Cum se poate primi iertarea de pacate?

Prin iertarea ta, tu sa te ierti pe tine, nimeni altcineva nu poate sa faca asta, absolut nimeni! Daca cineva va zice contrariul el iti va aduce ca argument idei ce nici el nu stie de unde si in ce mod au aparut. Tu esti creatoare universului tau, doar tu poti face acest lucru din intrebarea ta, doar tu poti modifica aspecte din existenta ta.

Putem primi iertarea prin Spovedanie si Sfana Impartasanie

Prin HARUL lui Dumnezeu. Spovedania a fost intemeiata de Fiul lui Dumnezeu IMEDIAT DUPA INVIERE. Primul lucru spus atunci cand S-a adresat apostolilor a fost cel referitor la iertarea pacatelor.

1.Evreii nu au conceptul de pacat stramosesc.Este o alta inventie a crestinilor.
2. YHWH nu are nicio legatura cu divinitatea sau creatia universului si nu este in masura sa ierte nimic.
3.Pacatele sunt doar rezultate nesatisfacatoare la examenele vietii.Nimeni nu trece la nivelul urmator cersind mila, cum fac crestinii.

Daca eu am mintit pe cineva sau i-am furat ceva (dau numai un exemplu), ma duc la persoana respectiva si ii spun ca regret fapta si imi pare rau. Sper ca el/ea ma va ierta. Sau altceva ai vrut sa zici?

Cea dintâi iertare se realizează în momentul intrării în Biserică prin primirea Tainei Sf. Botez, în numele Sfintei Treimi, şi prin mărturisirea credinţei în Hristos-Dumnezeu, conform poruncii date de Hristos ucenicilor: Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28, 19).
Iertare a păcatelor o dă Dumnezeu omului care face milostenie, după cum ne-a asigurat Mântuitorul când a zis: Daţi încă milostenie din cele pe care le aveţi, şi iată, toate vă sunt curate (Luca 11, 41)
Iertarea păcatelor o poate obţine omul când este dispus să ierte şi el greşelile confraţilor săi
Dacă veţi ierta fraţilor voştri din inimă păcatele lor, şi vouă vă va ierta Tatăl vostru păcatele voastre. Iar dacă nu veţi ierta fraţilor voştri din inimă, nici vouă nu vă va ierta Tatăl vostru (Matei 6, 14-15).
"Cel ce va întoarce un păcătos de la greşeala căii sale îşi va acoperi mulţime de păcate"
Iertare de păcate se obţine de către omul păcătos, dar credincios care totuşi îl iubeşte pe Dumnezeu din toată inima sa, în pofida tuturor slăbiciunilor şi a scăderilor sale morale. De aceasta ne asigură Hristos care a zis despre femeia cea păcătoasă: Amin (adică adevărat) îţi spun că i se iartă ei toate păcatele sale cele multe, pentru că mult a iubit pe Dumnezeu (Luca 7, 47). De altfel şi Sf. Petru grăieşte la fel: iubirea acoperă mulţime de păcate (I Petru 4, 8).
Spovedania
Toti multe gresim. Iar de vom zice ca pacat nu avem, pe noi insine ne inselam si adevarul nu este in noi; iar daca ne vom marturisi pacatele, credincios si drept este Dumnezeu, ca sa ne ierte noua pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata intinaciunea si nedreptatea.
Spovedania trebuie sa se faca inaintea duhovnicului.
Spovedania trebuie sa fie completa si sa nu se ascunda nimic din cele faptuite
Spovedania trebuie facuta de buna voie.
Spovedania trebuie sa fie facuta cu umilinta, caci inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi
Spovedania sa nu fie prihanitoare, adica sa nu dam vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidira a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli.
Spovedania se cuvine sa fie dreapta, adica sa spui adevarul, spune cum ai facut toate, fara rusine. Isus Sirah spune : Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce slava si har.
Spovedania sa fie hotaratoare. Sa luam inaintea duhovnicului o mare hotarare de a nu mai pacatui, ajutandu-ne noua dumnezeiescul har, si sa voim mai bine a muri de mii de ori decat a mai pacatui de acum inainte cu vointa noastra.

