Dumnezeu ne urăşte? De ce uneori avem impresia că a uitat de noi, şi pur şi simplu vrea sa suferim?

Nu cumva noi suntem aceia care ne amintim de Dumnezeu doar atunci cand suntem la necaz?

N-are treaba Dumnezeu cu tine.

Pentru ca NU EXISTA!

Dumnezeu te-a inzestrat cu doua maini, doua picioare, restul trebuie sa te descurci singur. Nu te uraste, dar nu se baga. Cu ce ai fi mai merituos sa-ti asigure o slujba buna, iubire si bogatie, in timp ce multi copii din Africa se considera fericiti daca pot bea apa dintr-o baltoaca? Daca pe ei nu-i ajuta, pe dumneata care ai apa la robinet si acces la internet cu ce sa te mai ajute?

Dumnezeu nu ne uraste si nu vrea sa suferim.Suferinta azi e cauzata de Satan, imperfectiunea noastra mostenita si intamplarile neprevazute. 1Ioan5:19,Romani5:12,Eclesiastul9:11.Dumnezeu sufera alaturi de noi si promite ca in curand va interveni pentru a pune capat acestor lucruri.Psalmi37:9-11,29

Nu Dumnezeu nu ne urăşte... Se întâmplă cu totul altceva...
Datorită LIBERTĂŢII lăsate omului, orice abatere orice îndepărtare morală, spirituală de Dumnezeu aduce după sine anumite riscuri ce se pot manifesta în pierderi, accidente, îmbolnăvire, scurtare a vieţii (din cauza viciilor, în accord cu "libertatea"omului), etc…

"Retragerea" lui Dumnezeu de pe scena directă a vieţii noastre, toleranţa sau "uitarea" din partea lui, are un singur raţionament:
– acela de a face loc Libertăţii noastre, şi din păcate de multe ori, orgoliului şi egoismului nostru şi viciilor noastre ale celor care îl îndepărtăm din vieţile noastre pe Cel care ne respectă în mod deplin alegerea…

Pierderile ce ţin de existenţa aceasta "în trup", sunt triste, dureroase, dar noi avem alături prin compasiunea Sa chiar şi pe Dumnezeu, Cel aflat alături de toţi cei în suferinţă.

Necazurie sunt în același timp și semnale de alarmă în privința necesității şi a unei împliniri spirituale, singura care nu dezamăgește dar în schimb te face să cunoști un sens al existenței, unul la care nu te-ai fi aşteptat să fie atat de important şi de puternic...

"Îngrijorarea", golirea de sens pe care omul o resimte uneori, nu o poate elimina EFICIENT (pentru mulţumirea sufletească autentică) decât prin împlinire spirituală, prin empatie şi compasiune faţă de semeni şi faţă de cei ce trec prin experienţe similară, prin schimbarea accentului dinspre materie spre suflet (neaşteptată poate ) şi spre sensul authentic al unei vieţi prin care să ne edificăm veşnicia!

Astfel de momente sunt în acelaşi timp şi semnale de alarmă în privinţa necesităţii unei împliniri spirituale, singura care nu dezamăgeşte dar în schimb te face să cunoşti un sens al existenţei de la care nu te-ai fi aşteptat să fie atât de important şi de puternic...

În general, astfel de manifestări de „nelinişte", de „dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, trebuie să vezi în ele şi ocazia unei alte „aşezări" a „lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care te raportezi la ceilalţi, modul în care te raportezi la Dumnezeu, aşteptările pe care le ai de la tine...

Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens este esenţial să cauţi sprijin moral. Stările de descumpănire sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri). Prin ele trecem la un alt prag de înţelegere al lucrurilor!

Este vital să ceri şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.

Această depresie poate fi o urmare a unei orientări greşite a timpului folosit, a unor disfuncţionalităţi sau priorităţi greşite în viaţă. Şi trebuie să te mulţumeşti cu paşii mici, dar siguri şi definitivi ai aflării răspunsurilor la întrebările esenţiale ale vieţii...

Este vital să ceri şi sfatul unui duhovnic, care, într-un moment în care să existe timp pentru dialog (când vizitezi o mănăstire undeva) să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile spirituale (pentru că la urma urmei, el ţin de ierarhia valorilor vieţii, de ordinea priorităţilor pentru bunul cel mai de preţ pe care îl avem: TIMPUL!).

Adica e indiferent fata de noi, asta vrei sa zici. Pai vezi tu, cu indiferenta asta trebuie sa ne obisnuim, pentru ca nu este nimeni acolo sus sa ne poarte de grija. Suntem doar noi cu noi in imensitatea unui univers imens si ostil, sau mai bine zis indiferent.

Pentru ca noi asa suntem construiti: sa asteptam, pur si simplu, ceva sau pe cineva sa ne scoata din necaz cand suntem in mijlocul lui. Am fost invatati sa simtim asta de mici.

"De ce uneori avem impresia că a uitat de noi, şi pur şi simplu vrea sa suferim?"
--- Dar te intreb de ce fericirea tine doar o zi dupa care urmeaza cea mai groaznica tristete din lume?
-- Si de ce indiferenta doare?

E doar viata si circumstantele ei cele care se joaca cu noi si nu o fiinta suprema.

Nu te uraste. Doar ca viata nu e si nu trebuie sa fie buna pentru toti.
Asa e de cand lumea, e o loterie la care participa genetica, soarta, deciziile sanatoase si nu in ultimul rand vointa personala plus munca extrema.

Doamne ajuta!

Pentru ca este o perioada, si daca n-ai stiut dumnezeul acestei lumi nu este Dumnezeu, ci Satan. Asa se explica raul provocat.

Este o chestiune de timp pana ce Satan va di distrus, si atunci vom da socoteala pentru cele facute pe Pamant.

Salut.
Poţi găsi Explicaţia Bibliei aici: http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/1102005141

Este doar un mod de a da vina pe cineva atunci cand dai din rau in mai rau.
Dar Dumnezeu nu prea vrea sa isi faca simtita prezenta daca exista.

Because he don't exist.

Asta l-am intrebat si eu azi.
Din pacate nu mi-a raspuns, ca sa fiu cu adevarat nebun.
Chiar nu stiu.

Pentru ca chiar vrea sa suferim.

A uitat de voi pentru ca nu exista.

Vezi ca doar ai inpresia ca uneori.Asta nu confirma realitatea

Cum poti spune una ca asta? gandeste-te la momentele in care te-a ajutat! asa-i ca atunci nici macar nu ti-ai dat seama ca era aproape de tine? acum, poate ai avut o intamplare nefericita dar sa stii ca toate se intampla cu un rost! de exemplu, acum ai pus intrebarea din cauza acelei intamplari si cu aceasta ocazie poate ai invatat ceva

Buna joKilks, Dumnezeu nu ne uraste si nu o sa ne urasca niciodata dar noi oamenii ne facem tot felul de impresii gandeste-te daca ne ura nu mai isi dadea viata pentru noi nu ne mai creea, el nu uita niciodata de noi chiar daca noi suntem pacatosi tot timpul cu orice lucru savarsit s-au spus ba chiar Dumnezeu este tot timpul langa noi si ne iarta daca ne rugam si ii multumim pentru tot, crede-ma in viata noi trebuie sa trecem si prin bune dar si prin rele daca nu ar exista suferinta ar fi plictiseala, iar daca nu ar exista plictiseala nu ar exista nici suferinta cand trecem prin rele ma gandesc eu poate ne incearca sa vedem cat de buni sau rai putem sa fim noi ca apoi sa ne primim meritul si rasplata asta e tot ce am vrut sa iti spun si iti spun sincer ca ti-am raspuns din suflet! Mult noroc iti doresc si sper ca o sa intelegi odata si ceilalti care nu sunt siguri pe ei sa fie!

Dumnezeu nu e cineva sus in cer care comanda cand suferim nu este din cauza lui "dumnezeu",este din cauza noastra, a perceptiei noastre asupra unei probleme. Daca am vrea,nu ar mai suferi nimeni, dar vezi tu noua ne place durerea Si suferim ca sa invatam, sa acumulam experienta, sa invatam ambele fete ale vietii, iar atunci cand nu o sa le mai impartim in "alba si neagra" atunci o sa traim fericirea completa.

Nu ne uraste! Probabil stii intamplarea din Eden cand primii oameni au respins guvernarea lui Dumnezeu, dand de inteles ca ei se pot guverna singuri.Noi fiind copii lor am mostenit imperfectiunea lor.De aceea Dumnezeu nu se implica in mod evident in viata ta.Dar te asigur ca te el te iubeste, o dovada fiind faptul ca traiesti.El promite ca in viitorul apropiat va aduce o lume extraordinara pentru cei ce il asculta, fa asa si vvei vedea mai clar cat de mut te iubeste.

Dumnezeu nu uraste pe nimeni, El fiind izvorul iubirii. Ca atare, El nu ne poate uita si nici nu vrea sa suferim.
Impresia ca El "uita" de noi vine din necredinta noastra. Pe de alta parte, dorindu-ne binele, El stie ca lucrul cel mai important pentru noi este mantuirea noastra, si de aceea permite sa suferim pentru a ne intoarce la El. Bineinteles, noi nu putem sa ne dam seama de fiecare data la ce ne foloseste o anumita suferinta sau un lucru rau care ni se intampla, dar trebuie sa credem ca Dumnezeu a ingaduit sa suferim pentru a ne apropia de El.
P.S. Eu sunt ortodox, si ti-am vorbit din perspectiva ortodoxa. Asadar, trebuie sa subliniez ca doar in Biserica Ortodoxa este posibila mantuirea. Daca nu esti ortodoxa, probabil ca nu vei fi de acord, dar acest lucru nu depinde de mine. Eu imi marturisesc credinta.

Lumea in general nu se concentreaza la un aspect, in 1Ioan 5: 19 se spune,, Ştim că provenim de la Dumnezeu, dar întreaga lume zace în puterea celui rău." - Lumea in care traim este sub dominatia lui Satan, suferinta noastra provine de la el.
El este cel Rau care ne face rau, dar prea putine persoane se gandesc la el cand li se intampla ceva rau; de exemplu - cate persoane ai auzit injurandu-l pe Satan?

Dumnezeu nu ne uraste, numai ca in aceasta viata nu se implica deoarece in aceasta luam singuri o decizie, si aceasta nu trebuie sa fie influentata. In aceasta viata trebuie sa ne descurcam singuri, sa facem tot pe puterile noastre.

Foarte bine zici....doar avem impresia!