|

La ce va referiti cand spuneti " sa te botezi"? Crestinii sunt toti botezati de mici copii, voi va referiti la ceilalti din alte religii, care trec la crestinism, sau? Ca nu prea inteleg in ce sens. Funda + vot!

10 Raportează Evaluează
Răspuns Câştigător
| a răspuns:

Botezul spală de păcatul strămoşesc (păcatul lui Adam, care se spune - fără nici o bază scripturală - că se transmite ereditar) şi produce naşterea din nou (dogmă numită în englezeşte „baptismal regeneration"). Trebuie iarăşi să observi că teoria aceasta spune că botezul este un ritual magic (ritual care are putere in sine) care produce nişte lucruri miraculoase. Botezul şi cina Domnului nu sunt ritualuri, ci sunt două acte de închinare. Şi Domnul Isus ne învaţă că cine I se închină lui Dumnezeu trebuie să i se închine „în duh şi în adevăr" (Ioan 4:23). Cu alte cuvinte, nu actul exterior de închinare face ceva, ci acel ceva trebuie să se întâmple în duhul omului, în lăuntrul sau interiorul lui, şi lucrul acela trebuie să se întâmple cu adevărat (să nu fie numai de formă). Prin botez spunem ca nu-i mai aparţine lui Satan şi că moare şi se înmormântează faţă de Satan. În primele secole, atunci când se botezau numai adulţii pe baza credinţei personale, cel ce se boteza rostea chiar o formulă de lepădare de Satan. Spune că L-a primit pe Domnul Isus în viaţa lui/ei şi acum proclamă că este una cu Isus, că Isus este Domnul lui/ei. Este ca la o nuntă. Cu câtăva vreme înainte, băiatul a întrebat-o pe fată dacă vrea să fie soţia lui şi ea a acceptat. În inima lor, ei sunt deja unul al celuilalt. Dar lucrul acesta nu-i suficient. Trebuie să existe un ceremonial public prin care ei să fie declaraţi soţ şi soţie. Botezul este actul de cununie cu Isus! Botezul nu-ţi spală păcatele. Păcatele tale au fost deja spălate prin sângele Domnului Isus. Botezul este mărturia unui cuget curat, adică este mărturia publică a faptului că deja Domnul Isus ţi-a spălat păcatele. Botezul este o „icoană închipuitoare", adică el exprimă ceva, el spune ceva publicului. Petru se referă acolo la corabia lui Noe. Intrând în corabie, cele opt persoane s-au separat de lumea coruptă, destinată...2012 - 2224 + Vezi răspunsul întreg

9 răspunsuri:
| a răspuns:

Este superficială pretenţia că înainte de botez chiar "păcatele au fost deja spălate prin sângele Domnului".
Asta pentru că toată viaţa omului este o luptă cu păcatul, o luptă în care păcatul are "câştigul" său asupra omului, dar o luptă pentru eliberarea continuă de păcat, de spiritualizare, de creştere progresivă.
Este stupidă pretenţia că prin botez sau chiar deja inainte de botez(!), omul ar ajunge deja la "finish-ul" creşterii spirituale, că s-ar eliberat instantaneu de orice păcat şi este deja vreun sfânt virtuos…

Pentru mântuire, omul ARE NEVOIE în egală măsură atât de CREDINŢĂ, cât şi de FAPTE BUNE şi de HAR!
Credinţa fără fapte bune ESTE MOARTĂ! Harul fără fapte bune nu este lucrător, RĂMÂNE EXTERIOR omului, nu este suficient:

Iacov 2, 14. „Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?"
Iacov 2, 15. „Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, "
Iacov 2, 16. „Şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? "
Iacov 2, 17. "Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. "
Iacov 2, 18 "Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. "
Iacov 2, 19. "Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură. "
Iacov 2, 20. "Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că CREDINŢA FĂRĂ FAPTE MOARTĂ ESTE? "


Matei 7, 21 " Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri". – este explicat motivul: NECONCORDANŢA ÎNTRE CREDINŢĂ ŞI FAPTĂ!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Pruncii nu au oare nici un merit să-L primească pe Hristos, să se unească cu Hristos? crying

Trebuie neapărat să ajungă maturi şi plini de păcate ca să-l poată primi abia atunci pe Hristos? Cât au fost mai mici, cu sufletul curat, le era departe de ei acest DAR? Curios lucru! crying

Evreii şi creştinii Bisericii nu au îndrăznit să-i nedreptăţească tocmai pe prunci şi să-i îndepărteze jumătate de viaţă de la unirea cu Hristos!
1). Astfel, evreii aveau happy "intrarea în legământ" (SINGURUL "BOTEZ" al evreilor aplicat pruncilor), la vârsta prunciei: CIRCUMCIZIA,

2). Iar Biserica, dă această posibilitate a DARULUI happy "ŞI" la această vârstă:
- Irineu de Lyon (anii 130-202!): "Iisus a venit sã mântuiascã prin Sine pe toţi, adicã pe cei ce se renasc printr-însul pentru Dumnezeu: pe copii pe tineri şi pe bãtrâni"
- Origen ( anii 185 - 254 d.Hr!) spune: "Biserica a primit de la apostoli tradiţia de a împãrtãşi şi pruncilor botezul".

