Salut TPU
am o problema și chiar nu știu ce sa fac...
cred ca am anxietate
Adica sunt aproape sigura ca am
totul a început acum vreo 2 ani, când am început sa am atacuri de panica, sa plang din orice motiv, sa îmi fie frica fără motiv și sa fiu trista.
de aproximativ 2 ani, sunt trista aproape in fiecare zi și ma îngrijorez foarte repede
atunci când am atacuri de panica transpir, ma doare burta, respir foarte greu, îmi bate inima tare și mi se face foarte cald.dar câteodată am frisoane.
orice lucru minor ma rănește și ma face sa ma simt rău, și orice lucru greșit pe care l-as fi spus acum 1 an încă ma mai face sa ma simt vinovata.
când am atacuri de panica și când sunt trista, e un haos total in mintea mea și simt ca nu mai pot sa gandesc limpede și ma îngrijorez din orice.
nu pot sa ma concentrez, ma stresez din orice, când ma apuc sa învăț la o materie îmi apar tot felul de gânduri in minte și nu pot sa ma concentrez, oricât as vrea.
mama ma stresează ca nu pot sa învăț bine, ca nu sunt in stare de nimic, dar eu încerc și fac tot posibilul sa învăț și sa fac totul cum trebuie dar pur și simplu nu pot sa ma concentrez, nu pot sa gandesc cum trebuie
in general sunt foarte timida, am doar câțiva prieteni apropiați și doar cu ei ma simt in largul meu și pot vorbi
dacă încerc sa fac cunoștiință cu altcineva, pur și simplu nu pot, nu pot sa ma uit in ochii acelei persoane, nu pot sa vorbesc cu acea persoana pentru ca nu vreau sa ma creadă enervată și mi e frica sa spun ceva greșit
orice lucru pe care îl spun cuiva ma face sa ma simt de parca le-am zis ceva greșit și îmi e frica sa nu par enervanta sau prea insistenta.
câteodată ma simt singura, deși știu ca multe persoane sunt lângă mine dar eu am senzația ca sunt singura și ca trec singura prin toată nebunia asta.
fac atacuri de panica in fiecare săptămâna
am căutat pe internet despre anxietate și mi am dat seama ca aceleași simptome ale anxietății le am și eu de foarte mult timp.
îmi e frica de orice lucru minor și ma îngrijorez și ma stresez din orice.
nu as vrea sa le spun părinților chestiile astea, pentru ca nu știu cum o sa reacționeze și cum o sa se poarte cu mine după. am mai încercat o data sa vorbesc cu mama despre ceea ce simt, și despre ce am dar nu ma înțelege. spune ca nu am nimic și ca totul e in mintea mea, ca doar mi se pare mie ca am ceva, și ca totul o sa îmi treacă. dar eu chiar cred ca am anxietate.
ma puteți ajuta sa mi spuneti dacă am sau nu anxietate? tot ce am spus este real, nu am exagerat cu nimic.
eu vreau doar sa știu dacă sigur am anxietate sau nu și dacă puteți sa îmi spuneti ce sa fac. sa le spun părinților? știu ca trebuie sa merg la psiholog dacă am problema asta dar parintii mei nu au o situație materială extraordinara și nu cred ca m-ar duce la psiholog.
credeți am anxietate? dacă da, ce sa fac mai departe?

In primul rand vreau sa menționez ca am 14 ani. De acum doi ani, bunica mea are o boala, Alzheimer. Bunica mea sta in aceeași casa cu mine, mama mea și tatăl meu. De acum doi ani, bunica mea a început sa abia un fel de crize. Și in aceste crize ea își pierdea memoria și atunci când venea tatăl meu seara acasă, aceasta nu îl recunoștea și credea ca e un necunoscut in casa și nu îl lăsa sa stea in casa. Și tipa, urla, îl înjură pe tatăl meu, iar uneori chiar se repezea sa îl lovească, chiar si pe mama si pe mine încerca sa ne lovească, trântea uși, spărgea farfurii..mama nu stia ce sa faca deoarece dacă tatăl meu stătea in casa, iar bunica mea era in aceasta criza, toată noaptea se repezea sa dea in noi și nu dormea, făcând un mare scandal. dar tata nu putea sa doarmă pe strada.
pana la urma, uneori tatăl meu dormea la mătușa mea. dar alte ori când nu putea dormi la mătușa mea sau la alte rude, stătea in casa și încercam sa suportam tor scandalul pe care il făcea bunica mea toată noaptea. in aceste momente in care bunica mea avea crize și făcea foarte urat, eu stăteam închisă in baie, plângeam, tremuram și ma rugam sa nu i se întâmple ceva mamei sau tatălui meu. la un moment dat, mama ii dadea medicamentele cu forța, pentru ca ea singura nu voia sa le ia. și când zic "cu forța" ma refer sa ii bagă ea singura medicamentele in gura, și o lega de mâini ca sa nu dea in ea. știu ca aceasta metoda nu este una buna, dar nu avea altceva de făcut. dacă nu lua medicamentele se ajungeau la lucruri mai grave. când mama a făcut aceste gesturi, când ii dadea cu forța medicamentele, eu eram de fața și am văzut tot și eram socata. aveam 12 ani și era ca un șoc pentru mine. de mai multe ori bunica mea dadea in mama, o lovea, o zgaria, și eu am văzut toate astea și tot ce puteam sa fac era sa ma pun intre ele ca bunica mea sa nu ii mai faca rău mamei și sa plang și sa tremur.
mama a chemat de multe ori salvarea, bunica mea încerca sa lovească chiar și oamenii de la salvare și acești oameni o luau cu forța la spital, bunica mea stătea internata in spital o săptămâna și apoi o aduceau înapoi acasă, începând alte crize din nou.
aceste lucuri oribile se întâmplau aproape in fiecare seara și in fiecare seara aveam atacuri de panica si simteam ca o sa înnebunesc. parintii mei nu aveau situația materială necesară pentru a o duce la un azil.
cu timpul, au mai apărut și alte medicamente care sa o liniștească pe bunica mea din aceste crize și s-a mai calmat. a început sa faca crize mai rar, aproape deloc. ultima oara când a făcut o criza a fost in luna noiembrie. parintii mei erau toată ziua plecați așa ca eu eram nevoită sa stau cu bunica mea in fiecare zi și sa ii dau medicamentele și de fiecare data când o vedeam îmi veneau acele imagini in minte și îmi era frica sa nu îmi faca ceva, sa dea in mine, și îmi era frica sa mai stau cu ea. pana și acum îmi este frica, chiar dacă doctorii au spus ca este ținuta sub control și nu o sa mai faca crize. îmi e frica de orice și plang din orice, nu gandesc limpede, am atacuri de panica in fiecare săptămâna, și sa zicem ca am mai trecut peste întâmplarea cu bunica mea. dar tot îmi e frica, și tot ma îngrijorez din orice. și parintii ma stresează încontinuu, spunându-mi ca nu învăț bine, ca nu sunt in stare de nimic, ca nu o sa îmi mai dea nimic și uneori chiar îmi spun ca nu merit nimic iar asta ma face sa ma simt inutila, ma face sa ma simt ca nu am niciun rost și ca nu sunt buna de nimic.
am aceste stari de anxietate de când au început crizele bunicii mele, adica de acum aproximativ 2 ani. îmi e frica de orice, oriunde as fi sau orice as face. și când vorbesc cu anumite persoane mi e frica sa nu le zic lucruri greșite. și alte stari pe care le mai am sunt cele pe care le am menționat in intrebare.
așa ma simt de 2 ani. cam acestea sunt întâmplările neplăcute din viața mea, care cred ca m-au adus la anxietate. îmi cer scuze ca am scris atât, dar asta e toată povestea mea.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Este o poveste tulburătoare, si înțeleg de ce ai o panica în tine, datorita acestui trecut, si parinții tai nu te ajuta cum ar trebui. Ceea ce ar trebui sa faci ca sa treci peste durerile acelea ar fi sa uiti trecutul, pare ceva usor de zis, insa foarte greu de facut. In primul rand sa incerci sa privesti oamenii cu alți ochi, sa ai incredere in fortele tale, sa stii de ceea ce esti capabila si sa te exprimi. La bunica ta trebuie sa te gandesti ca a fost o boala si nu a putut face nimic pe atunci decat sa aiba un comportament oribil, insa acum e o persoana normala, sa incerci sa alungi trecutul.
Poti incerca acest lucru: Ca de fiecare data cand o vezi, acele imagini care iti apar in minte, sa incerci sa le micsorezi, intuneci si încetoșezi de fiecare data cand iti apar in minte si astfel usor usor lucrurile pe care nu le mai intelegem precum acea imagine care acum e incetosata, nu ne mai afecteaza. Cand vorbesti cu alte persoane sa spui lucrurile pe care le gandesti si care iti plac fiindca asta nu inseamna ca ii vei rani pe ei ci pur si simplu esti o fiinta si ai nevoie sa te exprimi, cei care nu te inteleg sunt persoane rele si nepasatoare. Eu zic sa iti alegi prieteni putini dar care sa fie persoane bune si sa te asculte. Si sa incerci sa inveti fara sa te distraga acele momente, ca sa iti poti creea un viitor al tau. Ca sa nu te panichezi trebui sa iti controlezi si respiratia, sa respiri usor, si sa expiri puternic ca si cum ai elimina tot stresul si fricile, ca si cum totul ar deveni mai clar si mai frumos. Schimbarea vine cel mai mult din interiorul nostru, tu trebuie sa inveti sa ai incredere in tine insuti. Daca vrei sa ma mai intrebi ceva, sa o faci.

Răspunde

Raportează

Evaluează