anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Tot aud concepte ca reîncarnarea și nu știu ce să mai cred fiind atâtea religii și până la urmă cum ne dăm seama care propovăduiește adevărul? Cum se face că unii se nasc orbi, paralizați, plini de boli grele și alții se nasc în familii bogate și trăiesc în lux toată viața? Oare de ce există diferențele astea? Și cum e posibil să avem numai o viață? De exemplu dacă un om moare la varta de 16 ani și a fost păcătos, asta înseamnă că va arde în iad pentru vecie deoarece a fost păcătos 10 ani din viața lui, iar apoi s-au întâmplat să moară? Sau cum se face că mor copii? Ce înseamnă asta că nu vor mai veni niciodată pe pământ și că le-a fost dat să trăiască doar 10 ani și poate și în boală? Nu știu de ce am impresia că noi vom mai veni pe pământ în alt trup după ce murim? Nu înțeleg la unii viața e poate doar de 8-10 ani, în timp ce alții trăiesc 90 de ani. Și ce viața a trăit acel copil care a murit la 10 ani. Nu înțeleg dar, e posibil ca reîncarnarea să existe, ținând cont că unii trăiesc foarte puțin pe pământ, nu cred că e de ajuns ca să te mântuiești 10 ani pe pământ. Voi ce părere aveți?

8 răspunsuri:
| danut a răspuns:

Vezi, tu ai pus o serie de probleme care intai trebuie "lamurite" de tine.
1)"nu știu ce să mai cred fiind atâtea religii și până la urmă cum ne dăm seama care propovăduiește adevărul? "
Trebuie sa te hotarasti la ce zona a religiei vei adera, crestina sau pagana. Daca este crestina stim ca singura Carte prin care SA descoperit Dumnezeul Crestin ESTE Biblia, ai citit-o? Evident NU caci altfel nu ai fi pus atatea intrebari.
2)"aud concepte ca reîncarnarea"
DACA citeai Biblia aflai ca NU EXISTA reancarnare care este un concept PAGAN.
3) "nu știu ce să mai cred fiind atâtea religii"
In crestinism nu sunt DECAT DOUA religii, cei care se inchina lui Dumnezeu CUM VOR SI CAND VOR EI si cei care se inchina CAND VREA Dumnezeu, fiecare alege ce vrea, deci DOAR doua, restul sunt amagiri.
4)"Și cum e posibil să avem numai o viață? "
Aceasta viata este doar pentru PROBA, in functie de alegerile noastre vom CONTINUA cu alta sau NU.
5)"De exemplu dacă un om moare la varta de 16 ani"
Este simplu, Dumnezeu cunoaste viitorul asa ca acel om care a trait 16 ani in perioada de proba a trebuit sa dea "putine probe", daca a "trecut" sau nu, numai Dumnezeu stie dar atat a durat "examenul" acelui individ. Unii cred ca viata asta este o fericire, nicidecum, este un chin.
6)"asta înseamnă că va arde în iad pentru vecie deoarece a fost păcătos"
Nicidecum, iadul este o inventie POPEASCA pentru a prostii omenirea, Biblia consemneaza o moarte vesnica, nicidecum un chin vesnic.
7)"Sau cum se face că mor copii? Ce înseamnă asta că nu vor mai veni niciodată pe pământ și că le-a fost dat să trăiască doar 10 ani și poate și în boală"
Copii sunt un dar dat de Dumnezeu oamenilor care sun raspunzatori de si PENTRU progeniturile lor. Copii care mor inainte de maturitatea intelectuala (cand incep sa relizeze ce si cum cu omenirea, nu cea de varsta) sunt sub ocrotirea parintilor. Parintii sunt raspunzatori si pentru ce va urma, daca copii lor vor avea parte si de viata ce va urma sau NU. Pentru unii parinti copii sunt doar o modalitate de a fi probati, copii lor URMANDU-I in alegerea parintilor.
Sigur nu aveai asa intrebari DACA erai CRESTIN si chiar unul adevarat dar daca nu ai o orientare sigura este normal sa te zbucium asa. Studiaza Biblia.

| sabin89 a răspuns:

Sau ce putem zice de un copil care moare la doi ani? sau la două luni?

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns:

Si ce rost are incarnarea? Cum nu ai cum sa stii ce ai fost intr-o viata anterioara, e ca si cum asta e prima ta viata. Deci reincarnarea nu exista.

| Panamax a răspuns:

Degeaba iti spun parerea mea daca nu esti pregatit sa o intelegi.
Trebuie sa te zbati, sa cauti, sa suferi si doar asa o sa pretuiesti informatiile.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Buna. Recomand citirea articolelor Doctorului Dumitru Constantin Dulcan. El a descoperit ca Reincarnarea exista. Eu mai mult nu zic, ca imi sar altii in cap, dar da, eu cred cu tarie in Reincarnare, si sunt intr-o Religie de acest gen, care are Adevarul absolut. Sa ai o seara frumoasa.

| Anastasia1212 a răspuns:

Buna, foarte interesante, dar grele intrebarile tale. Intrebari la care nu vom avea niciodata un raspuns concret, ci mai mult ceea ce alegem. Eu personal, cred in reincarnare, nu am raspuns la tot ceea ce ai intrebat tu, nimeni nu are, dar consider ca ne ispasim pacatele tot pe pamant, poate de asta te nasti sarac sau bogat, in functie de ceea ce ai facut in trecut aici, ce ai lasat in urma ta.

| doctorandus a răspuns (pentru Anastasia1212):

Ce înseamnă obiectivitate în materie de religie: cine spune că știe că Dumnezeu există bate câmpii; cine spune că știe că Dumnezeu nu există bate câmpii; cine spune că știința demonstrează că Dumnezeu există bate câmpii; cine spune că știința demonstrează că Dumnezeu nu există bate câmpii.

Pur și simplu anumite teze sunt credință și nu știință. Sunt teze despre care știința nu are nicio părere și nici măcar în mod teoretic nu le poate cerceta: dacă există Dumnezeu, ce fel de Dumnezeu există, câți dumnezei există, dacă există viață după moarte, ce fel de viață după moarte există, care e religia corectă, care e teologia corectă a acelei religii, etc. Aceste lucruri nu se pot ști (cunoaște), se pot doar crede în mod subiectiv (ca la biserică). De aceea este totală pierdere de timp să ne certăm pe astfel de lucruri.

| Anastasia1212 a răspuns (pentru doctorandus):

Total de acord! Dar nu era o cearta, era un subiect de dezbatut legat de opinia si perspectiva fiecaruia, asadar tine de subiectivitate.happy