anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

De ce tratamentul spitomin nu își face deloc efect pe anxietate sociala? (Spitomin 10 mg). Am încercat și altele și nu și-o făcut deloc efectul, de ce fobia mea sociala e asa serioasa și de netratat? In afara de blestematul de xanax care da adicție nici un tratament nu și-o facut nici măcar 3% efectul. Xanax cum îl iau cum își face efectul! La mine se manifesta și fizic, cu tremur și transpirație excesiva când ies în public, acel tremur e uneori imposibil de controlat, uneori simt și ca un fel de curent în corp, am pățit când eram la o frizerie și m-a luat rău anxietatea, ma chinuiam sa nu se observe tremurul capului rolling on the floor era oribil. Cum doamne iartă-mă pot trata aceasta fobie horror? De ce nu își fac efectul pastilele? Cum sa fac sa controlez acest tremur când cineva se uita atent spre mine? Și de ce transpir în asa hal când am aceste emoții puternice în public? Eu i-au spitomin o data pe zi, sa iau de 2 ori? Dimineața și după masa? Sau sa iau xanax care e singurul tratament care își face efectul? Ca vad ca nu am încotro cu tratamentele astea de balta, și medicii ăștia care nu ajuta cu nimic cu pastilele lor de zahar cu efect 0.

E posibil sa rămân asa toată viata?

Mi s-a ameliorat depresia care o am de o groaza de ani, la asta niciodată nu ma așteptăm și nu s-a ameliorat deloc anxietatea pe care o am de 3 ani, asta da paradox! Naibii mai înțelege mecanismele mintii!

Menționez ca iau și venlafaxina, e bun pe depresie, chiar magistral, dar pe anxietate sociala nu își face deloc efect, am luat și seroxat si același rezultat, 0!

Cred ca îmi pasa și prea mult de părerea oamenilor, cred ca și asta îngreunează vindecarea, cum sa fac sa nu mai dau 2 bani pe părea celor din jur? A societății? De ce e asa greu de controlat anxietatea sociala? Acum vad ca transpir în continuare de când am ieșit afara, și o trecut o ora, sunt suspect de hiperhidroza cred.
Parca și transpirația creste intensitatea anxietății, nu știți ce pastile, vitamine ar ajuta în asa fel sa nu mai transpir asa mult? happy

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| Floridori a răspuns:

In primul rand vreau sa spun ca ma bucur ca Venlafaxina iti prieste.Este cea mai buna, de aceea este un fel de as din maneca pe care medicii il scot atunci cand alte medicamente nu si-au facut efectul dorit.Insa este un medicament puternic, de aceea nu se prescrie din prima si se prefera alternative care, in cazul unora, pot functiona la fel de bine.

Cat despre fobia sociala, hai sa vedem! Pai, este cam asa: fobiile, indiferent de tip, nici macar nu se considera a fi afectiuni clinice, deci automat nici nu au un tratament.
Fobia sociala se asociaza cu anxietatea si se incearca tratarea anxietatii in speranta ca asta va reduce si fobia sociala, dar de multe ori nu se intampla acest lucru.
Fobiile trebuiesc invinse pe cont propriu, sau cu ajutorul psihoterapiei, dar nefiind considerate afectiuni reale, nu au tratament.In invingerea acestei fobii exista o singura piedica: tu insuti.Si stii asta din moment ce admiti ca ar trebui sa inveti sa iti pese mai putin de opinia celorlalti, sa inveti sa te relaxezi.Deci doar tu poti face asta posibil.
Cat despre anxietate, Spitomin este un medicament relativ usor comparativ cu Xanax.
Spitomin contine buspirona, iar Xanax contine alprazolam.Alprazolamul este o benzodiazepina usoara, dar chiar si asa, substanta este mai efectiva decat buspirona, dar asta pentru ca functioneaza diferit.Alprazolamul te calmeaza per total, pe cand buspirona are menirea de a actiona tintit si din acest motiv nu functioneaza in cazul tuturor.
Totusi combinatia dintre Venlafaxina si Xanax nu este recomandata.Venlafaxina este un inhibitor de recaptare a serotoninei si a norenipinefrinei, iar Xanax actioneaza stimuland anumiti receptori cerebrali.Asta ineamna ca in anumite conditii, aceste substante se pot anula reciproc, cel putin partial, reducand efectul ambelor.

Acum, tu decizi daca vrei sa continui cu Venlafaxina care iti amelioreaza depresia si sa incerci sa lucrezi un pic mai mult la anxietate fara un ajutor prea mare din cauza medicatiei, sau daca vrei sa iei Xanax, sa ti se reduca anxietatea si sa gestionezi depresia.
Stiu, nu pare just, dar este destul de greu sa fie tratate ambele probleme in proportie de 100% doar prin tratament medicamentos. Daca spui ca esti bine in ceea ce priveste depresia, poate ca este momentul potrivit sa lucrezi la anxietate.Stiu ca nu e usor, dar nu este imposibil. happy

| anonim_4396 explică (pentru Floridori):

Mulțumesc frumos pentru răspuns. Da, un psihoterapeut ar fi indicat, dar e greu din cauza banilor. Dar o sa îmi caut ceva de munca și o sa merg și acolo. Înainte din cauza depresiei nu ma puteam da jos din pat, ma tot atintea la pat, o groaza de ani o durat pana sa nu își acest antidepresiv pe care,, subliniez,, l-am sugerat și altor useri prin prisma propriei întrebări și mi-o fost ștearsă întrebarea, raportata de domnul Salontanul ca nu sunt în măsura sa recomand acest tratament, nu e regulamentar, e incorect acest lucru și nici medicii nu recomanda acest lucru, ba mai mult era sa îmi fie Banat contul ca am încercat sa ajut lumea. Pai e de departe cel mai bun antidepresiv, nici nu exista comparație cu acest tratament, eu am avut o depresie de 17 ani desprinsa din cele mai urate filme horror, îmi doream enorm sa dau cumva coltul sa scap de acea suferință, și uite acum sunt plin de viata big grin în unele momente nici nu știu ce e aia depresie.
Da, anxietatea este provocata de propriile gânduri, proiecții mentale, dar astea sunt uneori la nivel inconștient, ca și cum creierul ar fi setat. Este incredibil de greu când ies afara din casa, parca în spatii închise nu se manifesta asa horror, în spatii deschise, public, pe strada se manifesta ca și cum ar fi agorafobia! În magazine nu mi se întâmplă sau în tramvaie, autobuze, în spatii mici, doar când ies afara simt o frica, spaima nejustificata, nu pot sa o definesc nicicum de la ce naiba vine, ce o cauzează, în momente de stres am sesizat ca simptomele se agravează, dar sunt unele momente când nu am probleme cu anxietatea, am parca o enorma stima de sine, nu simt nici un fel de frica. Am avut probleme cu un cocalar și de acolo se trage, un fel de stres posttraumatic.

| anonim_4396 explică (pentru Floridori):

Mie mi-o dat de 150 mg, ar putea sa îmi facă rău? Sa iau venlafaxina de 75 mg? Doar una pe zi iau happy

| Floridori a răspuns (pentru anonim_4396):

Sincer, nici eu nu prea sunt de acord cu recomandarile acestea universale pentru ca in cazul unora nu este necesar acest tip de medicatie.Fiecare caz e diferit si tocmai de aceea este greu sa se gaseasca un tratament eficient din prima.Este greu sa mergi la ghici si sa nimeresti chiar din prima incercare. happy Dar nu raportez nimic, deoarece fiecare ar trebui sa se exprime liber, iar Venlafaxina nu se poate lua fara reteta, asa ca nu prea exista riscul sa se trezeasca cineva dimineata si sa decida in urma postarii tale, de unul singur, ca este buna pentru el, sa mearga la farmacie si sa o si primeasca...Dar, in fine, fiecare cu propriile opinii.

Ma gandesc la faptul ca tu nu ai fobie sociala neaparat, ci chiar agorafobie, deoarece asta descrii, cel putin in acest raspuns.

Daca acum te simti mai bine, poate gasesti ceva de munca si nu numai ca asa vei avea o situatie financiara mai buna, dar e posibil ca acest lucru sa iti imbunatateasca starea in ceea ce priveste anxietatea.Sigur, depinde de tine cum gestionezi lucrurile si cum decizi sa abordezi situatiile, dar ar putea fi de ajutor daca esti inteligent si stii cum sa folosesti lucrurile in favoarea ta.

Cat despre doza, de ce crezi ca ar putea sa iti faca rau daca tu spui ca te simti mai bine acum si ca s-a ameliorat depresia? happy

| anonim_4396 explică (pentru Floridori):

"Cat despre doza". I dont know, spuneam și eu asa happy
Este fobie ca de câteva ori și când m-am dus sa ma tund, când stăteam pe scaun începeam de la emoții sa tremur și tot încercam sa controlez acest lucru și nu reușeam, sau nu se se observe ca îmi tremura capul happy apoi după ce transpiram excesiv, mai schimbam între timp câteva vorbe și imediat îmi reveneam după câteva minute, dar mi s-a întâmplat.sa simt și ca un fel de curent în corp, când emoțiile erau foarte strong, este fobie sociala, chiar medicul meu mi-o confirmat ca anxietatea mea este cronica, și ca e de tip sociala, dar pe lângă este și agorafobie. Ar fi senzațional dacă venlafaxina își făcea efectul și pe anxietate dar nu își face deloc! Și spitomin este foarte slab pentru tipul asta de anxietate, nu știu ce decizie sa iau, ca mi foarte greu când ies afara și sunt multe persoane pe strada, sunt ditamai omul și eu sufăr de anxietate laughing

| Floridori a răspuns (pentru anonim_4396):

Si tu acum... Poti sa fii si cat ursul si sa suferi de anxietate, sau sa fii mic si slabut si sa nu ai probleme. happy Asta depinde de la om la om, de cum ii functioneaza creierul, nu neaparat de marime.

Dar daca spui ca o conversatie placuta te poate face sa iti mai controlezi aceste stari, un loc de munca ar fi bun pentru a incerca sa mai scapi de aceasta problema.
Desigur, cu conditia sa fie un loc de munca care sa iti si placa, macar cat de cat. Daca vei lucra intr-un loc pe care sa il urasti, atunci va fi mai rau, dar asta stii si tu, nu trebuie sa iti zica nimeni.
Tie ce ti-ar placea sa faci daca ai avea ocazia? Ce loc de munca ar fi potrivit atat pentru partea financiara, cat si pentru cea psihologica?

| anonim_4396 explică (pentru Floridori):

Asistent dermatolog.

| Floridori a răspuns (pentru anonim_4396):

Interesant...Nu ma asteptam la o astfel de varianta. happy

| anonim_4396 explică (pentru Floridori):

Nici eu. Dar am avut unele probleme cu pielea, și de atunci am studiat zeci, sute de afecțiuni /sindroame, evident acum am uitat tot ce am citit, dacă eram geniu memoram tot, dar eu am un iq normal. Cred ca aproape din toate ramurile medicinei am citit mii de ore, de ce? Fiidca sufeream de sindromul studentului la medicina, datorita unui diagnosticat eronat al unui medic dermatolog, am devenit ipohondric, chiar credeam ca am diagnosticul ala, ma cuprinse teama, ori de acolo se trage anxietatea mea, ca brusc o apărut, ori de la niște probleme cu un gipsy acum mulți ani. Deci eu toata ziua nu aveam mai altceva mai bun de făcut decât sa studiez zeci de afecțiuni, boli autoimune, sindroame autoimune, acum nu mai știu nimic rolling on the floor și de atunci ma atras dermatologia, nu am putut sa continui studiile din cauza anturajului toxic și a depresiei care ma rupt, sunt socat ca acum ma simt mai bine, dar nu ma bucur prea mult, mi s-a mai întâmplat odată sa scap de depresie și am recazut, sunt vulnerabil după atâția ani de depresie, oricând se poate reactiva la un stres sau supărare mai mare. Gena mea e una vulnerabila.

8 răspunsuri: