| AvalohAlyn a întrebat:

Un astrolog și clarvăzător mi-a zis ier că am al 6-lea simt in stare latentă.Ce inseamna asta? Am făcut o ședință gratuita cu unul că am văzut o reclama pe net și mi-a zis lucruri foarte adevărate despre viața mea precum și asta, că am al șaselea simț dar este nedezvoltat in prezent. Oare in viitor as putea avea o abilitate paranormală sau neobișnuită lăsată de la Dumnezeu? Ce e mai interesant e că de mic mi-am dorit asta, adică sa prevadă viitorul său sa pot avea abilitatea de a vindeca oamenii și faza și mai interesanta e că una dintre pasiunile mele este și misterul cu tot ce implica el :paranormal, profeții, sfârșit al lumii, extratereștrii, religie, esoterism etc.
Mă gândesc la asta cu interes. Oare as putea avea calitati neobișnuite dar care acum sunt nedescoperite, nedezvoltate, neaflate? Ce înseamnă că am al 6 lea simt dar aflat in stare latenta?

Răspuns Câştigător
| Anjaa a răspuns:

Fiecare este liber sa creadă în ce își dorește dar de la distanta iti pot spune ca sunt multe indicii care ma fac sa cred ca omul acela vrea doar sa iti ia banii și atat laughing
1. Toate ședințele de acest gen sunt gratuite, altfel nu ar veni nimeni la ei. Bănuiesc ca de la a doua se plătește, și nu puțin. In final vei fi dependent de serviciile acesui presupus clarvăzător.
2. Omul ala o sa iti spun mereu ce vei vrea tu sa auzi. Cu toții ne dorim sa fim speciali, sa avem abilitati diferite si acesti "clarvazatori" nu fac altceva decât sa ne hrănească aceasta inganfare a noastră. Crezi ca vreodata a plecat cineva de la acest clarvăzător dupa ce i s-a spus ca nu e bun de nimic și ca nu are nici o putere supranaturala? Nu! Pentru ca altfel nu ar mai fi calcat vreodată acolo laughing
3. Nu exista puteri supranaturale lăsate de Dumnezeu spre propria noastră faima, mândrie, sau vanitate. Faptul ca tu cauți al 6 lea simt, puterea de a prevedea în viitor e clar ca o faci pentru scop propriu, vrei sa fii tu cineva, cum de altfel cu toții ne dorim. Clarvăzători, vrăjitoarele si ghicitori NU au nici o treaba cu Dumnezeu, sau cu religia. Or sa încerce bineînțeles sa te atragă în minciunile lor, eventual or sa citească din biblie sau or sa aibă icoane, dar și diavolul se deghizează în înger de lumina daca e nevoie sa prosteasca lumea sa i se supuna laughing
4. Este adevărat ca unii oameni au avut puteri pe care le consideram paranormale. ACEIA ERAU SFINTI! Nu s-au născut asa, au devenit prin prost, rugaciune si o viata trăită dupa poruncile pe care le găsim în Biblie. Un lucru interesant e ca acesti Sfinti au ajutat benevol oamenii, nu ai sa vezi sfant care oferea "sedinte gratuite" de ce or fi ele și apoi le cereau credincioșilor bani.
5. În final tu poți crede în ce vrei dar sfatul meu este sa iti cultivi aceasta pasiune pe care spui ca o ai intr-un mod rational. Exista carti, documentare, exista biserica, nu fi unul dintre cei care pompează aiurea bani unor excroci. Si in cazul în care vei veni cu argumentul ca unele dintre lucrurile pe care ți le spune sunt reale, atunci sa te gândești ca mai exista o forță cu o influenta destul de mare, și anume diavolul. Stii oare ca acesti oameni pot fi in slujba celui rau? Încearcă sa te ferești de el și de jocurile lui...

1 răspuns:
| LoveSleep a răspuns:

Înseamnă că mai trebuie sa plătești niște ședințe ca să îl și descoperi.