anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

În urmă cu o săptămână, mă ustura în zona vaginală, mai spre fese, nu foarte tare, dar când urinam parcă mă ardea. Țin să menționez că nu am avut în ultima lună contact sexual deoarece iubitul meu este plecat din țară și avem o relație stabilă. Am crezut că usturimea poate este din cauza unei iritări și am folosit Nidoflor, niciun rezultat. După câteva zile de când am folosit Nidoflor, am văzut că mi-au apărut vreo 4-5 condiloame în zonele care mă usturau. Eu mai aveam unul sau două. Anul acesta mi-am făcut controlul anual la ginecologie, iar la Papanicolau nu mi-a apărut nimic precum că aș avea HPV, doar o mică infecție cu candida și mi-a prescris doctorul tratament cu niște ovule, după care am revenit la control și îmi trecuse infecția. Acum nu mi-a permis timpul să merg să văd din ce cauză au apărut condiloamele, în luna ianuarie merg din nou la ginecolog pentru alt control anual. Am citit foarte mult pe internet să văd ce tratament aș putea lua pentru aceste condiloame și am văzut Isoprinosine. I-am scris și medicului meu ginecolog și a spus că pot să fac tratament cu el timp de 7 zile. E ok doar atâtea zile? Iau 3 comprimate pe zi. Țin să menționez că mi-au apărut de vreun an doi negi și pe degete la mână, am folosit o soluție și unul mi-a trecut, dar celălalt este "foarte încăpățânat", nu vrea să dispară nicicum. Eu de obicei mă epilez cu lama, dacă am aceste condiloame mai am voie? În urmă cu aproape 1 an a avut și iubitul meu două condiloame pe penis și am întreținut relații sexuale fără prezervativ. Este posibil să mă fi contaminat atunci? Lui i-au trecut deși nu a folosit niciun tratament. Acum când va veni acasă și dacă avem relații sexuale sunt șanse să îl contaminez? Vreau să vă mai spun că asta este a doua zi de Isoprosine dar mă ustură în continuare acele condiloame și uneori mă mănâncă. Aștept răspuns!

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
7 răspunsuri:
| Adry05 a răspuns:

Du-te fata la doctor nu cere sfatul pe un forum de neavizati, Doamne fereste...

| sierra1 a răspuns:

Dacă ții la tine, nu aștepta răspunsuri inteligente de la noi - bieți absolvenți de gimnaziu - ci du-te la medic

| anonim_4396 explică (pentru sierra1):

Maaamă ce bine ne-ai descris...

| sierra1 a răspuns (pentru anonim_4396):

Cu excepția ta, dom' doctor!

| Vvistula a răspuns:

Daca ai vorbit cu medicul eu cred ca nu mai e nevoie sa intrebi oameni care nu se pricep la asa ceva. Fa ce iti spune el si totul va fi bine. Macar incearca sa accelerezi vizita aceea la medic.

| Teo29 a răspuns:

1. Pe viitor foloseste prezervativ
2. Mergi la un dermatolog competent prima data, nu mai lua tratamente dupa cum crezi de cuviinta. Zi-i medicului toate simptomele si tratamentele luate.
3. Trimite-l si pe iubi al tau la doctor, ca din senin aceste probleme ale tale nu puteau aparea..., sa vada si el de ce boli sufera si de care poate inca nu e constient.

Cu cat mergi la dermatolog mai repede si te opresti din tratamentele gresite, cu atat mai repede te vindeci si nu agravezi bolile existente.

E de dermato problema, dupa consult dermatologie poti merge si la ginecolog de va mai fi necesar.

| GeneviveJ a răspuns:

De obicei condiloamele sunt determinate de virusi care sunt transmisibili atat prin contact direct cat si prin contact sexual. Este foarte posibil sa fi luat condiloamele de la prietenul tau care probabil le-a luat de la altcineva. La treaba cu epilatul eu te-as sfatui sa nu, pentru ca le poti irita, pot creste mai mari, poti sa le tai si asta nu e bine, sau sa le iriti mereu. Ginecologul nu este cel care iti poate spune de la ce le ai, ci dermato venerologul, du- te la un dermatolog pentru ca va stii exact ce sunt si de la ce, si doar el iti poate da un tratament bun, altfel iei tot aiurea si nu te va ajuta, le veti pasa de la unul la celalalt, nu vor disparea, te vor acomoda si mai tare. Tratamentul nu se ia dupa ureche si asta este sfera dermatologica. Un medic ar trebui sa recunoasca cand il depaseste o situatie!