Întrebare recomandată | Ioanaah a întrebat:

De prin septembrie anul trecut până în ianuarie am luat anticoncepționale Belusha. Aveam hemoragii(chiar și 2 luni o data) și la sfatul medicului am luat aceste pilule. In ianuarie mi s-a spus sa le întrerup pentru a face analize(in prima zi 21-a zi a c.m.). Menstruația mi-a venit foarte greu(după 7 luni dar se mai întâmplase) și din nou, 3 săptămâni, dureri, hemoragie într-un cuvânt. Pentru a mi se opri am luat Duphaston, la ecografie afland că grosimea endometrului era de 7 mm, iar ovarele sunt polichistice (până acum desi am mai făcut ecografii, nu s-a văzut nimic). La analize mi-a ieșit că nu am progesteron (asta am văzut în analizele din ziua 21), iar la sfatul medicului am inceput Logest. Am luat 6 zile, situația era din ce in ce mai gravă, fiind eleva nu imi mai permit absolut deloc să lipsesc, așa că din a 7-a zi am inceput cu Belusha cu care m-am împăcat foarte bine cat am luat data trecuta. Problema e că sunt deja 14 zile de când sunt la menstruație...deși e mai redus cantitativ, nu e spotting și cu toate acestea nu știu ce să fac. Știu că una e medicul, alta e un forum, dar până caut un alt medic as fi recunoscătoare sa mi se dea un sfat măcar. Mulțumesc anticipat.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
4 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

In primul rand, ar trebui sa tratezi cauza si sa o elimini, care a dus formarea ovarelor polichistice, oprind-o si reversand-o.
Ovarele polichistice se formeaza din cauza unor hormoni care sunt in cantitate foarte mare si atunci produc anomalii. Hormonii sunt produsi de hrana pe car o consumam zilnic. daca ani de zile nu ai mancat echilibrat, s-a produs un inbalans hormonal si au aparut chisturi multiple pe ovare.
Sunt plante medicinale care reverseaza acest proces, practic reducand chsiturile pana la disparitia lor totala. Branca Ursului este unul din ele si o recomand sub forma de tinctura, care-i mult mai potenta decat planta uscata.
Mai sunt si alte plante si le poti afla de pe intenet, daca cauti "tratamente naturiste ovare polichistice".
Hrana de zi cu zi este principala cauza care ti-a produs aceste chisturi pe ovare. deci, ceva din ce mananci tot timpul, nu-i sanatos si tind sa cred ca nu mananci zilnic destule fructe proaspete si legume, ca sa dai corpului necesarul de vitamine si Daca cumva iti plac cartofii prajiti, va trebuii sa-i elimini, pentru ca sunt prajiti in uleiuri toxice, care modifica hormonal. Snakurile de cumparat si dulciurile sunt iarasi extrem de rele si contribuie la formarea de ovare polichistice.
Deci, daca vrei sa elimini natural si sa te asiguri ca nu se ai produc aceste chsturi, va trebuii sa elimini multe din mancarea ta.
Am vazut fete care si-au schimbat drastic dieta si cu ajutorul plantelor, au reusit sa "usuce" chisturile si sa le elimine, ba chiar au rams insarcinate peste ani, avand copilasi sanatosi.
te sfatuiesc sa renunti la medicatia care iti suprima sangerarea, pentru ca-i un drog care functioneaza doar atat cat il folosesti, fara sa iti rezolve problema. In plus, are multe efecte secundare, inclusiv modificarea moleculara care poate duce in ani, la cancerul de ovare.

| corbulalbrosu a răspuns:

In mod obligatoriu trebuie sa fii consultata si de un medic endocrinolog si de asemenea sa ti se faca setul complet de analize endocrine. Si pe urma cu rezultatele obtinute sa te prezinti la ginecologie pentru a fii consultata si tratata de un medic ginecolog specialist. Multa sanatate!

| Ioanaah explică (pentru corbulalbrosu):

La endocrinolog am fost și a avut o atitudine nepăsătoare din punctul meu de vedere. Mi-a dat Diane 35, însă eu când am văzut că în alea 6 zile se agravează treaba am optat pentru pilulele cu cea mai mare concentrație de progesteron.

| corbulalbrosu a răspuns (pentru Ioanaah):

Trebuie sa fii consultata de un MEDIC endocrinolog, specialist si nu de unul care are doar numele si profesia scris pe parafa, dar in rest este un nime-n-drum.