Sunt curioasa cum percepeti voi Iadul.Ce este el cu adevarat? Care e scopul lui? si cel mai important lucru :care e legatura dintre Dumnezeu si Lucifer? in ultimul timp am intrat pe diferite site-uri crestine si sataniste am vazut documentare am citit pareri si am ajuns la concluzia ca multe nu se leaga.E greu sa crezi in ceva care nu are o ordine, o logica.

Conform Bibliei, iadul se refera la moarte. Apocalipsa21:8,,inseamna moartea a doua,,.Pe situl jw.org poti gasi mai multe argumente. Poti sa dai pe publicatii-biblioteca online si cauti cuvantul iad.

Iadu'-locu' ala urat in care mergi, indiferent daca ai facut bine o viata intreaga, daca n-ai crezut in "el"
ce este el cu adevarat? nimic, el cu adevarat nu exista
care e scopul lui? nu are un scop anume, e fara scop, scopless
legatura dintre dumniezau si luci? prietenie-in inexistenta sau imaginatia unora

Si un om care are dubla personalitate cand moare cu cate personalitati va vi dincolo de moarte? documentare crestine, sataniste da stiinta nimic pacat, te invit aici http://istoria-lumii.ucoz.com/
sa descoperi si realitatea nu fictiunea

Iadul este locul celor ce au refuzat lumina, binele, frumusetea morala, si care au ales in schimb calea nerecunostintei, cale intoarcerii spatelui si a indepartarii de sursa vietii si a lbertatii noastre: Dumnezeu.

Locul de suferinţă nu e decât un LOC DE ÎNDEPĂRTARE DE DUMNEZEU. Îndepărtarea de căldură aduce stare de frig iar îndepărtarea de Dumnezeu aduce starea de suferinţă, multiple forme... a trupului din cauza suferinţelor viciilor, a sufletului din cauza lipsei oricărui bine spiritual!
Nu Dumnezeu a lăsat LOCUL DE SUFERINŢĂ, nu El a inventat ÎNDEPĂRTAREA! Omul a făcut-o!
Întrebarea e de ce Dumnezeu nu-l OBLIGĂ pe om să intre în "zona de siguranţă", de fericire?

Pentru că omul este liber, atât de liber să ofere simpatie sau dispreţ lui Dumnezeu, încât Fiul lui Dumnezeu se răstigneşte pe cruce continuu pentru această "libertate", pentru păcatele oamenilor...

În Apoc. 21, 8, „Moartea a doua" însemnă acolo, pierderea sufletului, „compromiterea" sufletului pentru veşnicie, pierderea mântuirii!

Unii, prin prisma religiei diferite de creştinism, afirmă în mod greşit că în Apoc. 21, 8, "moartea a doua" ar avea sens propriu, dar ei scapă intenţionat din vedere faptul că Scriptura este plină de metafore, de la începutul ei şi până la sfârşitul ei (iar Apocalipsa este formată in mod special NUMAI din metafore!)

Dacă apostolul a spus „moartea a doua", imediat te întrebi de ce mai este necesară „a doua"? Doar pentru ca trupul să mai fie înviat pentru vreo câteva ceasuri şi apoi să moară iar? Nu putea fi „rezolvată" problema de la început?

Dar "moartea a doua" se referă insa doar la "pierderea", COMPROMITEREA SUFLETULUI, nefericirea lui veşnică, esecul libertatii lui, ratarea tintei!

Pentru lămurire, Biblia oferă zeci și zeci de exemple care vorbesc în mod concret despre veşnicia locurilor sufletelor, atât a celor bune cât şi a celorlalte...



Sfântul Isaac Sirul afirma de asemenea ca "este greșit sa gândim ca păcătoşii din iad sunt lipsiți se dragostea lui Dumnezeu." Dumnezeu da dragostea tuturor insa puterea dragostei actioneaza in doua feluri: acealasi "foc", iubirea lui Dumnezeu, ce arde in inimile credinciosilor, se preschimba in experienta celor care o resping, in focul iadului.

Iadul in aceasta perspectiva este inteles ca prezenta a lui Dumnezeu experiata de o persoana care, prin libera alegere, respinge dragostea Sa.
El simte tortura de a fi in prezenta eterna a lui Dumnezeu fara a fi in comuniune cu El.

E vorba mai mult de neputinta sufletelor, ramanerea intr-un continuu regret ca nu se mai pot bucura de placerile materiale sau ale orgoliului cu care s-au obisnuit in mod exclusiv. In acest sens, Sfantul Ioan Damaschinul afirma: "Spunem ca chinul acela nu e nimic altceva decat focul poftei nesatisfacute", altfel spus cand spune ca focul iadului consta in poftele care nu-si gasesc materia pentru a se satisface.

Dumnezeu NU şi-a propus in bunatatea lui să distrugă, să nimicească vreun suflet.
Un suflet nu poate fi ucis, dar in schimb un suflet se poate compromite singur prin neimplinire, prin esec...
Pierderea mantuirii si colaborarea cu demonii este cel mai mare esec al libertatii omului.

În primul rând, Dumnezeu este Iubire şi a creat totul pentru VEŞNICIE. Sufletele sunt vesnice. Noi avem privilegiul dar şi responsabilitatea de a ne "configura" şi alege starea acelei veşnicii. Nimeni altcineva în locul nostru.

Nu Dumnezeu a creat "iadul"!

In al doilea rand, Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni!
Si atunci cum este oare posibil ca Dumnezeu să fie IUBIRE, dar in lume sa existe şi nefericire de durată?
Răul, de orice natura ar fi el, nu este consecinţa alegerii si iniţiativei lui Dumnezeu, ci a RESPECTĂRII LIBERTĂŢII omului şi consecinţa unei mari PĂRĂSIRI: A OMULUI care Îl părăseşte pe Dumnezeu, îl ignoră toată viaţa, îşi părăseşte Sursa Fericirii şi vieţii lui…

Situaţia aceasta riscă să se cronicizeze, devenind "de durată", tocmai pentru că omul este de la bun început o "investiţie veşnică", pentru veşnicie…

Este posibil ca omul să se încrânceneze pe o poziţie a răului? Omul, ar putea el păstra în mod continuu calea "îndepărtării"?

Dacă vedem exemplul "duhurilor răutăţii" care nu intenţionează să se întoarcă din calea lor rea… înţelegem că din păcate este posibilă şi omului această experienţă a "încleştării" în ură faţă de semeni, faţă de Creatorul său…
În primul rand, Dumnezeu respectă continuu libertatea omului.

Contrar interpretarilor fortat gresite date de iehovisti, SUFLETUL NU MOARE niciodata!
Versetul Iezechiel 18, 4 nu se referă la nici o moarte a sufletului! Exceptând propaganda eronată a sectei iehoviste, nici un verset al Scripturii nu se referă la vreo moarte a sufletului! Ceea ce ignoră cu desăvârşire această grupare este procentul copleşitor al exprimării METAFORICE, simbolice, polisemantice, întâlnite în Biblie!

Din CONTEXT reiese faptul că israeliţii se plângeau de faptul că pedeapsa pentru ceea ce a făcut tatăl, cade asupra urmaşilor săi! (citând un verset care zicea: "Părinţii au mâncat struguri acri şi copiilor li s-au strepezit dinţii" -vers. 2)

In acest CONTEXT (dificil de înţeles pentru o anumită grupare necreştină), versetul 4 vine ca un răspunsul al lui Dumnezeu la această problemă de mai sus: "Cel ce a păcătuit, acela va muri" (în sensul că DOAR acela va fi învinovăţit, pedepsit sau se va COMPROMITE din cauza păcatelor sale).

Exprimarea METAFORICĂ este foarte des întâlnită în Biblie. Dar lipsa de cultură lingvistică a dus la interpretări eronate ale ei, la apariţia a zeci de mii de feluri de interpretări si secte.

Cuvântul "suflet" ARE ÎN BIBLIE MAI MULTE ÎNŢELESURI:

1). uneori se referă la VIAŢA (trupului) unei persoane;
2). alteori la PERSOANA însăşi;
3). iar în alte cazuri se referă la PARTEA LĂUNTRICĂ CE SUPRAVIEŢUIEŞTE MORŢII OMULUI!

"Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai." Luca 23, 43;

"Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." Ecclesiast 12, 7

„Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El A PUS ÎN INIMA LOR (a tuturor) şi VEŞNICIA, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."- Ecc. 3, 11

"Şi a murit săracul (Lazar) şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam." - Luca16, 22;

Gruparea iehovista în mod conştient greşit neagă această ultimă semnificaţie a cuvântului "suflet". Dar sunt contrazişi de toate celelalte versete referitoare la suflet ale Bibliei:,, Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." (Matei 10, 28);

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic. Am să vă spun de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de Acesta să vă temeţi" (Luca 12, 4-5). Textul ne spune că după moartea omului, el poate fi aruncat în gheenă. Dacă nu ar mai rămâne nimic după moarte, aşa cum pretind unii, ce mai poate fi aruncat în gheenă?

În II Corinteni 5, apostolul Pavel vorbeşte despre corp ca despre un cort pământesc în care trăim, adăugând că el ar dori să fie acasă cu Domnul şi că "toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup" (II Corinteni 5, 10).
Ce parte din Pavel ar putea să părăsească trupul şi să meargă acasă la Domnul? SUFLETUL.

Cand ai de-a face cu basme, e si normal sa nu gasesti nicio logica. Important e sa-ti dai seama de asta si sa nu-ti mai pierzi vremea cautand-o.

Iadsau hadess = mormantul comun al omenirii. Nicidecum nu este un loc al chinului vesnic, dupa cum predau multe culte, nefiind interesate de adevar, sau de invatatura gresita cu care inspaimanta oameni. Daca doresti citeste Eclesiastul 9:4-6; Iata, omul ajuns in locuinta mortilor, nu mai simte nimic, nu face planuri, nu are sentimente. Daca doresti mai multe informatii despre acest subiect, dar si despre altele acceseaza JW.Org si cauti la : -raspunsuri la intrebari biblice, si alte subiecte de ex : sfaturi pentru adolescenti; lectii si cantece pentru copii; credinta in actiune. Puteti descarca publicatii:,, Oveste buna din partea lui Dumnezeu; si altele.

Iadul este absenta lui Dumnezeu dintr-un suflet. Nu inteleg spatial iadul fiindca atunci nici el nu ar fi lipsit de Dumnezeu care este pretutindeni.
Despartirea definitiva de Dumnezeu este iadul pentru un suflet.
De altfel, daca citesti pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar din Luca 16, vei observa ca o prapastie (sufleteasca, zic eu) desparte sufletele celor din iad de Rai, unde sfintii vad pe Dumnezeu, au comuniune permanenta cu El.
Cat suntem in trup, ne mai putem pocai, avem aceasta mare Taina a Bisericii si ne putem intoarce la Dumnezeu si El poate iar sa fie in noi prin impartasanie.
Dar, dupa moarte, e foarte greu pentru un suflet din iad sa-si schimbe starea. Sunt, desigur, rugaciuni, milostenii, pomeniri si pomelnice ale celor vii care pot ajuta sufletele din iad, dar ele singure nu se mai pot ajuta.

Iadul este pentru cei care se indeparteaza de sursa vietii, iar prin unele suferinte se vor indrepta.

Ok.ai intrat pe site-uri, ai citit ai, vazut si nu te-ai lamurit.acuma ia biblia, e cam groasa dar, nu te apuca sa o citesti toata odata.cat poti in fiecare zi cate oleaca.roagate,pentru a avea rabdare, a intelege ce citesti, si cand o vei termina, vei vedea rezultatul.va fi unul bun.inati vei deveni probabil atee. dupa ce vei avea indoieli, vei reciti si vei aprofunda si vei incepe sa intelegi ordinea, randuiala lumii a universului, si intelepciunea cuvantului care lumineaza intocmai mai puternic decat soarele.bafta si succes.

Intai trebuie sa dovedim ca iadul exista.

Eu mi-am spus parerea in prea multe randuri.
Iadul e frica ancestrala a muritorilor de moarte. Unii nu pot percepe absenta lor totala, nimicnicia, nihilarea nietzscheana. Astfel, se ascund in spatele unor ideologii, tratate, mistificari. Poti arunca un ochi aici:
http://mythologica.ro/din-iad-in-infern-si-inapoi/
http://mythologica.ro/cum-explica-stiinta-viata-dupa-moarte/
http://mythologica.ro/cum-vedeau-anticii-moartea/

Iadul nu este nimic altceva decat un loc unde oamenii care au pacatuit se duc.Lucifer si Dumnezeu nu au nici o legatura, decat ca unul infatiseaza raul, iar altul binele.Succes!

Ai jucat vreodata Brutal Legend?

Iadul este pedeapsa eterna pentru greseala de scurtă durată.

In Biblie, aflam ca "iadul" este un loc de inactivitate (Psalmii 6:5; Eclesiastul 9:10). Dupa aceste dovezi-versete biblice, e clar ca "iadul" care mai este numit Hades sau Seol, este pur si simplu, o stare de inactivitate.
Pe scurt, este vorba de moarte.

Iadul este suferinţa veşnică. Este starea de disperare din cauza conştientizării îndepărtării de Dumnezeu pentru totdeauna dar şi chin al focului. Nu focul acesta material, ci un foc spiritual mult mai puternic decât cel material, care se spune că arde, dar nu consumă şi nu dă lumină. Este prezenţa oricărui rău şi lipsa oricărui bine, după cum raiul este prezenţa oricărui bine şi lipsa oricărui rău. Iadul chiar există, Dumnezeu a revelat acest adevăr şi nu minte. Dumnezeu este iubitor, dar este şi drept. Fiind iubitor, ne dă iertare dacă facem pocăinţă pentru păcate în viaţa pământească, iar fiind drept, nu-i poate primi în rai şi pe cei care n-au făcut pocăinţă pentru păcate în viaţa pământească, pentru că nu poate fi nedrept faţă de cei buni. În plus, a revelat de sute de ori prin profeţi şi prin Domnul Isus Cristos, Fiul său, ca există şi rai şi iad, iar el nu poate să mintă. Pentru ca omul sa ajungă în rai trebuie sa creadă în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, să facă pocainţă pentru a primi iertare de păcate şi să-l urmeze pe Domnul Isus Cristos şi cuvintele sale.

În clipa decesului se încheie timpul harului. Moartea este o trecere în viaţa veşnică de dincolo, nu e o dispariţie. Omul nu e doar materie, ci este şi suflet. Chiar şi cuvântul deces (decesus) înseamnă trecere în limba latină. Este foarte important să fim pregătiţi în orice clipă pentru această trecere. Pocăinţa pentru păcate nu trebuie amânată, din cel puţin două motive:

În primul rând pentru că nu se ştie clipa decesului (poate fi şi pe neaşteptate, la orice vârstă). Slujbele pentru cei decedaţi, pomenile şi rugăciunile îi pot ajuta numai pe cei care au decedat cu sufletul curăţit de păcate. Ele pot şterge doar păcatele mici (făcute fără voie, sau cu voie dar în lucru mic. Exemplu de păcat făcut în lucru mic: a fura un măr din grădina cuiva; e un furt, dar în lucru mic). Slujbele, pomenile şi rugăciunile pentru decedaţi mai pot şterge şi urmele lăsate în suflet de păcatele mari (făcute cu ştiinţă şi voinţă deplină şi în lucru mare) de care omul s-a curăţit deja pe pământ. Slujbele şi rugăciunile se fac pentru toţi, deoarece numai Dumnezeu ştie exact în ce stare a decedat fiecare.
Pe lângă iadul veşnic, există şi un loc de suferinţă vremelnică, temporară, numit purgator la catolici sau „tinda iadului", „iadul vremelnic" la ortodocşi. Acest loc e diferit de iadul veşnic. În acest loc de suferinţă temporară ajung cei cu păcate mici (făcute fără voie, sau cu voie dar în lucru mic), sau cei care mai au de ispăşit urmele lăsate în suflet de păcatele mari (făcute cu ştiinţă şi voinţă deplină şi în lucru mare) de care s-au curăţit deja pe pământ, dar nu le-au ispăşit. Spre deosebire de suferinţa din iadul veşnic, această suferinţă vremelnică din purgator este purificatoare, curăţitoare, pentru că astfel sufletul respectiv ispăşeşte păcatele mici sau urmele păcatelor mari pentru care a făcut pocăinţă pe pământ, dar nu le-a ispăşit. După ce ispăşeşte şi se curăţă complet în purgator, sufletul intră în fericirea veşnică a raiului. Rolul rugăciunilor, pomenilor şi altor fapte bune pentru răposaţi este de a scurta timpul de suferinţă al celor aflaţi în locul de suferinţă temporară, pentru că ei nu mai pot face nimic pentru a-şi scurta acel timp de suferinţă. Sufletele din purgator pot fi ajutate mai ales prin oferirea pentru ele a Sfintei Liturghii.

