Daca ma regasesc aproape total in descrierea unei tulburări de personalitate, exista vreo cale sa ma pot corecta singura sau e neaparat nevoie sa caut ajutorul unui specialist? Adica am cam inteles ce e de facut pe cont propriu, dar ma gandesc cumva sa nu se agraveze daca nu vizitez un psihiatru... Ce credeti?
Tulburările de personalitate nu le-aș încadra la boli care să fie tratate la medic.
Dacă oamenii ar căuta să trăiască în ascultare de Dumnezeu, atunci am deveni conștienți că Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna în centrul atenției; că tot ce facem trebuie să fie spre slava Lui, chiar și dacă mâncăm sau bem, chiar și când stăm de vorbă cu cineva.
Mandrie, egoism, înălțarea de sine -lucruri pe care Dumnezeu le condamnă pentru că sunt păcate - sunt numite în termeni medicali tulburări de personalitate. Nu trebuie să existe așa ceva. Fiecare din noi trebuie să se vadă pe aceeași treaptă cu semenii -nici mai jos și nici mai sus; și Dumnezeu este singurul care poate să facă lucrul acesta pe deplin. Trebuie doar ca noi să I ne supunem. Noi trebuie să căutăm să cunoaștem pe Dumnezeu, și de-abia atunci vom putea descoperi adevărata față a problemelor din caracterul nostru; abia atunci Dumnezeu va lupta împreună cu noi pentru îndepărtarea defectelor de caracter.
Nu zic ca să nu mergi la medic. Dar eu nu aș merge din două motive:
1. Medicul nu cunoaște adevărata natură a acestor tulburări de personalitate; medicamentele nu rezolvă problema cu adevărat, ci poate doar o ține sub control, prin stimuli. Pe termen lung, orice medicament are efecte adverse.
2. Medicul nu poate fi întotdeauna prezent cu noi. În situațiile de criză, când simțim nevoia ca medicul să fie cu noi, el nu poate fi. Dar Dumnezeu nu doar că poate fi, nu doar că ne poate ajuta, dar El și poate fi prezent. Iar prezența Sa ne este de ajuns în situația cea mai accentuată, în situația cea mai disperată. El ne poate ajuta să descoperim problema cu adevărat și să-i putem face față.
Citește cartea "Minte, caracter și personalitate". O găsești contra cost aici:
https://www.viatasisanatate.ro/minte-caracter-personalitate-editie-completa
Sau gratuit în aplicația EGW Writings 2 de pe Google play.
Sănătate!
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
E bine să te consulti cu psihiatrul. Pana la urma, tu alegi dacă si cand doresti sa urmezi un tratament.
Răspunde
A, tu esti persoana din aia care citeste ceva pe net si gata aia e, isi puna singura diagnostic. Vezi-ti de treaba ca nu esti scolita in acest sens. Consulta un psiholog 1-2 sedinte si rezolva-ti problema. Probabil nu ai nimic grav
Răspunde
La ce tip de tulburare te referi ca o ai? Cea mai nasoala e cea schizoida stiu asta fiindca de asa ceva sufar si eu si nu exista tratament
mergi la un specialist, god bless you
Dupa ce o sa vezi cativa psihologi o sa realizezi ca au mai multe probleme decat tine, dar au invatat sa le ascunda mai bine.
Ciao -Rose-
Persoanele cu aceasta afectiune cauta deseori tratament atunci cand se confrunta cu depresie sau anxietate pentru relatii esuate sau alte conflicte cu oamenii. Fara tratament, poate provoca probleme in viata personala a indivizilor si ii poate impiedica sa functioneze la maxim in activitatea lor.
-Important- toti acesti factori pot duce la o probabilitate mai mare de depresie sau Ganduri Suicidare(sper ca n-ai ajuns asa departe!)
-Maxima Importanta- aceasta tulburare se poate imbunatati cu Psihoterapia(este cel mai bun tratament pentru tulburarea in sine) si uneori cu medicamente(pot ajuta la simptome)
Am sa te rog frumos -sa mergi la un specialist in Psihoterapie. De preferat cauta un medic in varsta(cu experienta) -sa nu fie tanar(fara experienta)
Nu-i de Joaca!
Multumesc din suflet pentru acest raspuns foarte bun. M-am regasit mai ales in prima parte, depresie si anxietate din cauza relatiilor esuate. Aici ma aflu eu acum, dar cumva simt ca merit, pentru ca la randul meu am facut rau altora fara vreo remuscare. In acelasi timp știu ca voi trece peste, asa ca am rabdare. Multumesc!
Zic că să consulți un medic specialist ar fi mai indicat. E posibil să fi doar confuză și ai de fapt o altă problemă.
O sa incerc o perioada sa incetez sa mai fiu un copil isteric, iar daca tot nu merge, ma voi prezenta la un specialist.
Aici ai detalii:
https://www.romedic.ro/tulburarea-de-personalitate-histrionica
Deja mi-a afectat multe relații si persoanele care au tinut sincer la mine acum ma urasc. Realizez intr-un final ca as putea controla cumva singura, dar ma tem sa nu se agraveze in timp si sa nu am probleme mai grave in casnicie sau in treburi mai serioase.
Ok. Tu ti-ai pus singura diagnosticul. Intr-adevar, te poti regasi in acea categorie. Pana si eu ma regasesc intr-o oarecare masura. Multe dintre acele caracteristici sunt nevoi. Nevoia de a fi ascultat ( nimanui nu ii place sa vorbeasca singur) nevoia de a fi in centrul atentiei sau opusul. Sfatul meu este urmatorul. Daca nu iti afecteaza viata de zi cu zi, incearca sa te controlezi singura. Daca observi ca se agraveaza si ai anumite reactii iesite din comun, atunci cauta un ajutor de specialitate. Sanatate multa si succes!
Mi-a afectat mult viata, relatiile
Poti sa imi dai un exemplu cum ti-a afectat viata/relatiile?
Pai nimeni nu vrea sa fie nici cu, nici pe langa cineva egoist, dramatic, care se face victima din orice, care are oscilatii de sentimente, care inseala etc.
Te rog, incearca niste sedinte de psihoterapie.
Fara nicio jena, n-am idee de varsta ta, insa daca esti la intervalul de varsta 18-22 de ani e posibil sa-ti accentuezi tulburarea asta de personalitate si sa ajungi s-o imbratisezi, astfel devenind o persoana narcisista.
Nu pari o persoana narcisista intrucat ai abilitatea de auto-analiza si o oarecare admitere de vina in tot dezastrul ce a avut loc dpdv emotional in viata ta. Dar de aia iti zic sa cauti ajutor specializat, altfel "in procastinarea ta" vei ajunge sa te obisnuiesti cu felul tau de a fi si o sa consideri ceva normal dintr-o comoditate nefasta, urmand sa consideri dintr-o data ca tu n-ai avut niciodata vreo vina pentru nimic si n-o sa ai, ci restul lumii nu se va ridica la asa-zisele tale standarde.
Crede-ma ca histrionicii si borderlinerii mai au niste sanse de remediere daca cauta ajutor specializat. Insa narcisistii 99% cazuri nu se vor schimba niciodata, pot sa-si schimbe anumite comportamente stiind ca e necesar, dar deep-down sunt condamnati sa fie FULL of misery intrucat nu vor sa accepte schimbarea reala in interior, ci doar o pot simula.
"sa te obisnuiesti cu felul tau de a fi si o sa consideri ceva normal", "sa consideri dintr-o data ca tu n-ai avut niciodata vreo vina pentru nimic si n-o sa ai". Exact asa eram, asa m-am comportat tot timpul cu fostul meu iubit, care nu facea nimic altceva decat sa mi se dedice, iar eu doar il inselam si minteam, apoi ma legam de micile lui imperfectiuni umane, firesti. Cand voia sa ma lase il manipulam prin a ameninta cu sinuciderea, ii atacam punctele slabe, faceam orice sa il intorc. Imi placea sa vad ca ma vrea si ca se chinuie ca nu ma poate avea in intregime, imi placea sa ii arat ca nu sunt atenta doar la el, chiar inventam situatii si persoane cu care ii spuneam ca vorbesc si ii faceam in ciuda cu prima ocazie. imi e atat de rusine si sa scriu lucrurile astea, chiar si relativ anonim, pur si simplu imi e scarba si rusine. El a incercat inclusiv sa ramanem prieteni, insa eu i-am tot fortat mana si pana in ultimele clipe ii spuneam ca ma va ierta cu timpul, ca vom fi impreuna, iar el era in stadiul de "f*** love" si "nu mai vreau niciodata sa ma apropii de nimeni vreodata". Iar peste toate astea, tot eu il invinuiam pe el. Oare cum puteam, stand pe muntele de probleme create de mine, sa il fac tot pe el sa se simta prost pentru micile lui greseli? Partea care imi rupe inima este ca am mai facut asa cu multi altii, insa ei nu au fost atat de implicati incat sa sufere cat a suferit el; daca nu era el, as fi continuat asa, dar faptul ca l-am ranit atat de groaznic pe el chiar m-a facut sa ma tem de cine pot fi si de ce pot face. L-am ascultat plangand si implorandu-ma sa nu mai fac anumite chestii care il dureau. Si nu o data. Imi e scarba si rusine, vreau sa ingrop bestia aia si sa ma rog ca el sa fie bine si sa gaseasca cea mai mare iubire si fericire posibila in cel mai scurt timp posibil. Eu, pana in ultima zi in care a mai vorbit cu mine ( si nu oricum, ci incercand sa imi fie prieten, sa petreaca timp cu mine si multe chestii dragute, DUPA TOATE DUREREA), NU MI-AM RECUNOSCUT VINA SI NU MI-AM CERUT IERTARE IN FATA LUI. TOT EU MA COMPORTAM RECE SI TOT EU MA ASTEPTAM SA INSISTE, SA IMI SCRIE. Nu i-am mai scris 2 luni, dupa care am reluat legatura foarte lejer, ca si cum nu l-as fi omorat, cu un "hei, ce mai faci?". Ma tem foarte, foarte mult de potentialul meu distructiv si o sa regret pana mor ce am facut cu el. Dar in acelasi timp stiu ce e de facut de acum. Scuze pentru incoerenta, dar nu mai am asa ceva. Simt si stiu ca nu mai merit nimic vreodata, o sa imi dedic restul vietii facand fapte bune si rugandu-ma pentru binele lui. Mersi mult.
Si eu eram cumva un pic afectat (PTSD) dupa astfel de lucruri ca fostul tau prieten. Am depasit de ceva vreme nivelul ala de stres. Dupa ce am cunoscut diversi oameni carora m-am dedicat foarte mult si le-am descoperit adevaratele intentii chiar am incetat sa mai cred in prietenie si iubire ca in povesti, acum mentin prieteniile la un nivel mult mai formal. Asemenea evenimente chiar isi lasa amprenta. Si astfel am ajuns sa studiez lucrurile astea mai in amanunt.
Societatea asta de acum chiar aluneca tare de tot in abis. Curand psihopatia va deveni normalitate la ritmul accelerat de degradare.
Si culmea ca exact ce ai facut tu se promoveaza eronat mai departe in faptul ca tot cei ca noi (ce dedicati) suntem facuti prastie, tot noi suntem aratati cu degetul, tot noi suntem aia inadaptati si cu mari probleme sau frustrari. E oare corect? E oare adevarat? Din ce in ce mai mult parca societatea incepe sa promoveze/rasplateasca/premieze astfel de comportamente. Ceva destul de odios. De aia se creeaza un mediu favorabil dezvoltarii unor astfel de tulburari de personalitate sau pur si simplu oameni defecti emotional.
Acum un lucru care ma bucura in privinta ta e ca totusi recunosti ce fapte ai avut. Chiar si anonim. Important e ca tu in sinea ta recunosti asta, chiar daca inca n-ai taria de a admite greselile in fata respectivului.
Desi BDP si HPD au o natura narcisistica, deci multe trasaturi de narcisism se gasesc indubitabil si la tine, un narcisist autentic (NPD) n-are nicio urma de remuscare, nu-si asuma niciodata vina, acestia nu vor sa sufere consecinte si astfel niciodata nu reflecta asupra propriilor fapte. Ei traiesc fantezii sau realitati paralele si sub nicio forma n-ar iesi din ele intrucat fac tot posibilul sa uite de faptul ca la radacini sunt mizerabili. Toata atitudinea lor la modul general e in permanenta un mecanism de aparare fata de o mica voce din interior care le spune mereu cat de mizerabili sunt. De aceea recurg la grandomanie si alte atitudini misecuviniste, de aceea pedepsesc pe altii pentru ca nu se pot pedepsi pe ei (te recunosti si tu aici, banuiesc), mint exagerat de mult si neaga orice lucru rau, ori pur si simplu nu-l considera ca fiind ceva prea grav, ci doar tu (victima) faci toate dramele si dracoveniile posibile si nu il meriti pe marele tau partener special.
Narcisistilor nu pot sa le pese cu adevarat de altii. Pentru ca nu au empatie.
Tu desi te comporti destul de rece si incerci sa exploatezi emotiile altora ai cumva dorinta de a nu te mai purta asa, constientizezi ca si tu esti o cauza a rautatilor/problemelor.
Si vezi ca am scris bine "si tu". Intr-o relatie de doi e cam usor de inteles ca fiecare poarta o vina, chiar daca unul mai putin sau mai mult.
Faptul ca alti iubiti de ai tai n-au fost asa afectati de influenta ta e pentru ca poate au devenit mai intelepti, au prins experienta.
Si tie iti trebuie experienta de a intelege ca fiind mereu atrasa de opusul tau niciodata nu vei avea parte de armonie. Nu te poti abtine de multe ori sa nu strici ceva. Tie ori iti trebuie o schimbare radicala de gandire, dar dorita cu adevarat o astfel de schimbare, ori n-ai decat sa cauti relatii pe viitor cu oameni care fac si ei ce faci tu...si ar fi un show interesant, eu stiu...sa vedem care cat #rezista (in functie de cine e mai codependent).
Eu zic totusi sa nu neglijezi ideea de a merge la un psihoterapeut bun. Ai nevoie mai mult decat crezi. Altfel, cu timpul, oricate remuscari ai avea, o sa le tot ignori si n-o sa-ti indrepti greselile pe care le faci, le vei repeta la nesfarsit. Crede-ma ca e doar un mic etaj diferenta pana la NPD. De aceea trebuie sa eviti sa cobori acolo. Urca cat poti de repede spre un om care poate avea empatie reala, un om care stie sa respecte pe cel de langa el, care poate sa-l priveasca ca pe o fiinta individuala cu propriile ei caracteristici, dorinte, nevoi, ganduri, sentimente/emotii. Celalalt de langa tine nu e doar o extensie de a ta sau un obiect pe care sa-l folosesti pentru vreun scop anume. Trebuie sa inveti sa si oferi intr-o relatie, nu doar sa primesti.
Toti prostii au ajuns sa-si puna diagnostice de acasa, fii cu cap si consulta un psihiatru
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
