| chiftelutacrocanta a întrebat:

Voi credeti in djinni? Sunt djinnii mentionati in Biblie sau in alte carti religioase in afara de Coran si Sunna?


LUMEA DJINNILOR

Coranul şi Sunna susţin existenţa djinnilor şi faptul că aceştia au fost creaţi cu un scop precis şi anume: a i se supune şi a Îl adora doar pe Allah, Unicul, care nu are parteneri. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:
„Eu nu i-am creat pe djinni şi pe oameni decât pentru ca ei să Mă adore."
(Surat Adh-Dhariyat, 51:56)
Djinnii, ca şi oamenii sunt supuşi Judecăţii lui Allah Cel Atotputernic, care vor fi răsplătiţi sau pedepsiţi, în funcţie de faptele pe care aceştia le fac în Ziua Judecăţii. Dovadă în acest sens se află Cuvintele lui Allah Preaînaltul din Coranul cel Nobil:
„O, obşte a djinnilor şi a oamenilor! N-au venit oare la voi Trimişi care să vă vestească semnele Mele şi să vă prevină asupra întâlnirii cu această Zi a voastră?"
(Surat Al-’An’am, 6:130)
Lumea djinnilor este una diferită şi separată de cea a oamenilor şi a Îngerilor, aleihum sallam, având propriile caracteristici, care sunt ascunse vederii oamenilor.
Ei trăiesc alături de noi pe Pământ, însă, prin Mila şi Bunătatea lui Allah, ei ne pot vedea, însă noi nu putem să îi vedem, ei sunt asunşi privirii noastre:
„... El (Sheitan) vă vede – el şi oştenii lui (dintre djinni) – în vreme de voi nu-i vedeţi!"
(Surat Al-’A’raf, 7:27)



Mai multe detalii despre djinni gasiti aici:

http://frumusetea-islamului.blogspot.ro/2013/04/lumea-dj innilor_4.html

11 răspunsuri:
| Inferno a răspuns:

Da. Vezi "Aladin si lampa fermecata" pentru informatii suplimentare.

| FaraNume1245 a răspuns (pentru Inferno):

Imi plac ironiile tale. Continua tot asa, incet-incet te perfectionezi. laughing

NOname
| NOname a răspuns:

laughing Eh, basme nemuritoare... Cât de inventiv e omul!hee hee

| danay72 a răspuns:

În Biblie nu scrie despre asa ceva. Creaturile spirituale care sunt în cer alături de Dumnezeu sunt heruvimii, serafimii și îngerii.

DoarBogdan
| DoarBogdan a răspuns:

Nu prea.

| suffarstar a răspuns:

Pleaca ma. Cumpara-ti si tu o viata. Eventual in afara Romaniei.

| VelaJohnny a răspuns:

In Biblie nu sunt pomeniti. Iudaismul si crestinismul nu au in invataturile lor treaba asta.

Pe wikipedia scrie ca sunt desprinsi din traditia preislamica, dinainte ca Mahomed sa fie profet. Islamismul nu era, dar traditia asta era. Tora si Scripturile ebraice nu pomenesc nimic de ei. In fine...

| Idris a răspuns (pentru VelaJohnny):

Djinni sunt demoni. intrebarea corecta este:sunt demonii mentionati in Biblie?

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

In prima treapta, care este cea mai inalta, sunt aceia care sunt mai aproape de Dumnezeu, adica: Tronurile, Heruvimii si Serafimii. A doua treapta cuprinde : Stapaniile, Domniile si Puterile, iar treapta a treia cuprinde : Incepatoriile, Arhan­ghelii si Ingerii.

Cu nume individuale nu cunoastem decat trei ingeri: pe Arhan­ghelii Mihail (Dan., 10, 13, 21) si Gavriil (Luca, 1, 19, 26; Dan., 8, 16; 9, 21) si pe Rafail (Tob., 3, 16, 5, 4).

Cele trei trepte in care se grupeaza cele noua cete ingeresti sunt legate si de starea de desavarsire in care au ajuns ingerii cu ajutorul harului divin, impartasit lor de Creator.

Impartirea pe trepte a inge­rilor se intemeiaza pe Sfanta Scriptura, care numeste pe toate cele noua cete, desi nu intr-un singur loc pe toate. Astfel, in Fac, 3, 24 se amintesc Heruvimii; la Isaia, 6, 12, Serafimii; in Efes., 1, 21; Col., 1, 16; Rom., 8, 38; in I Petru, 3, 22, Tronurile sau Scaunele; Domniile, Puterile, Stapaniile, incepatoriile si ingerii; la I Tes., 4, 16 si Iuda, 9, Arhanghelii. Vazduhul este plin de duhurile rele, si noi insine suntem plini de ele prin poftele si patimile noastre, fiindca practicandu-le suntem locuiti de duhuri rele, si nu de Duhul sfant asa cum trebuie sa fie locuit corpul nostru care ESTE templu al duhului sfant.

| Idris a răspuns:

Da sunt mentionati in Biblie in Deuteronom, Psalmi etc.

| VelaJohnny a răspuns (pentru Idris):

Din cate vad eu pe wikipedia, Bencherif, demonii sunt una, djinni sunt alta, ingerii sunt alta. Intr-adevar, scrie de demoni in Biblie, dar din cate am remarcat, nu sunt acelasi lucru cu djinni. Adica na, nu cunosc prea multe despre ei.