Sa ne spovedim curat si cu cainta in suflet si sa ne impartasim.

Cand iti dai seama ca asa zisele pacate sunt teste din care poti invata si chiar inveti ca nu are nici un rost sa le mai faci.
Acuma depinde ce consideri tu a fi pacat, daca te face fericita pe tine sau cei din jur nu vad a fi un pacat in asta.

Citeste Ioan 10:
31. Iarasi au luat pietre iudeii ca sa arunce asupra Lui.
32. Iisus le-a raspuns: Multe lucruri bune v-am aratat voua de la Tatal Meu. Pentru care din ele, aruncati cu pietre asupra Mea?
33. I-au raspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncam cu pietre asupra Ta, ci pentru hula si pentru ca Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu.
34. Iisus le-a raspuns: Nu e scris in Legea voastra ca "Eu am zis: dumnezei sunteti?"
35. Daca i-a numit dumnezei pe aceia catre care a fost cuvantul lui Dumnezeu - si Scriptura nu poate sa fie desfiintata -
link: http://www.ebible.ro/biblia/romana/ortodoxa/ioan/10/36/#36
Deci, eu de aici inteleg ca oamenii sunt ca niste sfinti inaintea lui Dumnezeu.

Iertarea de pacate este primita in urma pocaintei interioare, cu dragoste si credinta. Ex talharul de pe cruce. In crestinism, avem spovedania ca si taina a dezlegarii de pacate, insa trebuie sa te ierti si pe tine de acestea.

Ellen White scrie in cartea,, Credinta si faptele"' 83% CF 103.2 (Credinţa şi faptele)
Iertarea şi îndreptăţirea sunt unul şi acelaşi lucru. Prin credinţă, cel credincios trece din starea de răzvrătit, de copil al păcatului şi al lui Satana, în starea de supus loial al lui Isus Hristos, nu datorită unei bunătăţi aflate în el însuşi, ci pentru că Domnul Hristos îl primeşte să fie copilul Său prin adopţie. Cel păcătos primeşte iertarea de păcate, pentru că aceste păcate sunt purtate de înlocuitorul şi de Garantul lui. Domnul îi vorbeşte Tatălui Său ceresc, spunându-I: "Acesta este copilul Meu. Îl scutesc de condamnarea la moarte şi îi dau viaţa Mea ca poliţă de asigurare — viaţa veşnică —, deoarece Eu am luat locul lui şi am suferit pentru păcatele lui. El este chiar fiul Meu preaiubit." În felul acesta, omul, iertat şi îmbrăcat cu hainele frumoase ale neprihănirii lui Hristos, stă fără vină înaintea lui Dumnezeu.
In cartea,, Hristos Lumina Lumii "scrie 75% HLL 806.3 (Hristos Lumina Lumii)
Numai în felul acesta poate biserica să elibereze de păcat pe un păcătos. Iertarea de păcate se câştigă numai prin meritele lui Hristos. Puterea de a elibera sufletul de vinovăţie nu este încredinţată nici unui om şi nici unei grupări de oameni. Hristos i-a însărcinat pe ucenicii Săi să predice iertarea de păcate în Numele Lui, la toate neamurile; dar ei n-au fost împuterniciţi să îndepărteze nici o pată a păcatului. Numele lui Isus este singurul nume dat oamenilor sub cer în care trebuie să fim mântuiţi. (Faptele Apostolilor 4, 12. )
In cartea,, Rugaciune É. White scrie 32% Rg 242.1 (Rugăciunea)
Rugăciunea pentru iertare trebuie să se dovedească a fi sinceră "Nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt". Pocăinţa, la fel ca iertarea, este un dar al lui Dumnezeu prin Hristos. Noi suntem convinşi de păcat şi simţim nevoia de a fi iertaţi numai prin influenţa Duhului Sfânt. Numai aceia care se pocăiesc sunt iertaţi, dar harul Domnului este acela care face inima să se pocăiască. El este obişnuit cu slăbiciunile şi neputinţele noastre, de aceea, ne va ajuta. El va auzi rugăciunea credinţei, dar sinceritatea rugăciunii poate să fie dovedită numai prin eforturile noastre de a ne aduce în armonie cu marele standard moral prin care va fi pus la încercare caracterul fiecărui om. Trebuie să ne deschidem inima faţă de influenţa Duhului şi să trăim experienţa puterii transformatoare. — The Review and Herald, 24 iunie, 1884. "Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide". Oare de ce nu îl credem pe Dumnezeu pe cuvânt? A cere şi a primi sunt două fapte strâns legate unul de altul. Dacă veţi cere cu credinţă lucrurile pe care Dumnezeu le-a făgăduit, le veţi primi. Cereţi-I lui Isus lucrurile de care aveţi nevoie. Cereţi-I iertare pentru păcate, iar, când veţi cerc cu credinţă, inima voastră va fi sensibilizata şi îi veţi ierta pe aceia care v-au făcut rău, apoi cererile voastre se vor înălţa la Dumnezeu pline de frumuseţea iubirii. Împreună cu rugăciunea, vine vegherea şi fiecare gând, cuvânt şi faptă vor fi în armonie cu cererile voastre stăruitoare pentru schimbarea vieţii. Rugăciunea credinţei va aduce rezultate corespunzătoare. Totuşi simplele cuvinte rostite de formă, fără o sinceritate stăruitoare şi o dorinţă fierbinte de a primi ajutor, tară nicio aşteptare a celor cerute, nu vor avea nicio valoare. Aceia care vin la Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că îi răsplăteşte pe aceia care Îl caută cu toată silinţa. — The Review and Herald, 28 martie, 1912.
In,, Tragedia Veacurilor '' scrie ca nu preotii iarta pacatele: 40% TV 59.1 (Tragedia veacurilor)
Apoi a fost necesară o altă plăsmuire pentru a face ca Roma să fie în stare să profite de pe urma temerilor și viciilor adepților ei. Aceasta a fost realizată prin învățătura despre indulgențe. Iertarea totală a păcatelor, trecute, prezente și viitoare, și scăparea de toate durerile și pedepsele ce decurgeau din ele erau făgăduite tuturor acelora care se înscriau în războaiele pontifilor, pentru a-și întinde stăpânirea lor lumească ca să-și pedepsească vrăjmașii sau pentru a-i extermina pe aceia care îndrăzneau să conteste supremația lor spirituală. Oamenii mai erau învățați că, prin oferirea de bani bisericii, s-ar putea elibera de păcate și ar putea elibera și sufletele prietenilor lor decedați care erau predați flăcărilor chinuitoare. Prin mijloace de felul acesta, Roma și-a umplut tezaurele și a susținut măreția, luxul și viciul pretinșilor reprezentanți ai Aceluia care nu avusese unde să-Și plece capul [(vezi note suplimentare)].
Luther, deși era încă un foarte zelos partizan al papei, a fost umplut de oroare față de pretențiile nelegiuite ale vânzătorului de indulgențe. Mulți dintre enoriașii săi cumpăraseră astfel de certificate de iertare și au început să vină la duhovnicul lor, mărturisindu-și diferitele lor păcate și așteptând iertarea, nu pentru că se pocăiseră și doreau o schimbare, ci pe temeiul indulgenței. Luther le-a refuzat iertarea și i-a avertizat că, dacă nu se pocăiesc și nu-și schimbă viața, vor pieri în păcatele lor. Intrați într-o mare încurcătură, s-au dus la Tetzel cu plângerea că duhovnicul le-a refuzat indulgențele, în timp ce alții au cerut cu îndrăzneală să li se restituie banii. Călugărul s-a umplut de mânie; a rostit cele mai groaznice blesteme, a pus să fie aprinse focuri în piețele publice și a declarat că "primise o poruncă expresă de la papa să-i ardă pe toți ereticii care ar îndrăzni să se împotrivească sfintelor indulgențe". (D'Aubigne, b. 3, cap. 4)
In cartea,, Viata lui iisus'E.G. White scrie 34% VI 299.4 (Viaţa lui Isus)
Isus citea inima lui Simeon și știa, că insinuările lui Iuda făcuseră o impresie asupra lui, și că în inima lui se ridicase întrebarea: "Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar ști cine și ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă." Luca 7, 39. Când Iuda părăsi casa, Isus se adresă celui ce făcuse cina cu cuvintele: "Simone, am să-ți spun ceva". Simon răspunse: "Spune, Învățătorule". Isus îi povesti apoi o pildă, prin care îi arătă contrastul dintre recunoștința lui Simeon, ospătătorul Său, pe care îl curățise de lepră, și recunoștința Mariei, care dobândise iertarea păcatelor ei. El zise: "Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-mi dar, care din ei va iubi mai mult?" Simeon nu cunoștea aplicația pe care Isus avea de gând s-o facă; și de aceea răspunse: "Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult." Isus i-a zis: "Drept ai judecat." Acest răspuns osândi pe Simeon. El fusese un mare păcătos și suferise de o boală nesuferită, așa încât toți fugeau de el. Strigase cu voce jalnică după ajutorul lui Isus și Mântuitorul care avea întotdeauna o ureche deschisă față de mizeria omenească, îl curățise atât de păcate, cât și de boala sa grozavă. Simeon a fost umilit; totuși el fusese un fariseu mândru și nu se socotise pe sine ca un păcătos așa de mare, cum era în realitate; și la aceasta el mai devenise și înfumurat și mândru în închipuirea sa. După părerea sa, el sta mai presus cu mult decât acea femeie sărmană, care unsese picioarele lui Isus. Ospătând pe Isus în casa sa, voia prin aceasta să-I arate un semn de o deosebită stimă; dar respectul său față de Isus fu totuși micșorat când văzu că Mântuitorul primi cu atâta îndurare adorația Mariei care totuși fusese o mare păcătoasă. El nu se mai gândea la minunea, prin care Isus îl scăpase de la moartea în care era cuprins de viu, și chibzuia acum cu sânge rece, dacă Isus este Mesia și se poate în același timp înjosi, spre a primi darul acestei femei. El gândea, că dacă Isus ar fi fost într-adevăr Mesia, trebuia să cunoască păcătoșenia ei și să o respingă. El nu recunoștea, că el însuși fusese un mai mare păcătos decât ea, și că Hristos îi iertase atât lui cât și ei. El era gata să pună la îndoială caracterul divin al Maestrului său, pentru că gândea a fi descoperit o lipsă de judecată într-Însul.
Nimeni nu trebuie să aibă o putere arbitrară și despotică asupra conștiinței altuia. Hristos nu dădu nici un drept bisericesc, de a ierta păcate sau de a vinde indulgențe, așa ca oamenii să poată păcătui, fără a-și atrage mânia lui Dumnezeu. Tot atât de puțin permise El servilor Săi, de a primi daruri sau mită, pentru a scuza păcatele și a scăpa de mustrarea meritată. Isus însărcină pe ucenicii Săi, de a predica la toate popoarele iertarea păcatelor în numele Său; dar ei personal nu au fost împuterniciți, de a îndepărta măcar o pată a păcatului de la copiii lui Adam. Tot așa de puțin le era permis să execute judecata față de cel vinovat, mânia unui Dumnezeu insultat avea să fie vestită păcătoșilor, dar puterea, pe care biserica romană și-o arogă, de a lovi singură pe păcătos cu acea mânie, nu poate fi îndreptățită de nici o prescripție a lui Hristos; Domnul Însuși va executa osânda rostită contra celor nepocăiți. Cel ce voiește să atragă atenția poporului asupra sa cu susținerea că el ar fi investit cu puterea de a ierta păcatele, acela se expune la mânia lui Dumnezeu, căci abate sufletele de la Maestrul ceresc și le îndreaptă către un muritor rătăcitor.

Prin pocăință sinceră.

Din cate am inteles, trebuie sa vii cu vreo 300 de euro la oricare parinte si te rezolva respectivul. Succes!