anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Dacă Dumnezeu e așa milostiv, de ce mai e un păcat de neiertat?

Pentru cei care sunt cu „ai pus întrebarea de 30 de ori ",le sugerez să caute altă întrebare

Dacă cineva atribuie minunile Duhului Sfânt Satanei,deși nu e sigur că sunt ale lui Duhului Sfânt,sau face asta fără voie, i se va ierta?

8 răspunsuri:
| anonimg a răspuns:

Fariseii și saducheii aceia erau chiar nebuni de-abinelea. Mai toți conducătorii religioși au persecutat și chiar omorât pe toți aceia care îi mustrau. La final s-au bucurat când au reușit să-L prindă pe Mântuitorul, și mai târziu pe apostoli și ucenici.
Hula împotriva Duhului Sfânt este ura, împotrivirea continuă față de Dumnezeu. Dar este ceva mai mult decât aceea pe care o au ateii sau oamenii lumești. Atunci când Dumnezeu oferă o dovadă clară, de netăgăduit că El este, și omul continuă să se împotrivească lucrării lui Dumnezeu, acea stare se numește hula împotriva Duhului Sfânt. Împotrivirea este o stare a omului care Îi închide lui Dumnezeu orice cale de a ajunge la inima omului. Omul rămâne astfel în imposibilitatea de a se mai pocăi, deoarece Dumnezeu comunică cu omul (cu duhul acestuia) prin Duhul Sfânt.
Consider că se poate ieși din starea respectivă, și omul poate ajunge să nu se mai împotrivească (a se vedea experiența lui Sila care mai târziu a devenit apostolul Pavel). Dar cât timp omul continuă să trăiască în starea respectivă, el nu poate fi mântuit. Hula împotriva Duhului Sfânt este deci o stare; o stare care îl face pe om să mărturisească că tot ceea ce este de la Dumnezeu este de la diavolul, și tot ceea ce este de la diavolul este de la Dumnezeu.
Deci dacă tu crezi că ești într-o asemenea situație, trebuie să iei măsuri și să ieși dintr-o astfel de stare.
Dar dacă nu ești într-o asemenea poziție, dacă tu cauți să trăiești în pace cu Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt deja a pătruns în inima ta, și ești ieșit din starea aceasta.

| anonim_4396 explică (pentru anonimg):

Da,dar am gânduri de hulă, plâng și mi-e frică că am fost părăsit

| anonimg a răspuns (pentru anonim_4396):

Noi trebuie să ajungem să credem pe Dumnezeu pe cuvânt. Deci dacă a zis că ne iartă dacă ne cerem iertare, atunci va și face lucrul acesta. Noi nu trebuie să așteptăm să simțim că suntem iertați; noi trebuie să credem că suntem iertați, și să-I mulțumim pentru că ne-a iertat.
Cât despre gânduri, acestea nu dispar peste noapte. Acest lucru este o educație pe care Dumnezeu dorește să ne învețe. El "știe din ce suntem făcuți"; dar El are și milă și răbdare cu noi până când mintea se va educa în privința gândurilor. Dumnezeu poate să îndepărteze instant gândurile negative care ne vin în minte, dar nu o face. Educația caracterului, inclusiv a minții, poate dura o viață de om. El pentru aceasta ne ține în viață: ca să ne formeze gândurile faptele -adică caracterul- pentru cer.
Nu este creștin, iubitor de Dumnezeu, care să nu fi avut astfel de lupte cu gândurile. Dar avem credința că nu suntem lăsați singuri. Când cădem nu suntem părăsiți de Dumnezeu. Sentimentele și simțămintele noastre sunt înșelătoare. Ele nu au de-a face cu credința. Noi trebuie să ne încredem în Dumnezeu, și în ceea ce stă scris în Biblie despre El. Noi trebuie să ne bucurăm pentru ceea ce este scris de Dumnezeu. Pentru că dacă creștinul s-ar lua după ceea ce simte, ar fi fost pierdut demult -fie într-o extremă, fie într-alta.
Crezi că Dumnezeu te iubește, crezi că a primit părerea ta de rău, și primește iertarea Lui, chiar în ciuda simțămintelor tale. Bucură-te de lucrul acesta.

| TamplaruAnisoara a răspuns:

In Matei 12 Domnul Isus vorbește despre păcatul împotriva Duhului Sfânt in contextul in care Fariseii il învinuiau ca scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor. Domnul Isus le raspunde : "Orice păcat si orice hula vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertata.
Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici in veacul acesta, nici in cel viitor."

| anonim_4396 explică (pentru TamplaruAnisoara):

Știu care este, nu știu de ce este

| Helper07 a răspuns:

Pacatele din nestiinta pot fi iertate pentru ca nimeni nu va fi judecat dupa ceva ce n-a cunoscut - asa crezi ca ar proceda un Dumnezeu drept? Exista un pacat de neiertat pentru ca Dumnezeu nu obliga pe nimeni sa-I slujeasca asa ca daca nu vrei sa fi iertat, nu vei fi.

| EduardEdyP a răspuns:

Deci, deja nici tu nu mai ști ce vrei. Daca nu crezi, asta e o alta problemă. In Biblie scrie că " credința vine prin auzirea Cuvântului" adică prin aflarea și înțelegerea lui. Dacă tu recunoști că nu crezi, citește Cuvântul lui Dumnezeu și tot El te va ajuta sa înțelegi. Este aplicația Biblia sau eBiblia.ro. In legătură cu acel păcat: daca tu nu crezi, înseamnă că nu e singurul păcat ce îl ai. Pentru că toți am fost născuți în păcat. Nimeni nu-ți poate implementa ceva in cap fără voia ta. Nu ai hulit citind acea înjurătură, totuși ai păcătuit, pentru că te tot gândești la asta. Cereți iertare de la Dumnezeu și El e credincios și drept să te ierta. Așa scrie in Cuvânt. Dat îți mai spun odată: citește Noul Testament căci astfel vei afla Adevărul.

| EduardEdyP a răspuns:

Dumnezeu este bun și milos, Dumnezeu este Dragoste. Dar este și Drept și Sfânt. Și pentru că este Sfânt și Drept nu poate iubi păcatul. El iubește omul dar nu iubește păcatul. Așa cum eu îndrăgesc sau iubesc un prieten dar nu-mi place că el fumează. Dar noi putem renunța la păcat, pentru că Dumnezeu e Totul. El ne da iertare, iubire, pace și Viață Veșnică