anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

De ce incă mai crede majoritatea oamenilor că sufletul unui decedat se ridică la Cer după moarte? Știți că sunt persoane care zic despre o rudă decedată că îi veghează din Cer, că de acolo din Cer îi vede și aude. În Biblie scrie CLAR că morții dorm. Ecleziast 9:10 - "Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, NU mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!" Ecleziast 9-5:6 "Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi NU ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă pană şi pomenirea li se uită.
Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor, de mult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face supt soare." Atunci, de ce mai credeți în nemurirea sufletului?

Răspuns Câştigător
| pacatosulBogdan a răspuns:

Cuvantul lui Hristos, care spune: "Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac."(Ioan 11, 25-26), este mai mare decat cercetarile si incercarile filosofice ale lui Solomon! Unul este Cuvantul lui Dumnezeu, si altul este cuvantul omului.
Hristos Dumnezeu este mai mare decat Solomon!

10 răspunsuri:
| Mosotti a răspuns:

De fraieri! Au testat ei sa vada ca sufletu se ridica la dracu unde zic ei? Ce naiba. E doar asa o iluzie facuta de religie si atat. Sau ca in rai e bine, in iad e rau.
S-a dus cineva in rai sau iad, si astia de aici apoi l-au intrebat "ba mortulei, cum e ma in rai sau iad?".
Si ala sa zica "biiine", sau "raaau", si sa si il inregistreze pe telefon, si apoi sa vina cu dovada aici, niste aiureli.

Si daca biblia scrisa de marii smecheri de pe vremea aia, spune... ceva, nici nu conteaza ce spune ca oricum e o aiureala. Esenta ei e Romani 13 unde scrie ca trebuie sa slujim la conducatori, sa dam taxe fara sa comentam, restul e cam umplutura in general.

| Holiday a răspuns:

Ce naiba e "sufletul" ala? Ceva caracteristici masurabile, compozitie chimica, ai ceva concret? Ca altfel discutia e fara sens.

| Meme10Memu a răspuns (pentru Holiday):

De cele mai multe ori realitatea intrece orice film sf. Vor invia mortii in carne si oase.

| Holiday a răspuns (pentru Meme10Memu):

Da, si posibil sa apara si Batman, nu? Dar ce legatura are cu ce am zis eu mai sus?

| Meme10Memu a răspuns (pentru Holiday):

Nu trebuie neaparat sa aiba vreo legatura cu ce spui tu. rolling on the floor

| Meme10Memu a răspuns (pentru Holiday):

Batman a aparut. Batman inseamna omul liliac in caz ca nu stiai. Covid de la lilieci.

| CostinAlamariu a răspuns:

In primul citat pur si simplu iti spune ca "nu mai e lucrare, chibzuiala, stiinta etc" dupa ce mori. Asta nu inseamna ca esti inconstient ci pur si simplu nu mai faci ce faceai in viata. Iar in al doilea citat, la fel, vorbeste in special despre oamenii care nu sunt constienti ca odata si odata vor muri trupeste.
Nu scrie asa de "CLAR" cum zici tu.
Mai ales ca Iisus spune CLAR in Evanghelie ca sufletul lui Avraam si a saracului Lazar sunt vii si pot chiar conversa cu bogatul din iad.

| Meme10Memu a răspuns:

Poate vei apuca timpul cand mortii vor iesi din pamant. Nu e prea departe acel timp. Filmele cu zombie sunt nimic pe langa invierile care vor avea loc. Ioan 5:28, 29. Daniel 12:1-3.

John 5:28, 29:"Do not be amazed at this, for the hour is coming in which all those in the memorial tombs will hear his voice+ 29 and come out, those who did good things to a resurrection of life, and those who practiced vile things to a resurrection of judgment."

Daniel 12:1-3:""During that time Miʹcha·el*+ will stand up,* the great prince+ who is standing in behalf of your people.* And there will occur a time of distress such as has not occurred since there came to be a nation until that time. And during that time your people will escape,+ everyone who is found written down in the book.+ 2 And many of those asleep in the dust of the earth will wake up, some to everlasting life and others to reproach and to everlasting contempt.

3 "And those having insight will shine as brightly as the expanse of heaven, and those bringing the many to righteousness like the stars, forever and ever."

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Pentru ca doar corpul este trecător, dar sufletul este nemuritor. De acolo și sentimentul de deja-vu sau viata anterioara.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Dacă morții nu mai pot face nimic de ce se predica ideea existentei Raiului și Infernului? Aud mereu ca dacă nu ma pocăiesc o sa ajung în iad în focul veșnic.