| chuckmanson a întrebat:

Ce profeții biblice s-au îndeplinit, când și unde?

14 răspunsuri:
| danut a răspuns:

Pentru omenire Cartea Apocalipsei ESTE c artea cu profetii pana la REVENIREA lui Hristos, ac easta SA IMPLINIT aproape in INTREGIME, suntem in ultimile secunde ale existentei omenirii sub aceasta forma. Aici suntem:
Apocalipsa 15, 1. Apoi am vãzut în cer un alt semn mare si minunat: sapte îngeri, care aveau sapte urgii, cele din urmã, cãci cu ele s-a isprãvit mânia lui Dumnezeu.

| danut a răspuns:

Pentru a intelege profetiile Biblice iti trebuie foarte mult studiu, cunostinte istorice care nu s-au scris in cartile de istorie generala si Duh de la Dumnezeu pentru intelegere DAR iti voi prezenta o profetie care s-a indeplint:
Apocalipsa 11, 4. Acestia sunt cei doi mãslini si cele douã sfesnice, care stau înaintea Domnului pãmântului.
Aici este vorba despre Biblie simbolizata de doi maslini sau doua sfesnice, Vechiul si Noul Testament.
Apocalipsa 11, 7. Când îsi vor isprãvi mãrturisirea lor, fiara, care se ridicã din Adânc va face rãzboi cu ei, îi va birui si-i va omorî.
* Aici este vorba de Revolutia Franceza
8. Si trupurile lor moarte vor zãcea în piata cetãtii cea mare, care, în înteles duhovnicesc, se cheamã "Sodoma" si "Egipt", unde a fost rãstignit si Domnul lor.
* ""Sodoma" si "Egipt"", este vorba de Paris
9. Si oameni din orice norod, din orice semintie, de orice limbã si de orice neam, vor sta trei zile si jumãtate si vor privi trupurile lor moarte, si nu vor da voie ca trupurile lor moarte sã fie puse în mormânt.
*In timpul Revolutiei Franceze au fost arse toate Bibliile de catre "revolutionari"
* Revolutia a avut ca perioada culminanta trei ani si jumatate in care au fost distruse Bibli, biserici si decapitati preoti.
Apocalipsa 11, 11. Dar, dupã cele trei zile si jumãtate, duhul de viatã de la Dumnezeu a intrat în ei, si s-au ridicat în picioare, si o mare fricã a apucat pe cei ce i-au vãzut.
Dupa trei ani si jumatate revolutia Franceza a devenit un esec total abandonand principile acesteia.
Iata un exemplu de profetie Biblica stiut dinaine de aparitia acesteia.

| chuckmanson explică (pentru danut):

Ce să spun, au observat și ei similarități între un eveniment istoric și o profeție și zic că Biblia a prezis-o. Când profețiile sunt vagi poți spune o grămadă de chestii cum ar fi că Nostradamus l-a prezis pe Hitler sau că Coranul și The Simpsons l-au prezis pe Trump.
Pentru ca o profeție să aibă absolut orice fel de valoare trebuie să spună cât se poate de clar ce o să se întâmple, cui, când, unde și nu într-un limbaj simbolic ce trebuie decodat. Și de asemenea, nu trebuie să spună un eveniment care s-ar fi întâmplat oricum deci nu ar fi nimic extraordinar. De unde ați scos voi ideea că Egiptul și Sodoma ar reprezenta Parisul când nici nu cred că autorii bibliei știau măcar că Franța/Galia există/exista, nu știu. Asta este doar o invenție pentru a scuza o profeție eșuată.

| danut a răspuns (pentru chuckmanson):

"De unde ați scos voi ideea că Egiptul și Sodoma ar reprezenta Parisul când nici nu cred că autorii bibliei știau măcar că Franța/Galia există/exista, nu știu. Asta este doar o invenție pentru a scuza o profeție eșuată."
Chestia asta nu e "scoasa" de mine ci DE INAINTASI, Issac Newton, Jean Vouilmier, etc.
Asemanarea cu Egiptul sta in faptul ca asemanarea este izbitoare privind reactia lui Faraon fata de cerintele lui Dumnezeu spuse prin Moise. Paganism pur, numai Dumnezeu NU. Asemanarea cu Sodoma se refera la orientarile sexuale dominante din Franta, in speta Paris, SODOMISM, LGBT, si alte ciudatenii care erau valabile si pe vremea aceia dar si acum.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Profeții îndeplinite.
Sodoma.
Venirea lui Isus.
Distrugerea templului.

| Celcestietot a răspuns:

