anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

În timp ce mă spălam pe gât am simțit o mică umflătură sub piele, pe partea stângă, aproape de umăr. E ca un fel de nodul de dimensiuni mici care se simte atunci când mă întorc cu gâtul în direcția opusă și palpez zona respectivă.
Țin să precizez că acum câteva săptămâni am avut o senzație de căldură pe exteriorul gâtului și uneori mă durea sau mă pișca vena sau vreun mușchi din partea stângă a gâtului, mai exact vena jugulară să fi fost. Mai precizez că am urmat și un tratament pentru hipertensiune acum câteva luni dar pe care în prezent nu-l mai urmez (îl aveam prescris doar 2 luni și jumătate).
Mâine intenționez să merg la medicul de familie să-i spun despre acest nodul dar înainte de a merge, vreau să vă cer vouă o părere.
E vorba despre ceva grav/periculos?
Poate fi cumva un anevrism?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| Nirvanaaa a răspuns:

Anevrism nu cred sa fie, poate e doar un ganglion inflamat dacă prezinți disconfort sau durere la palpare. Dacă nu incomodează atunci e posibil sa fie un lipom. Totuși având in vedere simptomele de acum câteva săptămâni înclini către un ganglion limfatic inflamat.

6 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

1. Nu putem ști fără o analiză medicală.
2. Nu.

| Freya1 a răspuns:

Poate sa fie o muscatura de insicta sau un ganglion ceia ce nu e periculos.
Dar oricum mergi la medic.

| Dismally a răspuns:

Este un chist ori un lipom, nu e periculos, e doar inestetic daca va creste.

| Invictusman a răspuns:

Nu e nimic grav, dacă e moale la atingere este lipom ( acumulare de grăsime) sau chist sebsceu.

Eu spun ca este lipom și nu ai motive de îngrijorare, nu este de natura precanceroasa ( malign)
Este benign, este inofensiv, doar dacă este de natura maligna poate fi îndepărtat chirurgical, cu anestezie locala.

Multă sanatate!

| Dintrebare a răspuns:

Poate este un lipom. Dar foarte bine ca mergi la medic.

| nuivoiesăspun a răspuns:

Bună! M-am mai confruntat si eu cu noduli de genul ăsta. Poate fi vorba despre inflamarea unui ganglion limfatic de la nivelul gâtului. Ideea este să nu cumva să încerci să storci sau să-l împungi cu degetele. Stiu că este dureros, eu nu i-am făcut nimic, a trecut de la sine în 2-3 zile.
Poți merge la medicul de familie ca să nu fie altceva. Sănătate multă!