| dany1988122 a întrebat:

Sa imi explice si mie cineva ce e 'sufletul', ce face, ce gandeste, etc?

11 răspunsuri:
| T0T a răspuns:

Răspunsurile anterioare au cuprins mai multe înțelesuri ale sufletului. Pot să îți mai spun la ce mă gândesc eu când spun „suflet". Nu prea îmi place să asociez sufletul cu suflul sau cu caracterul, deși e posibil. Mă gândesc la speranță. Ce fel de speranță? Speranța omului de a fi mai mult decât ceea ce este, speranța omului de a avea posibilitatea de a exercita o libertate pe care nici nu o înțelege și de a crede în ceea ce îi dă motivație să trăiască. Sufletul este, astfel, un concept virtual, fie că e asociat cu conștiința sau cu spiritul. Poate că mă înșel, însă ăsta este lucrul pe care îl putem observa dacă dăm la o parte puțin din influența acestui „suflet" și încercăm să ne folosim rațiunea. Sufletul nu înfăptuiește el aia sau cealaltă. Noi suntem cei care proiectăm sufletul în mințile noastre pentru a putea spune că acesta este prezent și în inimile noastre. În caz contrar am ști, indiferent dacă vom simți sau nu un gol umplut forțat cu un concept artificial.

| halogen001 a răspuns:

Sufletul poate fi definit în mai multe moduri.
Sufletul definit ca viață, respirație, caracter mai merge, dar mai e și varianta în care sufletul e menit să explice funcționarea omului ca o marionetă comandată de un suflet imaterial și nemuritor. Aceea e o variantă primitivă și neconformă cu realitatea.
Omul e cât se poate de muritor. Cimitirele sunt pline, deci nu are nevoie o viețuitoare muritoare de un suflet nemuritor. Ar fi o risipă și o anomalie. Dacă sufletul e imaterial și nemuritor, atunci alcoolul, drogurile și alte substanțe nu-l afectează. La fel și accidentarea omului sau bolile. Sufletul conduce omul? Sufletul furnizează omului informații? Se vede că nu. Un om bolnav, accidentat, drogat sau aflat sub influența alcoolului are pierderi de memorie și comportament total diferit de omul sănătos. Deci sufletul nu furnizează omului informații și nici nu conduce omul. Cine conduce omul? Creierul. Cine conține informații? Creierul. Cine furnizează omului informații? Organele de simț. Atunci ce face sufletul? Nimic? Nu chiar nimic. Ajută omul mincinos să prostească omul naiv, în combinație cu restul fanteziilor primitive de aceeași natură: duhuri, spirite, spiriduși, zei, zâne și așa mai departe.

| CostinAlamariu a răspuns:

Cel mai simplu spus sufletul este partea rațională și conștientă din ființa ta. Acea parte care îți animă corpul. În latină la suflet se zice "anima", iar în română acest cuvânt are înțelesul de a da viață unui lucru, altfel spus... de-al însufleți happy

| dany1988122 explică (pentru CostinAlamariu):

Nu cumva definiti creierul? rolling on the floor

| CostinAlamariu a răspuns (pentru dany1988122):

Nu. Creierul nu este deloc partea rațională. Creierul este un amalgam de conexiuni neuronale prin care sunt activi diverși neurotransmițători. Creierul este o componentă în gândirea umană, dar nu se identifică cu gândirea umană.

| dany1988122 explică (pentru CostinAlamariu):

Deci nu esti rational datorita creierului? Pe bune? Sa luam un om bolnav de dementa si sa vedem daca e rational. rolling on the floor

| SharpEagle a răspuns (pentru dany1988122):

D-asta am zis ca eu cred ca "sufletul" nu e fluxul mental, al gandurilor. Sufletul e starea de "acum", cel ce experimenteaza acum, fara trecut si viitor, doar prezent.
Dar experienta lui e influentata de constructia numita sine, de ceea ce gandeste sinele.
E ca in filmul Avatar. Corpul este avatarul, mintea/sinele este Jake Sully iar sufletul esti tu, cel ce vizualizeaza filmul...aici si acum.

| CostinAlamariu a răspuns (pentru dany1988122):

N-am spus ca nu esti rational datorita creierului. Am spus ca nu creierul în sine este partea rațională/constienta a omului.

| dany1988122 explică (pentru CostinAlamariu):

Nu o mai intoarce. =-)) Sa luam o persoana cu probleme mintale. Exemplu : dementa. Si sa vedem daca mai e rationala. Tot te fac.

| SharpEagle a răspuns:

Sufletul este constiinta. Spectatorul, observatorul realitatii interioare si exterioare. Restul sunt actori si recuzita, vin si pleaca, piesa dupa piesa.
Cel ce tace, simte si intuieste. De gandit nu gandeste el, ci Sinele, unul din actori. Sinele e construit contextual de familie si societate. Mai mult sau mai putin reusit...
Toate chestia e ca spectatorul asta e atat de atras de piesa, incat uita de el insusi si incepe sa se confunde cu Sinele. Moment de la care incepe sa sufere.
Restul povestirii e ceva mai complicat...

| lickypuss a răspuns:

Sufletul vrea ce vrea chestia de jos. Interpreteaz o cum doresti.