Cititi cu atentie intrebarea

convingerile religioase influenteaza realitatea?
exemplu x nu crede in existenta gravitati,electricitati pur si simplu le neaga sau crede ca exista zeus,mitrha, apolo etc influenteaza el existenta sau non-existenta acelor lucruri?
pe scurt credem ce vrem sau credem cea ce e real?

Credem ce vrem deoarece ceea ce credem reprezinta realitatea noastra.

Pe scurt credem ceea ce ne dicteaza creierul. Mai exact creierul primeste un flux de informatii pe care le analizeaza, si apoi le accepta sau le respinge. Cine ne spune ca pamantul este rotund? Informatiile primite! Inainte puteam spune ca e ireal acest fapt, in schimb informatiile actuale ne spun ca pamantul este rotund. As putea spune ca personalitatea fiecaruia influenteaza propria realitate. Convingerile religioase = informatii primite din anumite surse si deci influenteaza realitatea. Dar in concluzie in functie de personalitatea fiecaruia, crede ce vrea, refuzand sa analizeze anumite informatii.

Convingerile religioase influențează modul în care noi înțelegem și interpretăm realitatea.

Inițial credem ce vrem și ulterior cam suntem obligați de viață și de realitate să credem cea ce e real.

Cauti samanta de scandal, daca esti ateu tineti gura, ca putin ne intereseaza in cine crezi tu.

Biblia însă nu spune despre credinţă că este oarbă sau ilogică, ci dă următoarea definiţie: „Credinţa este aşteptarea sigură a lucrurilor sperate, demonstrarea evidentă a realităţilor care totuşi nu se văd" (Evrei 11:1).
Având în vedere că există opinii diferite cu privire la credinţă, să analizăm răspunsurile la următoarele întrebări:
• Prin ce se deosebeşte definiţia pe care o dă Biblia credinţei de ceea ce înţeleg mulţi oameni prin credinţă?
• De ce este important să dezvoltăm credinţa despre care vorbeşte Biblia?
• Cum ne putem întări credinţa?
Un „titlu de proprietate" şi dovezi solide
În perioada în care a fost scrisă cartea biblică Evrei, termenul grecesc tradus prin „aşteptare sigură" era des folosit. El apărea frecvent în documentele de afaceri şi se referea la garantarea obţinerii în viitor a unui anumit lucru. Prin urmare, o lucrare de referinţă spune că Evrei 11:1 ar putea fi tradus: „Credinţa este titlul de proprietate al lucrurilor sperate".
Pentru a înţelege mai bine, să exemplificăm. Când aţi cumpărat un produs de la o firmă serioasă şi aţi aşteptat să vă fie livrat la domiciliu, aţi manifestat acest fel de încredere, sau credinţă. Întrucât vi s-a dat o factură, aţi avut toate motivele să vă încredeţi în firma de la care aţi achiziţionat bunul respectiv. Într-un anumit sens, factura a fost asemenea unui titlu de proprietate, adică o garanţie că veţi primi produsul cumpărat. Dacă aţi fi pierdut factura sau aţi fi aruncat-o, nu aţi mai fi avut nicio dovadă că sunteţi proprietarul obiectului respectiv. În mod asemănător, cei care cred că Dumnezeu îşi va duce la îndeplinire promisiunile au garanţia că vor primi lucrurile sperate. Pe de altă parte, cei care-şi pierd credinţa, sau care pur şi simplu nu o au, nu se pot aştepta să primească lucrurile promise de Dumnezeu (Iacov 1:5–8).
Al doilea termen din Evrei 11:1, tradus prin „demonstrare evidentă", se referă la faptul de a aduce dovezi solide, în special pentru a susţine ceva care, aparent, intră în contradicţie cu realitatea. Pentru a înţelege mai bine, să dăm un exemplu. Când staţi şi priviţi Soarele, cum răsare la est, se deplasează pe bolta cerească, iar apoi apune la vest, aveţi impresia că se roteşte în jurul Pământului, nu-i aşa? Totuşi, dovezile oferite de astronomie şi de matematică arată că Pământul nu se află în centrul sistemului nostru solar. Odată ce v-aţi familiarizat cu aceste dovezi şi le-aţi acceptat, credeţi cu tărie că Pământul se roteşte în jurul Soarelui, contrar impresiei pe care o aveţi când priviţi Soarele. Aşadar, convingerea, sau credinţa, pe care o aveţi nu este nicidecum o încredere oarbă. Dimpotrivă, ea vă ajută să vedeţi lucrurile aşa cum sunt în realitate, nu în aparenţă.
Cât de importantă este o credinţă puternică?
Biblia ne îndeamnă să manifestăm o credinţă puternică, întemeiată pe dovezi solide, chiar dacă aceasta ar însemna să ne schimbăm convingerile. O astfel de credinţă este vitală. Apostolul Pavel a scris: „Fără credinţă este imposibil să-i plăcem [lui Dumnezeu], fiindcă cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el există şi că devine răsplătitorul celor ce îl caută stăruitor" (Evrei 11:6).

Prin urmare, în loc să avem încredere oarbă în părerile altora, ar fi mai bine să urmăm exemplul unor creştini din secolul I, care locuiau în Bereea (actualmente, un oraş din nordul Greciei). Bereenii nu acceptau pur şi simplu ceea ce li se spunea. Dimpotrivă, ei aveau reputaţia de persoane care ‘cercetau cu atenţie Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă lucrurile erau aşa’ (Faptele 17:11).

Ar trebui sa credem ce e real. Iar in cazul in care nu putem spune daca-i real, observam ca lumea crede in ce vrea.

Credem in ce vrem si-n Cineva care este etern.
Eu as fi crezut in zeus sau apollo, dar ei sunt niste zeitati antropice, adica sunt tot oameni intr-un fel. Iar daca sunt precum oamenii, inseamna c-au si pacate. Dumnezeu, acum 2000 de ani a facut praf altarele idolilor Apolo, zeitei Diana (dupa muntele Athos) si prin puterea Maicii Domnului, i-a intors pe toti la Calea Adevarului, de care te feresti mereu raymusic.

Si Dumnezeul biblic este personificat/ umanizat ca si cei mitologici...

Dar El nu este reprezentat prin lemn+ piatra. Nimeni nu I-a vazut Intreaga Fiinta Dumnezeiasca.
apollo si zeus ( nu se merita sa-i scriu cu majuscule) si mai stiu eu ce alti idoli, au fost facuti de mana omului. EI nu ne-au creat, nu au facut nimic pentru noi, nu exista nicio dovada cum c-ar fi fost ''atotputernici''.

Scrierile din culturile egiptene, romanice, elene, sumeriene, babilonieie, aztece, mayase etc. prezinta versiunile lor de zei la care se inchinau fiecare dintre aceste populatii. E ca si cum ai spune ca nu exista nici o dovada ca Shiva ar fi fost zeu, cu toate ca in hinduism acesta este un personaj important in religia respectiva.

Crezi în ce vrei, chiar dacă e real sau nu.
Din moment ce crezi în ceva, bănuiesc că mintea manipulează oarecum realitatea astfel încât să pară că ai într-adevăr dreptate. Multe lucruri par a fi reale(aici mă refer la absolut orice), dar asta nu înseamnă că sunt.
Şi punctul meu de vedere poate e greşit, dar eu vreau să cred în el, deci pentru mine nu e.

NImeni nu mi-a fost alaturi cand plangeam, nimeni nu m-a creat, nimeni nu mi-a dat un ocean de fericire, cu exceptia Lui, a Dumnezeului vesnic.

Daca Dumnezeul cel in care crezi tu este de fapt Zeus sau Apollo undercover

Exista ''un Domn, o credinta, un botez''.

Daca crezi ca nu exista gravitatie ea nu va exista

Cum poti numi un adevar lipsit de dovezi si de logica, sau intors prin sabie nu prin iubire

Eu nu pot sa cred ceea ce vreau. Adesea ceea ce vreau sau ceea ce vreau sa cred e in totala contradictie cu ceea ce cred, pentru ca tocmai aici e esenta crestinismului, aici e esenta realitatii. Eu cred ce vreau, tu crezi ce vrei, eu vreau ceva, tu vrei altceva, insa, devenind credinciosi, descoperim amindoi ca trebuie sa lasam ce credem, ce stim, ce dorim la o parte, adica sa renuntam la noi insine in favoarea a ceea ce stim ca ar trebui sa facem, sa credem, sa dorim. Si chestia asta ar trebui mereu sa aiba un corespondent in realitate. De exemplu, tind sa urasc pe cineva pentru ca mi-a facut rau. Descopar in interiorul meu ceva care imi impune sa iubesc acea persoana, dar nu numai atit, dar gasesc si puterea de a iubi acea persoana, deci exista o realitate care determina un anumit comportament din partea mea. Eu nu pot influenta existenta acelei realitati, decit doar pentru mine, crezind, ea va influenta in mod benefic viata mea, sau necrezind, nu voi realiza nimic, si nimic nu se va intimpla in viata mea, insa eu nu pot influenta acea realitate, Dumnezeu exista ca vreau eu sau ca nu vreau, ca cred eu sau ca nu cred, si e ceva la fel de precis asta, precum este si matematica.

Credinţa adevărată nu este credulitate, adică tendinţa de a crede ceva fără dovezi întemeiate sau doar pentru că aşa vrea cineva. Credinţa adevărată pretinde o cunoştinţă fundamentală, sau de bază, o bună cunoaştere a faptelor şi o apreciere sinceră a acestora. De aceea, deşi nimeni nu poate avea o credinţă autentică fără o cunoştinţă exactă, Biblia spune că ea se manifestă „cu inima". — Rom. 10:10.