Inainte de a citi tot, in randurile de mai jos este vorba despre imposibilitatea mea de a merge la psiholog si cererea unui sfat in privinta a ce este de facut in situatia mea.
Sunt elev in clasa a 12-a la matematica-informatica intensiv engleza si urmeaza, dupa cum bine stiti, sa dau examenul de bacalaureat, nu am avut niciodata o iubita (dar nici nu prea as vrea anul asta musai), consider si ca am probleme emotionale, destule momente traumatizante in viata mea si multe alte motive pentru care sa merg la psiholog.
Saptamana trecuta a fost prima sedinta, si, spre surprinderea mea, mi-a placut, fiindca am vazut rezultate comparativ cu saptamanile de dinainte de a merge la psiholog. Mi-a placut si le-am spus si parintilor. Tata, cel care mi-a recomandat sa merg, a fost incantat ca am invatat lucruri bune de acolo. Mama, in schimb... Ea nu s-a prea bucurat sa auda de psiholog, si a parut cu atat mai intrigata cand am adus vorba despre sedintele viitoare. Ea spune "ca sa-si faca vila ea?" (referitor la vila doamnei psiholog), si eu nu ii inteleg punctul de vedere prea bine... Nici eu si nici tata. De asemenea, mama ne-a zis si ca putem sa ne spunem problemele la spovedanie, unde chiar nu inteleg legatura ei. Sunt doua lucruri complet diferite! Una e cand mergi la biserica sa faci acea marturisire si alta e cand mergi la psiholog si spui ce te macina cel mai tare pe suflet. Preotul va avea un sfat (posibil bun), dar psihologul va avea un sfat constructiv (solutia care sa le rezolve pe toate). Mai are ca motiv faptul ca problemele mele ar trebui discutate in PRIMUL rand cu parintii, unde, deja fac asta. Dar uneori nu ma simt ascultat, ba chiar incurcat de sfaturile lor si mai degraba vad un psiholog ca pe un bun sfatuitor. Asta este tristul adevar ce mi se intampla.
Acum eu si cu tata ne punem semne de intrebare, ce facem? Tata s-a gandit sa nici nu ii mai spunem mamei de sedintele astea si sa fie secret, dar m-am gandit ca pana la urma ar afla mai devreme sau tarziu si ar fi un soc pentru mama aceasta minciuna. Ne-am gandit sa merg in continuare, spunandu-i chiar mamei. Dar asta nu pot sa inteleg, de ce se impotriveste schimbarilor MELE in bine? De ce trebuie sa se comporte asa? Daca ei nu ii place sa mearga la psiholog (chiar daca nu a incercat), de ce ar trebui sa nu imi placa nici mie? Nici macar nu stiu cat e o asftel de sedinta, poate ar fi mai ieftin decat si-ar imagina, am dubii totusi...
Ce parere aveti? Cum sa procedez?

In primul rand, mama ta este o femeie limitata care nu-i capabila sa inteleaga ca mergi degeaba la un psiholog sau psihiatru, daca nu spui tot, pentru ca nu primesti ajutorul necesar si mergi degeaba.
Problemele tale personale, mai ales daca sunt de intime, posibil sa nu le poti spune parintilor ci unui medic, care te poate ajuta.
Sfatul meue ste sa nu-i mai spui mamei nimic din ce vorbesti cu psihologul sis a continui sa mergi acolo, si sa fii cinstit, spuanand totul, ca sa primesti ajutorul de care ai nevoie.

In primul rand se pare ca are o mentalitate cu mult invechita fata de tatal tau de gandeste asa. Psihologul primeste banii meritati, a studiat mult pentru a iti da tie atatea sfaturi, nici nu se compara cu preotul care nu a facut studii de genul, deci preotul este un nimic fata de psiholog, iar persoanele care cred ca te poate ajuta mai mult in situatia ta ori e proasta, ori inventeaza motive sa nu de-a banii acolo (in cazul tau mama ta).
Cel mai bine e sa vorbesti doar cu tatal tau, deoarece vad ca el este cel care te sustine in legatura cu chestia asta, si gandeste si tu mai bine, esti in clasa a 12-a totusi, nu ai griji pe cap ca un adult, ai de pregatit un an intreg pentru un examen amarat, eu zic sa mai mergi de 2-3 ori la psiholog, dar sa fi si tu propriul tau psiholog si sa lasi la oparte gandurile aiurite, toti am trecut prin probleme, ale tale sunt NIMIC fata de a altora crede-ma, iar dupa aceste sedinte daca te simti mai bine poti intrerupe si cauta solutii si pe internet sau vorbeste cu tatal tau mai mult, e parintele tau si trebuie sa-i spui orice, fara rusine sau retinere, succes.

Fa ce-i mai bine pentru tine, adica mergi la psiholog fara sa-i spui, nu mi se pare atat de socant sa afle ca ai mintit-o cu o chestie atat de nevinovata, dar poate nici nu trebuie sa afle avand in vedere ca ea nu intelege ce presupune chestia asta, mai bine ii zici ca mergi la meditatii sau ceva
nu mi se pare mare lucru sa-i ascunzi asta

Esti a 12-a nu mai esti un copil, esti si major, faci ce vrei cat timp ai sustinerea tatalui tau nu conteaza altceva

Poate ii este teama ca sedi tele astea sunt o pierdere de vreme si sa nu dea bani degeaba. Daca tu esti sigur ca te ajuta, fii hotarat. Asculta si de ceea ce simti tu.

Salutări!

Probabil că dacă o făceai cu droguri o "impresionai", sunt 100% de acord cu dmn-ul Marian...

Simplu...ai sustinere tatålui tau! Atunci mergi pentru ca iti face bine! Daca mama ta este mai incuiata si crede ca popicu face minuni cu spovedania este problema ei, sa mearga ea!
Deci mergi la psiholog incontinuare! Bafta

Poti totodata sa-i arunci mamei,o replica scurta si taioasa,altfel nu va pricepe,dupa cum urmeaza;
"Mai mama,te oftica asa tare faptul ca vreau sa imi rezolv problemele? Trebuie sa conteze asa tare prin ce metode imi rezolv eu problemele? Nu ai ce discuta cu mine pana nu intelegi aspectele astea si nu dau doi bani pe nimic din ce spui cata vreme imi faci rau impiedicandu-ma sa imi rezolv problemele asa cum cred eu de cuviinta,e dreptul meu sa iau decizii in ce ma priveste,daca te opui, prefa-te ca nu ma cunosti!"
Apoi nu vorbesti cu ea in ruptul capului o vreme, faci tot posibilul sa ignori orice nu inseamna raspuns la ceea ce ai intrebat, va fi naspa, dar va da cu capul de "zid" si isi va da seama ca iti greseste!