Doi copii au fost întrebaţi ce ar face dacă ar şti că ar muri astăzi. Unul dintre ei a răspuns: aş merge imediat să fac pocăinţă. Celălalt a răspuns : eu m-aş juca în continuare. Răspunsul cel mai bun a fost al celui care a spus că s-ar juca în continuare, deoarece a vrut să spună că noi trebuie să fim deja pregătiţi în orice moment pentru trecerea în viaţa veşnică de dincolo, deci să nu amânăm pocăinţa. Un exemplu : dacă cineva are o moarte fulgerătoare, dacă din momentul în care şi-a curăţit sufletul de păcate prin pocăinţă, până în momentul decesului a trecut un timp (de exemplu o lună, sau mai mult) şi în acest timp nu a mai făcut niciun păcat mare, atunci înseamnă că era pregătit.

Al doilea motiv pentru care nu trebuie să amânăm pocăinţa pentru păcate: de regulă, clipa decesului îl surprinde pe om după cum trăieşte: dacă a trăit departe de calea lui Dumnezeu, de regulă tot la fel îl surprinde clipa decesului: departe de Dumnezeu, cu sufletul necurăţit de păcate. Dumnezeu este iubitor dar este şi drept. Existenţa suferinţei veşnice a iadului este un adevăr revelat de Dumnezeu şi nu e o răzbunare a lui, ci este consecinţa dreptăţii. Pentru că este iubitor, Dumnezeu ne dă iertare dacă facem pocăinţă pentru păcate în viaţa pământească, iar pentru că este drept, nu-i primeşte în rai pe cei care n-au făcut pocăinţă pentru păcate. În viaţa pământească Domnul Isus Cristos este Mântuitor, dar după deces este Judecător. El este iubitor, milos şi iertător, dar până în clipa decesului. După deces, intră în acţiune dreptatea, iar Domnul devine Judecător. Iubirea şi dreptatea sunt ca două mâini ale sale. Aşa cum am amintit mai sus, Sfântul Apostol Pavel a scris: „Cu frică şi cutremur lucraţi la mântuirea voastră" (Filipeni 2, 12) Adică, să lucrăm la mântuirea noastră cu foarte mare grijă şi responsabilitate.

Iată câteva versuri scrise de poetul Traian Dorz, ce se adresează cuiva care refuză sau amână pe pământ pocăinţa pentru păcate şi poate fi surprins de clipa decesului cu sufletul necurăţit de păcate : „Căci va veni un ceas amar şi-o vreme de obidă / Când uşa marelui său har pe veci o să se-nchidă / Iar tu vei rămâne pe veci în focul de afară / În plânsul nesfârşit să-ţi treci a vecilor povară. / Dar chinul cel mai greu şi-amar va fi încredinţarea / C-a fost şi pentru tine har, dar i-ai respins chemarea." Să facem pocăinţă pentru păcate, ca să nu ajungem în această situaţie. Să nu amânăm pocăinţa pentru păcate, deoarece nu ştim clipa decesului şi în acea clipă se încheie timpul harului, timpul în care se putea primi iertare. În acest sens, Dumnezeu spune în Biblie, prin profetul Isaia : „Căutaţi-l pe Domnul cât timp îl mai puteţi găsi, chemaţi-l câtă vreme este aproape de voi." (Isaia 55, 6) Iar prin Sfântul Pavel, Dumnezeu spune: „Vă rugăm, în numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!" (2 Cor. 5, 20).

Prin sacramentul pocăinţei, preotul are puterea de a ierta păcatele în numele Domnului Isus Cristos, deoarece, după înviere, Domnul Isus Cristos le-a spus apostolilor : „Luaţi pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute." (In. 20, 22 – 23). Această putere de a ierta păcatele a trecut de la apostoli mai departe la succesorii lor : episcopii şi preoţii. De fapt Domnul Isus Cristos e cel care iartă păcatele prin preot, deoarece preotul acţionează in Persona Christi (acţionează în Persoana Domnului Isus Cristos, în numele lui). Preoţii acordă iertarea (dezlegarea de păcate) în cele mai multe cazuri. Ei refuză sau amână acordarea dezlegării de păcate doar în cazuri excepţionale, când constată că persoana nu ia în serios sacramentul pocăinţei. Preoţii au obligaţia foarte strictă de a păstra secretul spovezii şi ei nu spun nimic nimănui din ceea ce aud la spovadă pentru nimic în lume, nici chiar dacă ar fi ucişi. Au fost cazuri de preoţi care au fost ucişi, dar n-au dezvăluit ce au auzit la spovadă.

Pentru a face bine o pocăinţă pentru păcate, trebuie să îndeplinim următoarele cinci condiţii (care sunt identice atât la catolici, cât şi la ortodocşi):
1) Cercetarea cugetului (să ne gândim ce păcate avem şi de câte ori pe fiecare - măcar cu aproximaţie dacă nu ne amintim numărul lor exact). Cercetarea cugetului se face cerând luminarea minţii de la Sfântul Duh.
2) Căinţa : trezirea căinţei în suflet pentru toate păcatele pe care le avem. Nu trebuie să ne pară rău doar pentru că prin păcat am pierdut sănătatea, averea sau onoarea (lucruri trecătoare), ci căinţa trebuie să fie suprafirească, adică să ne căim pentru că prin păcat ne-am pus în postura de a pierde Împărăţia lui Dumnezeu şi de a merita suferinţa veşnică a iadului şi l-am supărat pe Dumnezeu.
3) Propunerea : Propunerea este voinţa tare de a ne îndrepta viaţa şi de a ne feri de orice păcat. Domnul Isus Cristos spunea celor pe care îi ierta: „Mergi şi nu mai păcătui!" (In 8, 11). Trebuie să ne hotărâm să nu mai păcătuim niciodată, cu toate că există şi posibilitatea să cădem din nou. Prevederea posibilităţii de a păcătui în viitor nu împiedică propunerea sinceră de a nu mai păcătui pentru că propunerea depinde de voinţă, în timp ce previziunea depinde numai de conştiinţa pe care o avem faţă de slăbiciunea noastră.
4) Spovada, mărturisind cu sinceritate preotului toate păcatele de care ne amintim. Nu-i nimic dacă cineva uită să mărturisească un păcat sau mai multe, este suficient dacă îl (le) mărturiseşte la spovada următoare. Dar dacă de ruşine sau din alt motiv ascunde un păcat de care îşi aduce aminte, atunci spovada nu e valabilă şi face un alt păcat. O spovadă rău facută se repară spunând preotului păcatul ascuns (păcatele ascunse – dacă sunt mai multe), spunând la câte spovezi a fost ascuns acel păcat (acele păcate) şi mărturisind din nou păcatele mărturisite la acele spovezi rău făcute.
5) Îndeplinirea pocăinţei (canonului) dată de preot, adică un număr de rugăciuni, etc.
Ori de câte ori mergem la spovadă, trebuie să îndeplinim aceste cinci condiţii pentru a face bine spovada.
Iertarea păcatului presupune şi repararea ordinii morale care a fost lezată. Pe lângă pocăinţa pentru ele, unele păcate necesită şi reparări materiale şi / sau morale. Adevărata pocăinţă se desăvârşeşte prin satisfacerea vinovăţiei, prin schimbarea vieţii şi, dacă este posibil, prin repararea daunei. Dacă nu este posibil ca dauna să fie reparată în mod direct, preotul poate să stabilească o altă formă de reparare a daunei.

Deci nu ne putem mântui fără Biserică şi fără pocăinţă pentru păcate. Sunt unii care spun că ei pot fi buni şi fără Biserică, ceea ce e fals, deoarece nu sunt suficiente faptele bune pentru mântuire, ci este necesară şi credinţa şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii. Credinţa fără fapte este moartă dar nici faptele fără credinţă nu duc la mântuire. Credinţa, faptele bune şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii trebuie să fie în strânsă legătură.

Domnul Isus Cristos a instituit apostoli şi a întemeiat Biserica. El a vorbit clar despre Biserică adresându-se sfântului Apostol Petru şi spunând că el este piatra pe care va zidi Biserica sa. Succesorii apostolilor sunt episcopii şi preoţii, care, împreună cu credincioşii, formează Biserica. Nimeni nu se poate mântui de unul singur, după mintea sa, ci fiecare are nevoie de o Biserică şi de participarea la sacramente. Iar Sfantul Ciprian spunea: „Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată dacă nu are Biserica drept Mamă."
Că unii oameni ai Bisericii nu se ridică la nivelul chemării lor, asta nu înseamnă că toţi sunt la fel sau că nu e bună Biserica în sine. Vina este individuală, nu colectivă. Păcatele unora dintre preoţi nu justifică îndepărtarea cuiva de Biserică. În plus, Dumnezeu acţionează şi prin preoţii nevrednici. Acţiunea lui Dumnezeu printr-un preot sau altul nu depinde de vrednicia sau nevrednicia preotului respectiv. Să privim la viaţa noastră dacă e în regulă şi în acord cu principiile creştine şi dacă nu e în acord, să facem pocăinţă pentru păcate şi, din orice Biserică am face parte, să fim creştini practicanţi şi să-l urmăm pe Domnul Isus Cristos şi cuvintele sale, nu creştini doar cu numele sau de formă.

Iată câteva versuri scrise de poetul Traian Dorz, ce se adresează cuiva care refuză sau amână pe pământ pocăinţa pentru păcate şi poate fi surprins de clipa decesului cu sufletul necurăţit de păcate : „Căci va veni un ceas amar şi-o vreme de obidă / Când uşa marelui său har pe veci o să se-nchidă / Iar tu vei rămâne pe veci în focul de afară / În plânsul nesfârşit să-ţi treci a vecilor povară. / Dar chinul cel mai greu şi-amar va fi încredinţarea / C-a fost şi pentru tine har, dar i-ai respins chemarea." Să facem pocăinţă pentru păcate, ca să nu ajungem în această situaţie. Să nu amânăm pocăinţa pentru păcate, deoarece nu ştim clipa decesului şi în acea clipă se încheie timpul harului, timpul în care se putea primi iertare. În acest sens, Dumnezeu spune în Biblie, prin profetul Isaia : „Căutaţi-l pe Domnul cât timp îl mai puteţi găsi, chemaţi-l câtă vreme este aproape de voi." (Isaia 55, 6) Iar prin Sfântul Pavel, Dumnezeu spune: „Vă rugăm, în numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!" (2 Cor. 5, 20).
Recomand şi un blog foarte interesant:

http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acest articol, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, filme documentare, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on-line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare), articole foarte interesante. Vă recomand să studiaţi blogul şi să-l trimiteţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Un documentar foarte interesant despre minuni şi prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice. Vizionaţi accesând linkul următor şi trimiteţi-l mai departe:

http://www.youtube.com/watch?v=6FsZVatSrUw&feature=youtu.be