Buna seara, ma numesc Florina am 22 de ani. In ultimul timp sunt foarte dezamagita de viata mea este foarte urata, sunt trista fara niciun chef de viata, nu mai suport pe nimeni in jurul meu, nu am pofta de mancare. De ce viata este asa de urata cu unii oameni? Nu am pe nimeni sunt a nimanui, nu ma iubeste nimeni, ma gandesc de ceva timp sa ma omor nu mai am sperante de trait, im este frica sa merg inainte din ce in ce mai greu, toti imi vor raul. Ce sa fac, nu stiu ce sa mai fac? Eu cred ca nu mai are rost?

Iti spun din proprie experienta cum procedez:
Caut compania unor oameni veseli sau citesc bancuri /ma uit la filme comice.
Pun "in uitare" evenimentele care ma supara, m-au dat de perete si nu ma mai framant pentru ele!
Daca ma gandesc doar la probleme, dupa un timp doar ma voi distruge singur.

Ce a trecut, nu mai vine inapoi.
Ce urmeaza, depinde de luciditatea cu care ne putem gandi la rezolvare.

Sfatul meu: suna la 112 si cere ajutor.

Buna dimineata! Din cate vad,nu ai dormit.
Ai insomnii,nu manânci,tu iti vrei raul,în primul rând,dorindu ti sa mori.
Te ai izolat pentru că esti in depresie si e normal sa nu ai chef de viață până nu te regăsești pe tine.
Oamenii din jur nu iti vor raul ci binele lor asa cum cred ca ti l vrei si tu până la urma. Oamenii fac rau încercând să si faca bine. Asa poate ai facut si tu rau fără să vrei sau sa stii si un bun exemplu e că ti greșești tie,întâi,abordând situația asta de parca tu ai fi vinovată pentru toate. Nimeni nu e vinovat pentru ce i se intampla,e responsabil,dar nu de tot si de toate. Nimeni nu ar vrea sa i fie rau. Cu alte cuvinte,vreau sa ti transmit faptul că esti prea dură cu tine,te condamni de parca tu ai vrut să ai viata asta si stiai de la bun început unde ajungi. Problema cu tine este ca iti faci rau nu pentru ca greșești sau pentru neglijență,astea sunt lucruri umane,problema ta cu tine este ca esti foarte dură! Dură cu tine! Cand tu nu ai nicio vina ca nu esti Dumnezeu pe pământul ăsta si ca viata nu se misca după legile din mintea ta. Cu timpul vei accepta si relele din viata ta si odata cu acceptarea,vine schimbarea propriu zisa,căci raul dispare.
Parerea mea este ca ar trebui să discuți cu un psiholog după ce începi terapia psihiatrica pentru că psihologul este obiectiv si specialist,nu se îndoiește de ce zice, nu ti face rau ca n aveti o relație. Psihiatrul este prescriptor, medic. Te ajuta sa scapi de insomniile care iti întăresc suferința si sa ti recapeti pofta de viata care începe cu pofta de mâncare.
Cred ca este inutil să te omori in conditiile in care un medicament te ar putea face sa renunți la idee. Moartea oricum vine. Faptul că o vrei tu mai repede este pentru că te gândești la ea dar odată cu psihoterapia si medicatia, nu vei mai simti aceleași nevoi si iti vei organiza gândurile in favoarea ta. Încearcă. De vreme ce vrei sa mori, eu zic ca nu ai de pierdut dacă investești puțin timp si bani in tine. Ai grija de tine, viata are si rau dar nici binele nu s-a terminat si cu timpul întâlnești de toate. Vei deveni imună după ce treci peste ele! Sănătate!

Floriana, te inteleg. Am trecut si eu prin asta si din cate am descoperit toti oamenii trec la un moment dat prin aceste stari. Important este sa nu te lasi prada disperarii. Ai parinti? Frati? Prieteni? Ei sugir te iubesc, numai ca starea ta de acum nu te lasa sa vezi acest lucru din pacate. Doamne...au fost cumplite momentele in care si eu ma credeam neiubita si nu mai conta daca imi pun capaf zilelor sau ba. Slava Domnului ca nu am facut-o! Rezista si tu te rog si vor veni zile mai bune, crede-ma. Te imbratisez!

Buna dimineata, Florina!
Dadeam un ochi pe pagina cu intrebari si ti-am vazut postul si, recunosc, ma "manca" grav sa ma bag putin in seama, mai mult datorita unor experiente personale similare cu cele ale tale. Inainte de a-ti spune cateva lucruri traite pe propria-mi piele, da-mi voie sa sugerez ca ti s-au dat sfaturi pertinente de la ceilalti colegi TPU, in special Donsavas.
Sunt asezata in fata unui birou destul de neprietenos, cu zeci de sarcini de munca pe care eu consider ca nu le voi termina astazi. Am o cafea in fata, am avut cateva nopti in care m-am confruntat cu insomnii si multe ganduri, am fost putin mai retrasa fata de oameni in ultimul timp, pofta de mancare nu am si cat iti scriu acum, dau un ochi pe geam si nu ma pot abtine de la a-mi spune ca, totusi, viata este frumoasa si nu ma pot abtine de la a nu zambi.
Nu am fost asa mereu. La varsta de 27 de ani am avut un episod de depresie destul de grav si am fost la un geam distanta de sinucidere. Au trecut 3 ani de atunci si ma simt renascuta cu fiecare zi ce trece. Consider ca orice zi care incearca sa-mi para mai trista, este o provocare personala si, cu mandrie, iti spun ca sunt fericita si impacata cu mine si cu tot ce este in jurul meu.
Depresia, pentru ca tu stii foarte bine acum ce este, nu inseamna doar dezamagire, frica, lipsa de pofta de viata, a vedea o conspiratie a vietii si oamenilor din jurul tau care incearca sa te doboare. Inseamna si sanatate precara, simptome fizice foarte intense. In timp ce-ti citeam postul, numaram "nu"-urile din el: 7 negatii si cel putin 4 constructii cat se poate de negative.
As vrea sa intelegi ca, daca vei continua sa astepti ca ceva sa se schimbe in tine si in jurul tau, cel putin in punctul acesta si daca crezi ca vei face fata tuturor gandurilor negative prin care treci, este posibil sa se intample. Doar ca vezi tu, pana la 22 de ani tu ai avut ori o predispozitie genetica mostenita de la parinti, ori ti-ai trait viata cat se poate de negativ in termenii dati de tine si s-a ajuns aici. In punctul acesta s-a produs un dezechilibru chimic care este mai greu de controlat pentru tine si mai usor de controlat de un psihiatru. Acum, decizia este in mainile tale. Recomandabil ar fi sa te prezinti la un cabinet de psihiatrie si sa ceri ajutor pentru toata tortura fizica ce ti se intampla acum.
Daca vei fi pe tratament un timp, vei vedea lucrurile mult mai clar, gandurile ti se vor limpezi si, din acel punct, totul va fi sub controlul tau si vei putea sa-ti construiesti singura viata asa cum ti-o doresti. Doar ca de acolo va incepe munca grea. Esti obisnuita pana acum sa pui "nu-ul" in fata si sa dai vina pe tot ce apare in jurul tau pentru propriile dezamagiri si tristeti. De fapt, esti un robotel, Florina. Asa cum multi negam ca suntem. Exista un singur avantaj in faptul ca suntem robotei: ne putem programa cum vom raspunde factorilor externi prin modul nostru de gandire.
Iti dau un exemplu simplu trait pe propria piele: in aceeasi etapa traita de tine acum, am fost si eu. Stii ce simteam cel mai acut dintre toate simptomele? Frica. Frica ca voi claca, frica ca voi muri singura, frica ca nu ma intelege nimeni, frica ca aceasta e linia de finish. Ceea ce este absurd. Daca simti frica, inseamna ca, cel putin in punctul asta, iti doresti sa traiesti. Frica sta la baza mecanismului nostru complex de a supravietui. Frica este acelasi lucru cu entuziasmul. Anatomic vorbind, reactiile care se produc in corpul nostru sunt aceleasi: ne transpira mainile, ne bate inima repede de parca am fi mereu pe fuga etc. Stii ce face diferenta intre a spune ca ti-e frica si a spune ca esti entuziasmata? Tot ceea ce gandesti in momentul acela.
Revenim: 7 "nu"-uri si cel putin 4 constructii negative. Iti trebuie switch-ul. Trebuie sa incepi cu "da": Da. Recunosc. Vreau sa traiesc, vreau sa vad ce se intampla dupa ce ies din starea asta, vreau sa am chef de viata, vreau sa iubesc persoanele din jurul meu. Da! Vreau sa mananc ciocolata si sa ma bucur si eu asa cum se bucura toti cand o mananca, vreau sa fiu iubita si sa iubesc. Vreau sa am sperante. Vreau ca pana la cei 80-100 de ani ai mei sa stiu ca am avut un scop pentru care am trait, pentru mine, pentru cei din jurul meu. Da! Iti poti reprograma modul de gandire, Florina. Renunta la gandul ca ce ti se intampla nu este sub controlul tau pentru ca este. Ce ti se va intampla din exterior, de la viata, de la oameni, nu va fi niciodata sub controlul tau. Dar modul cum reactionezi la bune si rele, modul de gandire si de comportament, de cum vezi lucrurile, acela va fi mereu sub controlul tau. Asa ca nu fi lenesa: mananca ciocolata, fa sport, zambeste, bucura-te, ia fiecare negatie ca pe o lupta personala.

Stai cuminte, ai doar 22 de ani... și încă ai mai avut parte și de ceva viață personală până nu de mult, deci ȘTII măcar că se poate. Eu unul am aproape 20 de ani de când nu mai ies din starea asta și am tot perioade în care oscilez, săptămâni sau luni la rând în care în fiecare zi pur și simplu nu văd rostul vieții și nu înțeleg pentru ce ar trebui să mă mai trezesc a doua zi... N-am avut frați, n-am avut surori, nu am avut mare treabă cu rudele, că mare parte au plecat din țară ani în urmă, nu am avut ambii părinți, am avut-o doar pe mama și aia tot așa o mamă abuzivă care mi-a nenorocit toată tinerețea și adolescența, m-a îndepărtat de prieteni și anturaje, nu mi-a dat spațiu personal, n-am avut încă o prietenă, o relație, de fapt nici măcar o glumă, o vorbă cu o fată, n-am avut prieteni adevărați, etc. etc. etc. Și totuși o duc înainte așa din inerție. Am trecut și prin tratament anti depresiv și anxios, am trecut și prin atacuri de panică, mă rog acum am început să le controlez că știu ce sunt și am ajuns la concluzia că tratamentul nu ajută cu nimic decât să te "amorțească" pe perioada respectivă, dar are și efecte secundare, plus că produce și dependență. Singura soluție să scapi de depresie e să tratezi cauza, nu efectele secundare. Efectele secundare vor exista, suprimate și vor reveni atât timp cât cauza, viața de kkat încă există.

Incearca sa vezi un psiholog sau un psihiatru.

Te obisnuiesti cu ideea ca viata nu e mereu frumoasa.
Pe langa asta trebuie sa gasesti lucruri care sa te faca fericita, de exemplu un joc, muzica, cititul, un film, un serial, etc.
Sau poti intra pe Omegle (chat anonim) si acolo le poti spune si altora despre problemele tale, poti obtine multe sfaturi bune.
Si din aceste lucruri poti invata, poti vedea experientele altora si din nou vei realiza ca viata nu este mereu roz, dar cu toate astea sunt multi care trec peste sau care ignora acest aspect.
In plus trebuie sa devii o persoana mai buna mereu. Poti evolua la orice capitol, de exemplu poti desena si in timp, vazand ca progresezi o sa te bucure evolutia ta. Varianta mai simpla ar fi un joc online, unde iti poti face prieteni si unde este mai usor sa evoluezi. In principiu ideea e sa gasesti ceva ce iti face placere si sa faci acel lucru.
Si referitor la partea cu "nu mai are rost", eu iti spun ca are rost, doar gandeste-te la cei care se uita "urat" la tine in momentele tale grele si la dezamagirea pe care le-o vei provoca cand iti vei reveni.
Astept un raspuns si continuam conversatia daca mai ai intrebari sper ca am ajutat. (nu imi da funda ca asa poate mai raspund si altii)

Florina, cu siguranță exista și o parte bună a lucrurilor, altfel nu ți-ar scrie atâția oameni. Oameni care sunt ca tine, ca mine, care încearcă să te ajute chiar dacă nu te-au văzut niciodată. Și partea aceasta trebuie să o vezi. Că nu toți oamenii sunt răi, nu toți sunt indiferenti la tristetea ta.

Asa am fost si eu acum ceva timp... insa eu personal mi-am revenit, trebuie sa-ti gasesti niste prieteni si sa iesi din casa. La 22 de ani nu cred ca iti este greu sa te duci prin cluburi sa te distrezi, sau sa te apuci de sala macar de 2 ori pe saptamana, pentru ca atunci cand lucrezi creierul iti da niste substante care te face sa te simti bine si ajuta f mult cu depresie. De asemenea ai putea sa fumezi marijuana sa te ajute cu anxietatea fata de oameni. Gandeste-te ca azi poate ai o zi proasta, sau poate ai o zi proasta de 1 saptamana sau mai mult, dar daca inveti sa te distrezi si sa-ti traiesti viata o sa-ti treaca. Cel mai rau e ca tu pana la 22 de ani nu ai invatat chestiile astea