Eu nu sunt bigota. Cred in Dumnezeu, sunt ortodoxa, desi de multe ori am indoieli si apare confuzia, insa nu-mi pierd credinta. Nu am o relatie foarte stransa cu biserica, dar de cativa ani, ori de cate ori vad o maicuta sau un preot pe strada, ma simt atrasa (intr-un mod evlavios), ma fascineaza, incep sa ma intreb cum ar fi o viata dedicata credintei, rugaciunii, muncii fizice, aproape de natura ducand un trai cumpatat, al strictului necesar, si ma vad pe mine insami ducand o astfel de viata in acel cadru.
Cand ma imaginez intr-o astfel de situatie nu simt frica sau scarba, ci dimpotriva, gandul asta ma linisteste, devin mai senina. Apoi revin la realitate si vad ca de fapt statutul meu social nu e diferit de al celorlalti si ce gandeam mai inainte mi se pare doar vis.
Intrebarea mea este daca aceasta fascinatie descrisa poate fi un semn ca am chemare spre calugarie.
Rog sa-mi raspunda doar oamenii "verticali", binevoitori, si care au cat de cat legatura cu religia, spiritualitatea, care cred in divinitate. De opinia altora nu am nevoie. Multumesc.

Cunosc un tânăr care a avut și el o tentativă de a se călugări. Și el chiar are o legătură solidă cu Dumnezeu, e și student la teologie. Și văzând cum stau lucrurile în viața reală de călugăr, a renunțat.
Ce să spun? Cam asta ai putea face și tu - să mergi la o mânăstire și stai ca novice o vreme, și îți dai singură seama dacă ești sau nu chemată să faci asta.

E greu de spus daca e o chemare, poate e o simpla fascinatie, sigura metoda de-aflasigur este sa mergi la o manastire si sa traiesti acolo, din ce stiu exista o perioada de proba de 3 ani, daca te vei integra acolo, depinde de tine, ideea ca poti pleca cand vrei, iar abia apoi dupa 3 ani iti va face staretul initierea "oficiala".
Pentru o documentatie mai ampla iti recomand cartea "Se intorc mortii acasa" scrisa de catre defunctul scriitor Constantin Ciomagza.

O sa ramai surprinsa sa afli ca si maicutele se mananca intre ele,invidia, perfidia, ura, si toate cele fiind la ele acasa.
Dar cand sunt in public zambesc, si fac fetele alea pioase de mari credincioase.

Fiecare avem parte doar de experientele sau lectiile de care avem nevoie.Chiar daca simti chemare, sau iti place calugaria, daca nu ai nevoie de acele lectii nu o sa le ai.
Avem si liber arbitru, dar nu atat de mult cum ne place sa credem.

Citiți Catehisme Ortdoxe ca să vă mai lămuriți în legătură cu credința.

Intai trebuie sa ai tu o "relatie" buna cu dzeu (fara sa intram in detalii despre dzeu) apoi daca simti sau te cheama du-te asta tie drumul...
Dar cum a spus xerxes: asteaptate sa fi dezamagita.

Ps. O persoana de sex opus care cauta acelasi lucru o casa la munte si doi copii ti-ar alunga singuratatea si ai avea o viata apropiata de calugarie.

Succes!

Cred ca raspunsul la aceasta intrebare il poti gasi doar tu prin rugaciune.
Un semn poate fi dar Dumnezeu iti ofera libera alegere, din credinta crestina reiese ca nu suntem predestinatisa facem lucruri, destinul nu exista.
De altfel in credinta crestin-ortodoxa se stie ca ambele cai (viata de familie si cea calugareasca) sunt sfinte.
Cred ca ar trebui sa mergi pe la Biserica si sa te rogi ca sa iti afli raspunsul.
Am sa iti dau un exemplu, sunt in anul 1 de facultate ceea ce inseamna ca in vara asta am terminat 12 clase si aveam de ales daca sa merg sau nu la teologie, multe ganduri mau fremantat si am vorbit cu vreo 2 preoti, intrebarea pe care o aveam in gand era "Oare o sa-L dezamagesc pe Dumnezeu daca nu merg?", iar din raspuns am inteles ca sunt multe cai prin care pot sa fac bine, si sa folosesc darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu