri. Mă duc cu gândul la zicala "Unde a dat şi unde a crăpat".
Nu le-a fost tocmai usor nici lor.
Biserica lui Hristos s-a ridicat pe ruinele Imperiului Roman, crestinismul s-a raspandit datorita limbii latine si al drumurilor din Imperiu. Pontifilor de mai tarziu le-a fost greu sa nu se imbete de putere cand faceau regi si mazileau regi prin Europa, cand puteau sa impuna religia cu sabia.
Realitatea istorica ne arata ca o civilizatie, fie ea si in stadiu de imperiu, dainuie cel mai mult cand ai liber la religie. La orice religie.
Imperiul Mongol si Statele Unite sunt poate cele mai bune exemple.
Poti verifica orice doresti, dar din punct de vedere istoric si pentru intrebarea ta raspunsul acesta este.
Catolicismul a fost si inca mai este pe o pozitie de forta, de expansiune politica si militara. Unde au ajuns armatele catolice, locul sau continentul acela a devenit catolic. Protestantii s-au desprins de ei, Anglia a devenit anglicana, tocmai datorita politicii Bisericii Catolice.
Marteui are dreptate pana la un punct, uscaturi exista si la unii, si la ceilalti, dar asta la nivel de individ e valabil in orice societate.
Sa pui insa semnul egal intre Biserica Ortodoxa care nu are un Stat, nu are armata, nu au purtat arme si nu au dus razboaie de expansiune, si Biserica Catolica, e cel putin bizar, si asta nu pentru ca nu au avut posibilitatea sa le faca, ci pentru ca asa este Biserica lor, a ortodocsilor.
Candva, mi-am mai spus parerea in legatura cu subiectul: In Crestinism, Biserica Catolica este bratul (uneori inarmat), ortodoxia e spiritul.
De ce ar fi amintiri triste? Mi se pare normal, astea sunt consecintele pastrarii puterii centralizate. Ortodoxismul nu a avut atatea evenimente similare ca nu exista unitate dupa caderea Constantinopolului, si mai important Ortodoxismul nu s-a implicat atat in stiinta ca Catolicismul. Dupa 1453 Moscova a preluat oarecum mostenirea ortodoxa dar dupa cum se stie Rusia nu era renumita pentru dezvoltare
" papii lor de tristă amintire"
Interesanta exprimare.
Banchetul castanelor ti se pare o amintire trista? Mie mi se pare mai mult o sinteza a Italiei renascentiste( a burgheziei). O sinteza a moralitatii si principiilor intregii societati. Nu era papa mai special sau mai pervers decat cersetorii de pe mijlocul drumului. Diferenta era data de resursele lor. Rodrigo Borgia avea banii, oamenii si influenta necesare sa-si transforme fanteziile in realitate. Si nu era singurul care impartasea acele fantezii. Nu era ca si cum el si familia lui organizau orgii in fiecare zi, iar restul Italiei se ruga si facea sex in pozitia misionarului. Ideea e ca nu poti judeca actiunile cuiva care a trait acum mai bine de jumatate de mileniu bazandu-te pe normele societatii de azi.
Istoria ortodocsilor este mai curata pentru ca este si mai saraca( la propriu si figurat). Biserica ortodoxa a fost mereu aflata in umbra celei catolice. Catolicii au detinut mereu monopolul economic. Au avut mereu mai multa influenta (inclusiv politica) au dominat mereu pe plan geografic, au avut mereu cei mai multi adepti. Istoria lor este mai complexa, ceea ce inseamna ca are mai multe parti rele (si mai multe parti bune) decat istoria ortodocsilor.
Ai facut referire numai la faptele individuale ale unor personalitati din cadrul Bisericii Catolice si la niste crime comise "in numele credintei."Pete" in istoria catolicilor pot fi si miturile/realitatile despre ordinele secrete ale cavalerilor. Ca sa nu mai spun de Arhiva Vaticanului.
Ideea unor informatii nepretuite, a unor adevaruri ascunse de ochii oamenilor de rand intre paginile ingalbenite ale unor pergamente dintr-o arhiva subterana mi se pare mult mai controversata decat simpatia lui Alexandru al VI-lea pentru cai.
Ma rog, am inceput sa deviez de la subiect. Ideea e ca ortodocsii nu sunt cu nimic mai buni in comparatie cu catolicii. Lipsa sau numarul redus de evenimente negative din istoria lor nu se datoreaza bunatatii sufletului lor, ci lipsei de bani, de oameni, de putere si resurse. Nu ai de unde sa stii daca undeva, in varful unui munte sau de ce nu, in mijlocul unui sat, un preot ortodox nu se delecta cu un threesome cu un caine si o sclava sexuala. Nu ai de unde sa stii pentru ca nimeni nu i-ar fi acordat importanta. Nimeni nu ar fi stiut. Ortodocsii nu au avut papi imbracati in haine de blana si matase care sa conduca politic o tara(sau o jumatate de continent) intreaga. Nu au avut cavaleri templieri "bancheri", care sa dirijeze sume exorbitante. Nu ortodocsii au fost in lumina reflectoarelor.
Frumoasă expunere şi bine argumentată. M-a surprins însă să văd că eşti informată despre threesome, despre poziţia misionarului... Nu numai că eşti informată, dar şi că vorbeşti cu atâta degajare despre astfel de lucruri. Dar, trecând peste asta, apreciez răspunsul tău ca fiind bun.
" M-a surprins însă să văd că eşti informată despre threesome, despre poziţia misionarului."
Da, este intr-adevar surprinzator cum de am acces la astfel de informatii rare. Poate ar trebui sa scriu o carte, sa impartasesc si altora aceste cunostinte nepretuite.
Vrei să fii ironică. Chiar nu cred că era cazul. Ştii bine la ce m-am referit. Nu accesul în sine este surprinzător. De acces, putem într-adevăr avea acces la orice. Totul e la distanţă de un click.
Da, stiu ce ti se pare tie surprinzator. N-ar trebui sa ti se para deloc surprinzator ca cineva vorbeste cu degajare de sex, mai ales tinand cont ca nici n-am spus mare lucru.
Numele tău și discuția mi-au amintit de un film francez pe care l-am văzut acum ceva timp. Clar @sabin89 are cu ce se delecta.
https://www.youtube.com/watch?v=TWFEhSK0Cb8
Stiu filmul, desi numele meu e inspirat dintr-un altul, tot francez, Dangerous Liaisons. https://youtu.be/dmNQb60Y9U0
Știu, m-am uitat pe Google. E și o carte. Se pare că e despre 2 narcisiști care vor să îi corupă pe alții fiind mânați de „rivalitate". Deci dacă te regăsești în personaj înțeleg anumite lucruri.
Poate o să văd vreodată filmul. Cartea mă îndoiesc că o voi citi prea curând (dacă o voi citi) având deja câteva cărți în lista de citit și abia având timp și pentru alea făcând și multe alte lucruri.
Nu am dat acel film chiar întâmplător.
A 4-a poveste îl include pe Papa Alexandru VI. Chiar și un plebeu sau țăran ca mine ar face chestii asemănătoare dacă ar ajunge în poziția de Papă.
De asemenea, povestea lui Elizabeth Báthory mă face să mă gândesc la tine în postura doamnei, nu știu de ce.
" Se pare că e despre 2 narcisiști care vor să îi corupă pe alții fiind mânați de „rivalitate". "
Ea e manata de rivalitate. El e manat de ambitie si de satisfactia pe care o gaseste in seducerea femeilor virtuoase.Mi-a placut filmul, cu exceptia finalului.
" Deci dacă te regăsești în personaj înțeleg anumite lucruri."
Daca ma regasesc in pielea unei narcisiste? Nu chiar. Ma regasesc in unele dintre trasaturile ei.
Si eu mi-am propus sa citesc cartea, desi n-am apucat s-o fac pana acum.
" având deja câteva cărți în lista de citit "
Cum ar fi?
" Chiar și un plebeu sau țăran ca mine ar face chestii asemănătoare dacă ar ajunge în poziția de Papă. "
Presupun ca stiu la ce referi, dar totusi, ce vrei sa spui prin "chestii asemanatoare?" Si de ce materializarea acelor chestii ar depinde de pozitia de Papa?
" De asemenea, povestea lui Elizabeth Báthory mă face să mă gândesc la tine "
O tipa care face baie in sangele unor virgine pe care tot ea le-a omorat te face sa te gandesti la mine? Ma simt
flatata.
„Presupun ca stiu la ce referi, dar totusi, ce vrei sa spui prin "chestii asemanatoare?" Si de ce materializarea acelor chestii ar depinde de pozitia de Papa?"
Nu intru în detalii. În plus am deranja prea mult atmosfera duhovnicească de aici. La unele chestii te poți gândi și singură.
„Ma regasesc in unele dintre trasaturile ei."
Te-aș întreba care trăsături, dar nu trebuie să răspunzi.
„O tipa care face baie in sangele unor virgine pe care tot ea le-a omorat te face sa te gandesti la mine? Ma simt
flatata."
"dar nu trebuie să răspunzi."
Nu stiu de ce oamenii tind sa adauge chestii de genul dupa ce pun ceea ce cred ei ca este o intrebare personala sau incomoda. Nu e ca si cum daca nu ai fi specificat ca nu trebuie sa raspund o forta invizibila m-ar fi constrans s-o fac.
Viziunea ei libertina despre sex, de exemplu. Acum n-ar mai parea iesita din comun, dar in prima jumatate a secolului XVIII, in societatea "buna" din Franta erau mai multe femei ca madame de Tourvel decat ca marchiza de Marteuil.
