Va e frica de Judecata lui Dumnezeu?

Nu, pentru ca am un Avocat la Dumnezeu.

Nu,pentru ca Dumnezeu nu e crud și ne spune cum putem fi placuti lui. El e un Tată iubitor care nu iti provoacă frica ci siguranta.

Nu, pentru că mi-am dăruit viața Mântuitorului Hrisos.
Nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Hristos Iisus( Romani 8-1)
Adevărat adevărat vă spun că cine ascultă cuvintle mele și crede în cel ce M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată ci a trecut din moarte la viață(Ioan 5-24).

Lui sa-i fie frica de suferinta lasata unor copii care se nasc cu tot felul de copii, nu imi este frica de zeii creati de imaginatia umana, credinta are ca baza NIMIC

Tu pui niste întrebării cu care esti in paralel si la stânga.

NU

Cred in el. Totul va fi bine!

Dacă ești creștin cu adevărat și ai o relație corecta cu Dumnezeu nu are de ce sa îți fie frica, judecata e pentru cei ce îl resping pe Dumnezeu și nu caută să-L asculte.Ioan 5:24"Adevărat adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede in Cel ce M-a trimis are viața veșnică, și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață".

Eu sinceră să fiu, mai intru așa uneori în transă și mă gândesc la păcatele mele și cum m-ar judeca Dumnezeu și unde m-ar trimite pentru ele; dar pe urmă mă gândesc că dacă mă duc la spovedit, dau la săraci și dacă o să-mi facă ai mei parastase după ce mor, mă iartă Dumnezeu și nu mă mai cuprinde frica. Dacă spre exemplu, aș știi când o să mor; m-aș spovedi din timp; iar dacă nu aș mai avea timp le-aș spune alor mei să-mi facă parastase și să se roage pentru mine să nu-mi duc veacul în iad...
Pentru că am citit într-o carte scrisă de diaconul Gheorghe Băbuț de la Mânăstirea Sihăstria, căci parastasele și rugăciunile celor vii de pe pământ pentru sufletele morților, îi pot scoate pe aceștia la lumină; spre exemplu rugăciunile unei văduve pentru soțul ei mort îl pot scoate pe acesta din ghenă
Deci nu mă îngrijorez chiar atât de mult când mă gândesc prin câte moduri mă poate ierta Dumnezeu.
Nu știu dacă este bine să fiu chiar atât de pasivă, și nu știu cât de credincioasă sunt cu adevărat; adică eu cred în El dar cică credința în Dumnezeu începe cu frica față de acesta, și nu pot să zic că am simțit cine știe ce frică față de el...
În concluzie, nu mi-e frică.