| AvalohAlyn a întrebat:

Cum a reușit Nostradamus sa prezică viitorul iar 70% din profetiile lui au reușit să se împlinească de la el încoace? Avea un dar de la Dumnezeu?

23 răspunsuri:
| Celcestietot a răspuns:

Eu stiam ca a luat profetiile dintr-un cufar din viitor.

| minrest a răspuns:

Da-mi un exemplu de profetie a lui Nostradamus care s-a implinit. Cu 30 de ani in urma, a fost in voga Nostradamus in tara asta, si toti cei care au interpretat profetiile care credeau ei ca s-ar fi implinit, au interpretat si ce se va intampla. Toti specialistii in Nostradamus, din intreaga lume, care mai erau in viata. Din tot ce au zis ca se va intampla in viitorul apropiat, nimic nu s-a intamplat in forma prezisa.

| AvalohAlyn explică (pentru minrest):

Nostradamus a făcut profeţii corecte despre domnia lui Napoleon, Al Doilea Război Mondial, Hitler, asasinarea preşedintelui american John F. Kennedy şi chiar despre aselenizare.De asemenea a mai vorbit într-un catren despre "Doi frati-cazuti"și se pare că e vorba de ceea ce s-ar întâmplat în 11 septembrie 2001.

| minrest a răspuns (pentru AvalohAlyn):

Am citit in 90/91 toate acele catrene, cu diferitele lor interpretari apartinand marilor interpreti, care dealtfel se bateau cap in cap; numai interpretari fortate, dealtfel presupuneau necunoasterea evenimentelor istorice ''prezise''-daca stiei ce s-a intamplat, nu mai stateau in picioare chiar deloc. A zis ceva cu o culoare, un loc, o floare, si gata, asta ar fi Napoleon.

| minrest a răspuns:

Cold reading. A spus o multime de lucruri despre animale, culori, nume, obiecte, fara sa indice succesiune decat vag, si a lasat grija oamenilor superstitiosi sa caute echivalente. Mama Omida secolului 16, in Franta.

| mentholinks a răspuns:

Apela la magie, vrajitorie, cred.

| Pricope_Marius_1997 a răspuns:

Eu stiu ca Nostradamus a prezis moartea regelui Frantei cum ca intr-o lupta tigrul isi va pierde ochiul ceva de genul, iar tigrul e regele si ca intr-o lupta calare cu lancea impotriva fratelui sau regele si-a pierdut ochiul a cazut jos de pe cal si a ramas tintuit la pat cateva saptamani bune dupa care a murit. Regele a murit intr-o lupta de genul asteia https://www.youtube.com/watch?v=c9SldAE-4e4 doar ca mult mai brutal si mai rau pentru ca si-a pierdut ochiul.

| minrest a răspuns (pentru Pricope_Marius_1997):

Chestii de genul asta a spus cu sutele, asa ca daca nu era regele accidentat in turnir, tot se intampla o coincidenta care sa para proorocie. E distanta mare de la tigrul care isi pierde ochiul, la regele care moare in urma infectarii unei rani la ochi.

| Pricope_Marius_1997 a răspuns (pentru minrest):

Nostradamus cand a prezis asta a spus-o a sa la modul metaforic dar in principal istoricii au crezut ca tigrul care isi pierde ochiul in lupta despre care vorebea e regele pentru ca chiar s-a intamplat asta.
Si da ai dreptate o data si o data tot se intampla o coicidenta de genul dar na daca istoricii au mentionat acest lucru asa a ramas comparatia facuta intre precierea lui Nostradamus si moartea regelui.

| Darkmagic a răspuns (pentru Pricope_Marius_1997):

Vezi ca in „Les Propheties" este vorba despre "Leu", nu despre un "tigru".
Regii erau numiti "Lei", mostenitorii lor "Delfini", etc, iar Nostradamus s-a inselat aici doar prin faptul ca "Leul cel tanar" (Montgomery), nu a devenit Rege.

Asta nu face mai putin uimitoare profetiile respective, cu atat mai mult cu cat la unele, a "gresit" la nivel de o litera, (Hister, in loc de Hitler).

Acum... sa incerce cineva "sa explice" care sunt mecanismele unor astfel de profetii imi pare lipsit de sens.
NU se stie cum Nostradamus si altii ca el au reusit asta, si punct. happy

| minrest a răspuns (pentru Pricope_Marius_1997):

Dar de crezi ca istoricii au mentionat coincidenta asta? Au mentionat-o oamenii superstitiosi, regina mama, curteni; Istoria nu este ce crezi tu, o colectie de barfe si aiureli care odata consemnate devin litera de lege. Istoria se ocupa numai cu date pe care le cunoastem cu siguranta, pe care le foloseste in rationamente valide, si care pot fi contestate oricand de alti istorici.

| minrest a răspuns (pentru Darkmagic):

Montgomery nu putea deveni rege, nu facea parte din familia regala. Era un nobil, curtean, crescuse cu regele. Hister nu are treaba cu Hitler, vezi ca diferenta e de doua litere, daca inlocuim si literele putem ''prezice'' orice.

| Pricope_Marius_1997 a răspuns (pentru Darkmagic):

Uite eu am spus doar ce imi mai aminteam, e normal sa mai gresesc si in loc de "Leu" am spus "Tigru" asta e am gresit.

| Darkmagic a răspuns (pentru minrest):

"daca inlocuim si literele putem ''prezice'' orice".

Bine. laughing
Bellamy a descris in 1888 cardurile de credit si cum se folosesc.
Din pacate pentru el, primul card a aparut prin anii 50.
Swift sustinea in 1726 ca Marte are doua luni...doua luni care s-au descoperit in 1867, iar Twain a descris internetul...doar ca a facut-o in 1898.
Aici nu mai ai ce litere sa inlocuiesti.
Explica-le pe acestea trei...si iti mai dau 50. happy

| minrest a răspuns (pentru Darkmagic):

Nu pretindeau o cunoastere paranormala, asa ca nu stiu de ce te-ai mai deranjat sa le scrii la subiectul ''profetii''. Multe lucruri sunt usor de presupus a avea loc intr-un viitor nedeterminat.

| Pricope_Marius_1997 a răspuns:

Uite aici gasesti poveste regelui Frantei spusa de Nostradamus https://ro.wikipedia.org/wiki/Nostradamus la rubrica Curtea Franței.

| Pricope_Marius_1997 a răspuns (pentru Octavian199):

Zi si mie de ce razi ca sa rad si eu?

| Octavian199 a răspuns (pentru Pricope_Marius_1997):

Nostradamus era un 'hot'

| Pricope_Marius_1997 a răspuns (pentru Octavian199):

Sigur ca da, cum sa nu.

| Pricope_Marius_1997 a răspuns:

Sunt oameni pe pamant care au puteri paranormale si vad lucruri inainte sa se intample, ori sunt foarte destepti ori au un dar de la Dumnezeu.

| danut a răspuns (pentru Pricope_Marius_1997):

Paranormalul ESTE de la DRACU, nu de la Dumnezeu. Deci cei cu asazise puteri paranormale sunt oameni demonizati, nu cu daruri de la Dumnezeu. Sudiaza mai inainte sa spui aiueli. Satana NU cunoaste viitorul, numai Dumnezeu il stie.

| Jasmin3453 a răspuns:

Am vazut un documentar despre Nostradamus, nu mai stiu sigur pe ce canal, dar era deapre faptul ca el era un fals ...tot ce prezicea era eronat