| alexandradlr a întrebat:

Merita sa te spovedești? Voi va spovedit? Cât de des? Ce părere aveți despre spovedit?

14 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Dacă crezi, merită.

| milan9 a răspuns:

Fiul lui Dumnezeu este Cel care, prin harul Său, ca dar, a încredinţat această puterea de a ierta păcatele, încă din timpul vieţii Sale şi anumitor oameni. Astfel în timp ce Hristos era în lume, a încredinţat acest har anumitor persoane, alese în mod special: apostolii, preoţii, episcopii.
Adresându-li-se celor cărora urma să le împărtăşească acest dar, Mântuitorul le-a spus (Ioan 20, 22-23):,,Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.

| LPCTSTR a răspuns:

Cand eram mic si inca le mai aveam cu religia mai mergeam cand ne obliga mama, conform cu calendarul si sarbatorile crestine; insa cu fiecare spovedanie am ajuns sa realizez ca ma duceam degeaba, ca singurele "pacate" pe care le faceam erau sa injur sau sa ma cert cu fratii ori sa incalc ancestrala obedienta fata de parinti.

Eu tind sa spun ca spovedania isi are utilitatea numai in constientizarea mizeriei umane si personale (fiecare intelege ce vrea prin "mizerie"), dincolo sunt actiuni deja facute, ireversibile si care mai prind si aliura subiectiva a unei "iertari" din partea divinitatii.
Este, daca excluzi "datoria de-a spala haina morala" (pur subiectivism crestin), o pierdere de vreme pentru ratiunea umana: in loc sa te gandesti cum sa repari ceva, acele "pacate", mergi sub patrafirul popii si spui niste pareri absolut subiective (moralitatea crestina este mai mult subiectiva si colectiva decat rationala si generala) unui individ care nu da doi bani pe tine si pe doleantele tale, pentru ca nu exista credincios care sa nu omita ceva, pana si un gand ne-religios, care sa nu incalce macar o regula din decalog si pe care persoana in cauza sa nu il considere (acel ceva, orice) justificat si chiar "bun".

| Mayhem666 a răspuns:

Nu.
Nu.
Nu am mai facut-o de ani.
O prostie.

| halogen001 a răspuns:

Dacă exista un Dumnezeu, nu mai era nevoie de așa ceva.
Dacă exista un Dumnezeu bun, drept, iubitor, atotputernic, atotștiutor, nemuritor care a făcut tot ce există, atunci omul nu mai era păcătos, neștiutor, naiv și credul, nu mai existau boli, războaie, neștiință, primitivism, minciună, hoție, sărăcie și tâlhărie, purici și păduchi.
Din moment ce Dumnezeu nu există, nu există nici Rai, nici Iad, nici mântuire, nici viață veșnică, nici iertare, nici ajutor, nici răsplată și nici pedeapsă, lucru care se vede cu ochiul liber: avem purici și păduchi, neștiință, sărăcie, boli, războaie, hoție, tâlhărie și nici un om mântuit și cu viață veșnică.
Merită să te spovedești? Uneori omul se simte mai bine după ce spune ce a făcut și dacă mai primește și asigurarea ca a fost iertat de Dumnezeul cel "atotputernic" și invizibil are o satisfacție, dar e o fantezie inutilă. Omul se simte eliberat și iertat, gata să o ia de la început și să "păcătuiască" din nou. Pentru preot e bine pentru că mai află ce fac oamenii (naivi și creduli). Dacă omul merge des la spovedit, se obișnuiește cu procedura și nu mai e așa de impresionat ca prima dată. Eu nu m-am spovedit și nu mă voi spovedi niciodată.

| CostinAlamariu a răspuns:

Crezi sau nu crezi in Creștinism? Crezi sau nu crezi în jertfa lui Hristos pe cruce? Crezi că Hristos-Dumnezeu S-a întrupat ca să mântuiască oamenii? Dacă crezi atunci spovedania nu doar ca "merită" ci este eminamente necesară în procesul de mântuire.
Dacă nu crezi... spovedania n-o să însemne mai nimic. Deci meditează la asta.

Răspuns utilizator avertizat
| Irinel15123532 a răspuns:

Te ajuta prin a se ruga cineva pentru tine, dar poti si sa te rogi tu si sa iti marturisesti pacatele singura, direct Lui Dumnezeu. Roaga-te si spune-i Domnului ce te apasa si ce simti, ca celui mai bun prieten. Hristos te iubeste.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu stiu ce sa spun. Odata am auzit o persoana dupa ce a fost la spovedanie ca a plecat foarte usurata, aproape plutea.
Eu cred ca e o taina si putini o inteleg.Cum acel preot care pana la urma e si el tot om iti dezleaga acele pacate cu putere de la Dumnezeu? Dar mie imi plac preotii ca sunt prietenosi si te asculta oricand ai nevoie, si sunt in general de incredere.

| IceRope a răspuns:

Spre deosebire de taina botezului, omului nu îi trebuie mijlocitor în relația cu Dumnezeu, excepție făcând îndrumarea venită din partea celor care au cu adevărat harul inițierii în viața creștină. Spovedania făcută unui preot este nulă, deci, fără rost.

| Manciu_Emil_1976 a răspuns:

Din ce știu eu, sunt trei aspecte: 1- Te ajutã mental și emoțional, este dovedit atât medical cât și științifc.
2- Nu știu cum este la ortod/catolici sau la Martori, dar în celelalte culte te simt când ai mari probleme, chiar dacã nu mãrturisești tot. Ei postesc și se roagã ca Dumnezeu sã te elibereze de tot ce-i rãu sau dãunãtor în interiorul tãu ( mental, emoțional sau fizic).
3- Nu este ușor nimãnui sã-și îndrepte viața, chiar ucenicii și Apostolii Domnului aveau uneori derapaje. Dar mãrturisind, ai și avantajul cã primești soluții și îndrumãri de la cei ce au trecut și ei prin așa ceva.

| andreisergiu123456789 a răspuns:

Nu are niciun sens sa mergi la spovedit.
Spovedeste te lui Iisus.Ca de aceea e mijlocitorul din biblie si fiul lui Dumnezeu.

Ma amuza pe zi ce trece, vreti sa deveniti mai buni ca si crestini, dar nu cititi un cuvant din biblia aia.

"Eu sunt calea, adevarul si viata, nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine".

"decat prin mine"

| Sadxx34 a răspuns:

E o prostie de la cap la coadă. Păcate vei mai face o grămadă și după asta, important e să înveți din ele și să devii o versiune mai bună a ta în mod constant până când vei fi mulțumit de tine și împăcat 100% cu propria ta persoană.

| Amalasundanamur a răspuns:

Eu, odata dupa ce m-am spovedit, am capatat o energie extraordinara, si mi-a mers f bine.In general imi merge bine dupa spovedanie.Si am pace sufleteasca.Ar fi bine sa nu lasati mai mult de 6 luni fara sa va spovediti.

Un video despre 4 preoti clarvazatori, si cu mare putere la rugăciune, din România

https://youtu.be/kZ-Wj_LnS6I


Date de contact preoți cu har

https://dragosteavasalvalumea.wordpress.com/......-vazatori/

Contactati unul dintre ei

Întrebări similare