Ateismul poate să fie de 2 feluri relativ sau absolut.
Ateismul relativ pleacă de la respingerea unor modele despre divinitate, pe care nu le poate accepta.
Ateismul absolut devine relativ și chiar dispare cu totul, în fața unui model teist, pe care îl poate accepta.
Ca să lămurim odată această problemă legată de '' ca ăla-i mai deștept și rațional decât...''. Atât în creștinism, cât și în ateism există oameni din toate categoriile sociale, nu putem generaliza că unii sunt mai așa și alții mai nu știu cum. Acum, cât ține de IQ, este științific dovedit că oamenii mai deștepți greșesc cu la fel de multă ușurință ca toți ceilalți, iar când vorbim de IQ ridicat, puțini sunt peste medie, majoritatea încadrându-se în limitele normale. Informația eronată despre creștini '' că ei nu gândesc '', este injectată permanent de anumiți oameni iresponsabili. Nicăieri în Biblie nu vei întâlni că Dumnezeu va indemna omul să nu gândească, din contră, dacă vei citii cartea Proverbelor și nu numai, vei constata că Dumnezeu îndeamnă omul la știință, la cunoaștere. Grecii, de exemplu, au ajuns prin rațiune la conceptul de Dumnezeu prin Logos. Tot grecii au adus conceptul conform căruia Dumnezeu a gândit creația în expresii matematice, ca mai târziu oamenii credincioși precum: Newton - Dinamica; Kepler - Astronomia; Boyle - Chimia; Kalvin - Termodinamica; Pasteur- Bacteriologia; Maury - Oceanografia; Faraday - Electromecanica; Maxwell - Electrodinamica; J. Ray - Biologia; Linnaeus - Taxonomia ş.a.m.d, călăuziți de Dumnezeu, au descoperit ceea ce numim noi astăzi '' știința modernă '', iar acești oameni au fost înzestrați de către Dumnezeu cu un IQ foarte ridicat peste medie.
Asta a vrut Pavel să spună când a ajuns în Atena, în discursul său de la Areopag. Din cauza gândirii limitate a omului pe lângă infinitatea lui Dumnezeu și păcatul care ne desparte de El, cunoașterea personalității Lui Dumnezeu este posibilă numai prin revelație divină, prin credință. Cât ține de dumnezeirea Lui și puterea Sa veșnică, se poate ajunge și prin rațiune '' LOGOS ''. Mai departe rămâne să te decizi, ce faci cu viața ta?!
Imi plac atei. Cand vad biblia o carte care iti dicteaza in mare medie viata sar repede la gatul crestinilor. Dar cand un site iti arata 10 semne ca ai fi inteligent, si ma indoiesc ca tu le-ai avea pe toate 10, le aratam pe TPU ce inseamna inteligenta.
Acele studii sunt face la universitati unde chiar ai nevoie de o oarecare inteligenta. Pe masura ce cresti in IQ pui totul sub semnul intrebarii, inclusiv Dumnezei. Faptul ca tu negi posibilitatea de a exista asa ceva este contrariul.
Cum a spus si el. Cercetarea existentei divinatii este un semn de inteligenta. Nu negarea. Sa cercetezi, sa afli, sa te documentezi si sa iti formezi propia opinie.
Mai majoritatea ateilor care am avut neplacerea sa ii intalnesc sunt cam inchisi la bibilica.Nu esti prost sau destept in functie de credinta ta. Esti prost daca negi si nu iei in calcul posibilitatile.
Am ras cu mare pofta. Nu prea am ce discuta cu un cocalar ( un avatar de bo$$). Tu cred ca esti unul din aia care sau trezit peste noapte atei. Ma rog, am vazut raspunsul anterior in care "Right jus got pwned by the left. ", care sper ca e o gluma. Imi dau seama ca tu esti stangaci, dar ma gandesc ca la nivelul tau esti in stare sa te lauzi cu asta.
Ma rog nu prea am ce discuta cu tine.
Eu nu am fost alaptata de catre mama dar uite ca am fost printre cei mai buni la scoala, si nu sunt stangace - la mine in clasa aveam 2 stangaci si erau cei mai prosti din clasa si la facultate la fel, am un stangaci care e cel mai taran si prost. Si faza ca esti mai intelingent daca esti virgin in adolescenta chiar o contrazic: am o vecina care e cam curva dar e foarte inteligenta si m-a ajutat mult la teme si la alte chestii.
Cum explici toate astea?
Am sa public si eu un articol in care sa scriu ca esti mai destept daca te dai de 5 ori cu capu de peretele in care ai si usa? Si atunci ce ai sa faci? Te apuci sa te dai cu capu de pereti ca asa spune omul de stiinta X?
Voi ateii chiar credeti tot ce scrie pe net? Mai bine ati citi cate o carte decat sa stati atat in fata calculatorului si sa va pierdeti credinta la orice site citit.
Am eu o colega care e credincioasa si daca te uiti in carnetul ei nu o sa vezi nici 9 numai si numai 10 ia, dupa ce vad asa ceva acolo nimic nu ma poate convinge ca ai IQ mai mare daca nu crezi in Dumnezeu asta e mai mult o prostie...
Si se zice ca Romi sunt inteligenti din nastere pentru ca stiu deja 2 limbi pe a lor si pe a tari in care traiesc si totusi cred si ei in Dumnezeu...
Da recunosc ca ma uit la desene anime. Si ce daca? La 19 ani inca ma simt copil. Dar pe langa desene citesc carti si ma uit la multe documentare. Crezi ca desenele anime sunt pentru cei care au o inteligenta redusa? Acum imi dau seama de adevarata ta inteligenta
Chiar acum iti dau raspunsuri intre episoadele de la desenele mele. Ai ceva impotriva?
Am zis eu ceva de inteligenta ta m-am referit ca ai o imaginatie bogata crezandute inca copil la ani tai
alfons2390 întreabă: