Intr-adevar omul cand moare merge in pamant.Asa i-a zis Dumnezeu lui Adam ca se va intampla.Geneza3:19.Dar oamenii raman in memoria lui Dumnezeu si cand va aduce paradisul pamantesc, dupa sfarsitul lumii vor fi inviati pe pamant.Ioan5:28,29.Psalmi37:9-11,Isaia65:20-25
În primul rând, Ecclesiast 9, 5 este tradus în mod greşit de către unele biblii denaturate, traduse greşit! Traducerea corectă este "Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat."
ECCLESIASTUL 9, 5 PREZINTĂ UN CONTRAST ÎNTRE DOUĂ PUNCTE DE VEDERE DIFERITE: cel PROFAN materialist ŞI CEL SACRU, spiritual. Acest contrast este prezentat sub forma unei dezbateri ce are loc în mintea autorului.
ESTE CLAR CĂ ACEST PASAJ, ECCLESIAST 9, 5 EXPRIMĂ O CONCEPŢIE STRĂINĂ DE DUMNEZEU!
În Eclesiastul 9, 2 se spune: "Aceeaşi soartă are cel neprihănit şi cel nelegiuit, cel bun şi cel rău", iată EXEMPLU DE ALTĂ IDEE a Eclesiastului, CONTRADICTORIE cu restul Scripturii. Cine poate crede că vor avea aceeaşi soartă indiferent de comportare? Acolo este prezentat doar un punct de vedere uman!
Dar ce putem spune despre capitolele anterioare? Primele zece versete din capitolul 9 redau perspectiva profană asupra vieţii. Nu doar că morţii nu ştiu nimic (v. 5), ci şi faptul că "niciodată (se referă la toţi) nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare". Cine poate crede că morţii au dispărut TOŢI PENTRU TOTDEAUNA?
În finalul cărţii, perspectiva sacră triumfă: "Dar adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale... Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: teme-te de Domnul şi păzeşte poruncile lui. Aceasta este datoria oricărui om" (Eclesiastul 12, 1-13).
Biblia ne dă perspectiva lui Dumnezeu asupra problemelor în discuţie, dar relatează şi unele lucruri spuse sau făcute de alţii, unele bune şi altele rele. Ea prezintă punctele de vedere umane şi chiar punctul de vedere al diavolului, ca în cartea Iov spre exemplu!
În Ecclesiast se găseşte întâlnit atât punctul de vedere divin, spiritual, cât și un punct de vedere uman corupt care neagă valorile spirituale. În urma confruntării celor două puncte de vedere, va triumfa în final punctul de vedere spiritual:
"Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." Ecclesiast 12, 7
Viaţa şi existenţa sufletului după moarte sunt confirmate destul de clar prin multe contexte explicite ale Scripturii, aşa cum este şi pilda bogatului nemilistiv şi a săracului Lazăr: acele suflete poartă un dialog şi subliniază chiar anumite aspecte ale existenţei lor spirituale în viaţa "de dincolo"…
Sufletul este nemuritor! Nu se face confuzie între sufletul nemuritor şi trupul muritor!
Geneza 2, 7 se referă la 2 naturi ale fiinţei umane: "ŢĂRÂNA"- biologicul, trupul, şi "SUFLETUL"- "suflarea de viaţă".
- "Atunci, luând Domnul Dumnezeu ŢĂRÂNĂ din pământ, a făcut pe om şi A SUFLAT ÎN FAŢA LUI SUFLARE DE VIAŢĂ şi s-a făcut omul fiinţă vie." - Geneza 2, 7;
"SUFLAREA DE VIAŢĂ" este aici altceva decât "ŢĂRÂNA" iar SUFLETUL este altceva decât TRUPUL!
După sfârşitul trupului, sufletul îşi va continua existenţa în veşnicie: "Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, IAR SUFLETUL SĂ SE ÎNTOARCĂ LA DUMNEZEU, Care l-a dat."- Ecclesiast 12, 7;
Pentru ca omul să se facă "fiinţă vie", Dumnezeu a trebuit să-i dea suflet, să sufle – "SUFLARE DE VIAŢĂ"!
CÂND TRUPUL moare, SUFLETUL merge la DUMNEZEU, iar "ţărâna" în pământ!
Sufletul nu încetează niciodată să existe!
Cât de sinistru trebuie să fie un cult CARE SPUNE ALBULUI NEGRU ŞI NEGRULUI ALB: ei bine, iehoviştii, în mod conştient greşit, neagă dualitatea trup/suflet a omului, DEŞI CUVÂNTUL SCRIPTURII ESTE FOARTE CLAR, fără să lase posibilitate de interpretare diferită şi dubii:
"Nu vă temeţi de cei ce ucid "trupul", IAR "sufletul" nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." (Matei 10, 28); - "trupul" și "sufletul" sunt prezentate ca două lucruri CATEGORIC DIFERITE!
După sfârşitul trupului, sufletul îşi va continua existenţa în veşnicie: "Şi ca "pulberea" (trupul, biologicul) să se întoarcă în pământ cum a fost, IAR SUFLETUL SĂ SE ÎNTOARCĂ LA DUMNEZEU, Care l-a dat."- Ecclesiast 12, 7;
SE PARE CĂ SUFLETELE NU SUNT CHIAR ATÂT DE „INCONŞTIENTE" pe cât vor unii să pară:
(Imediat după sfârșitul vieții, SUFLETUL ÎŞI CONTINUĂ EXISTENŢA. Până vom conștientiza asta prin experiența proprie, nu ne rămâne decât să credem cuvântul Scripturii!)
Luca16, 22: Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.
Luca16, 23: Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.
"Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." Ecclesiast 12, 7
"Fiecăruia (SUFLETELOR DE "DINCOLO") dintre ei li s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi fraţilor lor care aveau să fie omorâţi ca şi ei" Apocalipsa 6, 9-11
"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic. Am să vă spun de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de Acesta să vă temeţi" Luca 12, 4
"Si precum este randuit oamenilor, o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata" (Evrei 9, 27).
"Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup" (II Corinteni 5, 10
"Când a rupt El pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina lucrării de mărturie pe care o avuseseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: ‚Până când Doamne, Tu care eşti suveran, sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?’ Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi a fraţilor lor care vor fi omorâţi ca şi ei" (Apocalipsa 6, 9-11).
"Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu cu Hristos, deoarece asta ar fi cu mult mai bine. Dar pentru voi este mai necesar să rămân în trup" (Filipeni 1, 23-24). Dacă existenţa lui Pavel alături de Hrisos în viaţa de dincolo, imediat după ieşirea din această viaţă,, ar fi mult mai bună" rezultă de aici că este o existenţă conştientă în care sufletul nu dispare pur şi simplu.
"Săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat; fiind în chinuri, în Hades şi-a ridicat ochii..." (Luca 16, 22-23), etc...
Gandeste-te la aia ce au murit acum zeci de mii de ani, atatea milioane de oameni. Ii mai tinem noi minte pe aia?
Si crezi ca toti aia s-au dus undeva dupa moarte, si ne asteapta pe fiecare pe rand? Cum mai da unul coltu' se tot duce acolo. Cam ciudata companie ar fi
Nimeni nu stie ce se intampla dupa moarte. Exista diverse studii care demonstreaza diverse lucruri, dar nimeni nu stie ce se intampla cand esti mort cu adevarat. Tu poti alege sa crezi in ceea ce vrei, ca vei avea intr-un somn vesnic, ca vei ajunge in Rai, ca te vei reincarna, ca ajungi intr-un alt Univers, ca esti rapit de extraterestrii, etc. Ideea este ca daca nimeni nu stie cum este dupa ce mori, nimeni nu iti poate spune ca ceea ce crezi tu nu este varianta adevarata.
Dar pana atunci nu te mai gandi la moarte, trebuie sa iti traiesti viata. Cand o veni vremea vom muri si vom vedea.
S-a mai discutat de cateva ori subiectul.
Eclesiastul este singura carte din Scriptura in care se prezinta perspectiva omului – nu pe cea a lui Dumnezeu, motiv pentru care vei gasi lucruri aparent nebiblice! Este vorba de crearea unui contrast pentru a scoate in evidenta diferentele de perspectiva dar si nevoile spirituale ale omului. Lucrul acesta este evident inca din primele randuri. Interesant ca ai ales sa te opresti aici pentru a trage o concluzie – si, mai ales, dintr-un singur verset! Sa ne uitam un picut la ce scrie acolo. Eclesiastul 9:5 spune: „Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă pînă şi pomenirea li se uită".
