O întrebare pentru noi creștinii:
Dacă tot credem într-o viață veșnică de ce ne plângem morții că au plecat din lumea aceasta înșelătoare?
Să fie oare un motiv de necredință sau un impuls?
Am auzit unele cazuri în care dacă unor părinți le-a murit singurul copil sau unul din copii au început să se răzvrătească împotriva Lui și să îi critice judecățile Sale cele drepte neînțelese de mintea noastră omenească.
Având în vedere că mintea omenească este limitată, de ce nu ne gândim înainte la faptul că poate persoanei plecate de aici îi este mult mai bine lângă Dumnezeu? Să fie oare pentru că ne lipim sufletul și viața de niște plăceri trecătoare?
Ordonare:
După relevanţă
Unul dintre motive ar fi ca nu il mai ai alaturi de tine pe pamant ca si ajutor, sprijin, prieten etc. iar al doilea motiv este ca nu ai de unde sa stii daca persoana respectiva chiar a ajuns in Rai!
Răspunde
Chiar azi am avut o inmormantare in familie. Sincer sa fiu, imi venea sa plang la un moment dat, dar nu de tristete, ci de fericire. Omul acela e acum cu tatal si cu mama sa pe care nu i-a mai vazut de zeci de ani. In rest, nu am varsat o lacrima, chiar daca am vazut medicii cum il resusciteaza pe covor, chiar daca i-am ajutat sa il puna pe pat. Mi-a fost apropiat, dar cred ca acum este foarte fericit.
Pentru ca noi am fost creati cu dorinta de a a trai vesnic si alaturi de cei dragi.De fapt acesta e scopul lui Dumnezeu iar in viitorul apropiat asa va fi.Isaia65:20-25,Psalmi37:9-11,Eclesiastul3:11.
Se vede că nu ai pierdut încă nici un bunic, nici un coleg, nici un părinte, pentru a vedea ce înseamnă să simţi deruta, să simţi golul lăsat de persoana respectivă.
Nu este o tristeţe care să te arunce în deznădejde, dar poate fi una copleşitoare, una care se alimentează din empatizarea cu persoana care "pleacă" sau cu pierderea celor care rămân.
Empatizăm atunci cu greutăţile care au însoţit viaţa sufletului respectiv. Un astfel de moment s-a dovedit a fi copleşitor chiar şi pentru Mântuitorul Hristos atunci când a plâns pentru fiul văduvei din Nain sau pentru Lazăr din Betania... 
Suferim chiar dacă ştim că sufletul persoanei respective nu a murit. Ca el doar a trecut într-un alt mod de existenta...
Nu este o tristeţe care să te arunce în deznădejde, dar este totusi una care se alimentează din empatizarea cu persoana care "pleacă" sau cu pierderea celor care rămân.
Da de exemplu evreii nu-si plang mortii chiar daca tot exista durerea.Nu vad de ce ar fi o razvratire pentru ca in clipa in care plangi la moartea cuiva arati ca ai tinut la ea, ca ai iubit-o.De ce s-ar supara Dumnezeu ca iubesti?
La chestiunea cu răzvrătirea mă referam atunci când unii îl judecă pe Dumnezeu și îi aduc hule pentru că au luat pe cineva important din mijlocul lor.
Răspunde 
Plangem pentru ca acolo undeva in subconstient stim ca moartea e pentru totdeauna si ca nu exista viata dupa moarte. Asta e singura explicatie si pentru instinctul de conservare pe care il avem si noi, la fel ca toate celelalte animale.
Plangi mortii pentru ca sunt persoane la care tii!?! Si nu numai credinciosii o fac...
Poi da dar dat fiind faptul că noi credem în Dumnezeu și noi știm că ei merg să își ia răsplata asta dacă au trăit spre slava lui Dumnezeu, nu văd rostul plânsului.
Indiferent de existenta sau non-existenta unei vieti dupa moarte, este absolut normal sa plangi dupa moartea cuiva drag, este o reactie normala, psiho -emotionala, daca tii la acea persoana. Din punct de vedere subconstiental, iti este frica ca nu o sa mai vezi persoana aceea pentru ca in inconstientul tau este un dubiu in privinta existentei unei vieti dupa moarte.
Chiar daca stii ca i se intampla ceva bun, totusi ii vei simti lipsa indiferent daca ai credinta ca-l vei vedea intr-o "alta viata".Nu este penibil, este absolut uman.
Deoarece nu aşa trebuia să fie, moartea este un duşman, dar Dumnezeu promite: Ultimul duşman care va fi redus la nimic este moartea.
1 Corinteni 15:26.
Salut
Biblia arată că Dumnezeu a creat omul ca să trăiască veşnic, nu să moară. Acesta este motivul pentru care suntem afectaţi atât de mult de moartea cuiva drag. Noi nu am fost creaţi să trecem prin astfel de experinţe, de aceea ne e greu să nă împăcăm cu acest gând.
Ţinând cont de aceste lucruri, crezi că este o problemă să plângem şi să suferim când ne moare cineva?
Este interesant, Biblia arată că atunci când a decedat prietenul lui Isus, Lazăr, acesta a plâns chiar dacă ştia că-l va readuce la viaţă (Ioan 11:30-44). Prin reacţia sa Isus a arătat că nu e nimic greşit sau o dovadă de necredinţă să suferim când pierdem pe cineva.
Mai mult, Isus a vorbit despre scopul lui Dumnezeu de ai readuce la viaţă pe acei oameni care vor merita acest lucru (Ioan 5:28, 29).
Plangem mortii pentru ca ne erau dragi.Asta e firea omeneasca, ne pare rau cand se trece din viata aceasta cineva drag.
Daca moare cineva trebuie sa zicem ca aceasta este voia lui Dumenzeu.El stie cel mai bine fiecare cat trebuie sa traiasca!
Nu plangi pentru ca te gandesti ca o sa-i fie lui rau, plangi pentru ca te gandesti ca nu o sa mai fie langa tine.
Chestiile cu hule sunt făcute la durere, probabil Dumnezeu o să le lumineze minţiile şi o să le trimită o viziune cu copilul lor..Am mai întâlnit cazuri şi în majoritatea părinţii primesc viziuni cu copii lor care le spun că sunt bine şi că Iisus are grijă de ei.
Cei care au pierdut pe cineva drag de dorul lor o sa planga nu este necrestinism! sper ca te-am ajutat! funda?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
