| Adry05 a întrebat:

Întâmpin următoarea problemă, nu am pretenția la diagnostic medical bineînțeles, întreb cu posibilitatea că a mai trecut cineva prin ceva similar și îmi poate da un sfat până ajung la medic.
Cam de o săptămână întâmpin niște dureri la piciorul drept. Sâmbăta trecută de exemplu nu am putut dormi noaptea pentru că pe orice parte mă puneam mă durea piciorul.
Durerea pornește undeva din zona feselor până pe la jumătatea coapsei, e o durere internă, pe mușchi cumva cred, nici nu o pot localiza bine pentru că efectiv doare întreaga zonă.
După sâmbătă n-am mai avut probleme, mă mai durea puțin dimineața când mă trezeam până mă puneam în mișcare sau dacă stăteam mult cu picioru într-o singură poziție, dar dureri scurte și îmi trecea.
Ieri am ieșit și am făcut o plimbare mai lungă, totul bine până când la un moment dat a început să mă doară piciorul din nou în timpul plimbării. Am mai mers ceva crezând că e trecător, dar de atunci mă doare în continuu. Noaptea trecută am reușit să adorm dar m-am trezit dimineața din cauza durerii pe orice parte m-aș fi întors.
Am luat acum un antiinflamator dat la farmacie și cât de cât mi-a mai liniștit da tot mă doare dacă mă mișc sau schimb poziția.
A trecut cumva cineva prin ceva asemănător? E mai bine să încerc să merg sau să stau liniștită în pat? Dacă merg mă doare cam fiecare pas... repet, ajung și la medic zilele astea cât de repede pot, vreau doar să știu la ce m-aș putea aștepta. Un prieten mi-a zis că ar putea fi un nerv de la coloană, dar nu am deloc durere în acea zonă, doar pe picior și doar dreptul.
Nu-mi amintesc să mă fi lovit sau să fi avut vreun accident care să-mi inducă așa ceva.
Mulțumesc și un an nou fericit și sănătos tuturor!

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
27 răspunsuri:
| sierra1 a răspuns:

"nu am pretenția la diagnostic medical" - medicina nu e domeniul meu (așa cum sigur nu e a nimănui de p-aici) dar apreciez introducerea!

| Drimmero a răspuns:

Am mai patit si eu episoade cam cum zici tu cu dureri de genul dar imi treceau rapid, de obicei pateam la miscari bruste, la intinderi serioase, tot asa ma durea cand stateam in pat dar era ceva episodic si ma lasa rapid, vad ca durerea iti afecteaza si mersul, nu stiu ce sa zic...mergi la medic neaparat, nici pomeneala sa ai de la 22 de ani probleme degenerative precum artroza soldului, alea apar la batranete si nici atunci nu sunt 100% sigure ca apar. O banda elastica poate te-ar ajuta perioada asta sa iti calmeze durerile musculare. Sigur nu ai facut vreo intindere mai nasoala la piciorul drept, nu ai cazut sau ceva? poate sa fie si coloana din pacate, de la coloana durerile coboara spre picioare, sunt mai multe posibilitati, unele cauze nici nu le banuiesti ca ar pleca de acolo, de aia e bine sa faci investigatii medicale, dar stai linistita ca nu pare ceva grav.

| Adry05 explică (pentru Drimmero):

Nu am căzut și nici ca întindere musculară... cum am zis, nu ceva să fi observat pe moment... adică să simt în acel moment o durere puternică sau ceva neobișnuit.
Mulțumesc frumos pentru sfaturi și liniștiri happy mă bucur să citesc și ceva pozitiv. și eu am tot ignorat crezând că a fost ceva de moment, că poate dorm în vreo poziție strâmbă sau ceva dar după faza de ieri chiar m-am speriat

| Drimmero a răspuns (pentru Adry05):

E bine ca totusi ca ai decis sa te duci si nu ignori, multa sanatate iti doresc si numai de bine la diagnostic-recuperare si tratare daca nu e ceva trecator de la sine. Iti tin pumnii!

Cu placere! Conteaza foarte mult incurajarea si atitudinea celorlalti cand iti spun sa te duci la medic, nu e locul cel mai misto unde sa te duci si cunosc foarte bine filmele pe care ti le faci, zilele alea intre analize sunt cele mai cumplite ca iti faci cele mai nasoale filme posibile ca ai avea nu stiu ce, cand e vorba de sanatate atunci simti frica cel mai mult ))) nu te lua dupa ce zic astia pe net atunci cand zic de ceva grav, nu sunt medici si nici nu ajuta la psihic sa te duci demoralizat/a ca mielul la taiere cand spui de problemele tale. Si mie mi-ar fi aiurea sa ma duc la medic, am fost ipohondru candva si citind cam mult despre bolile astea in general pentru ca na, curiozitatea e mare, mi-au ramas in cap niste chestii si daca ma duc la medic nu mi-e frica de proceduri (ace, operatie, instrumente mai invazive), in schimb daca e sa astept diagnosticul sau rezultatul e jale, ma omoara asteptarea aia, o data cand m-au sunat imi batea inima ca la maraton, nici nu voiam sa vina ziua ca sa-mi comunice analizele, am scapat lejer si totul a fost in capul meu atunci, dar am unele povesti amuzante cand am intrat in spital chitit sa-mi rezolv o viza medicala si cand am ajuns pe hol si vedeam atata agitatie deja ma luase gandurile, toata energia aia negativa a lumii o simteam si 100% aveam tensiune si puls mare, cand sa-mi vina randul am facut stanga imprejur si am plecat de acolo, am mers in alta zi cand eram mai ok. Cu siguranta nu e ceva cu care ma mandresc sau sa fie cel mai demn lucru pe care l-am facut, dar am mai patit sa ma gaseasca cu puls mare si tensiune doar pentru ca m-am agitat pe hol inainte sa intru si sa ma trimita la consult de specialitate, am povesti si d-astea iar acolo analizele la inima mi-au iesit ok in mare parte, cu cat am amanat mersul la medic tot a trebuit sa merg in alta zi, dar macar m-am dus linistit si iesind ok analizele. La doctor nici nu pot sta pe scaunele alea, stau numai in picioare si fac ture pe hol ca sa ma detensionez. Cand intreb "care e ultima persoana?" in gandul meu le zic ''eu v-as lasa pe toti sa mergeti inaintea mea dar mai trebuie sa si plec d-aici". Am zis asta ca sa te fac sa te simti mai bine, capul sus si sanatate!

| InYourMind a răspuns:

Pai ai făcut ceva efort, ai calcat rău, te-ai întins cumva?!
Stai liniștită în pat cum te simți tu nici bine, nu merge pe distante lungi repede, mai iei ceva daca doare.

| Adry05 explică (pentru InYourMind):

Nu... chiar nu, niciuna din astea, sau oricum nu ceva așa mare cât să țin minte. că asemenea efecte mă gândesc că și pe moment aș fi simțit o durere destul de mare.

| InYourMind a răspuns (pentru Adry05):

De multe ori când întinzi vreun mușchi nu simți chiar imediat.

| CristiDinBucuresti a răspuns (pentru Adry05):

Nervul sciatic te doare si simti durerea in fese si pana in calcîi, probleme cu coloana vertebrală de acolo apar durerile. Sunt groaznice.

| TamplaruAnisoara a răspuns:

Posibil început de coxartroză.

| Drimmero a răspuns (pentru TamplaruAnisoara):

Asa e ca va plictisiti pe la spital, "medicilor?" Imi place cum va dati cu parerea ca e boala cutare, ca e 'ailalta', astia care spun din start bolile sunt de obicei aia paranoici care stau cu gogu' in fata la fiecare simptom.

| TamplaruAnisoara a răspuns (pentru Drimmero):

Sora mea este operata la amândouă soldurile si i s-au pus tije metalice. Deci stiu prin ce a trecut ani de zile. Iar daca eu am dat răspunsul acesta este si pentru a il determina sa consulte un medic specialist. Sotia unui medic internist a fost operata la amândouă soldurile la interval de 2 luni. Macar ca nu era indicat sa se facă a doua operație atât de repede. Dar nu au avut încotro deoarece femeia nu mai putea răbda durerea. Dar este ok. Îmi este sora de credință. Sora mea a fost operata la al doilea sold după 10 ani de la prima operație.

| Drimmero a răspuns (pentru TamplaruAnisoara):

Sunt cazuri si cazuri, sunt multe afectiuni care se asemana intre ele ca si simptome dar care au deznodamant diferit, organismul fiecaruia e diferit, unii sunt mai rezistenti, altii nu, altii duc unele afectiuni toata viata fara sa pateasca mare lucru, pe cand la altii pot degenera in cateva luni/cativa ani, nu putem generaliza. Stie si ea foarte bine ca trebuie sa se duca la medic, bagand frica sau spunand ce este mai rau crezi ca le-ar pica bine? Ganditi si voi logic si nu mai speriati lumea cu tot felul de prostii ca nu e chiar asa, corpul e complex si diagnosticarea de multe ori e foarte dificila, nicidecum pusa pe net. Sora dvs bat la pariu ca avea dublul anilor fetei care a intrebat, varsta e un factor important in multe boli si afectiuni, artroza la tineri n-am auzit in viata mea, decat dupa 50-60 sa apara, deci vorbim cu alte unitati de masura in cazul asta.

| Adry05 explică (pentru TamplaruAnisoara):

Am zis de minim 2 ori în întrebare că merg la medic și numa să-mi fac o idee până ajung...Și sunt fată, și asta reieșea din întrebare, dar mersi oricum.

| AnastasiaK a răspuns (pentru Drimmero):

Eu m-am ales acum vreo 5 ani cu diagnostic "gonartroză" de la un medic, așa că nu știu ce pretenții ai tu de la useri TPU fără diplomă în medicină dacă până și medicii mai spun d-astea laughing Știi cum e cu ideile puține și fixe... dacă toată viața s-au lovit de o afecțiune, după asociază orice cu aia.

