Aratami versetul din biblie.te rog daca e biblie?
Nu, de ce
Nu exista dovezi Biblice, ci doar interpretari mincinoase ale Bibliei!
1Ioan 5, "7. (Cãci trei sunt care mãrturisesc în cer: Tatãl, Cuvântul si Duhul Sfânt si acesti trei una sunt.)"
Multumit?
? Nu, de ce? CE?
Nu stii romaneste?
Tu sti? De ce, CE?
Toate, DAR ABSOLUT TOATE problemele şi neînţelegerile anticrestinilor legate de UNITATEA Sf. Treimi (trei ipostasuri care au aceeaşi FIRE sau NATURĂ divină) vin doar din neînţelegerea Jertfei şi a ASUMĂRII "ROLULUI" pe care Fiul lui Dumnezeu l-a avut în lume!
Acest "ROL" asumat de bună voie SCHIMBĂ toate raportările Fiului către Tatăl, este asumarea unei "inferiorităţi" (care ţinea de firea umană asumată temporar ŞI NU DE CEA DIVINĂ! )
Dumnezeu Fiul este egal cu Tatăl, nicidecum inferior sau supus Tatălui.
În "ROLUL" ASUMAT DE BUNĂVOIE prin întrupare (în acelaşi timp rămânând şi Dumnezeu), El S-a jertfit şi S-a smerit, în faţa tuturor, a oamenilor, dar şi în raport cu Tatăl, pentru a duce până la capăt "rolul" asumării întregii umanităţi asupra Lui.
Prin Întruparea Sa, Mântuitorul Hristos, păstrându-şi divinitatea, şi asumându-şi şi firea umană, El şi-a asumat şi "slăbiciunea" acestei firi în relaţia cu oamenii dar şi cu Tatăl.
Jertfa Sa după Întrupare, a fost adusă de El în relaţie cu Tatăl, ca jertfă a naturii umane, asumate în mod voluntar (deşi era Dumnezeu), şi atunci, în mod absolut logic, termenii care exprimă o aparentă inferioritate în relaţie cu Dumnezeu Tatăl, de fapt SE REFERĂ LA "PARTEA UMANITĂŢII" (pe care El şi-a asumat-o în mod liber în relaţie cu Tatăl, din cauza Întrupării, deşi Fiul este de aceeasi Natura Divină cu Tatăl).
Da, este biblică. Natura divina a fiecarui ipostas treimic este clar afirmată în nenumarate randuri in Sfanta Scriptura;
Adu argument biblic? Nu este de ajuns doar un simplu "Da".
Spre exemplu, caracterul personal al Duhului Sfant este exprimat biblic in numeroase ocazii:
Matei 28, 19 – "Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." (Enumerarea prezintă CLAR EGALITATEA cu Tatăl şi cu Fiul)
Evrei 3, 7 - "De aceea, precum ZICE Duhul Sfânt: "Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui,"
Evrei 3, 8- "Nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie,"
Evrei 3, 9 – "Unde M-AU ISPITIT părinţii voştri, M-AU ÎNCERCAT, şi au văzut FAPTELE MELE, timp de patruzeci de ani."
Evrei 3, 10 – "De aceea M-AM MÂNIAT pe neamul acesta şi am zis: Pururea ei rătăcesc cu inima şi CĂILE MELE nu le-au cunoscut,"
Evrei 3, 11 – "Că M-AM JURAT în mânia Mea: "Nu vor intra întru ODIHNA MEA!"."
Ioan 15, 26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.
Fapte 20, 28. Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
Efeseni 4, 30 -"Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării."
Evrei 2, 4- " Împreună mărturisind şi Dumnezeu cu semne şi cu minuni şi cu multe feluri de puteri şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după a Sa voinţă?"
Fapte 7, 51 "Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi!
Toate problemele şi neînţelegerile anticrestinilor legate de UNITATEA Sf. Treimi (trei ipostasuri care au aceeaşi FIRE sau NATURĂ divină) vin doar din neînţelegerea Jertfei şi a ASUMĂRII "ROLULUI" pe care Fiul lui Dumnezeu l-a avut în lume!
Acest "ROL" asumat de bună voie SCHIMBĂ toate raportările Fiului către Tatăl, este asumarea unei "inferiorităţi" (care ţinea de firea umană asumată temporar ŞI NU DE CEA DIVINĂ! )
Dumnezeu Fiul este egal cu Tatăl, nicidecum inferior sau supus Tatălui.
În "ROLUL" asumat de BUNĂVOIE prin întrupare (în acelaşi timp rămânând şi Dumnezeu), El S-a jertfit şi S-a smerit, în faţa tuturor, a oamenilor, dar şi în raport cu Tatăl, pentru a duce până la capăt "rolul" asumării întregii umanităţi asupra Lui.
Ipostasurile Sfintei Treimi (Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Sfântul Duh) apar în biblie, chiar dacă termenul prin care noi facem referire la ele ("treime"), fiind doar unul "neoficial", nu apare.
Este doar un termen descriptiv ne ajută în înţelegerea lucrurilor, tot la fel cum arbitrare sunt cuvinte precum: "Divin", "Divinitate", "Sacru","Transcendent", etc...
Evreii folosesc în Vechiul Teestament aproape 5000 de astfel de nume "neoficiale"...
Nu exista pretentia de a "inchide" pe Dumnezeu, Creatorul Universului in 3-4 litere, adica într-un singur nume!
Una din situaţiile enumerării împreună a persoanelor având ca "numitor comun" aceeaşi Natură divină este:
"Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" - Matei 28, 19
Există mai multe enumerări de acest fel, şi într-o ordine aproape diferită de fiecare dată, arătându-se astfel Natura (Firea) divină comună a celor trei Persoane divine: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh!
Nu, nu este.
matei 26:39, ioan 14:28, si filipeni 2:5-8 sunt doar 3 dovezi ca nu este o invatatura biblica.
Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului." Amin. (Matei 28:18-20)
Căci, prin El, şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh. (Efeseni 2:18)
Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?" Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!" (Isaia 6:8)
Minciuna "a la Matei"
Isus care era Rabin evreu nu putea cere sa se boteze pentru ca evreii de religie mozaica nu se boteaza cu apa chioara asa cum o fac crestinii.
Faptul ca parintii bisericii au inventa prostia asta, si au pus-o in Noul Testament inspirat de Diavol, Vezi Luca9.1, nici pe departe nu inseamna ca aceasta Treime exista cu adevarat, decat sub forma de MINCIUNA care nici asa nu dovedeste nimic despre existenta unei Treimi din zecile mii de treimi care se pot exemplifica, de ex. "treimea" pe care se bazeaza biserica este treimea formata din om, prost si analfabet (macar structural)
A face ucenici in numele tatalui, fiului si spiritului inseamna ca oamenii trebuie mai intai sa cunoasca adevarul despre acestia si spiritul sfant ca apoi sa se dedice lui Dumnezeu dar nu demonstreaza chiar deloc ca cei 3 sant egali
Compara aceste versete:matei16:16"tu esti cristosul fiul lui Dumnezeu."
Chiar Isus a spus in Ioan14:28"tatal este mai mare ca mine"
Fapte2:4 cu ocazia penticostei discipolii s-au umplut de spirit sfant deci spiritul sfant nu este o persoana ci puterea lui Dumnezeu.
Acestea sant doar cateva dovezi, dar pentru mai multe dovezi intra pe www.jw.org
În biblie nu este niciun cuvînt care să se refere la trinitate/sf.treime. Aşadar ea nu există.
Vizioneaza aceste articole:
http://maranatta.wordpress.com/......trinitate/
http://maranatta.wordpress.com/......trinitate/
AdrianAndrei012345678901234 întreabă: