Cine este dumnezeu
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Adevăratul Dumnezeu este Iehova, Creatorul tuturor lucrurilor. (Psalmul 83:18)
Dumezeu este Divinitatea care se afla adanc in interiorul fiecaruia dintre noi, așteptand sa fie descoperita și revelata.Este Tatal ceresc, Cuvantul, Adevarul, Lumina și Viața.Telul final al cautarilor noastre spirituale.
A caror minte necredincioasa a orbit-o "dumnezeul" veacului acestuia, ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. (2Cor.4:4)
Care Dumnezeu vrei sa il cunosti?
Dumnezeu este Unul Singur, revelat atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, ca fiind întreit în persoane, având trei manifestări ale esenţei divine: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt:
"Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" - Matei 28, 19
Cât privește Vechiul Testament, acesta redă fidel TOATE numele atribuite lui Dumnezeu! Astfel că, după calculele specialiştilor, în Vechiul Testament existau aproape 5000 de nume sau adresări referitoare la Dumnezeu!
Exemple de nume date lui Dumnezeu: - ELOHIM (apare de peste 2.570 de ori), EL ELION, EL ROI, EL SHADAI (cel puţin de 49 de ori), ADON, ADONAI (apare de 400 de ori), EL-ELOHE, EL (apare de 217 ori), ELOAH (apare de 57 de ori), EHIEH, ELION (cel puţin 30 de ori), ETC…!
Unul dintre aceste nume, Iahve, (greşit pronunţat Iehova - prin coroborarea în ebraică cu vocalele unui alt nume diferit: Adonai) apare de mai multe ori, dar DOAR ÎN VECHIUL TESTAMENT, alături de alte aproape 5000 de FELURI de adresare faţă de Dumnezeu, dintre care o mică parte a fost enumerată mai sus.
Pentru a da unitate de sens diferitelor adresări către divinitate, Apostolii, sub inspiraţie divină, căci altfel nu văd cum, au folosit în tot Noul Testament numele de Dumnezeu. Aceasta a fost alegerea apostolilor şi nu putem să nu avem încredere în cei care ne-au lăsat textele sacre…
În general un nume dat lui Dumnezeu este un mare compromis, întrucât nu este suficient, şi este imposibil ca 2-3 litere ale unui nume să cuprindă infinitul, absolutul "majestăţii" divine!
Cand va aud cu iehova numai mor 
) Dintre toate sectele voi sunteti cei mai dezastruosi.
Daca faci cecetari in aceasta privinta vei vedea ca asa il cheama pe Dumnezeu, nu e o inventie a Martorilor lui Iehova.
Stiu asta, dar este o lipsa de resprct sa il chemi pe nume.Ce esti deodata cu el? Sau cumva te poti ridica la maretia Lui ca sa ii spui pe nume? Aveti voi destule inventii nu e vorba acum de numele Lui Dumnezeu.Destule inventii cu care duceti la ratacire pe multi care nu deschid niciodata biblia.
El ne invita sa-i spunem pe nume, nu e o inventie.Romani10:13.Cat despre ratacire, poti sa-mi dai un exemplu, ca nu stiu la ce te referi.
La toata dogma martorilor, plus la fatul ca biblia este foarte modificata de cand a aparut aceasta secta.Ma refer la biblia voastra.
Versetul spune asa " Căci: "Oricine va chema numele Domnului se va mântui". ".Nu zice de nici un Iehva.La voi in bibliile voastre poate ati schimbat si ati scris altfel.Cand chemi pe Dumnezeu te adresezi "Dumnezeule... " Niciodata nu il strigi pe numele Lui.Biblia nu se ia adliteram asa cum o interpretati voi.
Daca tu ai posibilitatea sa citesti intr-o Biblie veche din 1873, 1874, 1904 vei vedea ca apare numele Iehova in acest verset, pentru ca el este citat din Ioel2:32.Cat despre Biblie legat de faptul ca e modificata, fa cercetari si vezi ce spun exegetii Bibliei despre,, Sfintele Scripturi Traducerea lumii noi'' si vei constata ca este cea mai exacta.
Este important a nu se confunda inițialele YHWH cu pronunția greșită greșită "Iehova", care nu este altceva decât o pronunţie NESCRIPTURISTICĂ (EVREII N-AU PRONUNŢAT NICIODATĂ AŞA CEVA), neaccptată de niciunul dintre rabinii care au existat vreodată în poporul evreu (singurii în măsură să cunoască aceste aspecte).
Este o creatie umană aleatorie, prin îmbinarea a două nume divine YHWH și Adonai.
"Numele Iehova" este totuşi un compus artbitrar prin îmbinarea dintre un nume și vocalele altui nume (ciudat, nu?).)
Singura Biblie din care citesc este cea Ortodoxa.Nu ma intereseaza celelalte biblii sectare modificate in care se gasesc erori cu gramada.In Biblia Ortodoxa era acelasi versetul si acum si in anii 1873, 1874, 1904.
Să fie limpede pentru cei care iubesc adevărul...
În Sfânta Scriptură nu apare NICIODATĂ "Iehova", care nu e altceva decât o pronunție greșită!
În Sfânta Scriptură apare doar YHWH, care, este de fapt intr-adevar intraductibil.
Numai marele preot stia sa-l rosteasca, si-l rostea doar o singura data pe an, in Sfinta Sfintelor in Templu.
Ceea ce fac astăzi "martorii" este luarea numelui lui Dumnezeu in desert!
Te inseli, dar daca vrei sa te convingi singur intreaba mai multi preoti daca pe Dumnezeu il cheama Iehova si vezi ce-ti spun. Apoi uita-te in cartea de istorie care se invata la gimnaziu cand se vorbeste despre poporul Israel si vei vedea ca-l chema Iehova.Fie ca vrei, fie ca nu istoria confirma ca-l cheama Iehova, dar numai Martorii lui Iehova au pus la loc de cinste numele adevaratului Dumnezeu si nu l-au ascuns.
În Sfânta Scriptură nu apare NICIODATĂ "Iehova", care nu e altceva decât o variantă de pronunție, şi încă una greșită! Recunosc chiar şi unii dintre iehovişti că este o variantă forţată şi greşită!
În Sfânta Scriptură apare doar YHWH, care, este de fapt INTRADUCTIBIL! Pronunţia originală A FOST DEFINITIV PIERDUTĂ DE CĂTRE EVREI! Demult, înainte de deportarea babilonică a evreilor, marele preot al acestora ERA SINGURUL care ştia sa rosteasca YHWH, si-l rostea doar o singura data pe an, in Sfinta Sfintelor in Templu.
Cum de au iehoviştii impertinenţa de a lua în deşert numele lui Dumnezeu, folosind pentru ACESTA o pronunţie aleatorie greşită, prin alambicarea nejustificată a două nume diferite: YHWH și Adonai...
Apostolii ne-au lăsat nouă un alt nume, fără pretenţia de a "închide divinitatea" în 2-3 litere ale unui singur cuvânt: DUMNEZEU, sau DOMNUL!
Este important a nu se confunda inițialele YHWH cu pronunția greșită greșită "Iehova", care nu este altceva decât o pronunţie NESCRIPTURISTICĂ (EVREII N-AU PRONUNŢAT NICIODATĂ AŞA CEVA), neacceptată de niciunul dintre rabinii care au existat vreodată în poporul evreu (singurii în măsură să cunoască aceste aspecte)!
Un exemplu de rătăcire-
Publcația Turnul de Veghere interzice membrilor obișnuiți să se împărtășească cu pâine și vin, simbolurile trupului și sângelui Mântuitorului, pe motiv că ar fi doar pentru cei 144.000, deși Ioana 5-33 spune clar- Dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, n-aveți viață în voi însivă. Cine mănâncă trupul Fiului omului și bea sângele Lui, are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua de apoi.
Cred că Mântuitorul plânge când vede ceremonia voastră tristă când paharul se dă de la unul la altul fără să servească nimeni.Tocmai de aceea a murit EL în locul nostru, pentru că nici unul nu suntem vrednici, ca să ne facă El vrednici, prin sacrificiul Lui.Mi se pare o îngâmfare teribilă din partea celor ce scriu revistele să aibă impresia că ei merită să se impărtășească și să judece că restul nu merită.
De ce doar un număr mic de creştini, cei care au speranţa de a trăi în cer, se împărtăşesc, în vreme ce majoritatea, cei care au speranţa de a trăi veşnic pe pământ, nu se împărtăşesc?
Iehova este un Dumnezeu care are un scop. Pentru a-şi realiza scopul, el „operează toate lucrurile după sfatul voinţei sale" (Efeseni 1:11). El l-a creat mai întâi pe Fiul său unic-născut (Ioan 1:1, 14; Revelaţia 3:14). Apoi, prin intermediul acestui Fiu, Iehova a creat o familie de fii spirituali şi, în cele din urmă, universul fizic, inclusiv pământul şi omul. — Iov 38:4, 7; Psalmul 103:19–21; Ioan 1:2, 3; Coloseni 1:15, 16.
Iehova nu a creat pământul ca loc unde să-i încerce pe oameni pentru a vedea dacă sunt calificaţi să intre în rândul fiilor săi spirituali din cer, aşa cum învaţă multe biserici ale creştinătăţii. El a creat pământul cu un scop bine definit: „ca să fie locuit" (Isaia 45:18). Dumnezeu a creat pământul pentru om şi omul pentru pământ (Psalmul 115:16). Întregul glob pământesc trebuia să devină un paradis, plin de oameni drepţi, care să-l cultive şi să-l îngrijească. Primului cuplu uman nu i s-a oferit niciodată perspectiva de a merge la cer. — Geneza 1:26–28; 2:7, 8, 15.
Opoziţie faţă de scopul lui Iehova
Folosindu-şi greşit darul divin al liberului arbitru, un fiu spiritual al lui Dumnezeu s-a răzvrătit şi s-a hotărât să zădărnicească scopul lui Iehova. El a tulburat pacea pe care o au toţi cei ce se supun cu iubire suveranităţii lui Iehova. Satan i-a determinat pe primii doi oameni să aleagă calea independenţei de Dumnezeu (Geneza 3:1–6). El nu a contestat puterea lui Iehova, ci modul în care îşi exercită El autoritatea supremă şi, prin urmare, dreptul Său de a domni. Astfel, chiar de la începutul istoriei umane, aici, pe pământ, s-a iscat o controversă fundamentală referitoare la suveranitatea lui Iehova.
În strânsă legătură cu principala controversă, cea referitoare la suveranitatea universală, se află o controversă secundară ridicată de Satan în zilele lui Iov. Satan a pus la îndoială motivaţia fiinţelor raţionale create de Iehova. Satan a insinuat că acestea se supun şi îi slujesc lui Iehova din motive egoiste şi că, dacă ar fi puse la încercare, s-ar întoarce împotriva lui Dumnezeu (Iov 1:7–11; 2:4, 5). Deşi provocarea lansată de Satan se referea iniţial la un slujitor de pe pământ al lui Iehova, aceasta i-a vizat şi pe fiii spirituali ai lui Dumnezeu, chiar şi pe Fiul unic-născut al lui Iehova.
Fidel scopului său şi semnificaţiei numelui său, Iehova a devenit Profet şi Salvator. El i-a spus lui Satan: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul" (Geneza 3:15). Prin Sămânţa „femeii" lui, sau partea cerească a organizaţiei sale, Iehova avea să răspundă la provocarea lui Satan şi, totodată, avea să le dea descendenţilor lui Adam speranţa eliberării şi a vieţii. — Romani 5:21; Galateni 4:26, 31.
„Secretul sacru al voinţei sale"
În scrisoarea adresată creştinilor din Efes, apostolul Pavel explică într-o manieră deosebită cum administrează Iehova lucrurile pentru a-şi realiza scopul. Pavel a scris: „[El] ne-a făcut cunoscut secretul sacru al voinţei sale. Acesta este după buna sa plăcere pe care şi-a propus-o în el însuşi pentru o administrare la limita deplină a timpurilor fixate, şi anume de a aduna din nou toate lucrurile în Cristosul, lucrurile din ceruri şi lucrurile de pe pământ" (Efeseni 1:9, 10). Scopul glorios al lui Iehova este ca în univers să existe unitate, deci ca toate fiinţele dotate cu raţiune să se supună cu iubire suveranităţii sale (Revelaţia 4:11). Astfel, numele Său va fi sfinţit, Satan va fi demascat ca mincinos, iar voinţa divină se va înfăptui „precum în cer, aşa şi pe pământ". — Matei 6:10.
‘Buna plăcere’ a lui Iehova, sau scopul său, avea să se împlinească prin intermediul ‘unei administrări’. Pavel a folosit un cuvânt care înseamnă literalmente „administrarea unei case". Cuvântul nu se referă la un guvern, cum este Regatul mesianic, ci la modul de administrare sau de organizare a unor lucruri. Când vorbim despre modul minunat în care Iehova avea să administreze lucrurile pentru a-şi realiza scopul, trebuie să ne gândim şi la un „secret sacru" care avea să fie dezvăluit treptat pe parcursul secolelor. — Efeseni 1:10; 3:9
Printr-o serie de legăminte, Iehova a dezvăluit treptat cum urma să se realizeze scopul său referitor la Sămânţa promisă în Eden. Legământul încheiat cu Avraam a arătat că Sămânţa promisă avea să vină pe pământ pe linia genealogică a lui Avraam şi că, prin intermediul acestei Seminţe, „toate naţiunile pământului" se vor binecuvânta. De asemenea, acest legământ a lăsat să se înţeleagă că alte persoane urmau să fie aduse în asociere cu partea principală a seminţei (Geneza 22:17, 18). Legământul Legii încheiat cu Israelul carnal a dezvăluit scopul lui Iehova de a avea „o împărăţie de preoţi" (Exodul 19:5, 6). Legământul cu David a arătat că Sămânţa avea să fie Conducătorul unui Regat pe timp indefinit (2 Samuel 7:12, 13; Psalmul 89:3, 4). După ce legământul Legii i-a condus pe evrei la Mesia, Iehova a dezvăluit şi alte aspecte ale împlinirii scopului său (Galateni 3:19, 24). Oamenii care trebuiau aduşi în asociere cu partea principală a seminţei aveau să constituie prezisa „împărăţie de preoţi" şi aveau să fie incluşi într-un „legământ nou" în calitate de „Israel" nou, unul spiritual. — Ieremia 31:31–34; Evrei 8:7–9.
În armonie cu administrarea scopului divin, venise timpul ca prezisa Sămânţă să apară pe pământ. Iehova l-a trimis pe îngerul Gabriel să-i spună Mariei că va naşte un fiu căruia trebuia să-i pună numele Isus. Îngerul i-a spus Mariei: „Acesta va fi mare şi va fi numit Fiu al Celui Preaînalt; şi Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, şi el va domni ca rege peste casa lui Iacob pentru totdeauna şi nu va exista sfârşit al regatului său" (Luca 1:32, 33). Astfel, s-a arătat clar cine era Sămânţa promisă. — Galateni 3:16; 4:4.
Fiul unic-născut al lui Iehova a trebuit să vină pe pământ şi să fie încercat în mod deplin, până la moarte. Răspunsul perfect la provocarea lui Satan depindea de modul de viaţă al lui Isus. Avea el să-i rămână fidel Tatălui său? Acesta era un secret sacru. Iată cum a explicat apostolul Pavel mai târziu rolul lui Isus: „Secretul sacru al devoţiunii sfinte este, în mod incontestabil, mare: «El a fost dezvăluit în carne, a fost declarat drept în spirit, le-a apărut îngerilor, a fost predicat printre naţiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie»" (1 Timotei 3:16). Da, păstrându-şi neştirbită integritatea până la moarte, Isus a dat un răspuns clar şi incontestabil provocării lui Satan. Însă alte detalii ale secretului sacru urmau să fie dezvăluite în viitor.
„Secretul sacru al regatului lui Dumnezeu"
În timpul unei călătorii de predicare în Galileea, Isus a arătat că secretul sacru avea strânsă legătură cu Regatul mesianic. El le-a spus discipolilor: „Vouă vă este dat să înţelegeţi secretele sacre ale regatului cerurilor [„regatului lui Dumnezeu", Marcu 4:11]" (Matei 13:11). Un aspect al acelui secret era că Iehova a ales o „turmă mică" de 144 000 de oameni ca membri asociaţi ai seminţei, alături de Fiul său, cu scopul de a domni cu el în cer. — Luca 12:32; Revelaţia 14:1, 4.
Oamenii au fost creaţi să trăiască pe pământ. Prin urmare, pentru ca unii oameni să meargă la cer a fost necesar ca Iehova să realizeze „o creaţie nouă" (2 Corinteni 5:17). Apostolul Petru, unul dintre cei aleşi să aibă această speranţă deosebită, cea cerească, a scris: „Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, căci potrivit marii sale îndurări ne-a dat o naştere nouă la o speranţă vie prin intermediul învierii lui Isus Cristos din morţi, la o moştenire nepieritoare, neîntinată şi care nu se veştejeşte. Aceasta este rezervată în ceruri pentru voi". — 1 Petru 1:3, 4.
Un alt aspect al secretului sacru referitor la viitorul Regat era voinţa lui Dumnezeu de a include neevrei în numărul mic de oameni care aveau să fie chemaţi pentru a domni cu Cristos în cer. Pavel a explicat această faţetă a „administrării", adică a modului în care Iehova a dirijat împlinirea scopului său, astfel: „În alte generaţii, acest secret nu le-a fost făcut cunoscut fiilor oamenilor aşa cum le-a fost revelat acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin spirit, şi anume că oameni din naţiuni trebuiau să fie comoştenitori şi membri asociaţi ai aceluiaşi corp şi părtaşi cu noi ai promisiunii, în comuniune cu Cristos Isus, prin intermediul veştii bune" (Efeseni 3:5, 6). Înţelegerea acestui aspect al secretului sacru le-a fost dezvăluită ‘sfinţilor apostoli’. În mod asemănător, azi, fără ajutorul spiritului sfânt, nu am înţelege aceste ‘lucruri profunde ale lui Dumnezeu’. — 1 Corinteni 2:10; 4:1; Coloseni 1:26, 27.
Despre cei „o sută patruzeci şi patru de mii" care sunt văzuţi stând cu „Mielul" pe muntele Sion ceresc se spune că au fost „cumpăraţi de pe pământ", „cumpăraţi dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel", respectiv Cristos Isus (Revelaţia 14:1–4). Iehova l-a ales pe primul său fiu ceresc să devină partea principală a seminţei promise în Eden. Dar de ce i-a ales el pe asociaţii lui Cristos din rândul oamenilor? Apostolul Pavel a explicat că acest număr limitat a fost ‘chemat potrivit scopului [lui Iehova]’, „după buna plăcere a voinţei sale". — Romani 8:17, 28–30; Efeseni 1:5, 11; 2 Timotei 1:9.
Scopul lui Iehova este să-şi sfinţească numele cel mare şi sfânt şi să-şi justifice suveranitatea universală. În virtutea „administrării", sau a modului său de a organiza lucrurile, ce reflectă o înţelepciune fără egal, Iehova şi-a trimis Fiul întâi-născut pe pământ, unde a fost încercat în mod deplin, până la moarte. În plus, Iehova a stabilit ca din guvernul mesianic al Fiului său să facă parte şi oameni care, la rândul lor, aveau să susţină suveranitatea Sa până la moarte. — Efeseni 1:8–12; Revelaţia 2:10, 11.
Iehova şi-a demonstrat marea iubire pentru descendenţii lui Adam trimiţându-şi Fiul pe pământ şi alegând dintre oameni pe cei care aveau să fie comoştenitori cu Fiul său în Regatul ceresc. Dar cum le putea fi de folos acest lucru celorlalţi oameni care s-au dovedit fideli lui Iehova, începând cu Abel? Fiind născuţi în sclavia păcatului şi a morţii, oamenii imperfecţi aveau nevoie de vindecare spirituală şi fizică şi trebuiau să fie aduşi la perfecţiune, în armonie cu scopul iniţial al lui Iehova cu privire la omenire (Romani 5:12). Ce încurajator este pentru toţi cei ce au speranţa de a trăi veşnic pe pământ să ştie că Regele lor va arăta iubire şi înţelegere faţă de ei aşa cum a arătat şi faţă de discipolii lui pe parcursul ministerului său pământesc (Matei 11:28, 29; Evrei 2:17, 18; 4:15; 7:25, 26)! Şi cât de încurajaţi se simt ei deoarece înţeleg că cei care vor sluji ca regi şi preoţi cu Cristos în cer au fost cândva bărbaţi şi femei ale credinţei care s-au luptat şi ei cu slăbiciuni şi au cunoscut personal greutăţile vieţii la fel ca noi! — Romani 7:21–25.
Scopul infailibil al lui Iehova
Acum înţelegem mai bine semnificaţia cuvintelor scrise de Pavel creştinilor unşi şi consemnate în Efeseni 1:8–11. El a spus că Iehova le-a făcut cunoscut „secretul sacru al voinţei sale", şi anume că ei au fost „desemnaţi ca moştenitori" cu Cristos şi că au fost „predeterminaţi potrivit scopului celui care operează toate lucrurile după sfatul voinţei sale". Înţelegem că aceasta face parte din minunata „administrare" a lucrurilor realizată de Iehova în vederea îndeplinirii scopului său. Aceste cuvinte ne ajută, totodată, să înţelegem de ce doar puţini dintre creştinii prezenţi la Comemorare se împărtăşesc din embleme.
Cât privește Vechiul Testament, acesta redă fidel TOATE numele atribuite lui Dumnezeu! Astfel că, după calculele specialiştilor, în Vechiul Testament existau aproape 5000 de nume sau adresări referitoare la Dumnezeu!
Exemple de nume date lui Dumnezeu: - ELOHIM (apare de peste 2.570 de ori), EL ELION, EL ROI, EL SHADAI (cel puţin de 49 de ori), ADON, ADONAI (apare de 400 de ori), EL-ELOHE, EL (apare de 217 ori), ELOAH (apare de 57 de ori), EHIEH, ELION (cel puţin 30 de ori), ETC…!
Unul dintre aceste nume, Iahve, (greşit pronunţat Iehova - prin coroborarea în ebraică cu vocalele unui alt nume diferit: Adonai) apare de mai multe ori, dar DOAR ÎN VECHIUL TESTAMENT, alături de alte aproape 5000 de FELURI de adresare faţă de Dumnezeu, dintre care o mică parte a fost enumerată mai sus.
Pentru a da unitate de sens diferitelor adresări către divinitate, Apostolii, sub inspiraţie divină, căci altfel nu văd cum, au folosit în tot Noul Testament numele de Dumnezeu. Aceasta a fost alegerea apostolilor şi nu putem să nu avem încredere în cei care ne-au lăsat textele sacre…
În general un nume dat lui Dumnezeu este un mare compromis, întrucât nu este suficient, şi este imposibil ca 2-3 litere ale unui nume să cuprindă infinitul, absolutul "majestăţii" divine!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
