| anasweety a întrebat:

Buna,
Ma numesc Alexandra, am 25 de ani, 1m70 si 60 kg. De 3 luni ma simt foarte rau dintr-odata si fizic si psihic. Ma simt foarte slabita, obosita, desi dorm, am cosmaruri, plang din orice, fara sa am un motiv serios de stress. Apoi, din cauza unei tuse puternice am inceput sa am din senin intepaturi in zona toracelui, amorteli ale mainilor cand dorm, si am avut junghiuri pe partea stanga mai mult, in zona inimii, in umar, spate, brat, dar si toracele ma mai durea, simteam ca o apasare in zona pieptului si a inimii, ma durea cand ma rasuceam, cand ridicam sau impingeam ceva. Am crezut ca e nevralgie intercostala, dar mi-a trecut in cateva zile. Insa, numai bine ce mi-a trecut asta, m-am trezit ieri, dupa ce am dormit la amiaza, cu un nod in gat si senzatia de limba amortita si umflata. M-am speriat foarte tare. Mi-a trecut de tot cam intr-o ora. Am mai avut un episod de genul acesta si in urma cu 3 saptamani si tot asa a trecut de la sine. In plus am si frisoane, furnicaturi, pielea e subtire, parul fragil, se rupe, cade foarte mult. Eu stiu cam care ar fi cauzele, pentru ca anul asta am facut niste greseli pe care nu le fac de obicei. In martie am luat pastila de a doua zi, Ella One. A fost pentru prima data cand am folosit asa ceva, nu folosesc nici macar anticonceptionale de fel. Apoi, in luna august m-am apucat de jogging si dieta, alergam de 4 ori pe saptamana si tineam o dieta formata din : iaurt cu fulgi de ovaz, nuci, pui/peste/oua cu salata, fructe, apoi iar pui/peste/oua cu salata. Ma simteam destul de bine fizic si psihic doar ca nu mi-a placut faptul ca am slabit prea mult, atata tot. Si am oprit orice fel de sport pentru 2 luni si am inceput sa mananc mult junk food chiar daca nu imi era foame, si sa lenevesc la tv sa ma ingras. Nu faceam nici un fel de activitate ca nu voiam sa consum calorii. Stiu ca am gresit, simt ca asta mi-a daunat f mult, trecerea asta brusca de la un stil de viata sanatos la unul nesanatos, sau poate si faptul ca am luat pastila de a doua zi, mi-a dereglat sistemul hormonal. Toate astea mi s-au acumulat. Voi ce credeti, ati putea sa imi spuneti ce set de analize sa fac pentru asta? Multumesc.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
6 răspunsuri:
| maria999 a răspuns:

Dintr-o singura pastila nu cred ca te poti deregla in felul asta. E din cauza stresului si in cauza stilului tau nesanatos de viata. Mai intai fa-ti niste analize de sange si incearca sa vorbesti cu medicul de familie despre problemele tale, iar acesta te v-a indruma acolo unde trebuie. Multa sanatate!

| express11 a răspuns:

Probabilmedicul de familie iti va prescrie un set de analize mai profesionist decat iti spunem noi aici.sanatate!

| neutrino a răspuns:

Tu ai nevoie de o internare de lunga durata, unde trebuie sa faci multe seturi de analize.

| mont a răspuns:

Incearca sa faci sport si sa te distrezi mai mult, insa cu cap, ai mai mari sanse sa iti revii facand astea.

| anasweety explică (pentru mont):

De fapt ai dreptate, analize peste analize si medicamente peste medicamente nu fac decat sa te slabeasca mai mult, fac bine intr-o parte si dauneaza in alta...ma temeam sa nu fie ceva hormonal, dar nici nu vreau sa iau chimicale pentru asta, ca iti fac bine numai cand le iei

| mont a răspuns (pentru anasweety):

Daca simptomele persista e recomandat sa mergi la un medic, insa eu tind sa cred ca e vorba doar de auto-sugestie creata de tristetea si gandurile tale negative. Incearca sa traiesti mai vesela. Oricum sunt curios alti useri ce pareri au.