| cDenisSc a întrebat:

Sunt un băiat în vârstă da 15 ani și recent (acum 3 săptămâni) m-am accidentat la degetul mijlociu de la mana dreapta în timp ce jucam volei.Am primit o pasa prea rapida, iar încercând sa o lovesc am ratat-o, asa ca palma mi-a venit direct în genunchi. Degetul s-a umflat foarte mult, dar nu am dat importanta crezând ca doar "l-am sucit", fiind sigur ca o sa treacă de la sine în maxim o săptămână, deoarece am mai întâmpinat astfel de lovituri la alte degete. După două saptamani nu se observa nici o schimbare, asa ca am decis sa ma duc la medicul de familie, iar de aici am fost trimis la o radiografie, deoarece acesta suspecta o trauma la nivel osos. Am făcut o radiografie, dar nimic nu părea ieșit din comun cu osul, asa ca medicul de familie mi-a prescris niște pastile spunând ca o sa se rezolve totul în 3 - 4 zile. Acum, după 3 săptămâni, degetul este la fel de umflat în zona articulației de la întâlnirea metacarpienelor cu falangele (sper ca am spus corect denumirile). Ce credeți ca ar putea fi și cum as putea rezolva asta? Mulțumesc!

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
1 răspuns:
| ValentinGabi a răspuns:

Nu cred că se pricepe nimeni să te lămurească dar mai poti consulta alți doctorii si alt spital