anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Puteți să-mi explicați cele 10 porunci?

Răspuns Câştigător
| danut a răspuns:

Iata PORUNCILE:
1) "Eu sunt Domnul, Dumnezeul tãu Sã n-ai alti dumnezei afarã de Mine.
-Dumnezeu spune ca EL este singurul Dumnezeu REAL si nu accepta sa ne inchinam la lucruri create de imaginatia omului.
2) Sã nu-ti faci chip cioplit, nici vreo înfãtisare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pãmânt, sau în ape sub pãmânt.
Sã nu te închini înaintea lor, si sã nu le slujesti; cãci Eu, Domnul, Dumnezeul tãu, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fãrãdelegea pãrintilor în copii pânã la al treilea si la al patrulea neam al celor ce Mã urãsc si Mã îndur pânã la al miilea neam de cei ce Mã iubesc si pãzesc poruncile Mele.
-Deoarece Dumnezeu Tatal si nici Dumnezeu Duhul Sfant NU a fost vazut de oameni imaginea noastra despre Dumnezeu ESTE total depasita, distorsionata, nereala drept pentru care A INTERZIS CU DESAVARSIRE createa si inchinare a la ICOANE sau statui cu INCHIPUIRI omenesti privind Dumnezeirea
sau ceva legat de Dumnezeu, pedeapsa este fatala.
3) Sã nu iei în desert Numele Domnului, Dumnezeului tãu, cãci Domnul nu va lãsa nepedepsit pe cel ce va lua în desert Numele Lui.
-A lua in desert (bataie de joc, insulte, jigniri) la adresa Numelui lui Dumnezeu se pedepseste.
4) tine ziua de odihnã, ca s-o sfintesti, cum ti-a poruncit Domnul, Dumnezeul tãu. Sase zile sã lucrezi, si sã-ti faci toate treburile. Dar ziua a saptea ( SAMBATA) este ziua de odihnã a Domnului, Dumnezeului tãu: sã nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tãu, nici fiica ta, nici robul tãu, nici roaba ta, nici boul tãu, nici mãgarul tãu, nici vreunul din dobitoacele tale, nici strãinul care este în locurile tale, pentru ca si robul si roaba ta sã se odihneascã întocmai ca tine.
-Dumnezeu a pus aceasta porunca inca de la crearea omului in EDEN pentru a arata CINE ESTE Creatorul, al cinsti pe EL si LUCRAREA LUI.

5) Cinsteste pe tatãl tãu si pe mama ta, cum ti-a poruncit Domnul, Dumnezeul tãu, ca sã ai zile multe si sã fii fericit în tara pe care ti-o dã Domnul, Dumnezeul tãu.
-Onoreaza pe cel care te-a creat (parintii) crescut si educat.
6) Sã nu ucizi. (cu vorba sau cu fapta)
-O necesitate vitala.
7) Sã nu preacurvesti.
-O alta necesitate vitala, pentru o viata cinstita, onorabila si in armonie cu ceilalti oameni.
8) Sã nu furi.
-Ce nu-ti place tie, nu face altuia ca sa nu patesti la fel.
9) Sã nu mãrturisesti strâmb împotriva aproapelui tãu.
-Minciuna este o crima facuta cu vorba sau chiar scrisa.
10) Sã nu poftesti nevasta aproapelui tãu, sã nu poftesti casa aproapelui tãu, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici mãgarul lui, nici un alt lucru care este al aproapelui tãu."
-Fara completari.
-Cele 10 PORUNCI nu mantuie pe oameni ci DUPA ELE toti oamenii vor fi JUDECATI la Judecata Finala, in calcarea uneia din PORUNCI duce INEVITABIL la CONDAMNAREA celui care a incalcat LEGEA. Pedeapsa este UNICA si fara iertare, Moartea pentru vecie prin ARDERE odata cu planeta Pamant.
-Pentru iertare trebuie studiata Biblia care se refera la o "nastere" spirituala, INDEPLINIREA poruncilor si tinerea CREDINTEI pe care a tinut-o Hristos. Apocalipsa 14, 12. Aici este rãbdarea sfintilor, care pãzesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus.

16 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

Sa imi arate mie cineva ca apare cuvantul dumnezeu in TORA vreau sa il vad si eu

| RAY a răspuns:

Eu sunt zeul, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Nu veți mai avea alți zeii înaintea Mea.

ב אָנֹכִי יְהוָה אֱלֹהֶיךָ, אֲשֶׁר הוֹצֵאתִיךָ מֵאֶרֶץ מִצְרַיִם מִבֵּית עֲבָדִים: לֹא-יִהְיֶה לְךָ אֱלֹהִים

Nu-ți vei face o imagine cioplită și nici un fel de asemănare a vreunui lucru care este în ceruri de sus sau care este pe pământul de dedesubt sau care este în apa de sub pământ;

בַּשָּׁמַיִם מִמַּעַל, וַאֲשֶׁר בָּאָרֶץ מִתָּחַת--וַאֲשֶׁר בַּמַּיִם, מִתַּחַת לָאָרֶץ.

nu te înclini față de ei și nu îi vei sluji; căci eu iahve, sunt un Dumnezeu gelos, vizitând nelegiuirea părinților asupra copiilor până la a treia și a patra generație din cei care mă urăsc;

לֹא-תִשְׁתַּחֲוֶה לָהֶם, וְלֹא תָעָבְדֵם: כִּי אָנֹכִי יְהוָה אֱלֹהֶיךָ, אֵל קַנָּא--פֹּקֵד עֲוֺן אָבֹת עַל-בָּנִים

și arătând milă față de cea de-a noua generație a celor care mă iubesc și păzesc poruncile Mele. {S}
ה וְעֹשֶׂה חֶסֶד, לַאֲלָפִים--לְאֹהֲבַי, וּלְשֹׁמְרֵי מִצְוֺתָי. {ס}

6 Să nu luați degeaba numele zeului tau pentru că EU nu-l va ține fără vinovăție, care îi va lua numele în zadar

ו לֹא תִשָּׂא אֶת-שֵׁם-יְהוָה אֱלֹהֶיךָ, לַשָּׁוְא: כִּי לֹא יְנַקֶּה יְהוָה, אֵת אֲשֶׁר-יִשָּׂא אֶת-שְׁמוֹ לַשָּׁוְא. {פ}

7 Amintiți-vă de ziua de sabat, pentru a o păstra sfântă.

sabatul incepe vineri seara pana sambata

8 Șase zile vei munci și vei face toată munca ta;

9 dar ziua a șaptea este o zi de sabat pentru EU, în ea nu vei face nicio lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici slujitorul tău, nici servitoarea ta, nici vitele tale nici străinul tău care este în porțile tale;

10 căci în șase zile EU /ELOHIM am făcut cerul și pământul, marea și tot ce este în ele și s-a odihnit în ziua a șaptea; de aceea EU am binecuvântat ziua de sabat și a sfințit-o. {S}

11 Cinstește-ți pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca zilele tale să fie mult timp pe țara pe care EU tău ți-o dă. {S}

12 Să nu omori. {S} Nu comiți adulter. {S} Nu vei fura. {S} Nu veți da mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. {S}

13 Să nu poftești casa vecinului tău; {S} nu-ți dorești soția vecinului tău, nici slujitorul său, nici servitoarea lui, nici bouul, nici fundul lui, nici nimic care este al vecinului tău. {P}

| Celcestietot a răspuns:

Exact cum scrie acolo, așa sunt.

| anonim_4396 explică (pentru Celcestietot):

Am zis să mi le explicați, nu să mi le ziceți care sunt

| Celcestietot a răspuns (pentru anonim_4396):

Păi ce porunci ai vrea tu să îți explic? Măcar da numărul.

| anonim_4396 explică (pentru Celcestietot):

Toate

| mentholinks a răspuns:

Daca dai un bitcoin fac eu efortul asta.

| Meme10Memu a răspuns:

E mult de explicat.

A doua porunca e sa nu-ti imaginezi pe dumnezeu si sa nu pictezi sau sculptezi ce ti-ai imaginat.

| FreddieM a răspuns:

Primele 4 sunt inutile, spalatura de creier. Dupa aia vin altele, dar nu trebuie sa desprafuiesti neaparat cartea aia groasa, ca sa le intelegi. Sunt valori elementare care ar trebui sa existe in orice persoana.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Cele zece porunci au fost scrise pentru poporul evreu, in timpul ratacirii in pustiu. Oamenii le respectau considerand ca asa ajung in rai.
Dar azi, nu inseamna ca daca le respecti, ajungi in rai instantaneu.
Cele 10 porunci sunt mai putin importante decat ceea ce a urmat in Noul Testament.
Adica, prin moartea Dlui Isus pe cruce, prin jertfa lui, nu mai este necesara mantuirea prin lege (cele 10 porunci). Ci simpla acceptare a Dlui Isus, recunoasterea pacatelor, parerea de rau - iertarea Dl, si continuarea unei vieti aproape de El te poate conduce catre cer.

| RAY a răspuns (pentru anonim_4396):

Cele zece porunci au fost scrise pentru poporul evreu, in timpul ratacirii in pustiu. Oamenii le respectau considerand ca asa ajung in rai.

aiureli, in vechiul testament notiunea de rai
Dar azi, nu inseamna ca daca le respecti, ajungi in rai instantaneu.
desigur ca nu, poruncile sunt etern valabile
Cele 10 porunci sunt mai putin importante decat ceea ce a urmat in Noul Testament.
totul este important, iisus a spus nici un singur cuvant nu este expirat
Adica, prin moartea Dlui Isus pe cruce, prin jertfa lui, nu mai este necesara mantuirea prin lege
legea este valabila pe vechi

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

1. Să nu ai alţi dumnezei. Este o prohibiţie împotriva închinării la mai mulţi dumnezei (politeism) sau împotriva închinării la orice alt dumnezeu decât Iehova.

2. Să nu-ţi faci chip cioplit. Se interzice nu numai închinarea la idoli, ci şi fabricarea acestora. Asta include tablouri, imagini şi statui folosite în cadrul închinării, dar nu cuprinde toate tablourile sau statuile, deoarece tabernacolul conţinea heruvimi sculptaţi. De asemenea Dumnezeu i-a spus lui Moise să facă un şarpe de bronz (Num 21:8). Porunca se referă evident la reprezentări picturale sau imagini ale dumnezeirii.

3. Se interzice luarea în deşert a Numelui lui Dumnezeu. Asta înseamnă a jura pe numele lui Dumnezeu că o afirmaţie falsă ar fi de fapt adevărată. Aici ar putea fi cuprinse şi înjurăturile, limbajul murdar, ocările rostite printre dinţi sau a te lega printr-un jurământ că vei face un lucru, pentru ca apoi să nu te ţii de promisiune.

4. Adu-ţi aminte de ziua de sabat. Menţionat prima oară la Geneza 2:1-3 şi dat ca dispoziţie în contextul adunării manei (Exod 16), sabatul a fost acum dat oficial poporului Israel sub titlul de poruncă pe care trebuia s-o respecte cu stricteţe. Sabatul a întruchipat odihna de care se bucură în prezent credincioşii în Cristos şi de care se va bucura în timpul Mileniului creaţiunea răscumpărată. Sabatul e ziua a şaptea a săptămânii, începând de la apusul soarelui în ziua de vineri şi până la apusul soarelui în ziua de sâmbătă. Nicăieri în Noul Testament nu li se porunceşte creştinilor să ţină sabatul.

5. Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta. A cinsti înseamnă aici a asculta de ei. Versetul ne învaţă că ascultarea de părinţi este un mod de a trăi care, în general; îi va asigura cuiva o viaţă îndelungată. În schimb un trai marcat de neascultare şi păcat duce adesea la o moarte prematură. Este prima poruncă însoţită de o promisiune (Efes 6:2) şi ne învaţă că trebuie să avem respect faţă de autorităţi.

6. Să nu ucizi. Această poruncă se referă în mod concret la omor premeditat sau asasinat, iar nu la pedeapsa capitală sau la omucidere. Porunca aceasta ne învaţă că trebuie să avem respect pentru sanctitatea vieţii umane.

7. Sa nu comiți adulter. A-l iubi pe semenul nostru înseamnă a-i respecta şi demnitatea, nu numai viaţa. Ca şi noi, semenul nostru a fost şi el creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi, de aceea, el nu poate fi redus la un obiect al plăcerilor noastre. Acela care calcă în picioare demnitatea semenului său nu se va sfii să-i nesocotească şi viaţa. Tocmai pentru că sunt atât de grave lucrurile, Domnul Isus a continuat în Predica de pe Munte cu problema aceasta: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu preacurveşti». Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui" (Mat. 5:27-28).

8. Să nu furi. Asta se referă la orice faptă prin care o persoană o privează în mod ilegal pe altă persoană de bunuri ce-i aparţin şi ne învaţă respectul pentru proprietatea privată.

9, Să nu mărturiseşti strâmb. Această poruncă interzice prejudicierea caracterului cuiva prin afirmaţii ne-adevărate despre acea persoană, prin care aceasta ar putea fi pedepsită sau chiar executată. Porunca ne învaţă respectul pentru reputaţia cuiva.

10. Să nu pofteşti. După cum am văzut, ultima poruncă a Decalogului interiorizează pe toate cele de deasupra ei. A pofti ceea ce este al aproapelui meu înseamnă a porni pe drumul călcării poruncilor precedente. Călcarea sau păzirea poruncilor începe în inima noastră. De aceea a putut spune Domnul Isus în Predica de pe Munte: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu" (Mat. 5:8).

https://my.ebiblia.ro/app/#_

| chuckmanson a răspuns:

1. "Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.Sa nu ai alți dumnezei afara de Mine."
Încă din prima poruncă YHWH ne arată egoul său imens. De abia am început lista și ne trezim cu motivul pentru toate războaiele religioase și atrocitățile comise în numele religiei! Dacă porunca asta ar fi o lege, atunci noi fi ca în țările musulmane.
2. „Sa nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Sa nu te închini înaintea lor si sa nu le slujești; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii, pana la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Ma urăsc, și Ma îndur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc și păzesc poruncile Mele.„
În primul rand YHWH ne spune că este o zeitate geloasă și că pedepsește oamenii pentru ce au făcut părinții lor. Vai ce drăguț, zici că ar fi un Kim Jong-Un ceresc!
Dar acum serios vorbind, multă lume nu înțelege ce vrea să zică porunca asta. Spune că nu avem voie să facem o imagine care poate fi recunoscută a nimic din ceea ce e în cer, pămant sau apă. Al cincilea vers spune să să nu li te închini lor, dar al patrulea vers nu spune asta, spune să nu le faci. Nu că ai voie să le faci, dar nu să li te închini lor, nu ai voie să le faci. Deci dacă am respecta porunca, icoanele și statuile catolice ar fi ilegale, împreună cu orice formă de artă religioasă, statui, desen, pictură, sculptură, fotografie, film și jucării de pluș, pentru că YHWH va fi gelos pe ele! În mod ironic, musulmanii respectă porunca asta!
3. „Sa nu iei în desert Numele Domnului Dumnezeului tau; caci Domnul nu va lasă nepedepsit pe cel ce va lua in desert Numele Lui."
Din nou, un zeu tiranic, narcisist și plin de insecurități. Din nou, dacă asta ar fi o lege, am fi ca în Arabia Saudită, pentru că legea mozaică e foarte asemănătoare cu legea Sharia. Din fericire trăim în democrație și aici, blasfemia este un drept, nu un păcat! Doamne ferește ce mai iubesc blasfemia!
4.„. Adu-ți aminte de ziua de odihna, ca s-o sfințești. Sa lucrezi sase zile și sa-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihna închinata Domnului Dumnezeului tău: sa nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.Caci în sase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihna și a sfințit-o."
Cand religia ta îți cere să crezi în creaționism, ar fi bine să o abandonezi!
Dar acum serios vorbind, sabatul evreiesc ține de vineri seară pană sâmbătă noaptea, iar cel creștin duminică toată ziua, iar biblia le permite pe amândouă, depinzând de interpretare. Deci ar însemna că nu ar trebui să lucrăm în weekend-uri. Mai mult, biblia spune că cei care lucrează de sabat ar trebui omorați! Imaginează-ți cum ar fi ca toată lumea să înceteze să lucreze pentru 2 zile.
Legea asta se aplică și sclavilor tăi de asemenea. Biblia promovează sclavia mai mereu, chiar și în aceste porunci. Deci dacă am urma poruncile astea, am avea în continuare sclavi!
5.„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca sa ți se lungească zilele în țara pe care ți-o da Domnul Dumnezeul tău.„
Singura poruncă care vine cu o recompensă, că vei trăi o viață lungă. De ce spune asta? Păi mai târziu scrie că părinții ttăi te pot omora legal dacă nu o faci. Iar Iisus a susținut legea asta! Exod 21:15 și 17 Deuteronomul 21:18-21 Matei 5:17-20 Matei 15:3-4
Deci cinstește-ți părinții sau te vor omora!
Ceea ce contrazice următoarea poruncă
6.„Sa nu ucizi."
Ce drăguț din partea lui YHWH că s-a gândit să ne dea porunca asta de abia după ce și-a făcut orgoliul cunoscut. Ciudat că ne-a dat porunca asta, pentru că în următoarele capitole i-a poruncit lui Moise și oamenilor lui să își omoare proprii frați. Plus multe alte episoade de genocid și manie a lui YHWH. Să nu mai menționez că vechiul testament cerea sacrificii animale și umane și prevedea pedeapsa cu moartea pentru ORICE. Pană și în noul testament apar mențiuni despre pedeapsa cu moartea. Luca 19:27 Romani 1:32
Asta singura din cele 2 porunci care este o lege care există în absolut fiecare țară de pe planetă. Această lege e la fel de veche ca legea în sine. Cel mai vechi cod de legi este Codul lui Ur-Nammu, și prima lege din acest cod este una împotriva crimei. Această lege a existat în toate culturile din istorie. Deci cele 10 porunci nu au niciun merit pentru legea asta.
7„Sa nu preacurvesti„
Să nu comiți adulter. Ironic, având în vedere că în vt femeile erau tratate drep proprietat, iar bărbații aveau voie să aibă mai multe neveste, să aibă concubine, să aibă relații sexuale cu sclavele lor, să se căsătorească cu văduva fratelui lor dacă el murea și să răpească fete virgine din război drept sclave sexuale. Să nu mai vorbim că Iisus însuși a fost născut din adulter. Ce ipocrizie frumoasă!
8.„Sa nu furi.„
Din nou, a doua lege universal valabilă în toate culturile și ăn toate timpurile. Cel puțin de pe vremea lui Hammurabi, care a fost autorul inițial al multora dintre cele 10 porunci.
Amuzant că Moise a furat această poruncălaughinglaughing
Dar și el a fost la rândul lui furat din multe alte personaje mitologica sau figuri istorice și bineînțeles că nu a existat.
9.„Sa nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău."
Porunca asta a fost interpretată în mai multe feluri. Unii au spus că îți interzice să fii martor fals, dar ăsta se presupune a fi un legământ pentru viața de zi cu zi. Deci alți au interpretat ca fiind „să nu minți„, dar nici asta nu poate fi. Pentru că dacă nu am avea voie să mințim niciodată, cum am mai avea religie?
10. „Sa nu poftești casa aproapelui tău; sa nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău."
Lăsând la o parte sclavia și misoginismul, și faptul că femeile, sclavii și animalele au mai puțină valoare decât proprietățile materiale, această poruncă îți interzice să gândești, deci contravine oricărei noțiuni de libertate imaginabilă.
Totuși ar avea un efect pozitiv. Ar dispărea capitalismul.

| Helper07 a răspuns:

Primele 4 se refera la iubirea de Dumnezeu iar celelalte 6 la iubirea de aproapele. In concluzie - Legea Iubirii. Orice lucru pe care nu-l faci din iubire e pacat.

| Helper07 a răspuns:

Nu intelege gresit.

Întrebări similare