| RAY a întrebat:

Daca crezi in Dumnezeu dar nu crezi in Iisus ajungi in iad? Daca crezi in Iisus dar nu crezi ca Dumnezeu exista ajungi in rai?

Daca nu mai suntem dupa legile din vechiului testament, ce rol mai are Dumnezeu?

33 răspunsuri:
| anonimg a răspuns:

Credința în Dumnezeu înseamnă a ne abandona in mâna Lui. A crede doar in existența Sa nu ne mântuiește.

Dacă vom separa cele 3 Persoane care alcătuiesc Sfânta Treime, înseamnă a ne separa pe noi de Dumnezeu, și implicit de viața veșnică. Pentru că mântuirea ne este oferită de toate cele 3 Persoane ale dumnezeirii: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Fără Duhul Sfânt, Dumnezeu nu poate comunica cu omul. Pentru că Duhul Sfânt este Acela care îl conduce pe om la cruce (la Domnul Hristos). Căci fără cruce omul nu poate fi mântuit. Duhul Sfânt ne conștientizează de păcat, și tot El ne oferă și salvarea: jertfa de ispășire a Mântuitorului.
Numai prin Duhul Sfânt noi putem să fim atrași de caracterul lui Dumnezeu si-L vom putea accepta, iubi; pentru că din fire omul se naște cu ură și rebeliune față de Dumnezeu (adică cu spiritul și natura celui rău).
De aceea orice dorință oricât de mică ar fi aceasta care ne îndeamnă și ne atrage către Dumnezeu, este lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră, prin Duhul Sfânt. Să nu înăbușim acesta dorință, ci să-i dăm curs, pentru că aceasta este chemarea lui Dumnezeu, apelul Său.

| SG1995 a răspuns:

Păi cred în Dumnezeu, sunt adept al creștinismului, dar nu cred că Iisus are vreo origine divină, sau că a făcut cine știe ce miracol și a înviat din morți. A fost un reformator religios de a cărui moarte mulți au profitat.

| RAY explică (pentru SG1995):

In viata de apoi crezi?

| SG1995 a răspuns (pentru RAY):

Cred ca e posibila, adica plecand de la premisa unei Divinitati omnipotente.

| RAY explică (pentru SG1995):

Si cum crezi ca va fi acolo?

| SG1995 a răspuns (pentru RAY):

Nu știu, nu-mi imaginez nimic, mor și văd dacă o să văd, dacă nu, măcar am avut o viață okay.

| mentholinks a răspuns:

"Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.
Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi* Împărăţia, care** v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
Căci* am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin** şi M-aţi primit;
am fost gol* şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în** temniţă şi aţi venit pe la Mine.’
Atunci, cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat?
Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?’
Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori* aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.’
Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă* de la Mine, blestemaţilor, în** focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului† şi îngerilor lui!
Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau; am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.’
Atunci, Îi vor răspunde şi ei: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete sau străin sau gol sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?’
Şi El, drept răspuns, le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori* n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.’
Şi aceştia vor* merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică." Asta e judecata conform lui Isus si dupa cum vezi credinta nu conteaza.

| AC4S4 a răspuns (pentru mentholinks):

Stii si tu ca Isus a spus ca NUMAI prin El putem ajunge la Tatal. Doar iti place sa scoti pasaje din Scriptura din context.
Isus nu a spus ca nu conteaza credinta. Ci a spus ca si faptele sunt necesare. Dupa cum scrie si in Biblie, credinta este moarta fara fapte. De fapt, faptele sunt un rod al credintei.

| mentholinks a răspuns (pentru AC4S4):

Acolo descrie clar judecata pentru toti oamenii. Acuma spune-mi tu mie ce se va intampla cu oamenii care au facut acele fapte dar n-au avut credinta daca te crezi atat de destept.

| RAY explică (pentru AC4S4):

Daca numai suntem dupa legile din vechiul testament, ce rol mai are Dumnezeu?

| AC4S4 a răspuns (pentru RAY):

Ce rol are in mantuirea noastra sau cum?
El ne da mantuirea, fara ca sa o meritam.

| RAY explică (pentru AC4S4):

Deci iisus da mantuire fara sa o meriti? nu e corect asa ceva, da dumnezeu e dat la o parte de tot?

| AC4S4 a răspuns (pentru mentholinks):

Nu ma cred destept, tu esti mai destept decat mine.
Toti oamenii care nu au crezut in Isus Hristos nu vor invia, ei vor fi dati mortii, indiferent de faptele lor.

| RAY explică (pentru AC4S4):

Toti oamenii care nu au crezut in Isus Hristos nu vor invia, ei vor fi dati mortii, indiferent de faptele lor.
deci moise, avram, toti profeti nu vor invia?

| AC4S4 a răspuns (pentru RAY):

Isus este Dumnezeu.
Incorect ar fi sa nu ne dea ceva ce meritam. Insa, noi nu meritam nimic, dar totusi primim. Nu vad nimic incorect.

Unii spun ca e incorect... acesta este doar har.

| RAY explică (pentru AC4S4):

Deci iisus e dumnezeu, deci iisus e si tata si fiu si sfantul duh, are 3 personalitati multiple, misto

| AC4S4 a răspuns (pentru RAY):

Romani 4 : 3 - Căci ce spune Scriptura? „Avraam a crezut în Dumnezeu, și aceasta i‑a fost considerată dreptate."
Oamenii puteau fi mantuiti si inainte ca Isus sa moara.
Dar, ipotetic, daca Isus nu ar fi murit si inviat, nimeni nu ar fi putut sa fie mantuit.

| RAY explică (pentru AC4S4):

Acum 12 minute | AC4S4 a răspuns (pentru LoZio):
Declară răspunsul câştigător
Nu ma cred destept, tu esti mai destept decat mine.
Toti oamenii care nu au crezut in Isus Hristos nu vor invia, ei vor fi dati mortii, indiferent de faptele lor.

| AC4S4 a răspuns (pentru RAY):

Nu am spus asa ceva.
Dumnezeu este Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Nu am spus ca Isus este Tatal si Duhul Sfant. Exista un singur Dumnezeu, manifestat in trei persoane. Noi, ca oameni, nu putem intelege pe deplin Sfanta Treime.
Sfanta Treime este mai bine explicata in Crezul Ortodox.
https://ro.wikisource.org/wiki/Crezul_ortodox

| RAY explică (pentru AC4S4):

Man tu ai scris ca cei care nu au fost mantuiti indiferent de fapte nu vor invia apoi ai scris ca da vor fi, ai dat exemplu pe Avraam

| AC4S4 a răspuns (pentru RAY):

Israelitii stiau ca va veni Mesia, cei care au avut credinta ca vor primi mantuirea, au primit-o. Probabil ca nu stiau detalii, precum stim noi astazi. Dar credinta a fost acolo.
Sa crezi in Isus nu inseamna sa crezi ca a existat.

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| Steregoi a răspuns:

Noul testament e implinirea vechiului testament.

| AliGab a răspuns:

Nicio credinta nu-ti garanteaza mantuirea sau osanda sufletului. Dar tu de ce esti asa razvratit? (intrebarea mea necesita un raspuns concret si serios te rog)

| RAY explică (pentru AliGab):

Nu exista mai multe credinte si mai multe religi care percep diferit biblia, sunt ca iisus urasc farisei

| Mircea08 a răspuns:

Este necesar ca spatiul pentru raspuns sa fie F. mare - iti recomand https://www.blogger.com/blogger.g?blogID=1038172180870347682#allposts

| Mircea08 a răspuns:

Evanghelia este trimisa de Dumnezeu prin Fiul Sau Iisus Hristos - "Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis."
(Sfânta Evanghelie după Ioan – 14/23, 24)
de aceea si spune : - "Si glas s-a facut din nor, zicand: Acesta este Fiul Meu cel ales, de Acesta sa ascultati!"
(Sfanta Evanghelie dupa Luca – 9/35)
Iar Iisus spune : - "Pocaiti-va si credeti in Evanghelie".
(Sfanta Evanghelie dupa Marcu – 1/15)

| Balanica12 a răspuns:

In primul rand Dumnezeu si Iisus este acelasi lucru, nu este nimic diferit intre ei. Tu poti sa crezi in Dumnezeu si sa faci pacate si ajungi in iad. Acum fiecare om poate crede sau nu in Dumnezeu pentru ca e haosul acestei generatii. Eu sincer cu tot sufletul meu Cred in Dumnezeu pentru ca asa am fost educat! Daca nici stiinta nu poate explica existenta lui Dumnezeu, eu sunt de parere ca exista! Cartile alea nu au aparut degeaba si nici Sfintii care au facut minuni. Asta nu-i o parere wow, dar recomand sa mergi la o manastire si acolo poti pune intrebarile astea, si ei o sa iti spuna ambele extreme.

| Mircea08 a răspuns (pentru Balanica12):

De ce sa mearga la o manastire si sa primeasca drept invatatura o dogma religioasa? Eu cred ca ar fi mai bine sa studieze singur Evanghelia si va vedea ca religiile au dogme diferite intre ele si diferite de invatatura lui Iisus. Biblia nu a fost scrisa pentru o anume elita, ea a fost scrisa pentru toata lumea. Stiinta nu poate explica ceea ce Dumnezeu nu a lasat ca sa se stie, Dumnezeu a spus ca noi sa credem, nu sa fim siguri, sa avem credinta nu certitudini

| Mariaanaaaa a răspuns:

Dumnezeu si Iisus este acelasi lucru.Adica noi trebuie sa credem in Treime si atat.Si eu mi-am pus aceleasi semne de intrebare, dar noi, ca niste creatii ale Lui; nu putem sa ne gasim prea multe raspunsuri.Asa ca eu te sfatuiesc sa crezi, pt.ca doar ortodoxia este Dreapta Credinta.

| Mircea08 a răspuns (pentru Mariaanaaaa):

Despre "Sfanta Treime " Evanghelia nu spune nimic - de unde stiu oare oamenii lucruri pe care nu le-a spus Dumnezeu? Evanghelia, care este invatatura lui Hristos este dreapta credinta, ortodoxia nu ne-a fost data nici de Dumnezeu si nici de Iisus - "Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit - să fie anatema!"
(Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel – 1/8, 9)
Anatema = blestemat

| Anonymousprsn a răspuns:

Bossule, poti sa nu crezi nici in iisus si nici in dumnezeu, asta tine de propria mentalitate, atractie fata de religie si de frica (ptc unii cred in dumnezeu de frica dar in mintea lor probabil ca sunt indecisi), insa deodata ce faci fapte bune pe pamant si te-ai inselat cu privire la cel divin, cand ajungi la poarta dintre rai si iad probabil ca vei primi raiul. Cel putin asa mi-au spus profa de religie si un preot. Eu, personal, nu cred nici in Dumnezeu, nici in Iisus si nici in Satana pentru ca eu consider ca daca Dumnezeu ar fi atat de destept precum se zice, nu ne-ar pune sa il veneram saptamanal.
Inca ceva: O persoana nascuta intr-un lagar nazist de munca fortata a spus: Daca ar exista Dumnezeu, ar trebui sa ma implore sa il iert.