anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Cei care sunteti mai credinciosi: cum treceti peste deznadejdea accea cand faceti un pacat clasificat grav? Adica starea accea de pocainta imi apare dar dispare destul de repede si dupa parca zici ca nici nu am facut vreodata. E putin contrar ca deznadejdea apare dar si pocainta, iar dupa un timp dispar ambele. Mai rau ma sacaie gandul acesta ca am cunoscut mila, iubirea Domnului si eu l-am dat cu "piciorul".
As vrea sa ma reintorc la credinta de odata dar greu imi este.

Răspuns Câştigător
| Zosima123 a răspuns:

In primul rand, indiferent de păcatul făcut, nu deznădăjduii! happy eu îți dau un răspuns benefic și corect, de folos. Cea mai puternică armă a diavolului e deznădejdea. Diavolul nu e mulțumit când păcătuim, ci atunci când după păcat cădem în deznădejde. Dumnezeu ne iubește... Daca vede că îți pare rău pentru păcatele săvârșite, și te spovedești cu inima curată și smerită, Dumnezeu te iartă.
SFÂNTUL Părinte Paisie Aghioritul din Muntele Athos spunea : "Dreptatea omenească spune: ai greșit? Trebuie să plătești!
Însă dreptatea dumnezeiasca spune: ai greșit și îți pare rău pentru păcatele tale? Ești iertat!"

Încearcă să nu mai faci atât de des păcatul.

Starea de pocăință îți apare și arunci când ai mustrări de conștiință. Conștiința este glasul lui Dumnezeu în om.
Conștiința îți spune când ai greșit și ce ai greșit...


Nu te teme. Noi suntem păcătoși... Ne asemănăm cu " fiul risipitor..., Care ne cheltuim averea ( viață și timpul) in păcate, iar tatăl ( Dumnezeu), ne așteaptă să ne reîntoarcem la El, ne așteaptă încă din clipa în care am plecat, din clipa în care am păcătuit. Ne așteaptă și când vede că ne reîntoarcem smeriți, mărturisind păcatul și recunoscând că am greșit, Tată am greșit, Dumnezeu ne ridică din groapa in care ne afla.

Doamne ajută frate. Doamne ajută să ne mântuim. Căutați un duhovnic Ortodox.
Maica Domnului să ne ajute. Amin!

8 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Da, asta înseamnă ceea ce un evanghelist într-o epistolă îl numește hrana tare a cunoașterii binelui și a răului.

| anonimg a răspuns:

Cauți să repari relația cu Dumnezeu, indiferent de gravitatea păcatului. Poți face asta petrecând timp din nou cu Dumnezeu.
Îți asumi responsabilitatea prin recunoaștere. Dar să nu lași nimic nefăcut din tot ce ști că ar ajuta la refacerea relației.
Dumnezeu este mereu Același, neschimbat în dragoste și compasiune. Cu cât greșeala este mai mare, cu atât dragostea Lui este și mai mare. Dorința Lui de a ne ierta este infinit mai mare decât a noastră. Și niciun păcat al nostru nu Îl poate schimba, nu Îi poate schimba această dorință.
Orice alt gând, sau orice gând negativ despre caracterul lui Dumnezeu nu este de la Dumnezeu, și deci nu trebuie să îi dăm ascultare. Diavolul ne face să cădem, și apoi ne spune că nu mai este cale de întoarcere.
Pocăința nu stă în puterea noastră. Tot ce putem face este să ne exprimăm dorința ca și a psalmistului: "De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită şi zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!"" (Psalm.61:2)

| CostinAlamariu a răspuns:

Salut. Probabil unul dintre cele mai gresite lucruri pe care le poate face un crestin e sa astepte un sentiment sau altul.
"Astept un sentiment de iubire/de pocainta/de iertare" si asa mai departe.
Sentimentele vin si pleaca. Tu trebuie sa realizezi rational ca ai savarsit un pacat si sa-ti para rau de el.

"De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte." (Psalmul 126)

Nu poti tu singur sa gasesti adevarata pocainta. Ea ti se da dupa ce Dumnezeu vede ca tu vrei cu adevarat asta. Daca vede ca incerci sa te rogi iti va darui darul rugaciunii. Daca vede ca incerci sa iubesti iti va da darul iubirii si daca vede ca incerci sa te caiesti sincer, asa cum poti, Dumnezeu iti va da cainta.

Stiu ca e greu sa te intorci, mai ales cand nu-ti vine natural, dar de asta trebuie sa depunem un anumit efort activ. Iar deznadejdii nu-i da atentie. Dumnezeu este iertator daca ne vede smeriti. Doamne ajuta! happy

| Irinel15123532 a răspuns:

Iisus Hristos te va ierta, iertarea a fost pregatita acum 2000 de ani pe cruce.

Biblia spune, ''Cine il are pe Fiul, are viata, cine nu il are pe Fiul, nu va vedea viata''

Si ''Eu sunt calea, adevarul, si viata, nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine''

''Oricine va chema numele Domnului va fi mantuit''

''Daca nu se naste cineva din nou, nu va intra in imparatia Lui Dumnezeu''


Dumnezeu te iubește și ai valoare pentru El
Cea mai puternică încurajare pentru ca omul să se întoarcă spre Dumnezeu este minunata Lui chemare de dragoste: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat... (Ioan 3:16). Dumnezeu te cheamă la El deoarece te iubește!

Dumnezeu te iubește și El a pus o valoare deosebită în tine deoarece te-a creat după chipul și asemănarea Lui și pentru că Fiul Său, Isus Hristos, a ales să moară pentru tine, în locul tău și din cauza ta. Astfel, indiferent de valoare pe care oamenii spun că tu o ai sau nu, există Cineva cu adevărat îndreptățit să îți spună: „Eu te iubesc; tu ai valoare pentru Mine!

Trebuie de asemenea să cunoști încă un lucru extrem de important:

Păcatul însă te desparte de Dumnezeu
Păcatul a fost cel mai urât, cel mai grozav lucru care se putea întâmpla pe pământ. El nu este prezent numai la criminalii populației, ci Biblia ne spune că „nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu." (Romani 3:10, 23).

Când a creat Dumnezeu pe om, acesta era perfect și fără vină. Fiind creat în imaginea lui Dumnezeu, omul a avut puterea de a decide. Fără alegere, omul nu ar mai fi capabil să fie un om liber, care să poată avea libertatea de alegere între ce este rău și ce este bine. Omului i s-a dat libertatea de a asculta sau nu de poruncile lui Dumnezeu. Dumnezeu a zis că neascultarea va aduce moartea și, din această cauză, lumea s-a transformat într-un mare cimitir. Dezamăgirea, decepția, suferința și mizeria au devenit istoria rasei umane din ziua lui Adam și până azi. Boala păcatului, moștenită de la Adam, s-a transmis la fiecare generație. Fiecare membru al rasei umane este un păcătos (Romani 5:12).

Păcatul este o încălcare a legii, a voii lui Dumnezeu pentru oameni. Acest lucru înseamnă că omul își pune pe primul loc propria dorință și nu voia lui Dumnezeu. Această alegere a propriei dorințe este ceea ce Satan – diavolul – dorește. Diavolul este o ființă creată, limitată, care a fost în prezența lui Dumnezeu. Numele lui a fost Lucifer. La un moment dat s-a răzvrătit și a dorit să fie ca Dumnezeu. A fost pedepsit de Dumnezeu, apoi a devenit dușmanul lui Dumnezeu și dușmanul creației lui Dumnezeu. Caracterul lui Este unul urât și întunecat. Acțiunile lui, faptele lui, au un singur scop: să distrugă coroana creației lui Dumnezeu, adică omul. Niciodată, sub nicio formă și cu niciun motiv, diavolul nu vrea binele omului. Întotdeauna are un singur scop: să-l distrugă.

Trebuie să știi că păcatul a venit astfel asupra oamenilor. Astfel, păcatul pune un zid de despărțire între om și Dumnezeu, îl împiedică pe Dumnezeu să-l asculte pe om. Păcatul a adus moarte veșnică.
Când omul a căzut în păcat, Dumnezeu a fost singurul în stare să făurească un plan pentru salvarea omului și au fost două elemente fundamentale pe care Dumnezeu le-a pregătit.

ISUS HRISTOS CARE A DEVENIT MÂNTUITORUL ȘI MIJLOCITORUL OAMENILOR. El a fost singurul care a trăit pe pământ, fără păcat. Astfel, El a putut deveni Mântuitorul tuturor oamenilor. Sângele Lui ne spală pe noi de orice păcat. El este Mijlocitorul pentru că este la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, unde, pe baza sângelui Lui și a jertfei Sale unice, mijlocește pentru toți oamenii de pe pământ.
HARUL ADUS DE ISUS HRISTOS. De 2000 de ani încoace, Dumnezeu Duhul Sfânt, a treia Persoană a Dumnezeirii, administrează harul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu este favoarea nemăsurată a lui Dumnezeu pe care am primit-o prin jertfa Fiului Său. Harul este suma tuturor acțiunilor lui Dumnezeu îndreptate înspre om, cu scopul de a-l ajuta să fie mântuit pentru pământ și eternitate.
Ce îți oferă acest har al lui Dumnezeu?
Scriptura ne spune: Harul lui Dumnezeu care ne aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat... (Tit 2:11) Trebuie să știi că mântuirea lui Dumnezeu este adusă pentru toți oamenii, iar harul, această favoare nemeritată a lui Dumnezeu îți aduce câteva lucruri foarte importante în viața ta:

1. DUMNEZEU ÎȚI OFERĂ OCAZIA SĂ AUZI VESTEA BUNĂ A MÂNTUIRII – Dumnezeu te iubește, lui Dumnezeu Îi pasă de tine și Dumnezeu vrea să îți mântuiască sufletul. Acesta este primul pas al harului.

2. AUZIND VESTEA BUNĂ, TU PRIMEȘTI CREDINȚĂ ÎN INIMA TA – ea spune „Da, Dumnezeu există, Dumnezeu are dreptate și Dumnezeu a făcut pentru mine ceva într-un mod personal." Din punct de vedere spiritual, când credința vine în inima unui om, urmează pocăința. A te pocăi înseamnă a-ți părea rău de răul pe care l-ai făcut și ai cere lui Dumnezeu ajutor să nu-l mai faci și să îți îndrepți viața. Credința și pocăința sunt două lucruri care merg mână în mână.

3. CREDINȚA TREBUIE MĂRTURISITĂ – nu rămâne doar la nivelul interior al ființei (eu cred, eu mă pocăiesc), ci Scriptura spune că trebuie să mărturisești cu gura ta că Isus Hristos este fiul lui Dumnezeu, că Isus Hristos este Mântuitorul lumii întregi și al tău într-un mod personal. Conștient fiind de toată veste bună dată de Dumnezeu, omul decide...

4. SĂ-L PRIMEȘTI PE ISUS HRISTOS ÎN VIAȚA TA – Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre a-L primi pe Isus Hristos în viața ta. Din punct de vedere teologic, acest moment este definit ca nașterea din nou. În Biblie ni se vorbește despre „spălarea nașterii din nou", despre necesitatea nașterii din nou și lucrul acesta este momentul definitoriu în care un om este înfiat în familia lui Dumnezeu. Această lucrare interioară o face Dumnezeu Duhul Sfânt prin auzirea Evangheliei lui Isus Hristos.
Auzind toate aceste lucruri pe care Dumnezeu le-a pregătit în bunătatea Lui pentru mine, se pune întrebarea simplă: CE TREBUIE SĂ FACI TU? Există trei lucruri importante care trebuie făcute.

1. SĂ-L CREZI PE DUMNEZEU PE CUVÂNT, să recunoști că Dumnezeu este mai mare decât tine, mai inteligent decât tine, mai bun decât tine și că tot ceea ce a pregătit pentru tine este cel mai bun lucru. Cu alte cuvinte să-L crezi pe El pe cuvânt!

2. SĂ-ȚI DAI VALOAREA PE CARE ȚI-O DĂ EL și să-ți prețuiești sufletul și trupul la valoarea pe care Dumnezeu a pus-o peste viața ta.

3.CAPACITATEA DE-A ALEGE CE ESTE BUN, CE ESTE SĂNĂTOS ȘI CORECT PENTRU TINE. Tu trebuie să știi un lucru: ai libertatea să alegi ceea ce tu vrei pentru că responsabilitatea este a ta. Nimeni nu răspunde pentru tine, nimeni nu te poate împinge spre Dumnezeu și nimeni nu te poate împiedica să mergi spre Dumnezeu dacă tu vrei. Alegerea este a ta și este definitorie, adică Dumnezeu a pregătit toate lucrurile. Dacă alegerea ta nu este înspre El, tu nu poți beneficia de lucrurile pe care El ți le-a dat și nefăcând lucrurile acestea, nu ai nicio șansă.

Dacă alegerea ta este să-L primești pe Isus Hristos, dacă aceste cuvinte care au vorbit despre valoarea ta în ochii lui Dumnezeu, dacă înțelegi că acum Dumnezeu te cheamă, printr-un act al credinței simplu, dar sincer, prin rugăciune, ne putem adresa lui Dumnezeu și putem cere lui Dumnezeu să vină în viața ta și să te ajute să Îl cunoști, să devii un copil al Său, să primești al doilea certificat de naștere și să fii numit copil al lui Dumnezeu, păcatele să îți fie iertate și să poți începe să trăiești cu Dumnezeu într-un mod real, personal în fiecare zi, ROAGĂ-TE URMĂTOARELE CUVINTE, cu voce tare și cu toată sinceritatea:

„Doamne Dumnezeule, recunosc în această zi că sunt un om păcătos și că am nevoie de harul Tău. Te rog acum, lasă ca tot harul adus prin Isus Hristos să cuprindă viața și ființa mea. Ai milă de mine, iartă-mi păcatul, mânuiește-mi sufletul, spală-mă cu sângele fiului Tău Isus Hristos, pentru că-L primesc pe Isus Cristos în inima și în viața mea ca Mântuitor și Domn. Ai milă de mine. Amin.

Dacă ai făcut această rugăciune cu toată inima, cu toată sinceritatea, cum trebuie să umbli de aici înainte? Sunt câteva lucruri importante.

În primul rând trebuie să știi că DIN CLIPA ACEASTA EȘTI COPILUL LUI DUMNEZEU. Lucrul acesta îți este garantat de credincioșia lui Dumnezeu și de cuvântul Scripturii. Biblia este pentru tine Cuvântul lui Dumnezeu și ea îți va spune tot ce trebuie să faci. De azi înainte vei începe să umbli cu Isus în fiecare zi:

Primul lucru: ROAGĂ-TE simplu, sincer, fără cuvinte pompoase – într-un mod cât se poate de natural: Doamne Isus, vreau să trăiesc cu tine în fiecare zi.

Al doilea lucru: CITEȘTE BIBLIA – vei învăța acolo ceea ce El dorește pentru sufletul Tău. Începe cu Noul Testament, îți recomandăm Evanghelia după Ioan.

Apoi e important să știi că niciun bebeluș proaspăt născut nu a umblat pe stradă singur, ci întotdeauna a fost îngrijit. ESTE IMPORTANT SĂ FII ÎNTR-UN GRUP DE OAMENI care cred ca tine, care își doresc aceleași lucruri ca tine și care Îl experimentează pe Dumnezeu deja înaintea ta. Ei te vor ajuta să înveți să umbli cu Dumnezeu în fiecare zi. Trebuie să se schimbe în viața ta multe lucruri, dacă rugăciunea ta a fost reală. Duhul lui Dumnezeu care te-a înfiat și care te-a crescut în familia lui Dumnezeu te va învăța să umbli cu Dumnezeu în fiecare zi.

Citeste noul testament, Hristos te iubeste enorm de mult.

| Gabri3l12345 a răspuns (pentru Irinel15123532):

Multumesc mult pentru timpul acordat sa scrii acestea. A fost ca un mic "ghid". Copil a Lui Dumnezeu nu ma pot numi ca plin de pacate sunt, iar daca Dumnezeu era ca un Tata pentru mine, faceam voia lui, insusi Iisus zice asta intr una dintre evanghelii (nu stiu sigur unde). Dar incerc sa devin fiu al Lui.

| Irinel15123532 a răspuns (pentru Gabri3l12345):

Draga prietene, niciunul din noi nu merita dreptul de a se numi fiul Dumnezeului atotputernic, dar mantuirea nu ne este data pentru ca o meritam, ci ea ne este data pentru ca Dumnezeu ne-a iubit atat de mult incat s-a sacrificat pe cruce pentru noi.
Un om spunea odata '' Nu faci fapte bune ca sa devii fiul Lui, ci faci fapte bune pentru ca esti fiul Lui''

Noi prin credinta in Hristos suntem copiii Lui Dumnezeu, mostenitori ai imparatiei Lui.

Asa este, faptele sunt foarte importante, dar tot Dumnezeu ne va da putere sa traim viata crestina.
El spune ''1 Corinteni 9:7 Cine merge la război pe cheltuiala sa?''

Dumnezeu a pregatit deja drumul pe care sa mergem, si mergem cu El tinandu-ne de mana.

| Februar30 a răspuns:

Cred ca in sinea noastra ne este greu sa traim cu acea stare de vinovatie sau deznadejde, asa ca uitam ca am gresit, ca un mecanism de auto-aparare.
Poti sa analizezi cu mintea limpede felul in care au decurs lucrurile in acea circumstanta - cum gandeai, ce simteai, cum actionai, sa identifici care a fost pacatul care a pus stapanire pe tine (unul sau mai multe din cele 7). Revezi toata circumstanta la rece, ca si cum te-ai uita la un film, fara sa invinovatesti pe nimeni, cu scopul de a te intelege pe tine. Apoi ii ceri iertare lui Dz pentru ca te-ai lasat stapanit de acel(e) pacat(e) pe care le-ai identificat.
De ex: i-am vorbit urat lui cutarica, pentru ca m-am enervat (mânie) atunci cand nu mi-a dat dreptate; incercam sa ii arat ca sunt mai bun decat el (orgoliu).

| CatalinLaurentiu02 a răspuns:

Poate nu te-ai intalnit încă cu Hristos adică n-ai fost născut din nou
Pentru ca un născut din Dumnezeu nu mai poate păcătui, e doar ispitit dar nu peste puterile lui
Îți dispare starea fiindcă,
Sufletul ca trupul are nevoie de mâncare adică de Cuvântul lui Dumnezeu "Biblia"
Dacă vrei sa vorbim pe
Wapp da-mi un mesaj privat și o sa te ajut cu drag
Domnul sa ne ferească de păcate grave...