Stiinta se ocupa cu studierea anumitor lucruri, iar prin studiu, se invata, deci stiinta e mai mult decat necesara pentru avansarea unei specii catre o civilizatie avansata. Fara stiinta nu am fi ajuns in stadiul avansat in care suntem acum.
Cu stiinta se face totul. Cu nestiinta nu se face nimic.
Dumnezeu e un personaj imaginar de poveste puerila, primitiva fantezista si absurda scrisa pentru prostirea naivilor creduli si nestiutori, deci nu e ceva in care sa crezi sau sau in care sa ai incredere. Astrologia leaga in mod fals pozitia corpurilor ceresti de calitatile si comportamentul vietuitoarelor, deci nu are caracter stiintific. Se foloseste doar pentru prostirea credulilor in scopul de a face bani.
"Toţi oamenii care gândesc sunt atei." - Ernest Hemingway
"Religia s-a născut când primul ticălos l-a întâlnit pe primul prost." – Voltaire
"Toate religiile sunt întemeiate pe teama celor mulţi şi pe isteţimea câtorva." - Stendhal
"Puneţi la îndoială cu îndrăzneală până şi existenţa lui Dumnezeu pentru că, dacă ar fi unul, trebuie cu atât mai mult să fie de acord cu omagiul raţiunii decât al fricii oarbe." - Thomas Jefferson
"Proştii resping ceea ce văd dar nu ceea ce cred; înţelepţii resping ceea ce cred şi nu ceea ce văd." - Huangbo Xiyun
"Ceea ce se afirmă fără dovezi poate fi respins fără dovezi" - Christopher Hitchens
"Religia este considerată de oamenii obişnuiţi ca fiind adevărată, de către înţelepţi ca fiind falsă, de conducători ca fiind utilă" - Seneca cel Tânăr
"Oamenii nu comit vreodată crime cu atâta dedicare şi cu atâta bucurie ca atunci când o fac din motive religioase" - Blaise Pascal
"Credinţa nu îţi dă răspunsuri, doar te opreşte din a pune întrebări." - Frater Ravus
Stiinta in sine nu are nicio contributie in lume. Oamenii, folisind stiinta ca un instrument, au diverse contributii.
Dar depinde ce intelegi prin stiinta. Daca te referi la "filozofie naturala" atunci da, isi are locul ei in studiul lumii inconjuratoare.
Cred ca visezi. Astrologia o stiinta pusa la loc de stiinte cu biologia, fizica, chimia, astronomia, etc?
Se vede cat de pasionat esti de stiinta, total 0. Doar prostii cred in zodii. Cum sa fie la loc de cinste cu acele ramuri ale stiintei cand astrologia nu se bazeaza pe aceleasi principii, adica teorie si demonstratie?