Potopul putem spune ca este profetie Biblica implinita, distrugerea Sodomei si Gomorei, a Babilionului cel de demult, si cea de actualitate, din ziua de astazi care este partial implinita, este aceea care a spus-o Iisus pe Muntele Masliniilor uceniciilor sai (mai este de implinit). Cand unde si etc, citesti si tu, ca nu am chef sa imi pierd timpul cu cineva care se tine contra cu mine (ai facut asta in alte comentarii anterioare, la alte intrebari).

| TamplaruAnisoara a răspuns:

-Întruparea Domnului Isus, prima lui venire;
-Moartea, învierea si înălțarea la cer a Domnului Isus;
-Cei 70 de ani de robie si întoarcerea evreilor din robie in timpul lui Cir împăratul Perșilor;
-Întoarcerea poporului evreu din Egipt si cucerirea tarii Canaanului promisa de Dumnezeu lui Avraam;
-Prigonirea si martiriul ucenicilor, vestite de Isus;

| doctorandus a răspuns (pentru TamplaruAnisoara):

"What is the rationale for distorting the scriptures so flagrantly? Well, the answer, of course, is obvious: the gospel writers were desperate to prove that their man Jesus was the Messiah who had been promised in the Old Testament. Since there really were no prophecies of a virgin-born, crucified, resurrected Messiah in the Old Testament, they had to twist and distort to give the appearance that Jesus was the long-awaited one." Till Farrell, Prophecy Fulfillment: An Unprovable Claim

| doctorandus a răspuns (pentru TamplaruAnisoara):

Din punct de vedere logic „Isus este Mesia pentru că a îndeplinit proorociile" este un paralogism, adică o mărturisire de credință care ar vrea să pară argumentare rațională obiectivă (Miller 2015:3).

| Mircea08 a răspuns:

Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu".
Sfânta Evanghelie după Matei – 1/22, 23

Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos?
Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel".
Sfânta Evanghelie după Matei – 1/4-6
Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu".
Sfânta Evanghelie după Matei – 2/15
Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.
Sfânta Evanghelie după Matei –2/23
Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: "Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit".
Sfânta Evanghelie după Matei – 4/14-16
Ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: "Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat".
Sfânta Evanghelie după Matei –8/17
Ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: "Iată Fiul Meu pe Care L-am ales, iubitul Meu întru Care a binevoit sufletul Meu; pune-voi Duhul Meu peste El şi judecată neamurilor va vesti….
Sfânta Evanghelie după Matei – 12/17, 18
Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: "Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea".
Sfânta Evanghelie după Matei – 13/14
Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi.
Sfânta Evanghelie după Luca – 24/44
Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice: "Spuneţi fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine blând şi şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug".
Sfânta Evanghelie după Matei – 21/4, 5
Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: "Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel, Şi i-au dat pe Ţarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul".
Sfânta Evanghelie după Matei – 27/9, 10

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ca sa vezi ceva din timpul in care trăiești poti vedea cum Israelitii, poporul lui Dumnezeu care a foat dezbinat din cauza neascultării lor se restabilește ajungănd din nou la dimensiunile dinainte

In bibliete scris ca Domnului i s-a facut mila de ei.

Imi pare foarte rau ca nu cunosc exact locatia din biblie unde este scrisă aceasta dar daca citești o sa o găsești cu siguranță.

Aceasta fiind o prorocie care o poti vedea cu ochii tai împlininduse

| unvecin a răspuns:

Un răspuns serios la întrebarea asta găsești în aceste cărți:

http://www.farulsperantei.ro/produs/explicatia-cartii-lui-daniel/
http://www.farulsperantei.ro/produs/explicatia-cartii-apocalipsa/

Cartea Daniel și cartea Apocalipsa din Biblie sunt cele două cărți importante cu profeții. Abundă ambele în profeții împlinite la literă, sistemul de înțelegere și explicare a lor fiind tratat serios de acest autor.

Mai mult de o sută de ani de la moartea autorului a făcut doar să confirme că medoda lui de studiu e una serioasă.

Recomand ca punct de plecare oricui vrea să găsească lumină la cele mai importante profeții ale Bibliei inclusiv cu privire la evenimentele care stau să ne cadă în cap.

| doctorandus a răspuns (pentru unvecin):

Robert J. Miller (11 December 2015). Helping Jesus Fulfill Prophecy. Wipf and Stock Publishers. p. 3. ISBN 978-1-4982-2896-1. "A bit of critical thinking can spot the fundamental error in this argument's reasoning. What is the evidence that Jesus fulfilled prophecy? Answer: the Bible says he did. So, the argument actually amounts to something like this: I know the Bible is true because Jesus fulfilled prophecy; and I know that Jesus fulfilled prophecy because the Bible says so, and what the Bible says is true. In other words: I believe the Bible is true because I believe the Bible is true."