Ma regasesc si in mentalitatea ei "win or die".Si in refuzul de a fi obedienta in fata sexului opus( in contexte non-sexuale).
Imi place si ca are incredere in sine si e convinsa ca poate avea orice( si pe oricine) isi doreste.
„Nu stiu de ce oamenii tind sa adauge chestii de genul dupa ce pun ceea ce cred ei ca este o intrebare personala sau incomoda. "
Poate fi incomodă pentru unele persoane.
„Nu e ca si cum daca nu ai fi specificat ca nu trebuie sa raspund o forta invizibila m-ar fi constrans s-o fac."
Nu voiam neapărat să o faci, asta e ideea. Eram puțin curios, dar asta nu înseamnă că țineam neapărat să aflu acea informație. De aceea am adăugat respectiva formulă.
„Imi place si care incredere in sine si e convinsa ca poate avea orice( si pe oricine) isi doreste."
Foarte încrezătoare această marchiză de Marteuil. Îți voi spune pe scurt „Marte".
E și o carte, de asemenea:
https://www.emag.ro/......D3GBRBBBM/
" E și o carte, de asemenea"
Pe care ai citit-o?
N-ar trebui sa-mi spui Venus?
„Pe care ai citit-o?"
Nu. Am auzit la radio despre asta și am văzut că e și o carte
„N-ar trebui sa-mi spui Venus?"
Bărbații sunt de pe Marte, nu sunt Marte. Marte e o planetă pe care o consideră ca fiind lumea lor de care aparțin, tot ce îi înconjoară, așa cum pământenii consideră Terra. E cam tot ceea ce au ca reper și locul în care ființa lor evoluează, mânată fiind de caracteristicile unice ale acestei planete roșiatice. Nu spun că cartea are vreo treabă cu ce spun eu aici.
Dar desigur, dacă mă gândesc în schimb la mitologia greacă, cred că ți se potrivește foarte bine Venus.
" cred că ți se potrivește foarte bine Venus."
Ar trebui sa te hotarasti. Intre contesa sangeroasa si zeita iubirii e o diferenta mare.
Visez la o entitate care să armonizeze cruzimea și perversitatea cu iubirea și inocența.
Primele 3 ar merge, dar crezi ca mai poti sa fii inocent dupa ce ai cunoscut si experimentat cruzimea si perversitatea?
Cred în ea, nu ca și caracteristică absolută, dar una indusă atunci când este necesar.
Nici cruzimea nu aș dori să o văd ca pe o caracteristică absolută, ci una diferențiată în funcție de receptori și situație.
Iubirea o văd ca pe absolută, dar direcționată către un singur receptor (vorbesc de un anumit tip de iubire, pentru alte tipuri poate fi absolută, dar să nu stea în calea cruzimii).
Perversitatea ceva absolut și general (dar să nu stea în calea inocenței).
Nu știu dacă am descris bine la ce mă refer.
Cruzimea si iubirea ar putea fi indreptate catre acelasi receptor?
In ce context ar fi necesar ca acea entitate la care visezi tu sa dea dovada de inocenta?
„Cruzimea si iubirea ar putea fi indreptate catre acelasi receptor?"
Da. Dar depinde de modul în care este exercitată cruzimea și de sentimentele care o însoțesc.
„In ce context ar fi necesar ca acea entitate la care visezi tu sa dea dovada de inocenta?"
Ea ar trebui să aibă o înțelepciune care să îmi depășească interpretarea propriilor mele nevoi. Practic, îți pot da un context, dar ar fi imperfect față de ce vrea imaginația mea să genereze. În principiu, e acel mod în care poate să mă facă să cred că controlez o situație sau alta, că sunt stăpân pe situație și că pot să o îndrum în diverse scenarii, chiar dacă nu este chiar așa. În plus induce puțină drăgălășenie.
" În principiu, e acel mod în care poate să mă facă să cred că controlez o situație sau alta,"
In acest caz ar fi o inocenta falsa, o iluzie menita sa te faca pe tine sa te simti intr-un anume fel.
" În plus induce puțină drăgălășenie."
As fi curioasa sa vad cum vrei tu sa imbini perversitatea cu dragalasenia.
„In acest caz ar fi o inocenta falsa, o iluzie menita sa te faca pe tine sa te simti intr-un anume fel."
Ar fi parțial falsă. Cred că pot fi induse anumite stări.
„As fi curioasa sa vad cum vrei tu sa imbini perversitatea cu dragalasenia"
Vei rămâne curioasă până când trece.
Hai că deviem de la topicul omului.
Sunt buni francezii la filme. Am văzut şi eu pe Youtube un film vechi "Les parapluies de Cherburg". Mi s-a părut destul de reuşit.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
