Cum sa-ti explic eu tie, ema este ca un robotel care functioneaza pe principiul noi muncim, noi nu gandim, ea nu gandeste singura ci gandeste dumnezeu pentru ea(la fel ca majoritatea crestinilor), daca dumnezeu ar fi poruncit omorati ateii acum era cu un ak47 in mana vanandu-ne, ea nu poate procesa : nu exista dumnezeu pentru ca iar da fatal error si iar bubui sistemul
Stai bre sa pricep si eu ceva, intrebarea ta era adresata pentru Ema dar au raspuns la apel ateii de servici care sunt foarte vigilenti, ptiu sa nu va fie de deochi
Pentru a evita astfel de intrebari in viitor:
1. Nu uita, crestinul l-ar ierta(ar inchide ochii) pe Dzeu pentru orice.
2. Vezi punctul 1.
3. Raspunsul e o sa il distruga in curand, apoi urmeaza prostia cu liber arbitru.
Mă îndoiesc că ți-ai bate capul cu ce e bine și ce e rău, cu ce e drept și ce e nedrept dacă Creatorul lui Ema și al nostru nu ar fi pus în tine o natură morală, în asemănarea Lui. Unui univers aleator, mă îndoiesc să-i fi ieșit niște ființe ciudate pe care să le intereseze așa ceva.
Seful tau?"Jidani? Ba baiatule eu zic sa te duci sa te culci poate iti revi. Poruncile unui criminal? Dumnezeu nu e criminal si el a dat porunca:nu furati, nu ucideti, nu amagiti si protejati-va gandu caci din gand si cuvant a fost creata lumea voastra.Satana este si a fost un inger divin cu multa putere creat pentu a fi mana dreapta a Domnului.El a pus suflet in diavol, logic ca nu il poate distruge.Practic existenta noastra este o lectie pentru diavol si daca diavolu ne va distruge pe noi, Domnul va veni si va face marea judecata si atunci el va fi inlantuit si ars cum zice in profetie. Bafta si las-o pe EmaS ca e mai desteapta ca tine de 15 mii de ori.
Ba, cand Ema va stii ce inseamna E=MCpatrat atunci sa-i zici desteapta.
Acum du-te si deturneaza un 747 peste Taj Mahal.