|

Hei TPU. Ma simt foarte trist, nu am prieteni. Efectiv daca vreau sa ies cu cineva in parc, la un suc nu am cu cine. Mama si tata mereu se iau de mine si imi spun asta si chestia e ca ma simt foarte prost. Stau toata ziua pe telefon si la televizor. Nu imi pasa de asta doar ca vreau sa ii fac cumva sa ma lase in pace si sa inteleaga ca nu imi pasa si mai mult ma fac sa ma simt prost. Nu are rost pentru ca vreau sa imi fac un viitor si tocmai mi-am facut inscrierea la liceu si nu vreau sa muncesc aici in Romania. E un salariu foarte mic.

Eu am o prietena care e tot in situatia mea, ne-am cunoscut pe un joc. E din Germania si ea e singur cu care pot vorbi si ma poate intelege. Cateodata ma intreb "ce e viata pentru mine?". Am 14 ani. Mersi ca ai citit pana aici.

7 Raportează Evaluează
Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
7 răspunsuri:
| a răspuns:

Păi dacă continui să stai în casă n-o să-ți faci niciodată prieteni. Trebuie să ieși și să te implici în tot felul de activități unde să cunoști oameni noi

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Eram și eu un adolescent la vârsta ta -tot 14 ani- când începeam să îmi pun întrebări existențiale. Și doream neapărat răspuns la ele. Dar problema era cui să i le pun. Sau cine să îmi răspundă la ele? Că ai mei nu știau nimic altceva decât servici și acasă (tv), și în plus nici nu mă înțelegeam prea bine cu ei. La școală eram un copil cuminte, iar majoritatea erau niște vagabonzi, mici infractori care-și găseau plăcerea în a face rău. Deci n-avem prieteni nici de-o parte, și nici de alta. Așa se face că în timpul acela fugisem de acasă. Nu știam unde să mă duc și încotro să apuc; dar m-am hotărât să mă duc la țară. Au aflat la timp de mine; că altfel pierdeam examenul de intrare la liceu. Abia atunci au realizat că era ceva în sufletul meu.
Gândirea mea era cam așa: dacă eu sunt cuminte, atunci trebuie să mai fie și alții ca mine. Și vreau să-mi trăiesc viața în mijlocul unor astfel de oameni. În mijlocul unora care se bucură de viață și trăiesc în bună înțelegere între ei.
Nu știam eu de Dumnezeu pe atunci. Viața a continuat la fel până la 19 ani când am fost încorporat în armată (care era obligatorie în 1999). Atunci Dumnezeu mi S-a descoperit, și nu doar că am primit răspunsuri la întrebările mele, dar m-am și bucurat de viața pe care o căutam.
Da, chiar dacă ceilalți nu s-au schimbat, eu am găsit viața pe care o căutam, și mă bucuram de ea. Nu este nimic altceva pe pământ care să ofere satisfacție, împlinire și bucurie decât cunoașterea lui Dumnezeu. N-avem treabă cu nici o biserică, cu nici o religie și cu nici o confesiune creștină sau necreștină, chiar dacă eu eram ortodox. Nu știu cum să mă exprim, dar nu eram decat eu și Dumnezeu, și nu-mi doream nimic altceva decât să-L cunosc mai mult și mai mult.
Atunci s-a schimbat și viața mea. O întreagă unitate militară a văzut schimbarea mea. Începusem să iubesc viața și pe oameni....2008 - 2243 + Vezi răspunsul întreg

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Dacă situația îți permite, roagă-i pe părinți să te lase să ai un câine. Acesta trebuie plimbat zilnic o oră. Astfel o să ieși puțin.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Dacă ești în depresie, sa stii ca anxietatea sociala se explica. Mergi la un pediatru specialist în psihiatrie, te va ajuta sa socializezi.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Hei! Chiar nu e niciun coleg sau nicio colega cu care sa te fi inteles mai bine in generala?
Daca ai rude (ex: verisori) care sa fie de varsta ta ai putea sa mergi cu ei la cinema, in oras. Stiu ca e greu sa iti faci prieteni, dar ai 14 ani. Ai timp sa cunosti oameni noi la liceu. Eu si colegii mei ne-am cautat numele pe Facebook din vara ca sa ne imprietenim mai repede. Ai putea sa faci si tu asta.
Cineva mai sus a zis bine. Un animalut de companie sau o pereche de perusi te-ar inveseli si ai avea ocupatie. Daca isi permit parintii tai te-ar putea trimite intr-o tabara de vara (cred ca se mai organizeaza). Inscrie-te la un voluntariat, e gratis si nu te duci pe fiecare zi. Voluntariatul te ajuta sa te dezvolti, e frumos. Sigur ar trebui sa fie in orasul tau.
E normal sa iti pui intrebari existentiale, e varsta. Te maturizezi, vrei sa stii cine esti si ce vei face. La 14 ani trebuie sa ai grija ce anturaj iti alegi. Adica sa ai langa tine persoane care sa nu fie teribiliste, drogate.
Roaga-i pe ai tai sa mergeti cand au timp la un suc sau pur si simplu sa va plimbati, ca familie. Mai iesi si tu din casa in acest fel.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Câteodată îți dorești prieteni, câteodată îți dorești să nu fi avut. Și eu mi-am dorit prieteni și asa m-am împrietenit cu toți fraierii care numai m-au folosit. E mai bine în singurătate, e mai sănătos. Iar problema e la tine. Zici ca te-ai cunoscut într-un joc, pai nu asa se socializează. Trebuie sa socializezi fata în fata.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Hei,

E cam naspa situatia ta, dar cel mai bine spune-le sa te inteleaga, e viata ta, e dreptul tau sa fii fericita. Iar tu asculta-i si intelege-i si tu pe ei.


Zi faina!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează