as vrea sa va cer parerea in legatura cu un un subiect mai sensibil pentru mine. Nu stiu daca am sau daca nu am nevoie sa merg la un psihiatru. Fac parte dintr- o familie care nu are o situatie ...? (mai mult)

Question

as vrea sa va cer parerea in legatura cu un un subiect mai sensibil pentru mine. Nu stiu daca am sau daca nu am nevoie sa merg la un psihiatru. Fac parte dintr-o familie care nu are o situatie financiara prea buna si problemele au inceput cand aveam 13 ani, era iarna si a fost oprit gazul. Ma panicasem foarte tare din cauza ca nu stiam ce vom face pentru ca era foarte frig afara si ramasesem fara caldura. M-am simtit intr-un fel vinovata pentru ca tata plecase de acasa cu cateva minute inainte si ma gandeam ca daca l-as fi oprit poate i-ar fi convins sa ne mai lase niste timp ca sa platim (desi acum nu mai cred ca ar fi fost posibil). Imi aduc aminte ca in acea zi m-am culcat normala si m-am trezit cu anumite obsesii. Cand am iesit din casa si am inchis usa am simtit nevoia sa o deschid si sa o inchid din nou de cateva ori. Am stat vreo luna si ceva nestiind ce am si avusesem tot felul de ganduri nu doar in legatura cu verificatul. Stiu ca am vazut intamplator la televizor o fata care facea acelasi lucru ca mine asa ca am cautat pe Internet si am aflat ca acestea sunt simptomele tulburarii obsesiv-compulsive. Dupa am inceput sa caut cat mai multe informatii in legatura cu aceasta boala si am incercat sa caut un tratament fara sa le spun parintilot pentru ca nu stiam ce sa le explic si cum. Desi au observat in loc sa ma ajute, ma imitau daca ma vedeau ca ridic o sticla de 2 ori sau ca fac 2 pasi inainte ai ma intorc la modul in care ei vedeau in asta ceva distractiv. Am avut multe certuri cu mama pe tema asta pentru ca toate lucrurile pe care le faceam trebuia sa fie ori de doua ori sau sa fie alte numere pare. Odata trebuia sa plec de acasa cu ea undeva si ma miscam foarte greu din cauza ca imi era greu sa scot pana ai hainele din sifonier, iar ea a venit in camera si a inceput sa tipe la mine si am inceput sa plang si i-am spus de problemele pe care le am dar ea a dat la final vina pe Internet. A spus ca e o prostie, e in capul meu ca mi se pare si sa incetez si eu nu stiam cum sa ii explic si probabil ca fiind mai mica nici nu i-am explicat bine. A cred ca a crezut ca asta am citit pe net si ca a fost ca si cum eu as fi vrut sa am probleme. Cu toate astea faptul ca vorbisem cu ea si ca tipase la mine ma ajutase putin dar doar pentru maxim o saptamana. Dupa au inceput iar. Alte obsesii pe care mi le-am format dar nu in legatura cu verificatul ci in legatura cu numerele. Incercam sa ascund asta pentru ca am vazut ca nu eram ajutata si nu vream sa se tipe la mine din orice. Doar ca ultimele obsesii aparute m-au schimbat intr-un fel. Desi imi place sa citesc imi este foarte greu pentru ca nu pot sa citesc doar o singura data si nici sa scriu. Daca am zile normale ar inseamna sa citesc paginile de doua ori cand an zilele proaste citesc de 8 ori. Iar la scris la fel. Temele mi le scriu pe caiet apoi le rescriu pe o foaie. Pe langa asta, am o frica teribila fata de numarul 3 sau de anumite cuvinte pe care eu le consider ca aduc ghinion. 

Pe langa asta, inca din copilarie am fost caracterizata drept "rusinoasa". In 1-4 nu pot spune ca eram foarte timida. Aveam prieteni nu ma temeam sa spun ceea ce simt sau ceea ce cred desi poate nu ma exprimam chiar intotdeauna. Cand am intrat in clasa a 5 a eram destul de inhibata pentru ca eram cu alti copii in clasa dar la inceput din ce imi aduc aminte incercam sa vorbesc cu toata lumea. Doar ca in timpul ala mama devenise foarte protectiva: venea de fiecare data dupa mine, imi tot repeta sa nu cumva sa faci asta sa nu cumva sa faci aia, sa nu cumva sa iti faci iubit pana la 18 ani numai asta auzeam. Toate astea m-au facut sa ma inhib si pana sa imi dau seama ma urau toti din clasa si nu stiam de ce. Aveam doar doua prietene. Chiar nu le facusem nimic si ma urau doar pentru ca eram retrasa. Ma faceau proasta, prost imbracata cand am mai crescut, intra 7 a ma faceau curva sau lesbiana. Am incercat sa evit rautatile ai m-am izolat iar alt lucru care imi inrautatea siuatie era faptul ca atunci cand vream sa ies cu o prietena  in oras o sunam pe mama sa ii spun iar ea imi zicea:"Cum sa pleci vino acasa, unde umbli tu pe strada." desi aveam 13 ani. Ei ii era frica sa nu patesc ceva iar eu nu intelegeam de ce nu am voie. 
Cand am intrat in clasa 9 mi-a fost teama ca nu o sa ma placa cei din clasa. Desi nu ma cunosteau aveam impresia ca ei au aceeasi parere despre mine ca cei din clasa anterioara. Intr-un fel abilitatile mele sociale s-au imbunatatit desi inca sunt departe de perfect. Si tot asa eram invitata ies si refuzam ca ma gandeam ca sigur nu ma lasa sa ies dar mi-am dat seama ca deja imi era mi-e frica. Cand era sa merg singura cu cineva in oras aveam un sentiment ca si cum fac ceva gresit si cu o frica sa nu patesc ceva rau. 

Acum am 17 ani, am mai multi prieteni, socializez mai usor cu persoanele din jur, dar, imi trec ganduri prin cap:"De ce s-a uitat asa, oare am spus ceva gresit" "De ce nu vorbeste x cu mine, din cauza ca sunt o ciudata." si in general asta e blocajul acum. Imi este frica sa vorbesc in public si nu sunt emotii, imi este frica, incepe sa imi tremure vocea, ma inrosesc ma panichez, am impresia ca o sa ma fac de ras si ca o sa se vorbeasca despre mine etc., de aceea evit situatiile in care as fi nevoita sa ma expun. De aceea sunt oarecum frustrata pentru ca nu m-am implicat in diferite activitati tocmai din cauza fricii. In clasa sunt destul de linistita si in clasa mi-am castigat imaginea de "fata cuminte" iar acasa sau cu prietenii ma comport mai liber. Cu mama ma cert destul de mult in ultima vreme, tocmai din cauza ca ma enerceaa faptul ca mi-a interzis multe cand eram mica si intr-un fel desi nu spun o consider vinovata pentru problemele mele. Mi se schimba starile destul de repede. De exemplu, vin feticita de la scoala ca am avut o zi buna, am ras mult sau ceva de genul si vin acasa si imi spune mama sau bunica: "Vezi ai grija cu x" sau orice altceva ma enerveaza foarte mult si incep sa tip la ele si cand ma calmez realizez ca s-ar putea sa fi exagerat si imi pare rau dar nu reusesc sa ma controlez in acele momente.Am stat pe ganduri in legatura cu ce as putea eu sa am lin ultimul timp si am facut un test pentru autodiagnostic psihiatric. La test mi-a iesit in felul urmator:
- tulburare bipolara
- fobie sociala
- tulburare obsesiv-compulsiva
- anxietatea generalizata

Simt ca in mintea mea este haos.

Faptul ca ma enervez destul de repede poate fi un simptom al tulburarii bipolare? Adica din cate stiu trebuia sa treci si prin faze maniacale si nu pot sa spun ca am ceva iesit din comun pe tetmen lung adica am avut stari in care am fost foarte agitata dar a fost de cateva ore si nu am avut neaparat un motiv de fericire. Am momente in care vorbesc repede sau mai sar de la un subiect la altul si de obicei matusa mea le observa si imi atrage atentia ca nu intelege ce spun.

Si altceva ce ma darama de fiecare data e faptul ca imi.este frica in legatura cu viitorul. Imi este frica ca nu voi scapa niciodata de probleme, imi este frica sa nu pateasca familia mea ceva ceea ce imi inrautateste starea de spirit din cauza obsesiilor si a compulsiilor, imi este frica ca nu voi scapa de saracie si de faptul ca din cauza fricii mele nu voi avea familie sau ca ma voi imbolnavi. Stau cateva zile asa cu starea asta apoi am o zi buna la scoala si imi trece tot, am planuri mari pentru mine pentru ce ma asteapta, simt ca o sa ma realizez, ca voi fi fericita, apoi am din nou starile de tristete si apar dintr-o data, de obicei cand nu se intampla in ziua aia ce vreau eu. Si tot asa, cam asa e viata mea acum.

De asta sunt confuza si este un haos total in mintea mea. Cand sunt fericita inca am obsesiile si compulsiile pentru ca simt daca ma opresc o sa se opreasca si fericirea mea iar cand sunt trista simt ca nimic nu mai are valoare si ca nu o sa ma realizez niciodata. Iar daca votbresc cu mama, ea imi spune sa nu ma mai gandesc si oarecum imi trece dar cum am mai zis pe termen scurt, si nu ma poate cara in spate 24/24. 

Voi ce parere aveti? Am aceste stari pentru ca ma concentrez pe bolile astea sau tocmai aceste (boli pe care nu stiu daca le am pentru ca nu am fost la psihiatru) imi provoaca aceste stari?

Popescu_Eugen_1964 · Answer

Cu siguranta exagerezi cu diagnosticele. Autoevaluarea de cele mai mute ori da erori in orice domeniu. Trebuie sa stii ca insasi sistemul si societatea sunt cladite pe frica si stres. Nimeni din toti care ii vezi in jur sau pe strada nu este normal din toate punctele de vedere. Doar ca unii reusesc mai bine altii mai greu sa treaca peste ele si sa-si controleze starile. La baza tuturor lucrurilor sa stii ca e stima de sine si increderea in propria persoana. Gasesti materiale pe Google si pe Youtube care te pot ajuta. Nu exclud ca nu strica sa consulti un psiholog. Daca ti-e dificil sa faci diferenta intre psihologie si psihiatrie gasesti pe net lamuriri. Eu am si o gluma - Daca vrei sa spui in ziua de azi ca esti normal ori esti arogant ori inconstient. Nu te asimileaza nii societatea pentru ca normalul sperie. Incearca sa tratezi lucrurile mai in gluma, nu te smti nevinovata pentru toate, dar nici nu fa vinovati pe altii pentru toate. Omul trebuie sa gaseasca mai mult singur un echilibru pentru ca insasi notiunea de echilibru e relativa, nu e data de aceeasi valoare pentru toti. Ideea e ca suntem inzestrati relativ egal cu de toate difera doar modul fiecaruia de a se folosi de ele si e vorba intai de cum gandesti. La varsta ta ar trebui si chiar ai nevoie si dreptul de a fi o persoana curajoasa. Nu spun ca indolenta si nepasarea sunt tehnici bune dar e de folos uneori sa dai creierului o pauza, o relaxare ca s-o poti lua de la capat a 2 a zi. Ai vazut -Pe aripile vantului? Stii ce zice la sfarsit Scarlet dupa o serie intreaga de zbucium si sacrificii? Spune - Acum nu vreau sa ma mai gandesc la asta, si maine e o zi. Vorbim cand vrei.
https://psihologia.wordpress.com/2008/02/11/stima-de-sine/

Popescu_Eugen_1964 · Answer

Rectific la randul 12 cuvantul -nevinovata - citeste - vinovata.