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Creștinii ortodocși sunt botezați de mici, da, sunt alți creștini la care botezul se practica după o anumita vârstă, spre exemplu 15, 16 ani. Ortodoxismul este în cult, adică o ramura a creștinismului, asa ca sunt mai multe "tipuri" de creștini.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Sa te spele la cur popa.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| explică (pentru anonim_4396):

Nu mai scrie asa te rog, ca oamenii iti pot da raport! Esti serios, ori pleaca la alta categorie!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru ЖAngelOfLoveЖ):

Doar dau un pic de umor realitatii care este de rahat.
Te inchini mie sau mori in iad gunoiule. Cum sa crezi de frica in ceva inexistent in loc sa te impotrivesti?
Credinta voastra exact asa este, gunoiul se duce in iad de parca ar fi vina oamenilor ca sunt aruncati in mijlocul rautatilor de mici pe pamant. Rautatile astea fiind si molipsitoare intamplator. BUT HE LOVES YOU.
Voi habotnicii fara nici o traire sunteti sadisti si va cautati dictator imaginar.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Doamne ajută,

Botezul este una dintre cele şapte Sfinte Taine ale bisericii. Prin botez omul intră într-o legătură de credinţă şi de dragoste cu Hristos. El se alătură pe sine pe veci Domnului prin jurăminte de credinţă, lepădându-se de slujirea răului. Prin botezul în cristelniţă noi primim răscumpărarea sângelui lui Hristos, Care a gustat pentru noi moartea pe cruce şi învierea din morţi. Cei botezaţi îi făgăduiesc Domnului o credinţă curată şi i-a în schimb iertarea tuturor păcatelor. Intră în sânul mântuitor al Biserici păşind în noul legământ făcut cu Dumnezeu.Numindu-se de acum înainte ucenic al lui Hristos. Şi se alătură cetei creştinilor ortodocşi. Aflând în Hristos calea către Părintele ceresc primind numele de locuitor (cetăţean) împreună cu sfinţii, devine un fiu al dumnezeului celui viu membru al Bisericii, luptându-se pentru dreptate şi iubire pe acest pământ, dănţuind împreună cu Hristos cel înviat în ceruri! Acum cel botezat primeşte numele unui sfânt care devine astfel ocrtotitorul creştinului nou botezat. Spre deosebire de cel nebotezat care este străin de făgăduinţele Mântuitorului, deoarece el nu a rupt legăturile Sale cu Satana, cu îngerii căzuţi care din vremurile căderii în păcat a strămoşilor noştri Adam şi Eva au pus stăpânire asupra tutuor urmaşilor lor. Cel nebotezat nu are în sine viaţă veşnică acestuia lipsindu-i răscumpărarea cu sângele Domnului Iisu Hristos, peste acesta apasă păcatele Sale personale (individuale), în afară de înstrăinare cea de obşte numită blestem care a trecut la toţi descendenţii lui Adam şi ai Evei. Ca să îndepărteze pecetea cea întunecată, cei ce se pregătesc pentru a primi acestă Sfântă Taină trebuie să se lumineze cu pecetea lui Hristos credinţa, pocăinţa şi botezul în cristelniţă în Numele Tatălui, amin al Fiului amin şi al Sfântului Duh amin.

Pentru lectură suplimentară...2010 - 2237 + Vezi răspunsul întreg

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Prin botez se curata absolut orice pacat pe vremea lui constantin si Elena cred oamenii se botezau cat mai tarziu posibil chiar constantin sa botezat cu cateva zile inainte sa moara

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns (pentru JustSolutions):

A fost un caz particular, nicidecum o regulă:

- Irineu de Lyon (anii 130-202!): "Iisus a venit sã mântuiascã prin Sine pe toţi, adicã pe cei ce se renasc printr-însul pentru Dumnezeu: pe copii pe tineri şi pe bãtrâni"
- Origen ( anii 185 - 254 d.Hr!) spune: "Biserica a primit de la apostoli tradiţia de a împãrtãşi şi pruncilor botezul".

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează