| mentholinks a întrebat:

Ia cititi cu bagare de seama urmatoarele lucruri spuse chiar de catre Dumnezeu care releva ce trebuie sa faca strainii, ne-evreii pentru a fi mantuiti.
"Străinul care se alipeşte de Domnul să nu zică: ‘Domnul mă va despărţi de poporul Său!’ Şi famenul să nu zică: ‘Iată, eu sunt un copac uscat!’"
Căci aşa vorbeşte Domnul: „Famenilor care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut şi vor stărui în legământul Meu,
le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bun decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge.
Şi pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile-de-tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele."
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiţi ai lui Israel: „Voi mai strânge şi alte popoare la cei strânşi acum din el."" Ce ziceti? Preferati sa urmati ce zice Dumnezeu sau ce zice Pavel?

27 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

Votez cu iahve

| RAY a răspuns:

Acum 1 minut | Nilsson a răspuns:
Adica le cere strainilor exact ce le cere si evreilor.
Felicitari, tocmai ai aratat ca Dumnezeu, asa cum se descopera in Biblie, este al tuturor oamenilor, nu doar al israelitilor asa cum suntin ateii.

iar minti, in definitia ateismului nu scrie asa ceva, au fost crestini care spuneau ca dumnezeu din vt nu era dumnezeul lor si al evreilor, vorbesc de nume mari, iar iahve tot ce a facut a facut pentru poporul lui atat inclusiv iisus a spus am venit pentru oile lui israel
În vremea aceea a venit Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi, iată, o... a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel.

Această întrebare nu este una nouă; şi-a pus-o şi ereticul Marcion (85/100-160 d.Hr.), cel care a produs o primă schismă importantă în creştinismul timpuriu, prin respingerea oricărei legături între Dumnezeul Vechiului Testament, pe care-l vedea crud, rece, răzbunător, mânios şi însetat de sânge, şi Dumnezeul Noului Testament, care era considerat drept "noul Dumnezeu", plin de iubire şi adevăratorul creator al omenirii. Deci, în concluzie, conform acestei viziuni am avea parte de doi dumnezei: unul rău (ăla mai vechi) şi altul bun (ăla mai nou, care ar fi adevăratul Creator). Absurdul situaţiei se observă imediat: de ce una din marile şi vechile religii ale lumii (iudaismul) ar începe cu venerarea unui "Dumnezeu rău" şi nu cu ăla bun? Unde a stat "Dumnezeu cel bun" ascuns atâţia mii de ani şi de ce El s-a ivit abia pe timpul lui Hristos? De ce nu a apărut de prima dată? Iată întrebări la care nici marele Marcion n-ar fi în stare să ofere răspunsuri satisfăcătoare.

| Steregoi a răspuns (pentru RAY):

Canaanitii care se integrau in randul evreilor nu erau nimiciti odata cu cotropirile sub conducerea lui Iosua.

| anonimg a răspuns:

Dumnezeu vorbește prin gura apostolului Pavel:
"Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu, fara lege - despre ea marturisesc Legea si Prorocii -
si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu este nicio deosebire." (Romani.3:20,21)
Evreii se bazau pe Lege. Dar credința a existat dintotdeauna. Pavel spune și el la fel ca Moise: "Avraam a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit neprihănire."
Și numai cei care priveau la șarpele înălțat de Moise trăiau.
Iar Noul Testament spune: "Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu. Pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este, și că răsplătește pe cei ce-L caută."
Ambele Testamente sunt lucrarea lui Dumnezeu. Ele se îmbina armonios pentru a înțelege voia lui Dumnezeu cu privire la viața noastră, pentru a putea cunoaște planul de mântuire al lui Dumnezeu, și rolul nostru in acesta.
Nu există nici o contradicție între Testamente. Dacă mintea noastră întâlnește "pietre de poticnire" atunci Scripturile trebuiesc cercetate cu rugăciune, pentru ca Dumnezeu să ofere adevărata lor interpretare.
Noi nu vom putea înțelege Scripturile dacă nu vom cere de la Dumnezeu Același Duh Sfânt care a fost peste aceia prin care au fost scrise.
Noi trebuie să le cercetăm cu dorința sinceră de a cunoaște adevărul, și nu de a căuta contradicții.

| Nilsson a răspuns:

Adica le cere strainilor exact ce le cere si evreilor.
Felicitari, tocmai ai aratat ca Dumnezeu, asa cum se descopera in Biblie, este al tuturor oamenilor, nu doar al israelitilor asa cum suntin ateii.

| mentholinks explică (pentru Nilsson):

Desigur ca adevaratul Dumnezeu este al tuturor oamenilor, fie el cel biblic sau nu. EU SUNT chiar a spus ca orice genunchi se va pleca inaintea lui, acum ramane de vazut.

| Mircea08 a răspuns:

Crestinii au ca invatatura Evanghelia lui Iisus. Vechiul Testament este pentru cei care nu sunt crestini si repecta Legea. Cei care propovaduiesc Vechiul Testament si Legea ii rog sa explice urmatoarele citate :
"Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat."
(Sfânta Evanghelie după Luca – 11/52)
" Caci Legea n-a desavarsit nimic, iar in locul ei isi face cale o nadejde mai buna, prin care ne apropiem de Dumnezeu."
(Epistola catre Evrei a Sfantului apostol Pavel – 7/19)
" Dar acum ne-am desfacut de Lege, murind aceluia in care eram tinuti robi, ca noi sa slujim intru innoirea Duhului, iar nu dupa slova cea veche "
( Epistola catre romani a sfantului apostol Pavel)

| mentholinks explică (pentru Mircea08):

Nu stiu sa explic versetele date de tine daca au fost sau nu insuflate de catre Dumnezeu oamenilor care le-au spus, de aceea din punctul meu de vedere nu toata Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu pentru ca nu exista armonie in ea de la inceput pana la sfarsit. Ceea ce stiu e ca Isaia a scris cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus si in repetate randuri Dumnezeu spune ca legea este vesnica si nu inteleg de ce Pavel a facut o teologie incurcata ca nici nu se intelege daca evreii sau neamurile ar trebui sa mai respecte legea sau nu.

| iurii75 a răspuns (pentru mentholinks):

Deci să înțeleg că tu accepță vechiul testament. însă nu și cel nou?

| mentholinks explică (pentru iurii75):

Cam asa ceva.

| Mircea08 a răspuns (pentru mentholinks):

Invatatura lui Iisus este complet diferita de cea pe care au avut-o evreii la inceput. Trebuie tinut cont de faptul ca la inceput Dumnezeu le-a spus evreilor sa respecte un minim de reguli, iar Iisus a spus ca de acum incolo va trebui sa le respectam pe toate, si nu numai sa le respectam ci sa si faca parte din felul nostru de a fi. Ceea ce e scris in vechiul testament nu mai este valabil pentru crestini, adica pentru cei care au ales sa urmeze pe Iisus, dar ramane valabil pentru cei care nu cred in Iisus si aleg sa respecte in continuare legea si celelalte porunci ale vechiului testament. Este IMPOSIBIL sa respecti ambele testamente. De aceea cei care incearca sa faca asa au probleme cu intelegerea Bibiei deoarece sunt mai contradictii intre vechiul si noul testament. De aceea iisus a spus ca El este singurul invatator iar Evanghelia singura invatatura

| mentholinks explică (pentru Mircea08):

Isus a spus de vreo doua ori ca toata legea trebuie respectata.

| Mircea08 a răspuns (pentru mentholinks):

Si eu am spus ca toata legea trebuie respectata, si trebuie respectata si de cei care au ales sa fie sub lege si de crestini. Crestinii insa nemaifiind sub lege nu pot face pacate, ei pot gresi, si de aceea se si roaga asa :
"iarta-mi Doamne Greselile mele "
(Rugaciuna Tatal Nostru)

| mentholinks explică (pentru Mircea08):

Daca nu fac pacate atunci de ce cer iertare?

| Mircea08 a răspuns (pentru mentholinks):

Pentru ca ai gresit

| mentholinks explică (pentru Mircea08):

Greseala sau pacat tot aia este. Ba chiar greseala e mai grava.

| iurii75 a răspuns (pentru mentholinks):

Și ce părere ai despre Mesia care trebuia să vină potrivit profețiilor don V.T?
A venit, va veni, s-a amânat?

| mentholinks explică (pentru iurii75):

Trebuie sa vina ori si-a schimbat Dumnezeu planul fiindca au trecut mii de ani si mantuirea nu este deloc aproape cum zicea el.

| iurii75 a răspuns (pentru mentholinks):

Păi hotărăște-te, vine sau s-a răzgândit.

| mentholinks explică (pentru iurii75):

Eu de unde sa stiu ce are Eu Sunt in minte?!

| iurii75 a răspuns (pentru mentholinks):

Păi și tu ce crezi?
Și apropo, respecți legea mozaică?

| mentholinks explică (pentru iurii75):

Cred ca trebuie sa vina. Nici cele 10 porunci nu pot sa le respect.

| iurii75 a răspuns (pentru mentholinks):

Păi ziceai că crezi în V.T? Și atunci de ce nu le respecți?

| mentholinks explică (pentru iurii75):

Nu cred destul de mult si in plus am si o viata naspa si nu prea am chef de nimic. Merg mai mult pe principiul ce-o fi, o fi. Mai rau decat sa mori sa nu mai stii de nimic nu cred ca poate fi pe viitor si pentru mine e ok si asta.

| iurii75 a răspuns (pentru mentholinks):

Din căte știu evreii cred doar în veciul testament și practică iudaizmul. Ești evreu?
"am si o viata naspa si nu prea am chef de nimic." - posibil, dar cred totuși că au fost unii cu o viață și mai nașpa și totuși au găsit un sens în viață.
"sa mori sa nu mai stii de nimic " - nu e mai preferabilă o viață într-un sistem fără corupie și nedreptate, fără boală, bătrânețe și chiar moarte?

| Mircea08 a răspuns:

Pavel nu zice nimic de la el. Pavel zice numai si numai ceea ce Dumnezeu i-a spus sa zica.

| BlackOldSun a răspuns:

M-ai convis de la cuvintele "chiar de catre Dumnezeu"... sper ca nu ai drept la vot! Pffff