| OctavianDanielMaria a întrebat:

Cum de nu au auzit sumerienii de zeul iudeu? Ca sumerienii erau mai "Batrani" decat evreii, si aveau sanse mai mari sa stie de Adam si de zeul iudeu. Si automat sumerienii ar fi ars-o cu zeul iudeu. Ca altfel ii pedepsea daca nu o ardeau cu el.

Răspuns Câştigător
| badpanda a răspuns:

De fapt povestea biblica este furata de la sumerieni.Dar au furat doar ce au vrut În timpul şi după şederea lor în Babilon, în care au aflat mai multe lucruri, inclusiv istoria Sumerului, preoţii leviţi au amestecat adevărul (de multe ori simbolic şi acesta) cu fantezia, iar acest amestec a devenit fundamentul Vechiului Testament. Nu „israeliţii" au fost cei care au scris aceste texte. Chiar dacă am accepta existenţa lor, ei ar fi trebuit să fie demult dispersaţi pe vremea când leviţii şi-au înmuiat penele în cerneală. Geneza, Exodul, Leviticul şi Numerele, care împreună alcătuiesc Torah „evreiască", au fost scrise în totalitate de leviţi în timpul şi după şederea lor în Babilon.

16 răspunsuri:
| lpavel a răspuns:

Au auzit, dar n-au crezut in EL cum nici azi nu cred foarte multi in EL!

Răspuns utilizator avertizat
| lpavel a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Tot la fel cum nu ii nimiceste pe cei din ziua de azi care nu cred in EL! Ai si aici un exemplar... laughing

Răspuns utilizator avertizat
| halogen001 a răspuns:

Asa se intampla cand inventezi ceva, de exemplu un zeu. Cei dinaintea ta nu au cunostinta de el. happy

| lpavel a răspuns (pentru halogen001):

Nu exista om pe pamant sa nu fi auzit de Dumnezeu! Ca n-au crezut in El asta e altceva... concluzia ta e de mintea unei gaini!

| halogen001 a răspuns (pentru lpavel):

Pentru mine Dumnezeu e natura, universul si atunci pot spune ca natura a facut totul, e puternica, e vesnica, te ajuta la nevoie, dar nu cum scrie in cartile de povesti. Daca ai stiinta, natura te ajuta, pentru ca stii sa folosesti stiinta in folosul tau. In cartile cu povesti apare in plus iubirea, viata vesnica pentru om si alte lucruri neadevarate. O entitate atotputernica si vesnica care a facut totul, care poate face orice si oricand nu poate avea iubire fata de lucruri neansemnate, nu poate avea pretentia ca omul sa creada in povesti, sa execute ritualuri primitive, sa spuna rugaciuni si asa mai departe. Cui ii folosesc adaugirile astea? Entitatii atotputernice si vesnice? Are entitatea nevoie de asa ceva? Nu. Doar cei care scriu povestile au nevoie sa crezi in ele chiar daca sunt primitive si absurde. Deci daca ai inteligenta si iti folosesti ratiunea nu te va insela nici un primitiv cu niste povesti puerile, absurde si inventate cu un singur scop, acela de a te insela, de a detine controlul asupra celor inselati. Lucrurile astea se vad usor si nu e nevoie de prea mult efort.

| lpavel a răspuns (pentru halogen001):

Insasi natura a fost creata de Dumnezeu! De ce nu e natura pe alte planete? Dumnezeu a facut natura pe pamant si tot ce exista pe ea si a dat-o omului! Daca toti oamenii ar gandi ca tine omul nu ar mai exista! vezi exemplul din biblie despre Sodoma si Gomora! Pana si multi oameni de stiinta stiu ca exista o putere pe care omul nu o poate intelege! Eu l-as numi Dumnezeu dar ei in necredinta lor il numesc doar o putere suprema ce nu se poate descrie sau intelege! Tu crede ce vrei dar nu trage cu tine in jos pe cei care cred! Dupa moarte parerea de rau ca n-ai crezut va fi prea putina... Atat ar trebui doar sa crezi, nu te costa nimic, in schimb vei fi mantuit!

Răspuns utilizator avertizat
| halogen001 a răspuns:

Asta arata cine pe cine a facut si concluzia e ca omul l-a facut pe Dumnezeu happy

| DonEduardo a răspuns:

Tu chiar crezi tot ce scrie in Vechiul Testament e adevarat?

Răspuns utilizator avertizat
| lpavel a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Nu te lua dupa toti ateii! Crede! E spre binele tau! Nu trebuie sa spui sau sa dovedesti asta nimanui daca nu vrei, ajunge doar sa crezi in inima ta!

| halogen001 a răspuns (pentru lpavel):

Eu sunt ateu. Existenta omului dupa parerea mea nu e opera unui zeu. Pentru un zeu atotputernic si vesnic care poate face orice, oricand si oricum, omul este egal cu zero, deci a spune ca Dumnezeu ajuta omul, ca Dumnezeu iubeste omul, ca Dumnezeu rasplateste omul in functie de ce face sau nu acesta e o aberatie fara logica. O logica exista. Asa au compus biblia cei care o folosesc ca instrument de manipulare a acelora care gandesc superficial, care nu cunosc nici biblia nici stiinta. Unii folosesc biblia si traiesc mai bine manipuland pe altii, altii cu o gandire superficiala si cunostinte reduse sunt multumiti de biblie crezandu-se nemuritori si ajutati de Dumnezeu ca rasplata pentru lucrurile banale pe care le fac zi de zi si e OK. Eu apreciez doar stiinta, pentru ca se verifica, e folositoare si nu are caracteristicile unei inselatorii primitive cum e biblia.

| lpavel a răspuns (pentru halogen001):

Multe intamplari din biblie sunt dovedite de stiintifici! Cauta si vei afla, nu te opri numai la ce vrei tu sa vezi si sa auzi, daca vrei sa stii adevarul! Ai putea incepe pe Youtube, sunt o gramada de filmulete care dovedesc existenta lui Dumnezeu! Si inca ceva: Dumnezeu iubeste oamenii mai presus decat insusi Fiul Sau... pentru ca sunt creatia Lui, copiii Lui care din pacate sunt si suntem asa cum suntem si chiar si asa Dumnezeu ne iubeste de aceea ne iarta pe toti chiar si pe cei care nu cred in EL dar asta pana dupa moarte! Aici pe pamant ne lasa sa facem ce vrem ca sa vada cine e de partea LUI si cine e de partea satanei! Deci e un fel de test care este foarte usor dar se pare ca pentru atei nu...

| halogen001 a răspuns (pentru lpavel):

E pe fantezie. Un zeu atotputernic care poate face orice, oricand si oricum va pune pretul egal cu zero pe om si pe ce face un om, deci nu va avea pretentia de la el sa creada in povesti, nu va putea comunica cu omul si asa mai departe. Realitatea contrazice total biblia. De aceea Dumnezeu nu ajuta pe nimeni, nu vorbeste cu nimeni, e invizibil si asa mai departe si e normal sa fie asa. Lucrul asta arata ca Dumnezeu din biblie e o fantezie. Normal ca cei care au scris biblia au mizat pe judecata superficiala a omului si au castigat, dar nu toti oamenii sunt superficiali si gata sa accepte minciuna si fantezia drept adevar. De aceea exista stiinta, ca daca era asa de buna biblia toti oamenii ar fi stat degeaba si ar fi asteptat ajutorul inexistent al lui Dumnezeu cel inventat. Eu nu sunt tanar si chiar de mic am stiut cum sta treaba si nu ma impresioneaza minunile si minciunile. Ce e verificat stiintific e OK. Ce e fantezie, minciuna, inselatorie, amagire, logica stramba pentru mine nu e OK. Povestea cu Dumnezeu te iubeste e rasuflata rau de tot, nu are nici logica si se verifica practic ca nu e asa. Cine spune ca exista Dumnezeu atotputernic, vesnic care te iubeste, care a facut tot ce exista si la urma nu e in stare sa dea nici un semn de viata e fie mincinos, fie e la randul lui inselat si duce minciuna mai departe. Eu nu apreciez minciuna, inselatoria, amagirea. Ce se vede cu ochiul liber, acela e adevarul, nu povestile. Cand iti guvernezi viata dupa povesti gresesti cu siguranta. De exemplu te aduni degeaba in pandemie ignorand stiinta care iti spune ca te poti contamina, imbolnavi si la randul tau poti imbolnavi pe altii. Te crezi aparat de personajul inexistent si invizibil. E bine? E foarte bine pentru ca asa cum stii sa traiesti asa ve trai. Ce pretentie sa mai ai la o viata buna daca povestile primitive au mai mare valoare decat realitatea care se vede. Deci e OK. Cine nu tine cont de realitate si asteapta minuni si se asteapta la viata vesnica si mantuire de la un personaj invizibil de poveste e liber sa o faca. Ca mai trage in jos si pe altii e OK. E dupa norocul fiecaruia. Daca ai norocul sa fii in preajma unui credincios care se imbolnaveste si iti da si tie boala, asta e. E chestie de noroc si e perfect. Asta e viata.