Avem doua optiuni: 1. ca totul moare sau 2. ca duhul noastru intra intr-o transa pana la inviere. Banuiesc ca tu de fapt crezi ca nimic nu supravietuieste trupului – conform cu cele spuse mai sus.
Daca interpretam acest pasaj de mai sus in forma literala – anume ca nimic nu supravietuieste mortii - il vom putea interpreta si pe urmatorul la fel de literal! Versetul 6, daca te uiti, zice: „Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor, de mult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare." Prin urmare se elimina si posibilitatea invierii! Iti vine sa crezi? Desi poate ca tu credeai in inviere, se pare ca ea nu mai este posibila!
Daca ne uitam si la versetul 2: „Tuturor li se întîmplă toate deopotrivă: aceeaş soartă are cel neprihănit şi cel rău, cel bun şi curat ca şi cel necurat, cel ce aduce jertfă, ca şi cel ce n'aduce jertfă; cel bun ca şi cel păcătos, cel ce jură ca şi cel ce se teme să jure". Asa putem trage concluzia ca toti vor avea acelasi sfarsit fie buni, fie rai! Din ce in ce mai putin plauzibil!
Exemplele pot continua mult si bine. Spre exemplu Eclesiastul 3:18 pune omul si animalele pe acelasi nivel! Cum iti iti explici asa ceva? Intelegi? Putem petrece multe ore scotand in evidenta astfel de lucruri care NU sunt in concordanta cu restul invataturilor.
Mai mult, a trage o concluzie de genul celei oferite prin scoaterea unui verset din context, nu facem decat sa spunem ca Isus minte atunci cand spune: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar cari nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Celce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă." Prin urmare sufletul NU este pierdut odata cu moartea! El ramane... Probabil ai fi argumentat si din invierea lui Lazar dar stii deja ca argumentul asta este fortat si nu tine. Apropo, Apocalipsa 6:9-11 ne arata ca cei morti sunt cat se poate de capabili de a fi constienti si de a avea stari... negative! Iar asta era INAINTE DE INVIERE! Cum spuneam, exemplele sunt atat de multe incat putem umple multe pagini si sunt gata sa ti le ofer pe rand, daca insisti.
As vrea id-ul dvs. daca se poate sau skype-ul.
Acest verset arată care este starea morţilor - inconştienţă totală. Ei nu se duc nici în iad nici în rai deoarece Biblia nu spune că sufletul ar fi nemuritor. Ezechiel 18:4 spune: "Sufletul care păcătiueşte acela va muri"
Dumnezeu a creat omul ca să trăiască aici pă pământ, iar când va interveni pentru a-şi realiza scopul el îi va învia pe cei care dorm în moarte pentru a le oferi ocazia de atrăi veşnic aici pe pământ. (Ioan 5:28, 29)
Nu stim ca o sa fim morti, pentru ca o sa fim morti!
Stii cum este viata dupa moarte?!
Este exact cum a fost inainte sa te nasti! Adica NIMIC!
Restul sunt povesti pentru oameni speriati de moarte sau copii...
Nu.Dumnezeu nu ne-a creat pentru un somn vesnic.El ne-a creat ca fim alaturi de El, dar fiecare alege ce vrea.El nu ne-a creat pentru iad, iadul e pentru diavoli, insa El nu ne poate forta sa ne i-a alaturi de El.Inainte de inaltare Iisus a spus"Sa nu se tulbure inima voastra; credeti in Dumnezeu, credeti si in Mine. In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt. Iar de nu, v-as fi spus. Ma duc sa va gatesc loc. Si daca Ma voi duce si va voi gati loc, iarasi voi veni si va voi lua la Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu. Si unde Ma duc Eu, voi stiti si stiti si calea". Oamenii uita pe cei morti de mai multi ani, iar Dumnezeu nu uita pe nimeni.Sufletul este nemuritor si el trebuie sa primeasca rasplata pentru faptele sale.
AdrianAndrei012345678901234 întreabă: