anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Exista tipare, dovezi care ar putea demonstra existenta unui creator in univers?

Vorbim despre deism, panteism

6 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Există niște lucruri care sunt explicate perfect de ideea existenței unui creator, dar problema e cum am dovedi negativ teza asta, adică că nu există? Nu putem, așa că e imposibil să ajungem la o concluzie negativă ori pozitivă.
Ba este posibil, dacă clarificăm termenii, dacă avem toți acelaș dicționar, dacă facem filosofie iar nu sofisme. Atunci putem, dar pentru asta trebuie să vrem.
n știință folosim adesea principiul parcimoniei, acceptăm adesea cea mai simplă explicație.
Fals, acest principiu îl folosesc deiști, căci cu Dumnezeu și Diavolul rezolvă totul, aceasta este cea mai simplă explicație, nu mai este nevoie de știință.
cel mai simplu e să spunem pur și simplu există și s-a întâmplat fără cauză. Nu, a existat o cauză, și aceasta a fost Dumnezeu. Ați văzut explicația simplă, principiul parcimoniei, suntem salvați.
nu neapărat pentru a ne oferi o poveste frumosă și filosofică.
Ei, asta este problema. O poveste frumoasă.
Să vă uitați în Vechiul Testament câte crime, războaie se fac în numele lui Dumnezeu, această poveste frumoasă și filosofică.

| Bizon95 a răspuns:

DA
1. big bang-ul de unde a aparut
2. continuum-ul spatiu timp de unde a aparut (stiinta nici macar nu se intreaba) iar asta a fost dovedit negru pe alb la prima eclipsa totala de soare de dupa ce a emis Einstein teoria relativitatii extinse si acum e verificat si referificat de satelitii GPS pe care timpul se scurge mai incet (daca s-ar scurge normal, ar avea o eroare de 10m pe zi)

3. ASTA E GROASA, in fizica exista niste constante universale care sunt foarte exacte si care daca ar fi modificate cu o miime, intreg universul ar deveni instabil si nu ar mai exista decat praf si numai praf (fara stele, planete, viata, etc.)

4. exista o teorie bazata pe niste observatii ale unor gauri negre, care sugereaza serios ca intreg universul ar fi o holograma

etc.

| Octavian199 a răspuns:

'Biblia'.

| TristanTzara a răspuns:

Răspunsul e cam nu.

După cum au menționat Bizon95, există niște lucruri care sunt explicate perfect de ideea existenței unui creator, dar problema e cum am dovedi negativ teza asta, adică că nu există? Nu putem, așa că e imposibil să ajungem la o concluzie negativă ori pozitivă.

Iar în știință folosim adesea principiul parcimoniei, acceptăm adesea cea mai simplă explicație. De exemplu "cine a cauzat Big Bangul sau de ce există Universul?" cel mai simplu e să spunem pur și simplu există și s-a întâmplat fără cauză.

Acum problema e că n-avem nicio dovadă că mereu explicația cea mai simplă e și corectă. S-ar putea ca Dumnezeu și sufletele să existe în, să zicem în a 11-a dimenisune și să influențeze de acolo lumea celor patru dimesiuni, fără a putea fi detectate experimental. S-au orice altă explicație extravagandă s-ar putea să fie adevărată.

Deci care e concluzia? Explicațile ștințifice sunt utile și oferă predicți corecte dar poate nu sunt întreaga poveste. Știința există pentru a putea face predicții despre lumea în care trăim, nu neapărat pentru a ne oferi o poveste frumosă și filosofică despre lumea noastră.

| RAY a răspuns (pentru TristanTzara):

Bravo man, nota 10

| BlackLight1987 a răspuns:

Celebra analogie a ceasului și a ceasornicarului.