OoBunnyoO · Answer

Nu ai aceste stari din cauza ca te concentrezi pe ele, desi faptul ca o faci nu ajuta. 

Anxietatea generalizata este ca o umbrela care include multe lucruri precum tulburarea obsesiv compulsiva, fobii, anxietate sociala. 

Anxietatea generalizata si tulburarea bipolara seamana foarte bine intre ele, avand simptome asemanatoare, insa simptomele se manifesta diferit. In cazul tulburarii bipolare senzatiile de fericire/tristete/anxietate/furie sar extrem de mult de la una la alta. Acum poti fi in al noulea cer si in doua secunde poti ajunge in pragul depresiei. 

De asemenea, in cazul tulburarii bipolare, esti foarte plina de energie. Acum esti extrem de incantata de anumite lucruri, imediat dupa extrem de trista. Iti este greu sa iti gasesti locul pentru ca ai o energie pe care nu o poti consuma. 

In cazul anxietatii, nu ai stari de fericire extrema. Ai stari in care esti linistita si ai stari in care esti ingrijorata. In cazul energiei, nu esti hiperactiva din cauza incantarii, esti insa uneori incantata si alteori devii ingrijorata. 

Cu tulburarea bipolara esti constant intr-un montagne russe emotional, cu anxietatea generalizata esti tu si apoi esti tu ingrijorata si plina de frici. 

Cat despre iritabilitate, anxietatea te poate face sa fii mai iritabila, la fel ca si perioada adolescentei. De asemenea, uneori anxietatea apare un urma unor probleme cu furia. Daca atunci cand ai fost mica nu ai fost invatata cum sa iti controlezi furia si cum sa o exteriorizezi intr-un mod util, este foarte posibil sa duca la anxietate. Sentimentele adanc ingropate si ignorate, precum furia sau frustrarea, pot duce in timp la anxietate. 

Personal, din povestile tale mie imi pare are anxietate generalizata. Insa, pentru a avea un diagnostic clar, trebuie sa mergi la un psiholog sau la un psihiatru. Iar ca tratament, exista pastile sau poti incerca diverse tehnici  cognitive de la un psiholog. Sau le poti incerca pe amandoua.

PeFuga · Answer

Buna! Felicitari pentru curajul de a scrie aici ceea ce ti se intampla. In primul rand vreau sa iti spun ca starile tale schimbatoare si faptul ca te enervezi repede pot fi asociate si cu perioada prin care treci, adica adolescenta. Asta e varsta la care ni se pare ca toata lumea are ceva cu noli si ca parintii ne vor raul si asa ma departe. Petru celelalte lucruri care ti se intampla te sfatuiesc sa mergi la un psihoterapeut. Nu neaparat psihiatru. Prin psihoterapie poti ajunge sa te cunosti mai bine si sa treci peste anxietatea aceasta, apoi incepi sa te "repari". Va fi nevoie de mai multe sedinte si de vointa din partea ta. Daca ai o trimitere de la medicul de familie ai posibilitatea de a face aceste vizite medicale pe baza asigurarii medicale, adica in mod gratuit. Sper sa iei decizia buna pentru tine, adica sa alegi sa discuti cu cineva care te poate ajuta in momentele astea zapacite pentru tine!

jon987654321 · Answer

Daca nu ai cu cine discuta, poti merge la un psiholog sa discuti problema asta, nu te mai gandi mereu la ce spun oameni din jur, ei nu spun nimic despre tine dar tu te obsedezi  de asta si ai impresia ca se uita urat la tine sau altele si asta este doar in mintea ta, incearca ceva nou voluntariat unde iti poti faci noi prieteni si sa socializezi, axeaza-te pe ce iti place fa'ti planuri pe viitor.