| Drimmero a răspuns (pentru AnastasiaK):

Categoric ca si medicii fac gafele lor, dar ce s-a intamplat de te-a diagnosticat cu gonartroza? M-a gasit o data pe mine cu o valva la inima care cica nu inchidea si deschidea si modifica presiunea sangelui, evident a fost o eroare, era ceva de operatie asta, am fost la inca 3 medici pentru diagnostic si toti mi-au spus ca sunt bine, ca nu vad absolut nimic si sa stau linistit. Intr-adevar au vazut valva aia dar toti 3 mi-au spus ca e semn de nastere fiind putin mai groasa dar isi face treaba exact cum trebuie. Pe o ruda de-a mea o gasise cu ''cancer'' doar pentru ca avea ganglionii mariti, a fost apoi la un medic care era medic adevarat si a zis ca nu se pune problema de asa ceva, i-a dat un tratament pentru problema pe care o avea si ganglionii au disparut aproape imediat dupa tratament, deci exista si cazuri d-astea.

| AnastasiaK a răspuns:

Încearcă pe Google "lombosciatică" sau "sciatică", vezi dacă te identifici la durerile descrise pe acolo, apropo de ce a zis prietenul tău. Nu e neapărat să doară în zona coloanei dacă e vorba despre asta, ci mai degrabă în zona descrisă de tine.

În fine, diagnosticul rămâne treaba medicului evident, dar ce pot să-ți zic clar e că întotdeauna când ai o durere, nu doar acum, eviți pe cât posibil factorul declanșator. Deci dacă te doare când mergi, e mai bine să stai liniștită, da.

| Yuoia a răspuns:

Poate fi si ce a spus prietenul tau, poate fi si o decalcifiere, scleroza, orice. Nu ne amagi pe noi cu mersul la medic si nu te amagi pe tine cu statul la pat. Vezi ca si asa te doare. Noaptea in pat esti. Mergi numaidecat la medic.

| Adry05 explică (pentru Yuoia):

Și unde voiai să merg duminică sau chiar luni la prima oră fără programare?

| Yuoia a răspuns (pentru Adry05):

"Cam de o săptămână întâmpin niște dureri la piciorul drept. "
Asa ca, duminica aia e doar un pretext!

| Adry05 explică (pentru Yuoia):

Tu ești pe treaba ta? laughing) am zis clar că m-a durut sâmbăta trecută și după aveam niște dureri foarte mici, dimineața, de scurtă durată care am crezut că se datorează poziției de somn. Omg trebuie să-ți explic literă cu literă? zici că aș avea frate de ce ma ascund de oamenii de pe net, dacă n-am chef să merg la doctor, n-aș merge, crezi că am interes să stau să te mint pe tine pe aici? Doamne ce oameni, mă trage pe mine asta la răspundere că mint că merg la doctor, ireal laughing

| Adry05 explică (pentru Yuoia):

și dacă tot te freacă atât grija de mine că merg sau nu la doctor, am mâine seară programare. Da probabil o să crezi că mint, că na, n-am ce face decât să stau să păcălesc oamenii pe net că merg la doctor, că doar pentru ei merg, nu pentru mine

| Yuoia a răspuns (pentru Adry05):

Te minti pe tine. E treaba ta daca nu vrei ajutor.

| SpiridusulTuca a răspuns:

Evident este ceva de la nerv dar nu cred ca in zona lombara sau la sold. Este la incheietura unde incepe piciorul. Nu poate sa fie doar mecanic dar si din alte motive cum ar fi cardiovasculare. Trebuie sa vezi ce faci la acel nerv, poate te trimite la neurolog

| Jus7t a răspuns:

Da, dar de la antrenament.
Și nu a fost chiar așa încât să nu dorm.
Rough s3x, idk.

Dar orice răspunsuri o să primești, să mergi la medic ( da, da..ai zis că te duci, însă mai îți zic și eu iar), e important să știi ce ai.

| Februar30 a răspuns:

Si eu zic ca ar putea fi de la coloana lombara. Sigur ca poti sa mergi, dar evita sa te fortezi, sa te apleci, sa stai prea mult pe scaun.

| Andreea_Brandus_1995 a răspuns:

Eu iti recomand sa mergi la un consult cat mai rapid pentru a evita sa ai dureri si mai mari. Atat din experienta mea, cat ai a altor persone, pot spune ca problemele de sanatate amanate duc la probleme si mai grave.

| Adry05 explică (pentru Andreea_Brandus_1995):

Cu tot respectu, am zis de minim 2 ori în nenorocita aia de întrebare că merg la medic, dar serios acu, unde naiba să merg duminica și luni la prima oră când n-am avut când să-mi fac o programare? o să merg, am zis clar că nu aștept diagnostic de pe TPU, doar sfaturi că poate au mai fost persoane care au avut ceva asemănător