anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Eu nu înțeleg cum naibii unii care nu au avut în viața lor o gagica, prieteni, anturaj, nu cad în depresie, sunt bine merci, iar alții care au avut gagici, prieteni, viața socială au cazut in depresie si unii nici după ani de zile nu si-au revenit. Care sa fie cauza? Unii au văzut doar în filmele xxx femei dar nu au nici pe dracu, se duc și la serviciu. Asta arată că, deși au o viață nesemnificativă, totuși nu s-au îmbolnăvit de depresie, vorbesc de o categorie nu generalizez că nu toți care nu au avut ce am menționat mai sus nu s-au îmbolnăvit.
Să nu dea naibii de îmi spuneți de unde știi tu ca nu au, pai știu fiindcă nu poți lucra când ai depresie sau sa funcționezi ca unul care nu are. Ești făcut praf, cu moralul la pământ de abia îți vine să te ridici din pat.
Care e explicația logica? Să fie vorba de vulnerabilitate genetica?
Încă o chestie ce am remarcat-o e că nu am văzut niciodată un om prost sa se îmbolnăvească de depresie, o alta enigma.
Rog seriozitate în raspunsuri, nu sarcasm fiindcă reflecta realitatea ce am relatat eu. Acord funda celui mai bun răspuns.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| romeo78 a răspuns:

De fapt, fiind tânăr, ai pus întrebarea greșit. Corect, ar fi, de ce au exploda cazuri de depresie, sinucidere în ultimii 20 de ani, mai ales? Priviți cazul de la Craiova, în care un tânăr sinucigaș, a distrus o familie, chiar astăzi.
Răspunsul este evoluția tehnologică, care a condus la un fenomen mondial: izolare socială, ruperea de realitate reală, nu cea virtuală, relații online, care în realitate, este un dezastru.
Care mai au bunici, care vor să asculte interviuri ale unor celebrități în etate, vor afla un lucru: înainte de anii 2000 copii aveau COPILĂRIE adevărată. Nu exista iPhone, tabletă, "influencer", "bloger", și alte categorii.
Atunci era ulița satului, curtea școlii, mingea, jocurile copilăriei. Acum, copii care nici nu știu să mea, au telefonul în mână ca să tacă. Odată se juca, alerga, părinții citeau povești.
Dar, mai grav, odată eram generația "cu cheia de gât", dar aveam părinții, bunicii lângă noi!
Acum a apărut generația "diaspora", cei crescuți fără părinții alături de ei, doar de bunici. Generația buling, generați lui eu am iPhone 8, eu am iPhone 10, eu am BMW, tu ai Logan.
Pe scurt, depresivii sunt în general cei crescuți fără părinți, obișnuiți numai cu acceptări, nu cu refuzuri, care necitind, cred că pot fi stăpâni pe o fată.
Ei nu au fost educați că în viață nu există doar soare, lumină. Mai există și întuneric, eșecuri, iar când se confruntă cu partea întunecată, mulți clachează.

135 răspunsuri:
| LeSuiton a răspuns:

"alții care au avut gagici, prieteni, viața socială au cazut in depresie si unii nici după ani de zile nu si au revenit." pai tocmai din cauza asta au avut depresie, acum depinde si cat de mult te duce capul sa eviti asta.

| mgtow a răspuns:

Asta dumnezeu stie noi habar nu avem doar parerea e de gura lumii

| Bruno92 a răspuns (pentru LeSuiton):

Că au avut și nu mai au? Adică mai bine nu avea deloc că nu se mai îmbolnăveau bravo mai meriti premiul Nobel pentru aceasta constatare.e cum am zis eu tine de vulnerabilitate genetica, pe unul care nu o are nu îl afectează așa tare ca pe unu cu vulnerabilitate își revine repede când pe celălalt nu, îi afectează profund de exemplu moartea unui membru de familie sau că o fost înșelat de xuleasca.

| LeSuiton a răspuns (pentru Bruno92):

Nepoate, orice om isi poate intari psihicul.

| Bruno92 a răspuns:

Nu sunt, au defect genetic, vulnerabilitate pe când ceilalți nu au, și așa e cu excepția proștilor pe care le ai insirat medicamentele nu prea ajuta tu o faci, ele îți dau doar un avânt de a scăpa din mocirla restul depinde de tine. Este vorba de predispoziție la a face depresie nu sunt nici cum, fiindcă sunt oameni depresivi care au studii superioare, academicieni de fapt am cunoscut un profesor universitar ce era bolnav, un psihiatru (femeie) și un dermatolog the same femeie erau aeriene nu știu ce naibii căutau acolo nu mai spun ce experiențe am avut cu cei menționați, aia nu au avut depresie sunt sigur că au ceva mai grav.

| Bruno92 a răspuns (pentru LeSuiton):

Nu știu, daca ști tu cum aș aprecia sa îmi spui. Fiindcă când ai depresie serioasa, repet depresie nu episod depresiv care toată lumea îl are, vb de patologie, când ai nu știu cum îți poți întări psihicul când tu nu mai și nici o motivație totul e lipsit fara sens ce încerci tu sa spui e sa forțezi lucrurile sa faci ceva sa nu mai fi in condiția aia nu, nu merge fiindcă nu poți face ceva mecanic totul vine de la sine și atunci automat îți vine să faci ceva că sa ieși din starea aia. Dar daca ști as aprecia sa îmi spui și mie cum îl poți întări când tu de abia te ridici din pat cu orele nu cred că te-ai confruntat cu o depresie ca asta că știai despre ce vorbesc și nu mă contraziceai.

| Bruno92 a răspuns (pentru Bruno92):

Prostiilor*

Răspuns utilizator avertizat
| Bruno92 a răspuns (pentru mgtow):

Tu crezi in Dumnezeu după ce ai rămas cu traume toată viața doar după o relație eșuată cu una ce era pe interes?

| LeSuiton a răspuns (pentru Bruno92):

"Tu crezi in Dumnezeu după ce ai rămas cu traume toată viața doar după o relație eșuată cu una ce era pe interes?" Deci e vina lui Dumnezeu acum ca unul e prost si nu e in stare sa si gaseasca o fata serioasa, este inselat si pica in depresie. Dumnezeu iti da nu ti baga in traista, in ce lume traiesti, tu ai impresia ca esti singurul care sufera si ca viata ar trebui sa fie 100% corecta si simpla si sa te ajute Dumnezeu cand ai tu chef chiar daca nu te rogi si chiar de o faci, o faci atunci cand ai necazuri.

| Bruno92 a răspuns (pentru XKronstadt):

Semeni puțin cu ioneasca, ancaval și mai câțiva adică toți aduceți a mentalitate comunista. Ai avut în viața ta depresie? Repet depresie nu stări de tristețe profundă, sunt sigur că nu ști ce e depresia, nu înțelegi un lucru nu poți face nimic dacă nu urmezi tratament dacă încerci să faci forțat să ieși din situația de rahat nu merge ba din contra înrăutățești la rău lucrurile trebuie să simți sa faci nu sa faci forțat. poate fi vindecata nu am zis nu, dar când ți lumea mai draga remite și atunci îți vine să îți bagi poola in tot în psihiatrie, in medicamente in tot fiindcă nu exista la ora actuală tratament care sa te scape de vulnerabilitatea genetica din cauza asta apar recăderile, remisiile că unu care nu o are nu e afectat de un eveniment stresant își revine repede pe alții nu îi afectează deloc o traumă când pe cei cu vulnerabilitate și dacă de exemplu nu au sa își cumpere ultimul tel îi afecteaza și așa rămân chit că după o săptămână cineva apare din neant și îi cumpără acel telefon.
Nu e asta chestia nu toți care nu au avut femei, prieteni, viata socială muncesc multi stau pe banii părinților sau fac combinații ideea e că pe ei nu ii lovește depresia și nici pe cei care sunt prosti nativ

| Bruno92 a răspuns (pentru LeSuiton):

Nu e vina lui da lucrurile nu sunt făcute la întâmplare totul e îngăduit, in fine întrebarea era despre altceva și nu ți-am răspuns ție i-am răspuns lui și te rog sa te abții că habar nu ai ce e depresia răspunde la întrebare nu mă lua cu dumnezei fictivi aici nu e întrebare despre zei ci despre cei care sunt bătut de soartă da nu sau "pricopsit " cu depresie

| Bruno92 a răspuns:

Care psihologi omule? Care nu sunt in stare sa scape de problemele lor și se duc la alti psihologi? Uite aici dovada
https://youtu.be/O0NqU03aT8k
Eu vorbeam de psihiatrii nu de psiholog sau nu ști să distingi lucrurile?

Răspuns utilizator avertizat
| mgtow a răspuns (pentru Bruno92):

Da

| Bruno92 a răspuns (pentru LeSuiton):

Uita-te aici de ce spun ceea ce spun, excluzând vulnerabilitatea genetica că am văzut că habar nu ai despre ea și remisiile cauzate de ea.

Persoanele cu boli psihiatrice prezintă adesea un nivel anormal al hormonilor tiroidieni şi, în loc să li se administreze un tratament hormonal, li se dau în mod greşit antidepresive sau anxiolitice, susţin cercetători citaţi de The New York Times.

Leah Christian, 29 de ani, s-a tratat timp de zece ani cu antidepresive pentru că suferea de depresie şi anxietate. Nu a obţinut nici un rezultat. În urmă cu câţiva ani, şi-a făcut o serie de analize hormonale şi a descoperit că suferă de o boală autoimună, denumită tiroidită Hashimoto, o cauză frecventă de hipotiroidism. Femeii i s-a administrat levotiroxină, un înlocuitor sintetic al hormonului tiroidian, iar depresia şi anxietate au dispărut. „S-a dovedit că toate simptomele mele aveau cauză tiroidiană", spune Leah Christian.
Glanda tiroidiană produce doi hormoni: tiroxina sau T4 şi triodotironina, cunoscută şi sub denumirea T3, ambii jucând un rol important în numeroase procese fiziologice, precum reglarea temperaturii corpului, bătăile inimii şi memorie. Expunerea la radiaţii, modificările de la ­nivelul solului, stresul, o cantitate prea mare sau prea mică de iod în dietă, unele medicamente sau bolile autoimune pot afecta funcţia tiroidei.
O cantitate prea mare de hormoni tiroidieni (hipertiroidie) accelerează metabolismul, cau­zând transpiraţii, palpitaţii, pierderea în greutate, anxietate. Pe partea cealaltă, o cantitate insuficientă de hormoni (hipotiroidie) poate cauza oboseală, creşterea în greutate, dar şi depresie, probleme de concentrare şi de memorie. „În prima parte a secolului 20, cele mai detaliate descrieri ale depresiei clinice se regăseau în literatura de endocrinologie, nu în cea de psihiatrie", spune Russell Joffe, psihiatru la North-Long Island Jewish Health System
De acea susțin ca sunt boli psihice de ex depresia și anxietatea de 2 tipuri organice și psihice de aceea trebuie tratat cauza nu efectul cu tiroida am dat un exemplu dar sunt mai multe. Psihiatrii nu au cum sa știu asta

| AnastasiaK a răspuns:

"Unii au văzut dor în filmele xxx femei da nu au nici pe dracul se duc și la serviciu încă asta arată că, deși au o viață nesemnificativă totuși nu sau îmbolnăvit de depresie"

Pai nu e vina acelor "unii" ca sunt altii atat de prosti incat sa creada ca viata consta doar in sex si femei, iar cine nu are (de obicei pentru ca NU VREA, ca orice prost e capabil sa aiba asta) e considerat de altii nesemnificativ.

Asta e explicatia legat de motivul pentru care sunt acei "unii" bine-mersi: de smecheri ce sunt. In subiectul depresie nu ma bag ca e mult mai complex de atat si nu are rost.

| Bruno92 a răspuns (pentru AnastasiaK):

Nu e că nu vrea și că orice prost poate avea, nu ai citit câți incerca a avea și nu pot? Pe TPU? Nu mă refeream doar că nu au avut femei. nu au avut nimic asta e ideea că nu au putut deși poate au încercat nu poți schimba ceva ce tine de gena te asigur că mulți vor și își doresc da nu pot, oricum era vb că aceste persoane nu cad în depresie oricât de nesemnificativă e viața lor fiindcă nu s-au născut cu acea vulnerabilitate genetica. sunt șmecheri pe naiba ai zis o prostie mai mare că tine nu pot efectiv vor da nu pot fiindcă nu au abilități nu știu să abordeze nu știu să vorbească nu au incredere în ei lista e lunga.as zice eu ce sunt aia da nu vreau sa jignesc da numai șmecheri nu suntwinking

Răspuns utilizator avertizat
anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Ține mai mult de predispoziția psihică. Unii sunt predispuși spre depresie, alții nu. Pot fi unii traumatizați din copilărie, săraci, dar să-și revină și să aibă o viață normală iar unii care au crescut într-un mediu armonios, au avut de toate, și să cadă mai târziu în depresie.

| Bruno92 a răspuns (pentru XKronstadt):

Nu știu care eu sau tu care scoți inepție de toată regula că acest oameni se nasc semi idioți. Adică cei mai mari actori ai lumii, cele mai mari vedete cu personalitate, oameni care au avut iq de genii sau născut semi idioți? Omule încearcă să înțelegi firar sa fie că nu ai capacitate de lucru adică dacă nu urmezi tratament dar ia intreaba-l tu pe un utilizator de aici avalohalen de depresia lui că el are depresie cronica bine are și altceva, întrebam și o să ști odată pentru totdeauna ce e depresia și nu episodul depresiv care îl confunzi tu o sa îți spună că urmează de ani de zile tratament și i sa ameliorat puțin și nu poate lucra. Nu poți să faci ceva forțat când ai așa ceva, din moment ce ai depresie întâi trebuie să treacă și apoi vin toate de la sine de la nivel 0 la 3 sau ce o fi Daca ajungi sa-ti pui problema ca trebuie aia si aia, deja nu e ok, iar daca te fortezi te chinuie, e ca si cum vrei sa accelerezi cu frana pusa la masina, e aiurea. Se trateaza depresia si de la sine ii vine omului sa faca ce trebuie, in mod automat. Bine sa fie depresie, nu o suparare normala si sa o luam ca depresie.acum ști ai aflat adevărul e bine că nu o sa mori prost

| sever11 a răspuns:

Daca o persoana nu a avut gagici,prieteni,anturaj asta nu inseamna ca nu sufera sau ca nu a suferit de depresie sau alte dereglari mintale.
Dar cei care au sau au avut gagici,prieteni,anturaj au doar un risc mai ridica sa intre in depresie, a fost inselat de iubita sau ranit de un prieten care ar fi bagat mana in foc pentru el sau esclus din anturaju la care tine foarte mult, cu alte cuvinte i-a fost tradata iubirea, sentimentele, increderea,
Multi care pierd acestea "sentimente" nu mai pot sa isi revina prea curand sau niciodata, iar multi recurg la sinucidere
Stiati ca rata de sinucidere in romanie este de 9.4 din 100.000 de decese si majoritatea lor sunt tineri cu varste cuprinse intre 15-29 de ani toate din cauza tulburarilor mentale.

| Bruno92 a răspuns (pentru anonim_4396):

Un om care are o gena țeapănă prin orice necaz ar trece nu sar îmbolnăvi și dacă ar face o și-ar reveni asta incerc eu sa aduc în discuție da ăștia sunt retardați nu înțeleg.pe când unu cu vulnerabilitate genetica nu, orice necaz, stres puternic îl afectează și rămâne așa pe perioade lungi de timp.

| Bruno92 a răspuns (pentru romeo78):

Da asta era altceva, e buna observația ta, insfarsit unul care îi funcționează neuronii e adevărat chiar de multe ori spuneam și eu chestia asta pe TPU și nu numai. Eu ziceam că unii nu se îmbolnăvesc prin orice necaz ar trece in comparație cu unu care sa născut cu gena defecta, vulnerabilitate genetica asta e cauza depresiei gena defecta multi habar nu au singurul ce știe și îl laud pe bună dreptate e utilizatorul mosotti el știe, el o studiat, el o sa îmi de-a dreptate daca vede această întrebare și o să vadă ce inepții o scos ăla că se nasc semi idioți rolling on the floor
Adică cel mai deștept om din istoria lumii sau printre sa născut semi idiot, interesant laughing. Cine e deștept își va da seama despre cineva vorbesc. Da așa e tehnologia z dar ea o fost creata cu un scop malefic de a ne transforma in zombie și se pare că au reușit gunoaiele.

| Bruno92 a răspuns (pentru sever11):

Au suferit da și-au revenit. unii, nu toți bineînțeles. Cei ce și-au revenit gena teapana ia ajutat și da ai dat un răspuns bun văd că mai sunt și oameni normali pe situ asta.

| Sophieka a răspuns:

Nu stiu unde e prostia mai mare, la cei pe care ii numesti tu prosti sau la tine.
Sunt persoane a caror viata este grea, au probleme, au un parinte pe moarte, au divortat, le-au murit un copil in accident s-a.m.d si daca te uiti sau vorbesti cu ei, au spune ca nu au nimic, si nu pentru ca "baga" in ei pe pastile, ci pentru ca au o personalitate puternica si cauta sa mearga inainte asa cum e situatia.

Eu nu cred in acest fapt ca fara sex sau fara un partener viata nu are sens...Nu are sens daca esti disperat, sau esti presat de societate / familie ca sa iti faci familie.
Unele persoane isi doresc sa fie libertine, sau asteapta un partener potrivit. Poate cand te vei mai maturiza, sau te vei inconjura de persoane cu o mentalitate diferita fata de a ta si a mediului tau, iti vei da seama de mai multe.

| Bruno92 a răspuns:

Au gena țeapănă nu au vulnerabilitate genetica că dacă aveau vulnerabilitatea și cu pastile și fără the same *** erau praf nici să pretindă că sunt ok nu puteau oricât ar fi încercat fiindcă te face praf o traumă când ai vulnerabilitate nu îți mai revii, pe când unu cu gena țeapănă nu îl afectează așa de tare își revine relativ repede.in boli psihice nu are legătură personalitatea ești varza cu gena cu care te naști, deocamdată nu există tratament care sa ttrateze gena defecta cu care te naști sau vulnerabilitatea genetica de aceea mulți se plâng după ani de tratament că bolile lor psihice au remitere fiindcă nu sunt documentați și nici medicii la care se duc, când te duci la un medic psihiatru cu o depresie ăla nu te întreabă cum e normal ce boli mai ai el nu știe că depresia, anxietatea astea etc au cauze organice nu neapărat psihice și dau tratament după ureche când cauza e organica de exemplu de la tiroida dau ficat până mea.ei tratează efectul nu cauza asta nu înțelegi voi eu vă fac prosti că sunt documentat. Am dat link unui utilizator că o tipă o urmat 10 ani tratament antidepresiv și se mira că de ce nu i se vindeca boala, fiindcă era de la o afecțiune tiroidiana medicii psihiatrii nu știu asta sau stiu da nu spun au interesele lor.

| TimmyTim a răspuns:

Salut!
Aceasta este părerea mea *personala* pentru întrebarea/întrebările tale:
Consider ca în viata, fiecare pas pe care îl facem, pe plan personal, profesional, social, etc; trebuie făcut în momentul în care suntem cel mai capabili și apți sa o facem.
Exemple concrete începând de la 0, cu cele mai banale, pana la cele mai importante lucruri pe care le facem:
- Învățăm sa mergem cam pe la 1 an, pentru ca atunci suntem capabili sa o facem din punct de vedere medical.
- Mergem la grădiniță pe la 4 ani, pentru ca de la vârsta asta începe sa ni se dezvolte memoria pe termen lung, abilitățile sociale, începem sa ne facem "prieteni" pe care nu ii uitam după 2 săptămâni; de la vârsta asta începem practic "Viata".
(Nu prea stiu oameni care își amintesc ceva ce au făcut la la mai puțin de 3, 4 ani)
- Mergem la școală de la 7 ani, pentru ca de la vârsta asta creierul nostru începe sa asimileze foarte multe informați, învățăm ce înseamnă regulile, sa ascultam, sa ne facem prieteni pe care o sa ni-i amintim toată viata.

Iar de la următoarea etapa, adolescenta, de la vârsta de 12- 13 ani putem sa începem sa vorbim despre o "viata sociala" pe care începem sa ne-o construim; tot ce a fost până acum a fost doar "o joaca de copii"...ce urmează e o "joaca de adolescenti imaturi" laughing
- de la vârsta asta începem, dpdv biologic, sa ne dezvoltam extrem de mult, iar dpdv social, începem sa descoperim: fericire, tristețe, prințese, prinți, inimi frânte, iubiri/relații perfecte (de 2 saptamani) glume mai bune sau mai rele, anturaj, etc. (Asta pentru marea majoritate)
Începem sa credem ca putem face mai mult decât ne lasă vârstă sa o facem: sa întreținem relații, sa fim șefi, sa " ne dam mari cu nimicuri", etc...le știm pe toate.
Și de aici începe toată chestia cu: de ce unii oameni care au avut o viata sociala atât de activa, ajung depresivi si mai știu eu în ce feluri.
Cel mai bun exemplu este cel al relațiilor:
Știați ca sentimentele se consuma?
În adolescenta credem ca suntem apți și capabili sa iubim cu adevărat; și începem sa investim voastre multe sentimente în relații de cele mai multe ori de foarte scurta durata care se termina cu dezamăgiri și vise.
Însă toate aastea jungla lăuntric moment dat sa ne copleșească.
Ajungem sa nu mai fim capabili sa putem sta lângă o persoana fără adevărate ne uita și în alta parte și ne întrebăm de ce?
Nu-i asa ca nu mai poți sa iubești ca prima data? Oare de ce? Pentru ca ai trecut prin multe relații care nefiind alimentate de o iubire adevărată, ți au consumat sentimentele și ți-au ridicat standardele (sau cel puțin asa ți se pare)
Ne-am despărțit prima data pentru ca am cautat ceva mai bun. A doua data de ce? Din același motiv.
Și nu mai spun ca cel mai important lucru pe care îl fac relațiile intre 12 și 18 ani sunt doar sa îți atragă atenția de la cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le faci la vârsta asta. De la dezvoltarea personala și profesionala în care trebuie sa investești cel mai mult în adolescența.
Și ajungem la 20 și ceva de ajungi și vedem ca nu suntem productivi, ca nu putem sa avem relații stabile, parca nu ajungem viata în noi.
De ce? Pentru ca am încercat sa facem lucrările mai devreme de momentul în care ar fi trebuit făcute.
Am încercat "sa fim smecheri și rebeli și amorezi" pe când nu aveam nici 12 clase. Acum avem și facultate și un job foarte bine plătit, dar nu mai avem putere/sentimente/ viață în noi pentru a le descoperii alături de persoanele care contează cu adevărat. Și ajungem sa credem ca suntem singuri, sa intram în "depresii" sa credem ca nu putem mai mult, ca nu mai vrem sa ne ridicam din pat.
Desigur! Viata trebuie și merita trăită! Dar trebuie sa fim atenti cum o facem și ce facem! Avem timp mai mult decât credem sa creăm amintiri frumoase, sa descoperim adevăratul sens al iubirii, sa ne descoperim pe noi.
Nu trebuie sa facem tot pana la 18 ani. Ce facem în restul anilor pana la 70-80-90?
Trebuie sa învățăm sa știm când fiecare lucru își are rostul în viata pentru ca atunci când ajungem la punctul cel mai înalt sa spunem: Am ajuns pana aici, acum voi urca și mai sus, alături de o familie a mea, aventuri, prieteni pe viata, sentimente pe care acum am capacitatea de a le gestiona și întreține!

As putea vorbi despre asta mult! Aici sunt doar "câteva" idei.
Sper ca te-am ajutat! Și pe tine și pe alții care o sa citească acest mesaj.
Dacă vrei tu/vrea cineva pot sa incerc răspund la întrebări de genul...
@_timotei_fulgeanu_ sunt pe Instagram.
Sa ai/ aveți o seara minunata!

| Bruno92 a răspuns (pentru TimmyTim):

Vrei răspuns apreciat de editor am înțeles rolling on the floor
Frumos răspuns!